Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 335/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--08.07.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR. 335

Ședința publică din 29 octombrie 2009

PREȘ: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții personalul auxiliar din Cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Teuțan, Biriș, țiu, Carla, și personal conex din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față, instanța constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 08.07.2009, reclamanții, Teuțan, Biriș, țiu, Carla, - personal auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și personal conex din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și au chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în calitate de ordonator secundar de credite, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună suspendarea executării - Deciziei nr.60 din 2.07. 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, până la pronunțarea instanței de fond.

În fapt, la data de 02.07.2009 prin Ordinul nr. 1472, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus că, începând cu data de 01.06.2009 se suspendă aplicarea Ordinului nr. 526 din 03.03.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că procurorii beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % calculat la indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 1 martie 2009 Drept urmare a adresei nr. 1328/C/2009; 1328/C/8722/09 ordonatorul secundar de credite respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa emis Decizia nr. 60 din 2.07.2009 privind suspendarea plătii sporului de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, începând cu data de 01.06.2009.

În motivare arătă că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr.554/2004,și anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Menționează totodată că a respectat și prevederile art. 7" din Legea nr.554/2004 în sensul că la data de 07.07.2009 a formulat plângerea prealabilă prevăzută de textul de lege menționat, anexată în copie la dosar.

Astfel fiind, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune chiar din faza procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea 554/2004, numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ două condiții, respectiv un caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente sau a unui prejudiciu material viitor.

Definiția legală a sintagmei de "pagubă iminentă" este dată de art. 2 din Legea nr. 554/2004 în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidența sau, după caz perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.

Prin decizia emisă se află expuși unui prejudiciu material imediat în sensul diminuării drepturilor salariale efectiv încasate până în prezent, prin eliminarea unui spor recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Consecințele asupra patrimoniului său sunt evidente prin prisma faptului că prin OUG nr.71/2009 s-a dispus eșalonarea plății drepturilor salariale restante, obținute prin hotărâri judecătorești executorii pentru anii 2010-2012.

În considerarea veniturilor salariale încasate efectiv, lunar, a contractat diferite angajamente de plată, iar prin emiterea deciziei se află puși în imposibilitatea de a le onora, în condițiile asumate.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție impusă de legiuitor și anume cazul bine justificat, aceasta este definită ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care e de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Fără a analiza pe fond legalitatea Deciziei nr. 60/2.07.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, însă " pipăind fondul că sunt în situația unui caz temeinic justificat de "natură să creeze o îndoială serioasă a legalității, întrucât acest act administrativ a fost emis în baza OUG 71/2009, care prevede la art.2 suspendarea de drept a oricărei cereri de executare silită.

Această ordonanță nu a suspendat și nici nu putea să o facă, efectul executoriu al unei hotărâri judecătorești în materia drepturilor salariale prev. de art. 289 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, lege organică, act normativ cu putere normativă mai mare, întrucât sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % a fost inclus urmare a unor hotărâri judecătorești.

O îndoială serioasă asupra legalității Ordinului în litigiu este dată de încălcarea art. 164 din Codul Muncii prin care se reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi dispus decât în cazul și în condițiile prevăzute de lege.

Un alt aspect de nelegalitate al emiterii deciziei vizează încălcarea flagrantă a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, în sensul că dreptul său consacrat prin hotărâre judecătorească constituie un "bun"in accepțiunea dată de lege acestei noțiuni.

Acest bun se bucura de protecția conferită de dispozițiile.Tratatului internațional mai sus menționat, ratificat de România, iar, potrivit jurisprudenței constante a CEDO statul debitor este obligat să execute hotărârile judecătorești prin care a fost condamnat la plata unor sume de bani, neputând invoca insolvabilitatea sa.

De asemenea se impune a releva încălcarea prin decizia contestată a principiului de drept consacrat de jurisprudența și doctrina în materie și anume neretroactivitatea măsurii administrative dispuse.

Se observă că Decizia emisă la data de 02.07.2009 prevede că măsura dispusă se aplică începând cu data de 01.06.2009, măsură ce contravine principiului mai sus enunțat, cu atât mai mult cu cât OUG 71/17.06.2009 invocată în cuprinsul Ordinului Procurorului General a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 18.06.2009, astfel încât la 01.06.2009 această ordonanță nu era în vigoare.

Nelegalitatea Deciziei este cu atât mai gravă cu cât acest principiu a fost consacrat de norme constituționale în vigoare prin art. 15 alin.2

Aceste considerente creează suficiente îndoieli în legătura cu legalitatea întocmirii actului atacat.

Avându-se în vedere că România este membră a CE, magistratul român trebuie să țină seama de conținutul acestei Recomandări. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în decizia nr. 4434 din 07.12.2006.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a interveni suspendarea actului administrativ atacat.

In drept, invocă dispozițiile art.2, 14 alin 1 din Legea nr.554/2004, care prevede că " instanța soluționează cererea de suspendare, de urgentă și cu precădere.", art 15 din Constituția României.

2. Întâmpinarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

La dosar au depus întâmpinări intimații Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ști, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se solicite să se constate pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii de suspendare a deciziei invocate, în subsidiar solicită, respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele:

În fapt, prin acțiunea promovată, reclamanții au solicitat instanței de contencios-administrativ, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună suspendarea Deciziei nr.60/02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lingă Curtea de Apel Timișoara, prin care, începând cu data de 01.06.2009, prin ORDINUL din 02.07.2009 al Procurolui General al Parchetului de pe lingă Înalta Curte de Casație și Justiție, se suspendă aplicarea ORDINULUI NR.526 din 03.03.2009, prin care s-a stabilit că procurorii beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 1 martie 2009.

Pârâtul a arătat că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamanți și prin cererea adresată instanței competente pentru
anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. în acest caz, instanța va putea
dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea
definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula
dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea
acțiunii în fond".

Prin urmare, reclamanții nu au promovat și nu au făcut dovada promovării la instanța de contencios-administrativ, a acțiunii principale de anulare a ordinului de suspendare a plății sporului de 50 %, motiv pentru care apreciază acțiunea de suspendare a deciziei invocate de reclamanți ca inadmisibilă, motiv pentru care solicită admiterea excepției ca fiind întemeiată.

Mai mult decât atât, reclamanții nu au făcut dovada procedurii prealabile împotriva Deciziei nr.60/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lingă Curtea de Apel Timișoara, deși în acțiunea introductivă, au făcut vorbire despre acest fapt, față de acest aspect consideră că acțiunea promovată în baza prevederilor Art. 14 este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că instanța investită cu o cerere de suspendare nu poate exercita un control de legalitate asupra actului atacat, aceasta putând face obiectul unei eventuale acțiuni judiciare fomulată în temeiul Ar:.8 din legea contenciosului.

Reclamanții au formulat cererea de suspendare în baza art. 14 din legea contenciosului administrativ, invocând, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respectiv un caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, reclamând și un prejudiciu viitor.

Din motivarea acțiunii rezultă circumstanțe personale cu caracter general invocate de către reclamanți și de asemenea sunt argumente ce vizează o presupusă neconstituționalitate a OUG nr. 71/2009, însă aceste două caracteristici nu pot constitui cazuri bine justificate în înțelesul art. 14 alin. l din Legea nr.554/2004.

Ca privire la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14, alin. l din legea contenciosului, iminența producerii unei pagube, solicite să se observe că argumentele invocate în dovedirea acestei condiții sunt nefondate, motivat de faptul că în speța dedusă judecății nu poate fi vorba de un prejudiciu material viitor, respectiv o pagubă iminentă, deoarece reclamanții sunt beneficiarii unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile OUG nr.71/2009.

Prin urmare, situațiile de fapt invocate sunt absolut irelevante în cauza dedusă judecății, atât sub aspectul existenței unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actului. administrativ, cât și sub aspectul producerii unei pagube iminente.

Față de cele de mai sus, solicită admiterea excepției de inadmisibilitate invocată, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

3. Întâmpinarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea întâmpinării arată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara -Secția Contencios Administrativ și Fiscal cu nr-, reclamanții personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au solicitat instanței suspendarea executării Deciziei nr. 60 din data de 02 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin Decizia nr. 60 din 2 iulie 2009 s-a dispus, în baza Ordinului nr. 1472/02.07.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, suspendarea plății sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, începând cu data de 01.06.2009.

Față de calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex a reclamanților, în conformitate cu prevederile art.137 cu aplicarea art.158 din Codul d e procedură civilă,invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței,motivat de faptul că potrivit art. 24 ^1 dinOrdonanța Guvernului nr. 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,aprobată prin Legea nr. 247/2007, competența soluționării cererilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate, revine Curții de Apel București.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.24^1 alin.l "Personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiul de conducere al curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză, ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile."

Totodată, învederează instanței că în speță, dispozițiile Legii contenciosului administrativ au caracter de normă generală, iar dispozițiileOrdonanței Guvernului nr. 8 din24ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,reprezintă norma specială, deoarece reclamanții fiind personal auxiliar, beneficiază de lege specială de organizare și de un statut special reglementat.

Potrivit principiilor de interpretare a normelor juridiceaccesorium seguitur principalemșiqui potest plus, potest minusconsideră că instanța competentă să judece prezenta cerere este Curtea de Apel București: instanța competentă să se pronunțe pe fondul cauzei este competentă să se pronunțe și asupra cererilor accesorii sau prealabile judecării fondului.

Față de cele expuse, solicită admiterea excepției de necompetență teritorială a instanței de judecată și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Reclamanții își întemeiază cererea de suspendare pe dispozițiile art.l4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Potrivit textului de lege menționat,persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Circumstanțele personale, cu caracter general, invocate de reclamanți nu pot constituicazuri bine justificate,în înțelesul art.l4 alin.l din Legea nr.554/2004.

Astfel, art.2 lit.t din această lege definește"cazurile bine justificate"astfel:"împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Or, în speță. Ordinul nr.1472/2009, precum și Decizia nr.60/2009 au fost emise în urma adresei nr.293.378/18.06.2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care i s-a comunicat că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Astfel încât, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cu această destinație. Ministerul Public se află in imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul vizat.

Deci nu se poate susține că există o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate, atâta timp cât prin emiterea acestor acte se suspendă plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică din motive strict financiare.

Cu privire la a doua condiție prevăzută de art. 14 aun.l din Legea nr.554/2004,iminența producerii unei pagube,solicită să se observe argumentele invocate sunt total nefondate și superflue.

Art.2 alin.l lit.ș din Legea nr.554/2004 defineștepaguba iminentăca fiindprejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanțele de contencios administrativ s-au pronunțat în mod constant în sensul că încasarea unor sume de bani mai mici -indiferent cu ce titlu - nu reprezintă opagubă iminentăîn sensul art. 14 și nu poate justifica suspendarea aplicării unui act administrativ.

Mai mult, în speță nu se poate vorbi despre existența unei pagube, de vreme ce reclamanții sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009.

În concluzie, situațiile de fapt invocate sunt absolut irelevante în cauză, atât sub aspectul existenței unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ, cât și sub aspectul producerii unei pagube iminente.

Față de considerentele expuse, precum și de prevederile legale incidente în cauză, acest pârât solicită respingerea cererii formulate de reclamanți ca nefondată.

4. Dispozițiile legale aplicabile în cauză:

Potrivit art. 15 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004,"suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat."

În privința motivelor de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral -".

În privința definițiilor legale ale pagubei iminente și cazurilor bine justificate, instanța constată că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea sunt astfel definite:

"ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;

t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;".

5. Analiza instanței:

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara:

Instanța observă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat dispozițiile art. art. 24¹alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobată prin Legea nr. 247/2007, articol care are următorul conținut:

"Personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiul de conducere al curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângăcurtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză, ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile."

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, potrivit art. 24¹alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, Curtea de Apel București este instanța competentă să soluționeze litigiile privind drepturile salariale ale personalului auxiliar.

Instanța observă că textul 24¹alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 face referire la litigiile având ca obiect legalitatea hotărârilor prin care sunt rezolvate cererile persoanelor nemulțumite"de modul de stabilire a drepturilor salariale", astfel încât textul este aplicabil în măsura în care actul a cărui suspendare se solicită se referă la stabilirea salariului reclamanților.

Sub acest aspect, instanța remarcă faptul că Decizia contestată de reclamanți - și a cărui suspendare au solicitat-o în prezenta cauză - are drept efect suspendarea acordării unui spor, iar nu stabilirea drepturilor salariale ale grefierilor. Totodată, din cuprinsul acestui ordin nu rezultă că suspendarea plății acestui spor salarial are drept efect negarea dreptului reclamanților la acest spor, ci numai amânarea efectuării acestor plăți.

Astfel, Decizia nr. 60/2.07.2009 nu revocă decizia anterioară a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (cu nr. 21/16.03.2009), prin care se dispusese plata acestui spor, ci numai îl suspendă. Însă suspendarea aceasta nu poate fi asimilată unei anulări a sporului în litigiu. În acest sens este și interpretarea oficială, obligatorie, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție efectelor unor acte normative de suspendare a drepturilor salariale. Astfel, prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în considerentele deciziei, că suspendarea exercițiului unui drept - cum este, în prezenta cauză, dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - nu echivalează cu " însăși înlăturarea lui".

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."

Dând eficiență interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a exercițiului unui drept salarial, instanța concluzionează că suspendarea acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".

În consecință, instanța apreciază că decizia nr. 60/2.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu poate fi considerată ca stabilind drepturile salariale ale reclamanților ci ca un act de suspendare a plății acestor drepturi, de vreme ce cuantumul acestor drepturi nu este negat, desființat sau modificat prin acest ordin.

Date fiind aceste considerații, instanța apreciază că prezentei acțiuni nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 24¹din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, ci dispozițiile art. 10 alin. 3 teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului". Cum Curtea de Apel Timișoara este instanța de la domiciliul reclamanților, aceasta este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În consecință, instanța va respinge excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara, ca nefondată.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța observă că această excepție a fost motivată pe împrejurarea că reclamanții nu au promovat și nu au făcut dovada promovării la instanța de contencios-administrativ, a acțiunii principale de anulare a ordinului de suspendare a plății sporului de 50 %.

Sub acest aspect, instanța amintește că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,"înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

În prezenta cauză, reclamanții au solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 60/2.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea reclamanților de anulare a actului administrativ menționat mai sus.

În privința îndeplinirii procedurii administrative prealabile, instanța constată că la filele 7-8 și 11-12 dosar sunt atașate plângerile prealabile adresate de reclamanți pârâților.

Instanța reține, totodată, că la dosar nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte că pârâții ar fii soluționat aceste plângeri.

În aceste condiții, instanța consideră că reclamanții au făcut dovada depunerii plângerii prealabile administrative, iar dovada înregistrării unei acțiuni în justiție pentru anularea acestui act nu poate fi impusă reclamanților câtă vreme pârâții nu au făcut proba soluționării plângerii prealabile administrative ce le-a fost adresată.

În acest sens,instanța precizează că, potrivit 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate solicita "după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare", sesizare efectuată de reclamanți în prezenta cauză.

În consecință, instanța va respinge și excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată.

Cu privire la fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ în litigiu, instanța observă că prin decizia nr. 60/2.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (atașată în copie la fila 6 dosar), s-a dispus suspendarea aplicării Deciziei nr. 21/16.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, decizie conform căreia, începând cu data de 1.03.2009, procurorii și personalul auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, parchetele de pe lângă curțile de apel, parchetele de pe lângă tribunale și din parchetele de pe lângă judecătorii beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare lunară.

Reclamanții au formulat o plângere administrativă prealabilă împotriva acestei Decizii, solicitând revocarea acestui act. Plângerea administrativă prealabilă formulată de reclamanți nu a fost soluționată până la data pronunțării prezentei hotărâri.

În privința condiției existenței unei pagube iminente, instanța constată că prin 60/2.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoaras -a dispus suspendarea aplicării Deciziei nr. 21/16.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu consecința refuzului plății către reclamanți - începând cu data de 1.06.2009 - a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.

Instanța constată că punerea în executare a Deciziei nr. 60/2.07.2009 implică diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților cu un procent de 50%, calculat la indemnizația de încadrare lunară.

În condițiile în care - date fiind incompatibilitățile legale ce împiedică reclamanții să exercite alte activități producătoare de venituri - salariul obținut de reclamanți reprezintă singura sursă de venit, în cele mai multe cazuri, instanța reține că diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților cu un procent de 50% constituie o prejudiciu material viitor și previzibil adus reclamanților.

Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază că în cauză este îndeplinită condițiile referitoare la iminența producerii unei pagube prin executarea actului administrativ atacat.

Cât privește condiția existenței unui caz bine justificat, instanța remarcă faptul că examinarea acestei condiții impune însăși examinarea - chiar dacă sumară - a legalității actului administrativ atacat, de vreme ce instanța trebuie să constate - pentru a soluționa cererea de suspendare a executării actului administrativ - existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".

În această privință, instanța constată că reclamanții au invocat mai multe motive de nelegalitate a ordinului contestat.

Astfel, reclamanții au arătat că temeiul legal de emitere a Deciziei nr. 60/2.07.2009 este Ordonanța de Urgență nr. 71/2009, act normativ care are un conținut similar cu acela al Ordonanței de Urgență nr. 75/2008 (prin care s-a dispus eșalonarea plății drepturilor bănești restante cuvenite magistraților și personalului auxiliar al instanțelor judecătorești prin titluri executorii), a cărei neconstituționalitate a fost constatată de Curtea Constituțională.

În plus, au arătat reclamanții, prin Decizia nr. 60/2.07.2009 tinde la suspendarea plații lunare a unui spor consacrat prin hotărâri judecătorești executorii, fără a viza eșalonarea plății drepturilor bănești restante, astfel cum s-a dispus prin Ordonanța de Urgență nr. 71/2009

De asemenea, reclamanții au invocat aplicarea retroactivă a Deciziei nr. 60/2.07.2009, măsură ce contravine principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 16 alin. 2 din Constituția României, deoarece acest ordin se aplică începând cu data de 01.06.2009, în condițiile în care temeiul adoptării sale - respectiv Ordonanța de Urgență nr. 71/17.06.2009, invocată în cuprinsul Ordinului Procurorului General - a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 18.06.2009, astfel încât la 01.06.2009 această ordonanță nu era în vigoare.

De asemenea, reclamanții au invocat și încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că dreptul reclamanților la acest spor constituie un "bun" în accepțiunea data de lege acestei noțiuni.

Instanța constată că pârâtul nu a răspuns la aceste critici de nelegalitate și chiar de neconstituționalitate, justificând emiterea ordinului numai prin dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 71/17.06.2009 și ale Ministerului Finanțelor Publice.

Or, cel puțin sub aspectul aplicării retroactive a Deciziei nr. 95/2.07.2009, respectiv începând cu data de 01.06.2009, instanța constată existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".

În consecință, instanța reține că este îndeplinită în cauză și condiție existenței unui caz bine justificat.

Prin urmare, instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care va admite cererea reclamanților și va dispune suspendarea executării Deciziei nr. 60/2.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea reclamanților de anulare a actului administrativ menționat mai sus.

Instanța va lua, totodată, act că prezenta hotărâre este executorie de drept în privința dispoziției de suspendare a executării actului administrativ menționat anterior, conform art. 14 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

De asemenea, instanța reține că, potrivit aceluiași 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂ Ș T

Respinge excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara, invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Admite cererea formulată de reclamanții, țiu, Carla,și, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în mun. T, strada - de, nr. 2, județ T, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în mun. B, Bulevardul, nr. 2-4, sector 4 și cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în mun. T, strada - de, nr. 2, județ

Dispune suspendarea executării Deciziei nr. 60/2.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea reclamanților de anulare a actului administrativ menționat mai sus.

Executorie de drept.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 29.10.2009.

PREȘF. GREFIER

- -

Red./30.11.2009

Tehnodact / 16 ex./10.12.2009

Se comunică:

-,, țiu, Carla,și, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în mun. T, strada - de, nr. 2, județ

- pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B, Bulevardul nr. 2-4. sector 4

- pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - T,- jud.

Com. 14 ex.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

#Suspendare Executare Act Administrativ. Jurisprudenta

Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 335/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 335/2009. Curtea de Apel Timisoara