Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.328/R/

Ședința publică de la 20 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE Dr.- -

JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către pârâta ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector6, nr.294, -orp A, împotriva sentinței nr. 105 din 07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata - - SRL prin avocat, lipsă fiind recurenta ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a depus prin poștă precizări, iar recurenta nu depus taxa de timbru, după care;

Curtea consideră că din eroare a fost citată recurentă cu mențiunea timbrării.

Apărătorul intimatei arată că după cum se poate observa, primul motiv de recurs a vizat inadmisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, față de cererea de suspendare întemeiată pe disp.art.14-15 din Legea nr.554/2004. Menționează că încă de la instanța de fond intimata a înțeles să solicite suspendarea executării actelor administrativ fiscale, respectiv a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, până la soluționarea pe fond a cauzei, în baza disp.art.14 din Legea nr.554/2004. Apoi, în altă ordine, analizând punctul de vedere al pârâtei în care susține că actele administrative pe care le emite se bucura de prezumția de legalitate, prin urmare simpla introducere a contestației la organul administrativ nu este de natură să ducă în mod automat la suspendarea executării actului administrativ. Astfel a fost dovedită îndeplinirea ambelor condiții cumulative cerute de art.14 din Legea nr.554/2004 și anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Referitor la faptul că nu fost plătită cauțiunea, arată că deși la fond pârâta a depus atât întâmpinare cât și completare la întâmpinare, aceasta nu făcut vorbire despre plata vreunei cauțiuni, lasă la apreciere instanței cu privire la plata acesteia, iar dacă se va hotărâ acest lucru, nu se opune, și consideră că poate fi achitată cauțiunea chiar și în fața instanței de recurs.

Curtea, pune în vedere să plătească cauțiunea în sumă de 5000 lei noi.

Apărătorul intimatei solicită a se lăsa cauza la ordine pentru a achita cauțiunea stabilită.

La a doua strigarea a cauzei a răspuns intimata prin apărător ca în precedent.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că a fost lăsată cauza la ordine pentru a se achita cauțiunea, după care;

Apărătorul intimatei depune la dosar chitanța nr. -/1/20.05.2008, Seria - nr. -, în sumă de 5 000 lei noi.

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatei, av., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei Tribunalului Vrancea, ca legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sent. civ. nr. 105/7.02.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, la Tribunalul Vrancea, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, în baza dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004, a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr.19996 din 26.11.2007 și a efectelor Raportului de inspecție fiscală din 26.11.2007, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii a arătat că, în urma unui control efectuat de Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la obligațiile de plată a contribuțiilor datorate pentru perioada 2002-2003, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 69.964 lei. Împotriva acestor două acte administrative formulând în termen legal contestație la Administrația Fondului pentru Mediu.

Prin sentința civilă nr. 105/7.02.2008 Tribunalul Vranceaa admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării actului contestat.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu criticile sale vizând greșita admitere a cererii reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că în cauză greșit a fost soluționată cererea pe calea ordonanței președințiale, inadmisibilă în materia contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, greșit a fost soluționată cererea fără ca reclamanta să fi depus cauțiune așa cum prevăd dispozițiunile art. 215 din proc.fisc.

Pe fond, recurenta a criticat sentința sub aspectul că instanța nu a analizat corespunzător îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.

Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.

Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la temeiul cererii formulate, curtea constată că recurenta se află în eroare: reclamanta șio-a întemeiat de la bun început cererea pe dispozițiunile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și nu pe acelea ale art. 581 din C proc.civ privitoare la ordonanța președințială.

De asemenea, intimata reclamanta a făcut dovada achitării, este adevărat în recurs, a cauțiunii stabilite de către curte în sumă de 500 Ron, cu recipisa seria - nr - depusă la dosarul cauzei.

Cât privește analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, prima instanța a dat o justă și integrală apreciere a motivelor invocate de reclamanta în privința pagubei iminente și a cazului bine justificat așa încât nici acest motiv de recurs nu va fi primit.

Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312.pr.civ.să respingă recursul declarat în cauza nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, nr.294, -orp A, împotriva sentinței nr. 105 din 07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 20 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Angelica Ciobotaru

Dr.- - - - - -

GREFIER

- -

Red.Dr./19.06.2008

Tehnored./2ex./20.06.2008

Fond - /

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Galati