Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 250/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRAZIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. 804/-- 08.07.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR. 250
Ședința publică din 14 iulie 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții, B G, și, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus prin registratură instanței de către pârât, întâmpinare în care se invocă excepție necompetenței teritoriale a Curții de APEL TIMIȘOARA, solicitând declinarea acestei cauze în favoarea Curții de Apel București.
Instanța văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, lasă cauza în pronunțare, urmând a se pronunța cu privire la excepția de necompetență teritorială și în funcție de soluția acestei excepții se va pronunța asupra cererii de suspendare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei acțiuni în justiție, constată:
1. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 804/59/8.07.2009, reclamanții, B G, și - toți având calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, suspendarea executării Ordinului nr. 1472/2.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea reclamanților de anulare a actului administrativ menționat mai sus.
În motivarea cererii, reclamanții au învederat că la data de 02.07.2009, prin Ordinul nr. 1472, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus că, începând cu data de 01.06.2009 se suspendă aplicarea Ordinului nr. 526 din 03.03.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că procurorii beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 1 martie 2009.
Reclamanții au arătat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr.554/2004, și anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, și că au respectat și prevederile art. 7 din Legea nr.554/2004 în sensul că la data de 07.07.2009 au formulat plângerea prealabilă prevăzută de textul de lege menționat, anexată în copie la dosar.
Astfel, reclamanții au învederat că, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune chiar din faza procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004, numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ două condiții, respectiv un caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente sau a unui prejudiciu material viitor.
În ceea ce privește aceste două condiții, a cazului bine justificat și a prejudiciului iminent, legiuitorul a definit la art. 2 alin.1 lit. t și ș, cele două noțiuni.
Definiția legală a sintagmei de "pagubă iminentă" este dată de art. 2 din Legea nr. 554/2004 în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz perturbarea a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.
Reclamanții au arătat că prin ordinul emis sunt expuși unui prejudiciu material imediat în sensul diminuării drepturilor salariale efectiv încasate până în prezent, prin eliminarea unui spor recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Consecințele asupra patrimoniului reclamanților sunt evidente prin prisma faptului ca prin Ordonanța de Urgență nr. 71/2009 s-a dispus eșalonarea plații drepturilor salariale restante, obținute prin hotărâri judecătorești executorii pentru anii 2010-2012.
În considerarea veniturilor salariale încasate efectiv, lunar, reclamanții au arătat că au contractat diferite angajamente de plată, iar prin emiterea ordinului sunt puși în imposibilitatea de a le onora, în condițiile asumate.
De asemenea reclamanții consideră că astfel sunt încălcate înseși principiile de bază în materia salarizării magistraților, enunțate de art. 73 din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor care prevede că " stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora ".
În ceea ce privește cea de-a doua condiție impusă de legiuitor și anume cazul bine justificat, reclamanții au arătat că aceasta este definită ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care e de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Față de definiția dată de art. 2 lit. t din Legea 554/2004, îndoiala serioasă este dovedită prin declararea ca neconstituțională a Ordonanței 75/2008, prin care s-a dispus eșalonarea plății drepturilor bănești restante.
La fel ca și ordonanța mai sus menționată, care a fost declarată neconstituțională, și Ordonanța nr. 71/2009, invocată ca temei legal de emitere a Ordinului nr. 1472/2.07.2009, care are un conținut similar, apare a fi emisă cu încălcarea prevederilor Constituției României.
Reclamanții au arătat că se impune a conchide că și prezentul Ordin a fost emis în baza unei ordonanțe ce în calcă dispozițiile constituționale.
În plus, au arătat reclamanții, prin prezentul ordin se tinde la suspendarea plații lunare a unui spor consacrat prin hotărâri judecătorești executorii iar nu vizează suspendarea plații drepturilor salariale restante, a căror eșalonare s-a dispus prin ordonanța mai sus menționată.
Reclamanții consideră, fără a analiza pe fond legalitatea Ordinului nr. 1472 /02.07.2009 al Procurorului General, însă " pipăind fondul", că sunt în situația unui caz temeinic justificat de natură să creeze o îndoială serioasă a legalității, întrucât acest act administrativ a fost emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 71/2009, care prevede la art.2 suspendarea de drept a oricărei cereri de executare silită.
Această ordonanță nu a suspendat și nici nu putea să o facă, efectul executoriu al unei hotărâri judecătorești în materia drepturilor salariale prevăzute de art. 289 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, lege organică, act normativ cu putere normativă mai mare, întrucât sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % a fost inclus urmare a unor hotărâri judecătorești.
Conform reclamanților, o îndoială serioasă a legalității Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, și Justiție este dată de încălcarea art. 74 alin.2 din Legea 303/2004 care prevede că " drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială", astfel că prin acesta sunt încălcate în mod evident prevederile unei legi speciale adoptate de P arlament, act cu putere normativă mai mare decât a sa.
Tot o îndoială serioasă asupra legalității Ordinului în litigiu este dată de încălcarea art. 164 din Codul Muncii prin care se reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi dispus decât în cazul și în condițiile prevăzute de lege.
Un alt aspect de nelegalitate al emiterii ordinului vizează încălcarea flagrantă a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul ca dreptul reclamanților consacrat prin hotărâre judecătoreasca constituie un "bun" în accepțiunea data de lege acestei noțiuni.
Acest bun se bucură de protecția conferită de dispozițiile Tratatului internațional mai sus menționat, ratificat de România, iar, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, statul debitor este obligat sa execute hotărârile judecătorești prin care a fost condamnat la plata unor sume de bani, neputând invoca insolvabilitatea sa.
Reclamanții invocă în acest sens, considerentele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul deciziei din cauza Burdov contra Rusiei.
De asemenea, reclamanții relevă încălcarea prin ordinul contestat a principiului de drept consacrat de jurisprudența și doctrina în materie, și anume neretroactivitatea măsurii administrative dispuse.
Se observă - au arătat reclamanții - că Ordinul emis la data de 02.07.2009 prevede că măsura dispusă se aplică începând cu data de 01.06.2009, măsură ce contravine principiului mai sus enunțat, cu atât mai mult cu cât Ordonanța de Urgență nr. 71/17.06.2009, invocată în cuprinsul Ordinului Procurorului General, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 18.06.2009, astfel încât la 01.06.2009 această ordonanță nu era în vigoare.
Nelegalitatea Ordinului este cu atât mai gravă cu cât acest principiu a fost consacrat de norme constituționale în vigoare prin art. 15 alin.2
Reclamanții au arătat că aceste considerente creează suficiente îndoieli in legătura cu legalitatea întocmirii actului atacat.
Reclamanții au arătat totodată că în aprecierea îndeplinirii condițiilor menționate de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 trebuie să se ia în considerare și prevederile din recomandarea nr. R(89)8 din13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul CE. Acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit sa se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși eficacitatea necesară acțiunii administrative. De asemenea, recomandarea a apreciat ca autoritățile administrative acționează in numeroase domenii si ca activitățile lor sunt de natura a afecta drepturile, libertățile si interesele persoanelor. În plus, s-a arătat în același act european că executarea imediată si integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Reclamanții au arătat că, avându-se în vedere că România este membră a CE, magistratul R trebuie să țină seama de conținutul acestei Recomandări. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal in decizia nr. 4434 din 07.12.2006.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, reclamanții au apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a interveni suspendarea actului administrativ atacat.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.2, 14 alin 1 din legea nr.554/2004, art. 15 din Constituția României.
2. Argumentele pârâtului:
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 14.07.2009 (atașată la fila 19-24 dosar), pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL TIMIȘOARA, excepția lipsei obiectului acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamanților, ca neîntemeiată.
Astfel, față de calitatea de magistrați a reclamanților în conformitate cu prevederile art. 137 cu aplicarea art. 158 din Codul d e procedură civilă, se invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței, motivat de faptul că potrivit art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, competența soluționării cererilor judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari, revine Curții de Apel București.
Pe cale de consecință, arată pârâtul, din dispozițiile legale precizate reiese că legiuitorul a stabilit că instanța competentă să judece litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de Apel București.
Conform pârâtului, față de cele expuse, solicită admiterea excepției de necompetență teritorială a instanței de judecată și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Pârâtul învederează, totodată, că prin sentința civilă nr. 361 din 8 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamanților și s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 1472/02.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru aceste argumente, solicită respingerea ca lipsită de obiect cererea reclamanților.
Pe fond, pârâtul arată că cererea reclamanților este neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit textului de lege menționat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Cu privire la prima condiție impusă de text, existența unui caz bine justificat, solicită să se observe că reclamanții nu aduc nici un argument care să justifice suspendarea actului administrativ atacat.
În acest caz, instanța nu exercită un control de legalitate a actului administrativ atacat, aceasta putând face obiectul unei eventuale acțiuni judiciare formulate în temeiul art. 8 din lege.
Pârâtul a arătat că Ordinul nr. 1472/2009 a fost emis n urma adresele nr. 293.378/18.06.2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care i s-a comunicat că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute n titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Astfel încât, a arătat pârâtul, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cu această destinație, Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul vizat.
3. Dispozițiile legale aplicabile în cauză:
Potrivit art. 15 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004,"suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat."
În privința motivelor de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral -".
În privința definițiilor legale ale pagubei iminente și cazurilor bine justificate, instanța constată că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea sunt astfel definite:
"ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;".
4. Analiza instanței:
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL TIMIȘOARA:
Instanța observă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat dispozițiile art. 36 din Ordonanță de Urgență nr. 27 din 29 martie 2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, articol care are următorul conținut:
(1) "Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ale Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, potrivit art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 27/2006, Curtea de Apel București este instanța competentă să soluționeze litigiile privind drepturile salariale ale magistraților.
Instanța observă că textul 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 27/2006 face referire la litigiile având ca obiect legalitatea hotărârilor prin care sunt rezolvate cererile persoanelor nemulțumite"de modul de stabilire a drepturilor salariale", astfel încât textul este aplicabil în măsura în care actul a cărui suspendare se solicită se referă la stabilirea salariului reclamanților.
Sub acest aspect, instanța remarcă faptul că Ordinul contestat de reclamanți - și a cărui suspendare au solicitat-o în prezenta cauză - are drept efect suspendarea acordării unui spor, iar nu stabilirea drepturilor salariale ale procurorilor. Totodată, din cuprinsul acestui ordin nu rezultă că suspendarea plății acestui spor salarial are drept efect negarea dreptului reclamanților la acest spor, ci numai amânarea efectuării acestor plăți.
Astfel, Ordinul nr. 1472/2.07.2009 nu revocă ordinul anterior al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (cu nr. 526/3.03.2009), prin care se dispusese plata acestui spor, ci numai îl suspendă. Însă suspendarea aceasta nu poate fi asimilată unei anulări a sporului în litigiu. În acest sens este și interpretarea oficială, obligatorie, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție efectelor unor acte normative de suspendare a drepturilor salariale. Astfel, prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în considerentele deciziei, că suspendarea exercițiului unui drept - cum este, în prezenta cauză, dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,-suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
Dând eficiență interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a exercițiului unui drept salarial, instanța concluzionează că suspendarea acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
În consecință, instanța apreciază că Ordinul nr. 1472/2.07.2009 nu poate fi considerat ca stabilind drepturile salariale ale reclamanților ci ca un act de suspendare a plății acestor drepturi, de vreme ce cuantumul acestor drepturi nu este negat, desființat sau modificat prin acest ordin.
Date fiind aceste considerații, instanța apreciază că prezentei acțiuni nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Ordonanța de Urgență nr. 27/2006, ci dispozițiile art. 10 alin. 3 teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora " reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului". Cum Curtea de APEL TIMIȘOARA este instanța de la domiciliul reclamanților, aceasta este competentă să soluționeze prezenta cauză.
În consecință, instanța va respinge excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL TIMIȘOARA, ca nefondată.
Cu privire la excepția lipsei obiectului acțiunii:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat că prin sentința civilă nr. 361/8.07.2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția comercială de contencios administrativ în dosar nr- și prin sentința civilă nr. 2864/7.07.2009, pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr- s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1472/2.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a ordinului a cărui suspendare au solicitat-o și reclamanții în prezenta cauză.
Instanța consideră însă că nu se poate reține lipsa obiectului cererii de suspendare, având în vedere că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dovedit împrejurările invocate, respectiv faptul că au fost pronunțate două hotărâri judecătorești executorii și prin care să se fi dispus suspendarea aceluiași act - respectiv a Ordinului nr. 1472/2.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, întrucât reclamanții nu sunt părți în dosarele în care au fost pronunțate sentințele invocate de pârât, aceștia nu își pot proteja direct drepturile patrimoniale personale decât în prezenta cauză, în care au calitatea de părți. Instanța observă, în acest sens, că reclamanții au fost afectați prin emiterea ordinului a cărui suspendare o solicită și că numai în acest litigiu au posibilitatea de a justifica temeinicia cererii lor de suspendare. Dreptul reclamanților de acces la o instanță - drept protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului - ar fi încălcat în măsura în care instanța ar refuza soluționarea acestei cauze fără a permite reclamanților să își susțină argumentele cu privire la temeinicia cererii lor și împiedicându-i să își apere drepturile doar pe considerentul că alte persoane au o cerere similară, soluționată printr-o hotărâre care nu este irevocabilă, pronunțată într-o cauză în care reclamanții nu au posibilitatea să își susțină opiniile.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța va respinge și excepția lipsei obiectului acțiunii, considerând-o nefondată.
Cu privire la fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ în litigiu, instanța observă că prin Ordinul nr. 1472/2.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (atașat în copie la fila 6 dosar) - a cărui suspendare o solicită reclamanții în prezenta cauză - s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/3.03.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (atașat în copie la fila 5 dosar).
Conform Ordinului nr. 526/3.03.2009, începând cu data de 1.03.2009 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, parchetele de pe lângă curțile de apel, parchetele de pe lângă tribunale și din parchetele de pe lângă judecătorii beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare lunară.
Reclamanții au formulat o plângere administrativă prealabilă împotriva Ordinului nr. 1472/2.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (plângere transmisă prin poștă la data de 7.07.2009, conform copiei facturii -/7.07.2009, atașată la fila 7 dosar), solicitând revocarea acestui ordin. Plângerea administrativă prealabilă formulată de reclamanți nu a fost soluționată până la data pronunțării prezentei hotărâri.
În privința condiției existenței unei pagube iminente, instanța constată că prin Ordinul nr. 1472/2.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 526/3.03.2009, cu consecința refuzului plății către reclamanți - începând cu data de 1.06.2009 - a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Instanța constată că punerea în executare a Ordinului nr. 1472/2.07.2009 implică diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților cu un procent de 50%, calculat la indemnizația de încadrare lunară.
În condițiile în care - date fiind incompatibilitățile legale ce împiedică reclamanții să exercite alte activități producătoare de venituri - salariul obținut de reclamanți reprezintă singura sursă de venit, în cele mai multe cazuri, instanța reține că diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților cu un procent de 50% constituie o prejudiciu material viitor și previzibil adus reclamanților.
Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază că în cauză este îndeplinită condițiile referitoare la iminența producerii unei pagube prin executarea actului administrativ atacat.
Cât privește condiția existenței unui caz bine justificat, instanța remarcă faptul că examinarea acestei condiții impune însăși examinarea legalității actului administrativ atacat, de vreme ce instanța trebuie să constate - pentru a soluționa cererea de suspendare a executării actului administrativ - existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".
În această privință, instanța constată că reclamanții au invocat mai multe motive de nelegalitate a ordinului contestat.
Astfel, reclamanții au arătat că temeiul legal de emitere a Ordinului nr. 1472/2.07.2009 este Ordonanța de Urgență nr. 71/2009, act normativ care are un conținut similar cu acela al Ordonanței de Urgență nr. 75/2008 (prin care s-a dispus eșalonarea plății drepturilor bănești restante cuvenite magistraților și personalului auxiliar al instanțelor judecătorești prin titluri executorii), a cărei neconstituționalitate a fost constatată de Curtea Constituțională.
În plus, au arătat reclamanții, prin Ordinul nr. 1472/2.07.2009 se tinde la suspendarea plații lunare a unui spor consacrat prin hotărâri judecătorești executorii, fără a viza eșalonarea plății drepturilor bănești restante, astfel cum s-a dispus prin Ordonanța de Urgență nr. 71/2009
Reclamanții consideră, totodată, că Ordinul nr. 1472/2.07.2009 aduce atingere dispozițiilor art. 74 alin.2 din Legea 303/2004, conform cărora "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială", fiind încălcate prevederile unei legi speciale adoptate de Parlament, act cu putere normativă mai mare decât a ordinului respectiv.
De asemenea, reclamanții au invocat aplicarea retroactivă a Ordinul nr. 1472/2.07.2009, măsură ce contravine principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 16 alin. 2 din Constituția României, deoarece acest ordin se aplică începând cu data de 01.06.2009, în condițiile în care temeiul adoptării sale - respectiv Ordonanța de Urgență nr. 71/17.06.2009, invocată în cuprinsul Ordinului Procurorului General - a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 18.06.2009, astfel încât la 01.06.2009 această ordonanță nu era în vigoare.
De asemenea, reclamanții au invocat și încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că dreptul reclamanților la acest spor constituie un "bun" în accepțiunea data de lege acestei noțiuni.
Instanța constată că pârâtul nu a răspuns la aceste critici de nelegalitate și chiar de neconstituționalitate, justificând emiterea ordinului numai prin dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. nr. 71/17.06.2009 și ale Ministerului Finanțelor Publice.
Or, cel puțin sub aspectul aplicării retroactive a Ordinului nr. 1472/2.07.2009, respectiv începând cu data de 01.06.2009, instanța constată existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".
În consecință, instanța reține că este îndeplinită în cauză și condiție existenței unui caz bine justificat.
Prin urmare, instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care va admite cererea reclamanților și va dispune suspendarea executării Ordinului nr. 1472/2.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea reclamanților de anulare a actului administrativ menționat mai sus.
Instanța va lua, totodată, act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și că prezenta hotărâre este executorie de drept în privința dispoziției de suspendare a executării actului administrativ menționat anterior, conform art. 14 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Respinge excepția lipsei obiectului acțiunii.
Admite cererea formulată de reclamanții, B G, și, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în mun. T, strada - de, nr. 2, județ T, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în mun. B, Bulevardul, nr. 2-4, sector 4.
Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 1472/2.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea reclamanților de anulare a actului administrativ menționat mai sus.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 14.07.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Se comunică:
- reclamanții, B G, și, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș
pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în mun. B, Bulevardul, nr. 2-4, sector 4.
Com. 16 ex.
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
