Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.335
Ședința public de la 26 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judector
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - - -
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr.421/18.12.2008 pronunțat de Tribunalul B r ila în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns intimata " " B, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lips fiind recurenta -
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care;
Întrebat fiind aprtorul intimatei, precizeaz c nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.
Aprtorul intimatei, consider c instanța de fond a pronunțat o hotrâre temeinic și legal. Arat c art.14 din Legea nr.554/2005 prevede c instanța poate dispune suspendarea actelor administrative în cazuri bine justificate și pentru a preveni o pagub iminent, art.129 Cod proc.civil prevede c exercitarea drepturilor s fie fcut cu bun credinț și partea s își probeze susținerile și art.1169 cod civil c cine face o propunere în fața instanței trebuie s o dovedeasc. Solicit respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, instanța de fond corect a dispus suspendarea actelor administrative emise de pârâta recurent. Nu solicit cheltuieli de judecat.
CURTEA
Asupra recursului de faț;
Prin sentința civil nr.421/18.12.2008, pronunțat de Tribunalul B r ila în dosarul nr.3184/2008 s-a admis actiunea formulata de reclamanta- SRL, cu sediul în B, Șoseaua Râmnicu S, nr.86, in contradictoriu cu parata - Administrația Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, avand ca obiect suspendare acte administrative.
S-a dispus suspendarea executarii deciziei de impunere nr.264/-/04.11.2008, dispozitiei de masuri nr.-/04.11.2008 si raportului de inspectie fiscala nr.-/04.11.2008 emise de parata privind obligatia de plata sumei de 159.563 lei emise de Administratia Finantelor Publice a Municipiului B pana la pronuntarea instantei de fond asupra actiunii in anulare formulata pe calea contenciosului administrativ impotriva aceluiasi act.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, instanța de fond a reținut:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului B sub nr-, reclamanta - SRL B, in contradictoriu cu parata Administrația Finanțelor Publice B, a solicitat ca, prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta, sa se dispuna suspendarea executarii actelor administrative, respectiv decizia de impunere nr.264/-/04.11.2008, dispozitia de masuri nr.-/04.11.2008 si raportul de inspectie fiscala nr.-/04.11.2008 privind obligatia de plata sumei de 159.563 lei.
In cazul de fata, reclamanta a formulat contestatie impotriva impotriva actelor administrative decizia de impunere nr.264/-/04.11.2008, dispozitia de masuri nr.-/04.11.2008 si raportul de inspectie fiscala nr.-/04.11.2008 emise de parata care a fost depusa la sediul paratei in ziua de 05.12.2008 si inregistrata sub nr.-.
Tribunalul a mai reținut faptul ca reclamanta, potrivit recipiselor de consemnare la CEC Bank a achitat cautiunea in cuantum de 30.000 lei reprezentand 20% din cuantumul sumei contestate, fiind indeplinite ambele conditii de admisibilitate prevazute de lege.
Referitor la justificarea situatiei in care se regaseste reclamanta, tribunalul a constatat ca aceasta nu este o persoana juridica de rea-credinta si care, in principiu, nu isi achita datoriile catre stat, litigiul de fond avand la baza opinii diferite privind aplicarea normelor fiscale in privinta -ului si a impozitului pe profit precum si a inscrisurilor depuse in probatiune.
Totodata, s-a retinut ca - SRL B este o societate comerciala cu mai multe obiecte de activitate, printre care profil agricol si transport care executa lucrari de anvergura si are in derulare contracte incheiate atat cu beneficiari cat si cu furnizorii de servicii specifice si materiale iar in vederea executarii lucrarilor are foarte multi angajati.
In ceea ce priveste paguba iminenta care i s-ar putea produce reclamantei, tribunalul a retinut ca poprirea banilor din cont si executarea silita inceputa de parata s-ar conduce la incalcarea contractelor precizate mai sus si, implicit, plata de daune catre partenerii de afaceri in sensul ca plata furnizorilor nu ar mai putea fi efectuate iar lucrarile nu ar mai putea fi finalizate. Totodata, reclamanta trebuie sa plateasca drepturile banesti catre angajatii precum si contributiile sociale si de sanatate catre bugetul de stat datorate pentru acestia, toate acestea reprezentand un blocaj al activitatii economice a acesteia.
Nu in ultimul rând, s-a constatat din lista mijloacelor fixe depuse la dosar ca nu exista riscul ca parata sa nu poata executa eventuala creanta dupa judecarea litigiului pe calea contenciosului administrativ intrucat detine multe bunuri ce pot fi vandute.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs, pârâta cu urmtoarea motivare:
Hotrârea recurat este nelegal deoarece s-au aplicat greșit dispozițiile art.129 alin.1 Cod proc.civil, art.1169 Cod civil și art.14(1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, din care rezult obligația reclamantei de a motiva și a proba temeinic cererea dedus instanței de judecat.
Conform art.14(1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ:
În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dat cu sesizarea, în condițiile art.7 a autoritții publice care a emis actul, persoana vtmat poate s cear instanței competente s dispun suspendarea executrii actului administrativ pân la pronunțarea instanței de fond".
Or, așa cum a invocat și la instanța de fond, acțiunea reclamantei nu este dovedit ca fiind un caz justificat, așa cum prevede legea, în sensul urgenței și posibilitții crerii unei pagube iminente prin declanșarea executrii actelor administrativ-fiscale prin care s-au stabilit plata obligației fiscale în sum de 159.563 lei.
Emiterea actelor administrativ-fiscale atacate s-a fcut cu respectarea dispozițiilor nr.OG92/2003 privind Codul d e procedur fiscal, iar reclamanta nu se poate sustrage de la plata datoriilor la bugetul de stat, achitarea acestora reprezentând o obligație constituțional.
Paguba iminent și pretinsa prejudiciere a debitorului nu este dovedit cu probe temeinice la dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este suficient fr a fi probat, așa cum oblig art.1169 Cod civil și cum s-a statuat prin practica judiciar.
Argumentele invocate în aprare de ctre reclamanta, în sensul c banii sunt utilizați pentru investiții și pentru derularea activitții de baz a societții, nu sunt de natur s constituie temei legal, în vederea obținerii suspendrii solicitate.
În acest sens, invoc Decizia nr.5191/27.10.2005 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o cauz similar.
Instanța de judecat nu a analizat dac exist motive reale de suspendare a actului administrativ și nu a artat care ar putea fi paguba iminent provocat reclamantei.
Mai mult decât atât, partea grav prejudiciat în cauz ar putea fi bugetul de stat prin exceptarea de la urmrire a unor obligații fiscale considerabile în sum de 159.563 lei, și care ar putea crește prin adugarea de penalitți și majorri de întârziere.
Prin întâmpinare, reclamanta-intimat a solicitat respingerea recursului.
Curtea analizând actele dosarului constat:
Instanța de fond a pronunțat o hotrâre temeinic și legal, atunci când a stabilit c sunt întrunite condițiile cumulative, pentru admiterea acțiunii prevzute de art.14 din Legea nr.554/2004, la care fac trimitere disp.art.215 alin.2 din Codul d e procedur fiscal.
Corect a reținut instanța de fond c societatea reclamant fiind o societate care execut lucrri de anvergur inclusiv în agricultur, are nevoie de rulajul unor mari sume de bani.
Astfel c indisponibilizarea unor sume de bani, cum ar fi cele din cauza de faț, ar produce o perturbare serioas în activitatea economic. De aici și paguba iminent, care s-ar produce prin blocarea unor contracte prin neplata ctre furnizori, cu lucrri nefinalizate.
Așadar, pe baza celor mai sus expuse și pe temeiul de drept, reprezentat de disp.art.312 Cod proc.civil, urmeaz respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr.421/18.12.2008 pronunțat de Tribunalul B r ila în dosarul nr-.
IREVOCABIL .
Pronunțat în ședința nepublic de la 26 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Vasile Susanu | Judector, | Judector, |
Grefier, - - |
Red.SV/13.05.2009
Tehno ZE/18.05.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile