Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 244/CA
Ședința publică de la 27 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
Judecător: I - -
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta, domiciliată în I,-, -.17,.1,.7, județul I, în contradictoriu cu intimatele: Direcția Generală a Finanțelor Publice I; Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, având ca obiect - suspendare executare act administrativ, recurs împotriva încheierii din 15.01.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă fiind consilier juridic, reprezentant al intimatei P I, și reprezentantul intimatei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că, prin serviciul registratură al instanței, Tribunalul Iașia răspuns solicitării instanței de la termenul anterior, depunând dovezile de comunicare a încheierii de ședință din 15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei intimatei în susținerea concluziilor.
Avocat depune un extras de pe soluționarea pe fond a contestației care a fost admisă.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu motivarea că hotărârea instanței de fond privind respingerea cererii de suspendare este neîntemeiată.
S-au făcut și dovezi suplimentare în faza de recurs, respectiv pentru a dovedit existența unui caz bine justificat și paguba iminentă, așa cum prevede condiția textului din Legea 554/2004, s-au depus contracte de credit substanțiale care demonstrează că petenta are datorii mari la stat, iar executarea acestui act administrativ ar fi dus la întârzierea plăților față de bănci și ar fi ajuns în situația de pagubă iminentă.
Pe fond s-a admis și contestația pentru că, de fapt, greșeala fundamentală a agentului constatator este faptul că a stabilit existența acestei taxe pe baza unei mențiuni că ar fi vorba de un act fals, fără să existe o hotărâre penală definitivă care să constate falsul respectiv, dosarul penal fiind pe rol și la ora actuală.
În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Instanța constatând închise dezbaterile rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin încheierea pronunțată la data de 15.01.2009 în dosar - Tribunalul Iași Comercial și Contencios Administrativ a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
În motivarea sentinței instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții cumulative prevăzute de art. 14 al. 1, art. 15 al. 1 din Legea 554/2004.
Valabilitatea actului respectiv a fost reținută de organul de soluționare a contestației administrative urmare a adresei nr. 14886/27.02.2002 a I în care se arată că, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că certificatul de origine tip EUR, anexat cererii de vămuire depusă de reclamantă, este fals.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI dat în dosarul nr. 18/P/2003 s-a dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală pentru infracțiunile de înșelăciune, folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu motivarea că faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunilor, respectiv vinovăția.
Însă, prin depunerea certificatului de circulație a mărfurilor, reclamanta apare ca beneficiară a regimului tarifar preferențial, iar din perspectiva reglementărilor vamale în vigoare la data importului, în condițiile retragerii acestui regim pentru motivul reținut de organul vamal, ea devine debitoare a datoriei vamale.
Se mai constată că aspectele legate de actele avute în vedere de organul vamal și motivele pentru care organul de soluționare a contestației administrative a înțeles să înlăture certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 reprezintă aspecte de fond care nu pot fi analizate de instanță la soluționarea cererii de suspendare.
De asemenea, instanța mai reține că reclamanta nu a invocat și nici probat condiția referitoare la paguba iminentă, neevidențiind împrejurările negative concrete la care s-ar expune prin executarea actului administrativ fiscal și pentru preîntâmpinarea cărora s-ar justifica admiterea cererii de suspendare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
Arată reclamanta că a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru suspendarea executării actului constatator, respectiv existența unui caz bune justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Pe rolul instanței se află dosarul nr- având ca obiect infracțiunea de înșelăciune, care are strânsă legătură cu prezenta cauză, impunându-se și din acest punct de vedere suspendarea executării actului contestat.
Nu se poate vorbi de o acordare neîntemeiată a regimului preferențial de vamă. Art. 32, anexa la acordul european, prevede că "în cazul în care autoritatea vamală a țării importatoare are suspiciuni întemeiate cu autenticitatea documentelor de origine, trebuie să procedeze la returnarea certificatului de origine și a celorlalte documente pe care le mai deține la autoritatea vamală a țării exportatoare, care va proceda la verificarea acestor documente. Autoritatea vamală nu a făcut aceste verificări, deci nu se putea proceda la recalcularea taxelor vamale.
Prin întâmpinare, intimata a răspuns criticilor formulate, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a depus la dosar două contracte de credit bancar, cu care tinde să dovedească afectarea veniturilor sale de datorii.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este fondat.
Recurenta a contestat pe calea acțiunii în justiție Decizia nr. 43/29.04.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice I și actul constatator nr. 338/31.07.2002 încheiat de Direcția Regională Vamală I, Biroul Vamal de Control și la Frontieră.
La data de 12.09.2001 ea a introdus în România autoturismul marca Mitsubishi 200, provenind cin Comunitatea Europeană, prezentând pentru acesta certificat de circulație a mărfurilor tip EUR 1 -/16.04.2001, în baza căruia a achitat taxe vamale de 6% din valoarea bunului.
Prin actul constatator nr. 338/31.07.2002 a fost obligată la plata sumei de 69.954.436 ROL, taxă vamală stabilită ca urmare a faptului că nu a mai fost luat în considerare certificatul de origine EURO 1, sumă stabilită cu titlu de taxă vamală reprezentând 30% din valoarea bunului.
Solicitând suspendarea actului administrativ, recurenta era ținută să dovedească îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv prevenirea pagubei iminente și existente cazului bine justificat.
Recurenta a dovedit că este o diferență majoră între taxa calculată inițial, prin reținerea certificatului de proveniență a bunului EURO 1 și cea ulterioară, reprezentând 30% din valoarea bunului. Totodată administrând proba cu înscrisuri în recurs, a dovedit faptul că veniturile sale sunt afectate de datorii mari, ca urmare a contractării unui credit imobiliar și a uni credit pentru nevoi personale, astfel încât plata sumei stabilită cu titlu de taxă vamală, înainte de soluționarea cauzei pe fond, în condițiile în care pe de o parte nu s-a reținut vinovăția sa pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals, uz de fals etc. iar pe de altă parte nici caracterul fals al certificatului EUR 1 nu a fost stabilit în chip irevocabil, este de natură să-i producă o pagubă iminentă.
În consecință, Curtea apreciază că sunt dovedite condițiile impuse de art. 14 al. 1 din Legea 554/2004, urmând să admită cererea și să dispună suspendarea executării actului constatator emis Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I până la soluționarea cauzei pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de, împotriva încheierii de ședință din 15.01.2009 a Tribunalului Iași, încheiere pe care o modifică în parte.
Admite cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Dispune suspendarea executării actului constatator nr. 338 din 31.07.2002 emis de I până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - I -
Grefier
Red.
18.05.2009
Tehnored.
2 ex.
19.05.2009
Tribunalul Iași:
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia