Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 307/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 307

Ședința publică de la 20.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe

GREFIER: - - -

...

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul, prin consilier juridic, cu delegație pe care o depune în ședință publică, lipsind reclamanții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe excepții, iar în subsidiar pe fondul acțiunii.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei de interes, invocată prin întâmpinare. Pe fondul cauzei, solicită respingerea prezentei acțiuni, pentru motivele prezentate, pe larg, în conținutul întâmpinării.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.Pr.Civ. declară încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.07.2009, sub nr-. reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, au cerut ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie suspendată executare Ordinului nr.1472, emis de pârât la 2.07.2009, până la soluționarea pe fond a cauzei.

Motivându-și cererea, scutită potrivit legii de obligația achitării taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar, reclamanții arată că la data de 3.03.2009 a fost a fost emis Ordinul nr.526 privind salarizarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, IICOT, parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii prin care s-a dispus acordarea, începând cu data de 01.03.2009, a sporului de 50% de risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută prevăzută de lege.

La data de 02.07.2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis un nou ordin în acest sens, respectiv Ordinul nr.1472/02.07.2009, prin care s-a dispus suspendarea Ordinului nr.526/3.03.3009, începând cu data de 01.06.2009.

În motivarea actului administrativ se invocă faptul că, prin adresa nr. -/2009, Ministerul Finanțelor Publice, a comunicat suspendarea solicitării Ministerului Public de plată în continuare a sporului în cauză, întrucât această plată intră sub incidența Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009.

Învederează faptul solicitarea de că suspendare a executării Ordinului nr.1472/ 2.07.2009 îndeplinește condițiile prev.de art.14 din Lg.554/2004.

Astfel, la data de 20.07.2009 s-au adresat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu o plângere prealabilă, împotriva acestui ordin, solicitând revocarea actului administrativ în cauză, în temeiul prev.art.7 al.1 din Lg.554/2004.

Apreciază Ordinul nr.1472/02.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este nelegal, fiind emis cu încălcarea actelor normative cu forță juridică superioară, pentru următoarele considerente:

Astfel, actul administrativ contravine în primul rând prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituția României, întrucât prin acesta se încalcă în mod evident principiul neretroactivității legii.

În acest sens, deși actul administrativ este emis la data de 02.07.2009, prin acesta se dispune suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din data de 03.03.2009, începând cu o dată anterioară, respectiv 01.06.2009, pe cale de consecință se realizează o aplicare retroactivă a dispoziției de suspendare.

Totodată, Ordinul nr. 1472/02.07.2009 contravine prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și anume, dispozițiilor art.14 din lege, care prevăd în mod clar și neechivoc, procedura de suspendare a efectelor unui act administrativ.

În susținere au fost anexate în copie: Ordinul nr.1472/2.07.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; dovada plângerii prealabile adresate al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20.07.2009.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat pe cale de excepție lipsa de interes.

Cu privire la această excepție, Curtea în temeiul art.137 cod pr.civ. reține următoarele:

Interesul Constituie o condiție necesară și prealabilă la formularea unei acțiuni în justiție, acesta trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal și direct.

Ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter normativ și nu individual, astfel încât suspendarea acestuia, odată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa.

Având în vedre și disp.al.4 și 7 ale art.14 din Lg.554/2004, este evident că reclamanții nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor prin Decizia nr.95/2.07.2009, deoarece aceasta este suspendată pe cale judecătorească.

Așadar, interesul reclamaților în promovarea prezentei cereri de suspendare nu mai este actual.

Ca atare, Curtea va admite excepția lipsei de interes, respingând cererea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția privind lipsa de interes invocată de pârât.

Respinge acțiunea reclamanților, și, cu sediul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3, în B,--3, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în-, sector 5, B, ca fiind lipsită de interes.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 20.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.GG

EF/4ex.

18.02.2010

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 307/2010. Curtea de Apel Bucuresti