Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3234/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL

SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3234

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13.10.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Alina Șuțu

GREFIER: - -

Pe rol se află spre soluționare acțiunea formulată de reclamanții, -, M,. ,., în contradictoriu cu pârâtul GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pârâtul a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2009, reclamanții, -, M,. ,., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, suspendarea Ordinului nr.1472 din 02.07.2009 până la pronunțarea instanței de fond, în baza art.14 din Legea 554/2004.

Reclamanții invocă drept caz justificat faptul că prin actul administrativ ce face obiectul cauzei este înfrânt principiul legal instituit de art.74 alin.2 din Legea 303/2004 rep.

Ca urmare a hotărârilor judecătorești irevocabile prin decizia Înaltei Curți, în vigoare se află ordinul nr.768. Nu pot fi invocate dispozițiile OUG 71/2009, care se referă la titluri executorii, atât timp cât Ordinul 1472 nu are în vedere executarea unor titluri, ci aplicarea dispozițiilor instituite de art.47 din Legea 50/1996.

S-a mai arătat că acest ordin retroactivează în ceea ce privește drepturile salariale din luna iunie 2009.

Prejudiciul constă în diminuarea salariului lunar cu suma reprezentând sporul de 50%.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes față de soluția de suspendare a ordinului dispusă în alte dosare de Curtea de Apel București, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Curtea constată că excepția lipsei de interes nu este întemeiată.

Legea nr. 554/2004 nu conferă caracter general obligatoriu decât hotărârilor judecătorești irevocabile prin care "s-a anulatîn tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ"- art. 23, nu și hotărârilor de suspendare a executării unor asemenea acte.

Pe fond, Curtea constată că potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, " În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiileart. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".

Cazul bine justificat este definit de art. 2 lit. t) "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Prin pagubă iminentă se înțelege, potrivit art. 2 lit. ș) "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Curtea apreciază că ambele condiții necesare pentru suspendarea actului atacat sunt îndeplinite în speță.

Instanța are în vedere contradicția măsurilor dispuse prin Ordin cu dispoziții din hotărâri judecătorești executorii, dispozițiile art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, faptul că prin OUG nr. 71/2009 s- reglementat procedura de plată unor drepturi restante, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, și nu suspendarea plății unor drepturi viitoare.

În ceea ce privește paguba iminentă, se constată că actul atacat are consecințe patrimoniale negative asupra reclamanților producându-se lună de lună diminuare a drepturilor salariale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de interes.

Admite acțiunea formulată de reclamanții, -, M,. ,., prin reprezentant, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu sediul în S M,-, județul S - în contradictoriu cu pârâtul GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B,-, sector 5.

Dispune suspendarea Ordinului 1472/02.07.2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.AȘ

Tehnored./4 ex.

21.10.2009

Președinte:Alina Șuțu
Judecători:Alina Șuțu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3234/2009. Curtea de Apel Bucuresti