Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 251/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința numărul 251

Ședința publică de la 17 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2399/09.10.2009, formulată de reclamantul, domiciliat în Focșani,-, jud. V, în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE B, cu sediul în sector 3,-.

La apelul nominal a răspuns reclamantul asistat de av., lipsă fiind pârâta Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat, considerând cauza în stare de judecată.

Curtea constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul reclamantului, susține oral motivele prezentate în nota de concluzii depusă la dosar considerând că sunt îndeplinite cele două condiții ale suspendării respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă și în concluzie solicită suspendarea executării ordinului 2399/09.10.2009 până la soluționarea pe fond a cauzei în temeiul disp. art. 14 din. 554/2004.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale -.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Ordinului nr. 2399/9.10.2009 emis de prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator adjunct în domeniul economic al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

În motivarea acțiunii sale, acesta a susținut că revocarea sa din funcție este nelegală deoarece a survenit la mai puțin de un an de la numirea sa în această funcție. A susținut reclamantul că noii indicatori de performanță au fost deja asumați prin contractul de management, astfel încât nu s-a schimbat nimic în structura postului. Pe de altă parte, consideră că este bine justificată cererea sa prin aceea că există o puternică îndoială asupra legalității actului criticat, atâta vreme cât se tinde ca în mod unilateral să fie desființa un contract de factură bilaterală.

În ceea ce privește paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcției câștigate prin numire directă, și în cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite.

În dovedirea susținerilor sale, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Acesta a depus la dosarul cauzei cererea adresată prin care a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004.

A mai depus reclamantul la dosarul cauzei ordinul contestat din care rezultă că a fost preavizat in privința revocării mandatului său. Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii, justificat de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru a solicita suspendarea executării.

Analizând întregul material probator administrat în cauză curtea apreciază că cererea este fondată urmând să o admită ca atare.

Potrivit art.14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Textul impune ca și condiții de admisibilitate a cererii de suspendare, existența a două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

În privința cazului bine justificat, art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004 așa cum a fost introdus prin Legea nr. 262/2007 îl definește ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La aceasta se pot adăuga natura propriu zisă a măsurii dispuse, conduita ulterioară a destinatarului actului precum și posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe.

În ceea ce privește paguba iminentă, art. 2 alin. 1 lit ș din același act normativ o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauza dedusă judecății, fără a prejudeca fondul, curtea constată că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamant, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale a unui contract bilateral așa cum este contractul intervenit între reclamant și autoritatea pârâtă. Firește, instanța de fond urmează să stabilească în ce măsură modificarea indicatorilor de performanță este într-adevăr de natură a modifica considerabil obiectul contractului, astfel încât măsura să fie justificată.

În privința pagubei iminente, afectarea dreptului la muncă al reclamantului precum și imposibilitatea obținerii veniturilor salariale din funcția deținută pot fi considerate de natură a-i produce reclamantului un prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui. munca la care s-a angajat prin contract, acesta este pus în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor ca și condiție impusă de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca admițând cererea de față să dispună suspendarea actului emis de autoritatea pârâtă până la soluționarea pe fond a cauzei privitoare la anularea acestui act.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul domiciliat în Focșani,- A, jud. V, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, sect. 3,-;

Dispune suspendarea Ordinului 2399/09.10.2009 emis de autoritatea pârâtă până la soluționarea pe fond a cauzei.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

Grefier,

- -

Red. /30.12.2009

Dat. 4 ex./ com. 2 ex./ ianuarie 2010

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 251/2009. Curtea de Apel Galati