Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3341/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL
SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3341
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.10.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Daniel Severin
GREFIER: - -
Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL AL DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că reclamanții au depus la dosar înscrisuri și pârâtul întâmpinare, prin registratura secției.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.07.2009 reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Procurorul al Direcției Naționale Anticorupție suspendarea executării Deciziei nr. 207/07.07.2009.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că prin actul atacat s-a dispus suspendarea Deciziei nr. 84/09.03.2009 prin care se acordase sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică de 50%.
Decizia este nelegală întrucât suspendarea actului se putea dispune doar de instanța de judecată, decizia are caracter retroactiv și li se diminuează drepturile salariale.
În ceea ce privește paguba iminentă se arată că prin actul atacat se aduce atinge atingere unor drepturi patrimoniale ale reclamantelor.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocându-se prev. OUG nr. 75/2008. Totodată invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, și întrucât aceștia au calitatea de procurori.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește primii trei reclamanți, Curtea constată că aceștia au calitatea de procurori iar actul atacat nu se referă la această categorie profesională ci la salarizarea personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul . Pentru aceste motive, excepția lipsei calității procesuale active va fi admisă.
În ceea ce privește suspendarea actului, la cererea celorlalți doi reclamanți, Curtea constată că potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiileart. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".
Așadar, pentru suspendarea unui act administrativ trebuie îndeplinite două condiții, respectiv, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 lit. t) "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
Prin pagubă iminentă se înțelege, potrivit art. 2 lit. ș) "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Așadar o astfel de cerere de suspendare poate formula orice persoană vătămată prin actul administrativ, iar suspendarea se dispune în raport de un element obiectiv (cazul bine justificat) și de un element subiectiv (paguba iminentă). Suspendarea se dispune până la soluționarea pe fond acțiunii persoanei respective. În aceste condiții, orice persoană vătămată este îndreptățită să formuleze o astfel de cerere independent de demersurile întreprinse de alte persoane vătămate.
În speță, se constată că ambele condiții necesare pentru suspendarea actului atacat sunt îndeplinite.
Pe de parte, se observă că în susținerea actului se invocă disp. OUG nr. 71/2009, însă dispozițiile acestei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul că s-ar referi la suspendarea plății unor drepturi viitoare ci prin această ordonanță s- reglementat procedura de plată unor drepturi restante, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Dacă pentru plata acestor drepturi restante se poate concepe procedură de eșalonare în considerarea efectelor plății sumelor acumulate în timp asupra bugetului de stat nimic nu îndreptățește Guvernul să acumuleze noi restanțe prin amânarea plății drepturilor curente. OUG nr. 71/2009 nu conține nicio prevedere cu privire la modul de efectuare a plăților curente ci doar cu privire la datoriile restante.
În ceea ce privește paguba iminentă, se constată că actul atacat are consecințe patrimoniale negative asupra reclamantelor producându-se lună de lună diminuare a drepturilor salariale.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă excepția și să admită acțiunea așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, și, toți cu domiciliul ales la sediul Direcției Naționale Anticorupție I, str. - nr. 15, județul și respinge acțiunea formulată de acești reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu sediul în B,--81, sector 1,
Admite cererea formulată de reclamanții și, toți cu domiciliul ales la sediul Direcției Naționale Anticorupție I, str. - nr. 15, județul I, în contradictoriu cu pârâtul Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Suspendă decizia nr. 207/07.07.2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DS
Tehnored.CB/9 ex.
06.11.2009
Președinte:Daniel SeverinJudecători:Daniel Severin