Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 2897/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2897
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.07.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cererii de suspendare formulată de reclamanții, -, prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții, prin reprezentant personal și pârâtul Parchetul ÎCCJ, prin consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, pentru acest termen pârâtul a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul reclamanților depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curteaconstată că prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în raport de dispozițiile Codului muncii.
Reclamanții, prin reprezentant, arată că plângerea prealabilă a fost efectuată în raport de Decizia 274 din data de 3.07.2009 emisă în urma ordinului contestat. Arată că în ceea ce privește Ordinul Procurorului General nu s-a efectuat procedura prealabilă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și acordă cuvântul pe această excepție.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției invocată de instanță.
Reclamanții, prin reprezentant, solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, având în vedere că s-a făcut dovada că s-a contestat actul ca urmare a emiterii Ordinului Procurorului General.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 03.07.2009, reclamantii, -, personal de specialitate si conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria C,au chemat in judecata pe paratul Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna suspendarea executarii ordinului nr. 1472/02.07.2009 emis de parat,pana la solutionarea fondului cauzei.
In motivare,reclamantii au aratat ca la data de 03.03.2009 a fost emis ordinul 526 privind salarizarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie,DIICOT,parchetelor de pe langa curti de apel,tribunale judecatorii,prin care s-a dispus acordarea incepand cu data de 01.03.2009 a sporului de risc si solicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia de incadrare bruta prevazuta de lege.
Prin ordinul nr. 1472/02.07.2009,Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie s-a dispus suspendarea aplicarii Ordinului 526/03.03.2009,incepand cu data de 01.06.2009,motivat de imprejurarea ca prin adresa nr.-/2009 a Ministerului Finantelor s-a comunicat suspendarea solicitarii Ministerului Publi c de plata in continuare a sporului in cauza,intrucat aceasta plata intra sub incidenta OUG 71/2009.
Se arata de catre reclamanti ca in speta sunt intrunite conditiile prevazute de art.14 alin.1 din Legea 554/2004 pentru suspendarea executarii actului administrativ,respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta.
Sub aspectul cazului bine justificat, actul contestat incalca principiul neretroactivitatii legii.
Astfel,desi actul administrativ este emis la data de 02.07.2009,prin acesta se dispune suspendarea aplicarii ordinului 526/03.03.2009 incepand cu o data anterioara,respectiv 01.06.2006,aplicandu-se retroactiv,deci, dispozitia de suspendare.
Sub aspectul pagubei iminente,reclamantii au aratat ca aceasta rezida in scaderea considerabila a veniturilor salariale.
Paratul a formulat intampinare prin care solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Considera paratul ca reclamantii invoca argumente de nelegalitate lipsite de relevanta, deoarece circumstantele personale cu caracter general nu pot constitui cazuri bine justificate in intelesul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
In speta,ordinul nr. 1472/2009 a fost emis de Procurorul General al Parchetului de pe langa ICCJ in urma adresei nr. 293.378/18.06.2009 a Ministerului Finantelor Publice prin care s-a comunicat ca plata sporului pentru risc si suprasolicitare neuropsihica va fi suspendata la data intrarii in vigoare a OUG 71/2009. In lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finantelor Publice cu aceasta destinatie, Ministerul Public se afla in imposibilitatea obiectiva de a plati in continuare sporul vizat.
Deci, nu se poate sustine ca exista o indoiala serioasa in privinta legalitatii actelor administrative atacate.
Mai sustine paratul ca a doua conditie prevazuta de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu este indeplinita in sensul ca incasarea unor sume de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu reprezinta o paguba iminenta. Nu se poate vorbi despre existenta unei pagube de vreme ce reclamantii sunt beneficiari ai unor hotarari judecatoresti avand ca obiect plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, hotarari ce vor fi executate in conditiile prevazute de dispozitiile OUG 71/2009.
În ședința publică din data de 21.07.2009,instanta a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Avand a se pronunța cu prioritate asupra excepției invocate,în temeiul art.137 proc.civ,Curtea retine urmatoarele:
Potrivit art.7 alin.1 din legea nr.554/004, înainte de a sesiza instanței de contencios competentă, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său autorității emitente, iar art.12 prevede că la cererea introductivă de instanță reclamantul trebuie să anexeze dovezile privind îndeplinirea procedurii prealabile.
In speta,reclamantii nu au probat existenta demersului prealabil in fata autoritatii emitente in vederea revocarii actului.
Prin urmare, acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă fără a respecta procedura prealabilă prevazuta de lege,nefiind indeplinita astfel o conditie de exercitiu a acesteia ce vizeaza legala sesizare a instantei de judecata,astfel ca excepția inadmisibilității este întemeiată și va fi admisă, iar cererea de fata respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, prin reprezentant în comuna C, șos. -, nr.126, -.2, parter, județul I, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B, sector 5,- ca inadmisibilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 21 iulie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - - -
Red.
Tehnored.
12.08.2009
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura