Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 318/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR.318

Ședința publică din data de 29 februarie 2008

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu

JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu

- -

Grefier -

&&&

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, cu sediul înT,-,.45 D, județul T împotriva sentinței nr. 2395 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta -, cu sediul în comuna Poșta, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 22 februarie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când pentru a se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, curtea a amânat pronunțarea la data de 29 februarie 2008 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, la data de 2 octombrie 2007 petenta - Poșta a solicitat în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, pronunțarea unei sentințe prin care să fie suspendată executarea actului administrativ emis de pârâtă și înregistrat sub nr. 131/19.09.2007, pănă la soluționarea pe fond a cauzei.

S-a învederat instanței faptul că Dispoziția nr. 131/19.09.2007 emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală, iar executarea acesteia, până la soluționarea pe fond a contestației ce formează obiectul unui alt dosar, aflat pe rolul aceleiași instanțe i-ar creea un grav prejudiciu.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând stabilirea cadrului procesual al cauzei și faptul că pe rolul aceleiași instanțe se află în lucru un alt dosar cu obiect identic.

Prin sentința nr. 2395 pronunțată la data de 22 octombrie Tribunalul Buzăua respins excepția de conexitate invocată de pârâtă, a respins cererea de introducere în cauză a Naționale a Vămilor.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta - Poșta în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

S-a dispus suspendarea actului administrativ, intitulat dispoziție, emisă sub nr. 131/19.09.2007 de către pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin dispoziția atacată, contestatorului i s-a revocat autorizația de antrepozit vamal, emisă în baza art.360 alin. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG707/2006, urmarea unui control asupra modului de derulare a activității de vânzare a mărfurilor în magazinele duty-free, dar și a modului de derulare a regimului de antrepozit vamal.Controlul a fost dispus de către, prin adresa nr. 46047/CUI/MA/13.08.2007, sens în care au fost emise ordinele de control nr. 185/14.08.2007 și 186/21.08.2007, ordine ce i-au fost comunicate reclamantului în data de 16.08.2007, respectiv 23.08.2007.

La cererea echipelor de control de a li se pune la dispoziție toate actele solicitate, reclamanta a solicitat un termen mai de a pune la dispoziția acestora cele solicitate, motiv pentru care în baza adreselor Birourilor vamale, și, Tad ispus revocarea autorizației de antrepozit vamal.

Față de aceste măsuri, raportat la cererea contestatorului, instanța văzând prevederile art. 14 din Legea 554/2004, rap. la art. 215 Cod proc.fiscală, analizând condițiile cumulative necesare suspendării unui act administrativ, a constatat că acestea sunt întemeiate, urmând a admite cererea pe cale de consecință va suspenda punerea în executare a Dispoziției nr. 131/19.09.2007, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește prima condiție, respectiv, cazul temeinic justificat, instanța a apreciat faptul că neprezentarea documentelor de orice natură și pe orice suport, solicitate de controlul vamal, precum și nerespectarea termenelor stabilite de autoritatea vamală, pentru prezentarea documentelor, potrivit art.652 lit.c din HG707/2006, dar nu fapta de a atrage revocarea autorizației de antrepozit fiscal.

Referitor la prejudiciul iminent, este evident faptul că punerea în executare a dispoziției contestate, i-ar produce contestatoarei evidente prejudicii prin închiderea activității.

Față de întâmpinarea depusă de pârâtă, instanța a luat act că în cauză nu este vorba de excepția de litispendență motiv pentru care s-a respins cererea de conexare a acestei cauze la cauza care judeca fondul problemei, anularea dispoziției.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În conformitate cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau în parte, a acestuia.

Prin Dispoziția nr. 131 din 19 septembrie 2007, emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit vamal nr. RO - eliberată de această autoritate publică.

Prin contestația administrativă înregistrată la Autoritatea Națională a Vămilor sub nr. 55655/28 septembrie 2007, reclamanta a solicitat anularea măsurii adoptate prin decizia mai sus menționată.

Din aceste considerente rezultă că reclamanta a înțeles să formuleze plângere prealabilă la autoritatea ierarhic superioară autorității emitente, respectiv la Autoritatea Națională a Vămilor.

În aceste condiții, prima instanță avea obligația de a cita, pe lângă autoritatea publică emitentă a actului administrativ individual, respectiv Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și autoritatea ierarhic superioară a acesteia, respectiv Autoritatea Națională a Vămilor.

Prin cererea nr. 27923/19.10.2007 formulată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T s-a solicitat citarea în cauză a autorității ierarhic superioare, respectiv Autoritatea Națională a Vămilor, care are personalitate juridică în baza art. 1 alin. 1 din nr.HG 532/2007.

Prima instanță nu a luat în considerare această cerere și a rămas în pronunțare fără ca Autoritatea Națională a Vămilor să fie legal citată în cauză.

În conformitate cu art. 85.pr.civilă și art. 13 din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, citarea Autorității Naționale a Vămilor era obligatorie în vederea respectării principiului contradictorialității.

Față de cele reținute, în baza art. 312 al.5 teza a II- pr.civilă, constatând că Autoritatea Națională a Vămilor nu a fost citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza la Tribunalul Buzău - Secția Contencios Administrativ și Fiscal pentru soluționarea cu citarea Autorității Naționale a Vămilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, cu sediul înT,-,.45 D, județul T împotriva sentinței nr. 2395 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta -, cu sediul în comuna Poșta, județul B și în consecință;

Casează sentința recurată și trimite cauza la Tribunalul Buzău, spre soluționare cu citarea Autorității Naționale a Vămilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu

- - - - - - -

GREFIER,

Red.

Dact.

Tribunalul Buzău;

;

;

2 ex./21.03.2008.

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120.

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 318/2008. Curtea de Apel Ploiesti