Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 256/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 10.07.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.256
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.07.2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții, R, A, -, -, R, -, G, G, -, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile. Reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 16.07.2009, întâmpinare din partea pârâtului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare pe excepțiile privind necompetența teritorială a Curții de APEL TIMIȘOARA și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA cât și pe fondul cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, la data de 10.07.2009, reclamanții, R, A, -, -, R, -, G, G, -, au solicitat în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Ordinului nr.1472/02.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a Deciziei nr.60/02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În motivarea cererii se arată că actele a căror suspendare se solicită sunt nelegale, neplata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică reprezintă o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situația unei sancțiuni disciplinare, procurorul neavând nici o competență în acest sens.
Aceste acte administrative, prin refuzul plății sporului aferent lunii iunie 2009, încalcă în mod flagrant și dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. De asemenea, au fost încălcate și dispozițiile art.164 din Codul muncii care reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi operată decât pentru cazurile și condițiile prevăzute de lege; obligația de plată a salariului este una principală, de la care angajatorul nu se poate sustrage invocând lipsa fondurilor bănești, așa cum s-a pronunțat prin decizia nr.3382/2004.
Se mai arată că prin dispoziția de suspendare a dreptului salarial au fost încălcate și prevederile art.8 alin.1 din Convenția Organizației Internaționale a privind protecția nr.95/1949 ratificată de România prin Decretul nr.284/1973.
Intervenția procurorului general de a dispune neplata sporului încalcă și dispozițiile de principiu cuprinse în art.44 din Constituția României, drepturile salariale fiind asimilate bunurilor mobile, prin determinarea legii, potrivit art.474 din Codul civil.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale (între care se regăsesc și sporurile) constituie o încălcare a art.1 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Se mai arată că, schimbarea modalității de plată a salariului, eșalonat, fără acordul reclamanților, contravine de asemenea, principiilor reglementate de art.161 alin.1 din Codul muncii, potrivit căruia plata se face cel puțin o dată pe lună, fără a se putea eșalona acest drept de creanță în lipsa acordului angajatului.
Astfel, puternica aparență de neconcordanță cu prevederile Constituției României, legii nr.567/2004, Legii nr.303/2004, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a celorlaltor documente internaționale arătate mai sus, a ordinului emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și efectele deosebit de grave pe care le produce asupra reclamanților constituie un caz bine justificat, în sensul art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării acestui ordin, precum și a oricăror alte acte generate de acesta.
Măsura este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, așa cum este definită la art.2 alin.1 lit. s) din legea nr.554/2004, prejudiciul material viitor și previzibil constând în neplata către reclamanți a unei părți importante din drepturile salariale cuvenite.
În drept au fost invocate dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de APEL TIMIȘOARA în soluționarea acțiunii privind suspendarea Ordinului nr.1472/2009 al Procurorului General al României cu consecința disjungerii cauzei cu privire la personalul auxiliar și conex din cadrul Parchetelor din jud. A cu privire la suspendarea Deciziei nr. 60/2009 emisă de al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București pentru cererea de suspendare a executării Ordinului nr.1472/2009 și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților.
În motivarea excepției se arată că sunt incidente dispozițiile art.36 din nr.OUG27/2006 care stabilesc competența Curții de Apel București în soluționarea litigiilor formulate de magistrații nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale.
Totodată a fost invocată și excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamanții nu au făcut dovada promovării la instanța de contencios administrativ, a acțiunii principale de anulare a ordinului de suspendare a plății sporului de 50%, conform art. 15 din legea nr. 554/2004, contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei se arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 nefiind dovedit nici, cazul bine justificat și nici iminența producerii unei pagube, câtă vreme reclamanții sunt beneficiarii unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sportului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile nr.OUG71/2009.
În drept pârâtul a invocat art.15 din Legea nr.554/2004, nr.OUG27/2006.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, față de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, urmând să le respingă, după cum urmează:
Referitor la excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA în soluționarea petitului privind suspendarea executării Ordinului nr.1472/2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, întemeiată pe dispozițiile nr.OUG27/2006 instanța reține că deși reclamanții au calitatea de magistrați, prevederile nr.OUG27/2006, mai precis ale art. 36 alin.2 ce dau în competența Curții de Apel București soluționarea litigiilor declanșate de personalul salariat potrivit ordonanței nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, nu sunt incidente în speță întrucât prezentul litigiu nu are ca obiect contestarea modalității de stabilire a drepturilor salariale, ceea ce ar presupune că reclamanții sunt nemulțumiți de modul de aplicare al prevederilor nr.OUG27/2006, ci are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ unilateral cu caracter individual, respectiv a Ordinului nr.1472/02.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ce se referă la suspendarea unor drepturi salariale deja stabilite și chiar acordate pentru o perioadă de 2 luni.
Prezenta acțiune a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, astfel încât instanța apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004 ce stabilește o competența teritorială alternativă, reclamantul putându-se adresa atât instanței de la domiciliul său cât și instanței de la domiciliul pârâtului, opțiunea aparținând reclamanților în acest sens.
În consecință, văzând și dispozițiile art.158 alin.2 Cod procedură civilă instanța va respinge excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA reținând că a fost legal investită cu soluționarea prezentei cauzei conform art.10 alin.3 coroborat cu art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa dovezii promovării la instanța de contencios administrativ a acțiunii principale de anulare a ordinului de suspendare a plății sporului de 50 %, Curtea observă că prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 caz în care reclamanții nu trebuie să facă dovada promovării acțiuni de anulare a ordinului, ci este suficient a se face dovada sesizării în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004 a autorității publice ce a emis actul sau a celei superioare după caz. Deci singura cerință prealabilă este aceea privind respectarea dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 adică a formulării plângerii prealabile necesară anterior oricărei cererii de anulare a actului administrativ considerat vătămător.
În cazul prevăzut de art.14 din Legea nr.554/2004 nu se cere dovada introducerii acțiunii în anulare câtă vreme însăși art.14 dispune că suspendarea se va realiza până la pronunțarea instanței de fond, iar alin. 1 teza finală a aceluiași articol prevede că, În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate.
Instanța va ține cont și de nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.03.1989 referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă care recunoaște posibilitatea de a solicita măsuri de protecție provizorie în fața unei instanțe competente și pentru persoana interesată, înaintea oricărei contestații împotriva actului administrativ, în caz de urgență sau atunci când a fost formulată o reclamație administrativă lipsită de efect suspensiv care nu a primit până la acel moment o rezolvare.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Ordinul nr.526/03.03.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție (fila 19 dosar) s-a dispus plata începând cu 01.03.2009 a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru procurorii din subordine și personalul de specialitate asimilat.
Prin Decizia nr.21/16.03.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA (fila 24 dosar) s-a dispus aceeași măsură pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetelor ce funcționează în raza teritorială a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Reclamanții sunt direcți beneficiari ai acestor dispoziții având calitatea de procurori, respectiv personal auxiliar și conex în cadrul Parchetelor de pe lângă instanțele de judecată din județul
Ulterior, prin Ordinul nr.1472/092.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție (fila 18 dosar) s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr.526/03.03.2009 începând cu data de 01.06.2009 iar prin Decizia nr.60/02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA (fila 23 dosar) s-a luat măsura suspendării Deciziei nr.21/16.03.2009, începând cu aceeași dată, 01.06.2009.
Față de aceste acte administrative prin care s-a dispus suspendarea plății sporului de 50 % reclamanții au formulat prezenta cerere de suspendare întemeiată pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004.
Conform dispozițiilor cuprinse la acest articol, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Cazul bine justificat este definit de art.2 alin.1 lit. t) din Legea nr.554/2004 ca reprezentând împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Cazul bine justificat care să încalce regula executării din oficiu a actului administrativ impune prezența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, emis în baza legii și pentru executarea acesteia.
Fără îndoială că cercetarea nelegalității actului administrativ este de competența instanței, învestite cu cererea de anulare a acestuia iar instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ va reține ca îndeplinind condiția cazului bine justificat nu o dovadă de nelegalitate evidentă ci sunt suficiente indiciile de nelegalitate a actului administrativ, respectiv subzistența unui argument juridic aparent valabil de nelegalitate.
Pentru aceasta trebuie ținut cont și de nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, România fiind membră a Consiliului Europei, cu consecința că judecătorul național trebuie să țină seama și de conținutul acestei Recomandări în analiza cererilor de suspendare a executării unor acte administrative.
Astfel, acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit a se asigura persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie în condițiile în care executarea imediată și ilegală a actelor administrative contestate poate în anumite circumstanțe să cauzeze persoanelor un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Asemenea măsuri pot fi acordate astfel mai ales când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.
În concret, aparența de nelegalitate a actelor administrative atacate rezidă din mai multe aspecte care nu vor fi cercetate decât sumar de instanța învestită cu soluționarea prezentei cererii, fiind, de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare să verifice în concret aceste aspecte.
Se observă astfel că, Ordinul nr.1472/02.07.2009 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este motivat prin aceea că plata sporului de risc și suprasolicitare nervoasă de 50 % intră sub incidența 71/2009 care a eșalonat plata drepturilor salariale prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii conform procedurii prevăzute de acest act normativ.
Instanța observă însă că plata sporului de risc dispusă prin Ordinul nr.526/03.03.2009 a avut la bază hotărârea pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și justiție - Secțiile Unite în recurs în interesul legii, respectiv decizia nr.21/2008 care a constatat că magistrații au dreptul la acest spor și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 și deci nu se încadrează în prevederile nr.OUG71/2009. Pe de altă parte acest act normativ stabilește eșalonarea iar nu suspendarea plății drepturilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești devenite executorii conform procedurii enunțate și deci în aparență, Ordinul nr.1472/02.07.2009 ce dispune suspendarea plății unui spor nu se poate justifica pe dispozițiile nr.OUG71/2009.
Pe de altă parte se poate reține ca argument aparent valabil și aspectul retroactivității Ordinului atacat ce a fost emis la 02.07.2009 și a dispus suspendarea plății sporului începând cu 01.06.2009 în condițiile în care nr.OUG71/2009 a fost publicată în din 18.06.2009 și a intrat în vigoare la aceeași dată, conform art.11 alin.2 din Legea nr.24/2000.
Toate aceste aspecte sunt de natură a dovedi existența cazului bine justificat la care se adaugă și dovada producerii unei pagube iminente care în speță constă nu numai în perturbarea gravă a activității organelor judiciare prin prejudiciul material evident suferit astfel de reclamanți, dar și prin faptul că reclamanții se află în ipostaza de a vedea devenite inaplicabile, măsuri dispuse prin hotărâri judecătorești mai precis de a deveni inaplicabilă o decizie emisă de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii care este astfel obligatorie conform art.329 Cod procedură civilă, drepturile astfel conferite fiind lipsite de orice protecție juridică.
De asemenea, trebuie ținut cont și de practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care a consacrat dreptul oricărei persoane ce a obținut o hotărâre judecătorească împotriva statului de a obține executarea acestei hotărâri într-un termen rezonabil, autoritățile neputând invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea hotărârilor judecătorești, revenind statelor obligația de a-ți organiza sistemul legal într-o asemenea manieră încât autoritățile sale să-și poată îndeplini obligațiile în această privință ( împotriva Rusiei, împotriva României, etc.).
În consecință, apreciind întrunite condițiile prevăzute cumulativ de art.14 din Legea nr.554/2004 alin.1, și văzând și dispozițiile cuprinse la alin.2 și 4 ale aceluiași articol, instanța va admite acțiunea reclamanților, ca fiind întemeiată și va dispune suspendarea executării Ordinului nr.1472/02.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a Deciziei nr.60/02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, până la pronunțarea instanței de fond.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocate de pârâtul PARCHETUL de pe lângă CURTEA de APEL TIMIȘOARA.
Admite cererea formulată de reclamanții, R, A, -, -, R, -, G, G, -, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA.
Dispune suspendarea Ordinului nr.1472/02.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a Deciziei nr.60/02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA până la pronunțarea instanței de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.07.2009
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/22.07.2009
TEHNORED:/23.07.2009
77.ex./SM/emis 75 com.
Se comunică:
- reclamanți -, R, A, -, -, R, -, G, G, -,
- pârât 1 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, - B, --, Sector 5
- pârât 2 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, - T,-, jud.
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu
