Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 262/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 262/CA
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - 2000 SA, cu sediul în Stațiunea, hotel, județ C, împotriva sentinței civile nr. 508/CA/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR D, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta reclamantă av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 60234/2009 depusă la dosar, pentru intimata pârâtă a răspuns av. în baza delegației de substituire dată de av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamantă este motivat, timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei conform chitanțelor nr. -, -/02.06.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
La data de 16.06.2009, intimata pârâtă a depus la dosar înscrisuri, respectiv Raportul privind realizarea planurilor de investiții nr. 10334/6.06.2008, comunicându-se un exemplar recurentei prin apărătorul ales înainte de începerea ședinței de judecată.
Întrebate părțile prin apărătorii aleși arată că nu cereri prealabile de formulat, probe de administrat, solicitând cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru recurenta reclamantă, av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii pronunțată de instnața de fond în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ emis de pârâtă, respectiv notificarea nr. 3581/27.02.2009.
Susține motivele de recurs arătând în esență că, prin cererea de suspendare cu care a învestit instanța de fond, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea pagubei iminente, învederând că toate motivele invocate de autoritate nu au suport real, rezilierea contractului de închiriere nr. 787/2007 înaintea finalizării duratei acestuia de 10 ani nefiind justificată.
A arătat recurenta că măsura rezilierii contractului îi cauzează prejudicii materiale directe generate, pe de o parte de faptul că investițiile realizate de reclamantă nu s-au amortizat integral în perioada de 2 ani, iar pe de altă parte prejudiciul se raportează la cuantumul profitului prognozat pentru cei opt ani rămași din durata inițială al contractului de închiriere. Învestițiile realizate de reclamantă au avut în vederea toată perioada derulării raporturilor contractuale, ori prin desființarea contractului aceste investiții nu-și mai pot găsi utilitatea pentru care au fost achiziționate, fiind alterat și obiectul de activitate al societății, astfel încât, în mod real notificarea de reziliere creează societății o pagubă iminentă, pagubă ce s-ar circumscrie deopotrivă și imposibilității organizării serviciului de plajă de către societatea reclamantă în pragul sezonului estival, prin nepredarea sectorului de plajă de către locator la termenul stipulat în contract.
Mai arată recurenta că necesitatea prevenirii unei pagube iminente rezultă din împrejurarea că obiectul contractului de închiriere urmează a face obiectul unor alte acte juridice, a căror desființare ar comporta o procedură anevoioasă, îndelungată și costisitoare, astfel încât suspendarea notificării de reziliere este oportună pentru protejarea nu numai a intereselor reclamantei ci chiar a unei securități juridice, evitându-se crearea unor situații noi, care să facă greu sau imposibilă repunerea părților în situația anterioară emiterii acestui act administrativ.
Având cuvântul pentru intimata pârâtă, av. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că cauză nu a fost îndeplinită cea de-a treia condiție impusă de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv iminența producerii unei pagube.
Motivul invocat de reclamantă - imposibilitatea amortizării totale a investițiilor realizate care ar crea o pagubă iminentă societății, nu poate fi primit, deoarece amortizarea nu este în nici un fel determinată sau influențată de menținerea sau încetarea contractului de închiriere dintre părți, investițiile fiind în continuare amortizabile, în condițiile prevăzute de Codul fiscal. producerii unei pagube trebuie să fie însă consecința executării unui act administrativ și nu însăși executarea acelui act.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 224.04.2009 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamanta 2000 a solicitat în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA APELOR -D ( C) să se dispună suspendarea executării actului administrativ nr.3581/27.02.2009 prin care s-a constatat rezilierea de drept a contractului de închiriere având ca obiect plaja zona 2, situată în stațiunea.
Reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr.787/20.03.2007 având ca obiect transmiterea către reclamantă dreptului de folosință asupra sectorului de plajă - plaja zona 2, situat în stațiunea. Contractul de închiriere reprezintă un contract administrativ potrivit dispozițiilor art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, astfel încât și actul de reziliere este unul cu caracter administrativ.
A susținut reclamanta că, invocând nerealizarea planului investițional și subînchirierea sectorului de plajă, pârâta a procedat în mod nelegal la rezilierea contractului invocând pactul comisoriu expres de ultim grad.
Reclamanta a mai arătat că în cauză sunt întrunite condițiile suspendării actului administrativ prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv:existența unui caz bine justificat, întrucât în cuprinsul notificării de reziliere nu se face trimitere expresă la nerealizarea vreunui punct din planul de investiții și nici la depășirea vreunui termen de realizare, astfel încât împrejurările de fapt și de drept reținute în actul de reziliere sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității lui; prevenirea unei pagube iminente, întrucât investițiile realizate sunt superioare planului de investiții, iar rezilierea contractului creează o pagubă iminentă ca urmare a nepredării sectorului de plajă pentru a fi exploatat comercial începând cu 01.04.2009. investițiilor pentru realizarea cărora s-a recurs și la credite bancare nu se poate realiza dacă contractul nu se execută. Exploatarea sectorului de plajă nu se poate face decât în sezonul estival 01.05.2009-01.09.2009, iar predarea lui chiar cu întârziere împiedică reclamanta în efectuarea operațiunilor de întreținere, ecologizare și pregătirea plajei pentru anul turistic.
Prin sentința civilă nr.508/CA/12.05.2009, Tribunalul Constanța respins ca nefondată cererea de suspendare reținând că ntre pârâta, în calitate de locator, și reclamanta 2000, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr.787/20.03.2007 având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra sectorului de plajă zona 2, situat în stațiunea, în scopul exploatării acestuia în condițiile contractului și a legislației specifice. Durata închirierii a fost stabilită pentru 10 ani, cu începere de la 20.03.2007. Contractul a fost modificat prin actul adiționale nr.1/2008, în ceea ce privește chiria anuală datorată de către locatar.
Prin notificarea înregistrată în evidențele sale sub nr.3581/27.02.2009 și comunicată reclamantei prin intermediul executorului judecătoresc, pârâta a adus la cunoștința reclamantei rezilierea de drept a contractului de închiriere nr.787/20.03.2007, ca urmare a neexecutării obligațiilor ce reveneau reclamantei în calitate de locatar, enumerate cu titlu exemplificativ în cuprinsul notificării.
-a mai reținut că suspendarea actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, cu caracter excepțional, care se justifică numai dacă actul administrativ ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească. entru a se dispune de către instanța de judecată suspendarea actului administrativ trebuie a fi dovedită de către reclamant îndeplinirea cumulativă a trei condiții: cazul bine justificat; iminența producerii unei pagube, precum și dovada sesizării organului emitent cu recursul grațios, ca o condiție de exercitare a cererii de suspendare a actului administrative.
Instanța de fond a constatat că, în cauză, se face dovada exercitării recursului grațios, prin cererea formulată de către reclamantă și înregistrată la.- D Sucursala C cu nr.5319/24.03.2009, precum și dovada existenței unui caz bine justificat, care rezultă potrivit art.2 lit. din lege dinîmprejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Astfel, fără a analiza legalitatea notificării de reziliere a contractului de închiriere, instanța de judecată a apreciat că împrejurările concrete de fapt și de drept în care această notificare a fost emisă creează o îndoială serioasă în privința legalității acesteia: împrejurarea că pârâta în calitate de locator și-a manifestat unilateral voința de reziliere a contractului de închiriere după aproape doi ani de la încheierea actului de închiriere, timp în care a primit prestațiile reclamantei, în calitate de locatar; deși contractul de închiriere a fost modificat printr-un act adițional în anul 2008 fără a se modifica însă obligațiile asumate de către locatar prin contractul inițial și fără a se prevedea sancțiuni suplimentare față de contractul inițial, ceea ce nu poate să denote decât satisfacția locatorului față de modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către reclamantă; notificarea de reziliere enumeră exemplificativ obligațiile asumate de către reclamantă prin contract, și nu obligațiile concrete considerate de către pârâtă a fi neexecutate de către reclamanta locatară, toate acestea împrejurări creind o îndoială serioasă privind legalitatea rezilierii contractului.
În ceea ce privește însăecesitatea prevenirii unei pagubeiminente, astfel cum aceasta este definită în art.2 lit.ș din Lege, respectivprejudiciul material viitor și previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care manifestarea unilaterală de reziliere ar fi ulterior anulată prin hotărâre judecătorească, instanța de fond a apreciat că, în cauză nu se face dovada unei asemenea pagube.
Potrivit art.24 și urm. din Codul fiscal, amortizarea fiscală reprezintă operațiunea contabilă de recuperare a cheltuielilor aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile, prin aplicarea unei anumite cote de amortizare la valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil, cotă determinată de o anumită durată normală de utilizare a mijlocului fix.
Față de această definiție a amortizării, instanța constată că nu este în niciun fel determinată sau influențată de menținerea sau încetarea contractului de închiriere dintre părți, investițiile fiind în continuare amortizabile, desigur în condițiile prevăzute de Codul fiscal și alte eventuale legi speciale, în funcție de specificul concret al fiecărei cheltuieli.
Reclamanta probabil se referă însă la imposibilitatea realizării unor venituri din activitatea de exploatarea a plajei, venituri care să-i permită acoperirea costului investițiilor realizate. nstanța a constatat însă că pierderea dreptului de exploatare a sectorului de plajă și implicit a veniturilor realizate din această activitate, constituie într-adevăr, efectul firesc și direct al rezilierii contractului de închiriere. producerii unei pagube trebuie să fie însă consecința executării unui act administrativ, și nu însăși executarea acelui act.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada iminenței producerii unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care manifestarea unilaterală de reziliere ar fi ulterior anulată, instanța de fond a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actului administrativ.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta - 2000 SA, care a criticat soluția primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art.3041și art.304 pct.9 Cod procedură civilă, și art.14 din Legea nr.554/2004.
Recurenta reclamantă a susținut următoarele motive de recurs:
- instanța de fond greșit a dispus respingerea cererii reclamantei, reținând că, în speță a făcut dovada îndeplinirii plângerii prealabile, precum și existența cazului bine justificat potrivit art.2 lit.t din Legea nr.554/2004, nefiind însă dovedită paguba iminentă;
- deși, prin înscrisurile administrate în cauză, reclamanta a dovedit iminența prejudiciului, acestea au fost apreciate de către instanță ca nefondate;
- în privința semnificației amortizării ca operațiune contabilă, instanța de fond a reținut-o în mod corect, dar a ignorat faptul că reclamanta a realizat investiții superioare celor la care a fost obligată prin contractul de închiriere;
- necesitatea prevenirii unei pagube iminente rezultă și din împrejurarea că obiectul contractului de închiriere urmează să facă obiectul unor alte acte juridice, a căror desființare ar comporta o procedură anevoioasă, îndelungată și costisitoare, astfel încât suspendarea notificării de reziliere este oportună pentru protejarea intereselor reclamantei, evitându-se crearea unor situații noi, care să facă greu sau imposibilă repunerea părților în situația anterioară emiterii actului administrativ.
Intimata pârâtă, prin apărătorul ales, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, art.2 lit. ș din Legea nr.554/2004 definește noțiunea depagubă iminentăca fiindprejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Prin urmare, suspendarea actului administrativ poate fi dispusă doar în acea situație în care o astfel de măsură excepțională se impune pentru prevenirea unui prejudiciu pe cale să se producă și care nu ar mai putea fi recuperat sau ar fi greu de recuperat. În alte condiții, simplul fapt că executarea actului administrativ afectează într-o anumită măsură patrimoniul persoanei căreia i se adresează nu poate justifica suspendarea executării actului.
În cauză, reclamanta a motivat cererea de suspendare a executării actului administrativ, în ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente - condiție pe care prima instanță a apreciat-o ca fiind neîndeplinită - prin aceea că investițiile realizate sunt superioare planului de investiții, iar paguba determinată de rezilierea contractului este dată de imposibilitatea exploatării sectorului de plajă și, implicit, de imposibilitatea amortizării investițiilor.
Ori, în mod corect instanța de fond a reținut că împrejurările invocate de reclamantă nu se încadrează în definiția legală a noțiunii de pagubă iminentă în condițiile în care amortizarea investițiilor făcute în baza contractului de închiriere nu se limitează la exploatarea sectorului de plajă pe durata sezonului estival 2009, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 10 ani.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de reclamantă nu pot fi considerate temeinice pentru a justifica suspendarea actului administrativ contestat, urmează a respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - 2000 SA, cu sediul în Stațiunea, hotel, județ C, împotriva sentinței civile nr. 508/CA/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR D, cu sediul în C,-, județ C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 Iunie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond AB
Red.dec.jud.
2 ex./20.07.2009
MH/01.07.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
