Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 2895/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2895
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.07.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cererii de suspendare formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta - -, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta ANAF, prin consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Pârâta, prin consilier juridic, depune la dosar întâmpinare și înscrisuri, comunicând un exemplar și apărătorului reclamantei. Totodată, invocă excepția de litispendență, arătând că reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare a executării pe rolul Tribunalului București, iar la data de 7.07.2009, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Dosarul nu a fost încă înregistrat pe rolul și în acest sens solicită amânarea cauzei pentru a se înregistra dosarul, pentru a se fixa termen și pentru a se trimite prezenta cauză la dosarul mai întâi înregistrat.
Reclamanta, prin apărător, apreciază că această cerere ar tinde la tergiversarea cererii de suspendare ca re se judecă de urgență. De altfel, arată că nu sunt îndeplinite condițiile privind litispendența.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.163 pr.civ. respinge excepția de litispendență invocată de pârâtă, având în vedere că dosarul în raport de care s-a invocat această excepție nu s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, iar soluția Tribunalului București este aceea a declinării de competență.
Reclamanta, prin apărător, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, solicitând astfel încuviințarea probei cu înscrisuri, deja depuse la dosarul cauzei.
Pârâta, prin consilier juridic, nu se opune probei cu înscrisuri și de asemenea, arată că nu mai are de formulat alte cereri, probe sau excepții de invocat.
Curtea încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de suspendare.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea cererii de suspendare a executării celor 10 măsuri cu caracter pecuniar dispuse în Procesul-verbal de control financiar din data de 05.06.2009, fiind îndeplinite condițiile cerute de art.14 din Legea 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării, respectiv existența cazului bine justificat și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, precum și condiția prevăzută de art.14 alin.3 privind existența interesului public major, de natură a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ. Depune la dosar concluzii scrise. Solicită cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de suspendare a executării, ca neîntemeiată, pentru motivele arătate în întâmpinare și față de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.14 din Legea 554/2004.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 07.07.2009,reclamanta - - în contradictoriu cu Agentia Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Control Financiar a solicitat instantei ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării măsurilor cu caracter pecuniar nr.8,10,12,13,14,15,16,17,18 și 19 dispuse prin procesul-verbal de control finaciar din data de 05.06.2009.
În motivare,reclamanta a aratat ca este o societate cu capital integral de stat,înființată prin HG nr.313/2002,iar în conformitate cu art.4 din actul de înființare,aceasta negociază și încheie cu Ministerul Economiei un contract pentru realizarea lucrărilor cuprinse în Programul anual de conservare,închidere,reconstrucție ecologică și activități postînchidere a obiectivelor miniere.
Conform contractului anual încheiat cu Ministerul Economiei,- - are obligația de a gestiona și administra fondurile alocate de bugetul de stat pentru executarea și finalizarea lucrărilor și serviciilor prevăzute în Programul anual de conservare,închidere,reconstrucție ecologică și activități postînchidere a obiectivelor miniere,fonduri prevăzute în Legea bugetului e stat pe anul 2009,cap.82.01.
Tot în temeiul contractului anual încheiat cu Ministerul Economiei,reclamanta selectează operatori economici pentru executarea lucrărilor și serviciilor din cadrul Programului anual prin proceduri de achiziție publică.
În acest context,pârâta a efectuat un control financiar la reclamantă dispunând 30 de măsuri cu termen fix de îndeplinire,dintre care 10 cu caracter pecuniar,care privesc achitarea unor sume în cuantum de 6.762.907,3 lei.
Reclamanta arată că a formulat plângere prealabilă la pârâtă,argumentată de împrejurarea ca măsurile dispuse de organele de control ale ANAF nu sunt corespondentul unor încălcări ale legislației în vigoare.
Mai mult,executarea măsurilor cu caracter pecuniar dispuse de ANAF va duce la imposibilitatea reclamantei de a-și putea exercita rolul în realizarea contractelor încheiate cu o serie de operatori pentru închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere.Consecinta imediata a acestui fapt o constituie intrarea în incapacitate de plata a societății,urmată de începerea procedurii insolvenței,desființarea acesteia și concedierea salariaților.
A mai susținut reclamanta că incapacitatea de plata iminentă va avea consecințe și în privința activităților societății cum ar fi:
-suspendarea unor lucrări cu impact asupra mediului;
-declansarea procedurii de infrigement pe mediu;
-în condiții deosebite de mediu se vor produce accidente tehnice majore cu impact transfrontalier;
-oprirea stațiilor de epurare și neutralizare;
-sistarea activităților de întreținere a lucrărilor miniere și utilităților și altele.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art.14 alin.1 din Legea 554/2004,sub aspectul cazului bine justificat,precum și al pagubei iminente.
Curtea retine ca suspendarea executarii actului administrativ se poate dispune in temeiul art.14 din Legea nr.554/2004,daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: sa existe un caz bine justificat si pentru prevenirea unei pagube iminente.
In privinta primei conditii, dispozițiile art.2 alin.1 lit.t lamuresc continutul notiunii de cazuri bine justificate, acesta referindu-se la imprejurarile legate de starea de fapt si de drept,care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa în privința legalității actului administrativ.
În cauza,argumentele invocate de catre reclamantă în sustinerea cererii de suspendare nu pot fi primite de către instanță.
Din analiza procesului de control financiar din data de 05.06.2009 rezultă că fiecare dintre măsurile dispuse de ANAF a fost motivată atât în fapt cât și în drept.
Astfel,măsurile 8,10,12,13,14,15,16 au fost dispuse în cadrul punctului 4.2.1. intitulat Depășirea cheltuielilor de proiectare și a celor pentru executarea lucrărilor de proiectare și a celor pentru executarea lucrărilor de închidere subterană,ecologizare și închidere la suprafață,aprobate prin hotărâri de guvern,la literele a),b),c),d),e) expunându-se pe larg considerentele de fapt și de drept care le-au justificat.
În aceeași manieră s-a procedat și în cazul măsurilor 17,18,19 dispuse la punctul 4.2.3. -Efectuarea unor cheltuieli fără temei legal-,în considerarea argumentelor de la litera a) (pag.42-42 din procesul-verbal de control).
Se constata ca reclamanta nu a invocat nici un aspect privitor la existența unui caz bine justificat,acesta mărginindu-se la a mentiona în mod generic împrejurarea că măsurile dispuse nu corespund unor încălcări ale legislației în vigoare.
Tot astfel,în cuprinsul cererii de chemare în judecată se face trimitere la motivele pe care societatea reclamantă le-a formulat în plângerea prealabilă adresată autorității emitente,însă,din lecturarea plângerii, rezultă că aceste argumente se constituie în simple apărări de fond,iar analiza legalitătii actului este posibila doar în cadrul acțiunii în anulare.
În raport de aspectele analizate,Curtea retine că în speță nu a fost dovedit un caz bine justificat în înțelesul Legii 554/2004.
Așa fiind,cerința existenței pagubei iminente nu va mai fi analizată în cauză,în condițiile în care pentru suspendarea executării actului administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții statuate de art.14 alin.1 din Legea 554/2004 -cazul bine justificat și paguba iminentă.Or,de vreme ce s-a constatat neîndeplinirea primei condiții,cercetarea celei de-a doua apare cu evidență ca lipsită de interes.
Pentru aceste considerente,instanța va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - - cu sediul în B,str.- nr.36-38,Sector 1 în contraditoriu cu pârâta Agentia Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Control Financiar,cu sediul în B,Str,- nr.1-5,Sector 1,ca neîntemeiată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi 21.07.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
24.07.2001
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura