Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3318/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3318
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16 10 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Radu Constantin Daniel
GREFIER- - -
Pe rol fiind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, A, I, A, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect suspendare executare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/15 10 2009 pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că la data de 17 09 2009 reclamanții au depus prin serviciul registratură dovada îndeplinirii procedurii prealabile și cerere prin care reclamanții înțeleg să fie reprezentanți de dl.avocat; la data de 6 10 2009 s-a depus din partea pârâtului întâmpinare la acțiunea formulată.
Se comunică o copie de pe întâmpinare apărătorului reclamanților.
Reclamanții, prin avocat, arată că nu solicită un termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare. Depune dovada îndeplinirii procedurii prealabile, conform art.7 din Legea nr.554/2004.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare și pe fond.
Reclamanții, a, I, a, reprezentanți de avocat, solicită respingerea excepției, având în vedere că actul atacat este un act administrative. Pe fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și suspendarea executării actului administrativ emis de pârât sub nr.76602/03 07 2009.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față, deliberând în condițiile art.256 cpc, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel B- Sectia a-VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal la data de 09.07.2009 sub nr- reclamantii, A, I, A, judecatori si personal auxiliar in cadrul Judecatoriei F, au chemat in judecata pe paratul Ministerul Justitiei si Libertatilor, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna suspendarea adresei nr. 76602/03.07.2009, emisa de parat.
In motivarea cererii s-a aratat ca prin adresa 76602/03.07.2009 s-a dispus ca "incepand cu data de 10.07.2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fara a include si sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica. Aceasta modalitate de calcul se va pastra si pentru viitor, plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica urmand sa se efectueze conform esalonarii prevazute de OUG 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar."
Se arata de catre reclamanti ca adresa contestata reprezinta un act administrativ in intelesul art. 2 alin. 1 lit. c ) din Legea nr. 554/2004 si de asemenea ca este indeplinita cerinta cazului bine justificat si conditia pagubei iminente.
Prin adresa contestata, arata reclamantii, se dispune in mod retroactiv acordarea drepturilor salariale fara a fi inclus si sporul de 50%.
Este indeplinita si conditia pagubei iminente, astfel cum este definita de art. 2 lit. ș ) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public, efectele adresei contestate avand aplicabilitate directa asupra indemnizatiilor judecatorilor.
Considera reclamantii ca, avand in vedere atitudinea fata de celelalte drepturi salariale neonorate constatate prin sentinte executorii si pentru care s-a dispus plata esalonata prin acte normative modificate ulterior si declarate chiar neconstitutionale, nu s-ar putea oferi argumentul ca sumele de bani vor putea fi acordata conform esalonarii prevazute de OUG 71/2009, tocmai pentru faptul ca nu intra sub incidenta prevederilor acestui act normativ si in momentul de fata nu exista nici o certitudine ca paratul isi va respecta obligatiile care ii revin in calitate de ordonator principal de credite si de autoritate publica.
S-a mai aratat ca in carnetele de munca ale reclamantilor au fost efectuate mentiuni referitoare la acordarea sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica si pe viitor, urmare a existentei unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, a caror executare silita a inceput, asadar un drept salarial mentionat in cartea de munca nu mai poate forma obiectul unei suspendari in forma data de OUG 71/2009.
In fine, au aratat reclamantii, aceasta imprejurare este de natura sa aduca atingere art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in sensul ca acestia au inteles sa presteze activitatea de magistrat in luna iunie 2009 fiind indreptatiti a spera ca indemnizatia acordata cuprinde si sporul de 50% de suprasolicitare neuropsihica, insa dupa incheierea lunii si, deci, dupa prestarea activitatii pe luna precedenta, au fost informati ca drepturile salariale vor fi acordate la un nivel mult inferior.
In drept cererea se intemeiaza pe dispozitiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Paratul a formulat intampinare, invocand exceptia inadmisibilitatii cererii, intrucat adresa a carei executare se solicita suspendata nu are natura unui act administrativ in definitia data de legiuitor prin art. 2 alin. 1 lit. c ) din Legea nr.554/2004, dimpotriva reprezentand o simpla operatiune de incunostiintare a ordonatorilor secundari si tertiari de credite, ci nu o manifestare unilaterala de vointa a paratului, susceptibila a da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice prin ea insasi. De asemenea, paratul a invocat si exceptia lipsei de interes a cererii intrucat efectele adresei nr.76602/03.07.2009 au fost deja suspendat, pe cale judecatoreasca, prin sentinta civila din data de 09.07.2009 pronuntata de Curtea de Apel Cluj in dosar nr-, cat si prin sentinta civila din data de 07.07.2009 pronuntata de Curtea de Apel B- in dosar nr-. Pe fond, paratul a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Reclamantii au facut dovada formularii plangerii prealabile conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
La termenul din 16.10.2009, Curtea a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii, invocate de parat.
Deliberand cu intaietate, conf. art. 137 alin. 1. asupra exceptiilor inadmisibilitatii si lipsei de interes, Curtea le constata ca nefiind intemeiate pentru urmatoarele considerente:
Prin adresa 76602/03.07.2009 emisa de paratul s-a dispus ca "incepand cu data de 10.07.2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fara a include si sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica. Aceasta modalitate de calcul se va pastra si pentru viitor, plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica urmand sa se efectueze conform esalonarii prevazute de OUG 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar."
Curtea apreciaza ca nejudicioasa sustinerea paratului, intrucat, fata de continutul adresei, rezulta ca aceasta reprezinta un act administrativ in intelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, producand efecte juridice in ceea ce priveste drepturile salariale cuvenite reclamantilor si intervenientilor, in sensul diminuarii acestora. Pentru aceste motive urmeaza a respinge exceptia inadmisibilitatii ca neintemeiata.
Cu referire la exceptia lipsei de interes in considerarea argumentului prezentat de parat, Curtea o constata ca nefiind intemeiata intrucat, pe de-o parte, paratul nu a dovedit cele sustinute ( suspendarea executarii adresei nr.76602/03.07.2009 prin cele doua hotarari judecatoresti ), iar, pe de alta parte, din redactarea intampinarii, rezulta ca respectivele hotarari judecatoresti nu sunt inca irevocabile, astfel incat subzista interesul reclamantilor in judecarea prezentului litigiu, chiar daca potrivit art. 14 alin. 4 din Legea nr.554/2004 hotararea prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept, o atare situatie juridica putand fi insa modificata in calea de atac.
Pe fondul cererii de suspendare a executarii, Curtea tine seama de urmatoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiileart. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond..
Curtea retine ca reprezinta o indoiala puternica si evidenta asupra prezumtiei de legalitate a actului administrativ contestat imprejurarea ca acesta retroactiveaza, el are incidenta asupra drepturilor salariale cuvenite reclamantilor pentru luna iunie 2009, desi este emis la data de 03.07.2009.
De asemenea, se are in vedere ca prin sentinta civila nr. 1750/24.04.2009, pronuntata de - in dosarul nr-, irevocabila prin Decizia ICCJ nr. 3530 din 24.06.2009, a fost suspendata executarea ordinelor nr. 1163/C din 09.04.2009 si nr. 1165/C din 09.04.2009, emise de paratul, cu consecinta ramanerii in vigoare a ordinului nr. 768/C/04.03.2009 emis de parat in aplicarea art. 47 din Legea 50/1996, astfel cum a fost interpretat conform Deciziei sectiilor unite ale ICCJ nr. 21/2008.
Intrucat ordinul nr. 768/C/04.03.2009 nu are in vedere executarea unor titluri executorii, respectiv a unor hotarari judecatoresti, ci are in vedere aplicarea dispozitiilor instituite de art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispozitii care nu au fost modificate sau suspendate, iar OUG 71/2009 priveste plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, invocarea acestui act normativ in motivarea adresei nr. 76602/03.07.2009 creaza o indoiala puternica in privinta legalitatii adresei nr.76602/2009 emisa de parat.
In plus, fara a analiza pe fond legalitatea emiterii actului administrativ contestat, o interpretare juridica a OUG 71/2009 pare totusi sa conduca la concluzia ca acest act normativ se refera la plata esalonata a drepturilor salariale restante, aceasta restanta fiind cuantificata si astfel se poate determina un termen pentru achitarea acesteia, iar dimpotriva plata esalonata neputand sa priveasca salariile care ar fi platite in prezent si in viitor fara sporul de 50%, intrucat aceste sume ar deveni la randul lor restante si nu ar mai putea fi cuantificate si achitate.
Potrivit art. 74 alin. 2 din Legea 303/2004, drepturile salariale ale magistratilor nu pot fi suspendate sau diminuate decat in conditiile si in cazurile prezentei legi.
Prin adresa nr. 76602/03.07.2009 drepturile salariale, respectiv dreptul la sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, au fost diminuate retroactiv si prin aceasta se produce un prejudiciu reclamantilor si intervenientilor, care aveau o speranta legitima in ceea ce priveste valoarea patrimoniala pe care urmau sa o primeasca pentru prestarea activitatii de magistrat in luna iunie 2009.
Celelalte motive invocate de reclamanti vor putea fi analizate in cadrul cercetarii pe fond a actului administrativ contestat.
Constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite actiunea, se va suspenda executarea actului administrativ emis de paratul sub nr. 76602/03.07.2009, pana la pronuntarea instantei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge exceptia inadmisibilitatii ca neintemeiata.
Admite acțiunea formulata de, A, I, A, prin reprezentant, cu domiciliul ales in B,-, -. 2,. 1, sector 3, in contradictoriu cu paratul MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, cu sediul in B STR. -, nr. 17, sector 5.
Suspenda executarea actului administrative reprezentat de adresa nr.76602/03.07.2009 emisa de parat, pana la pronuntarea instantei de fond.
Executorie.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronuntata in ședință publică, azi 16.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/ tehnored ( 4 ex )
Președinte:Radu Constantin DanielJudecători:Radu Constantin Daniel