Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 337/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--16.09.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR. 337
Ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘ: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta L împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, având ca obiect, suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în prezentarea reclamantei și consilier juridic în reprezentarea pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei depune la dosar dovada achitării cauțiunii în sumă de 200.000 lei cu recipisa nr. 63348/1 din 27.10.2009.
Reprezentantul pârâtului învederează că acțiunea este lipsită de obiect întrucât Ministerul Finanțelor / Timiș a admis contestația.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ dar cu privire la solicitarea cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestora.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr--16.09.2009, reclamanta Lac hemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Agebnția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 349/30.06.2009 emisă de către P, / Timiș, până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației formulate împotriva acestei decizii.
În ceea ce privește cererea de suspendare formulată solicită să se observe faptul că în speță sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stipulate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv:
- existența unui caz bine justificat;
- prevenirea unei pagube iminente.
1. ța art. 2 litera t din Legea nr. 554/2004 noțiunea de cazuri bine justificate este definită că împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Arată că societatea reclamantă a fost înființată la sfârșitul anului 2006 urmând a prelua și administra imobilele societății având ca obiect principal de activitate cod 6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
În luna decembrie 2006 reclamanta a achiziționat de la mai multe imobile, în cuantum de 50.879.524,49 lei TVA aferent în cuantum de 8.123.621,49 lei, la data realizării tranzacției fiind aplicabile din punct de vedere TVA măsuri simplificate, constând în taxarea inversă a acestor operațiuni.
Totodată, în luna aprilie 2009 societatea reclamantă a mai achiziționat un imobil de la. pentru care a plătit TVA în cuantum de 1.452.517 lei, TVA pentru care a solicitat rambursarea.
În vederea rambursării sumei solicitate Tad ispus efectuarea unui control fiscal de fond pentru perioada decembrie 2008 - aprilie 2009.
Pentru constituția formulată reclamanta a arătat faptul că decizie de impunere este netemeinică și nelegală.
Astfel potrivit art. 141 aliniatul 2 litera e sunt scutite de la plata TVA operațiunile de închiriere ale bunurilor imobile, contribuabilul având dreptul de a opta pentru taxarea acestor operațiuni la momentul desfășurării activității respective.
Având în vedere că reclamanta este plătitoare de TVA deducerea acestei taxe s-a efectuat în mod legal, bunurile imobile fiind achiziționate în vederea desfășurării de operațiuni taxabile, ajustarea acestei taxe urmând a fi efectuată doar în condițiile în care societatea reclamantă ar fi închiriat aceste imobile în regim de scutire de la plata taxei, și nu dacă aceste imobile nu au fost închiriate,
La datat de 26.06.2009 reclamanta a depus la. L notificări prin care a arătat faptul că înțelege să opteze pentru regimul de taxare pentru operațiunile de închiriere privind imobilele societății, inclusiv cele care nu au fost închiriate, deși nu avea această obligație decât de la data desfășurării activității de închiriere.
Aceste notificări au fost prezentate organelor de inspecție fiscală la data de 26.06.2009, iar în data de 29.06.2009 acestea au fost depuse la. T cu adresa de înaintare nr.22738/29.06.2009.
Organele de inspecție fiscală nu au luat în considerare notificările depuse, deși pct. 38 (1) - (3) din Normele metodologice de aplicare ale codului fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004.
Având în vedere faptul că prin decizia nr. 349/30.06.2009 s-a stabilit, în mod netemeinic și nelegal, în sarcina societății reclamante obligația de plată a sumei de 2.216.770 lei, din care 652.127 TVA și 1.564.-646 lei majorări de întârziere, și a respins cererea sa de rambursare TVA în cuantum de 1.452.517 lei, în temeiul art. 205 Cod fiscal a contestat decizia emisă, contestație înregistrată sub nr. 29305/17.07.2009.
Potrivit art. 2 litera ș din Legea nr. 554/2004 paguba iminentă este definită ca prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Învederează faptul că punerea în executare a deciziei ar crea societății reclamante grave prejudicii, raportat la cuantumul sumei și la activitatea reclamantei.
În condițiile în care s-ar impune plata de îndată a sumei de 2.16.770 lei reclamanta ar intra în incapacitate de plată, neavând în acest moment mijloacele bănești necesare plății acestei sume.
Nu în ultimul rând, ca urmare a deciziei nr. 349/30.06.2009 intimata a emis o decizie de instituire a măsurilor asiguratorii, prin care s-a dispus poprirea contului în lei a societății de la Banca L, și instituirea sechestrului asupra bunurilor societății.
Ca urmare a acestei decizii s-a instituit sechestrul asigurator asupra imobilului situat în L,- - 141, înscris în nr. - L, imobil evaluat la suma de 4.786.303 lei, respectiv dublul sumei de plată.
Raportat la motivele arătate, precum și având în vedere faptul că intimata are instituit sechestrul asigurator asupra unui imobil al societății sale a cărui valoare acoperă în totalitate valoarea sumei datorate, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulate, și pe cale de consecință suspendarea deciziei de impunere emisă de către, T nr. 349/30.06.3009, până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației formulate asupra acestei decizii.
La dosarul cauzei a depus întâmpinare pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare se arată că în ceea ce privește cererea de suspendare formulată, solicită ca în soluționarea acestei să se șină cont de următoarele argumente:
În primul rând, înainte de a verifica dacă cele două condiții impuse de textul art. 14 din legea contenciosului administrativ sunt îndeplinite, solicită ca în baza art. 215 aliniatul 2 teza a -II-a din codul d e procedură fiscală, să pună în vedere reclamantei că are obligația de a depune o cauțiune de până la 20 % din cuantumul sumei datorate.
Această obligație reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare formulată în baza Legii nr. 554/2004.
Consideră că se impune stabilirea valorii cauțiunii la nivelul maxim prevăzut de lege. De aceea, în scopul proteguirii intereselor Statului Român și a bugetului de stat de eventualitatea imposibilității recuperării creanțelor bugetare datorate cauzate de o posibilă stare de insolvabilitate până la momentul soluționării definitive și irevocabile a prezentei cauze, consideră că depunerea unei cauțiuni în cuantumul maxim prevăzut de lege reprezintă o garanție pentru creditor și, în același timp, un stimulent pentru debitor în scopul depunerii tuturor eforturilor necesare soluționării cu celeritate a prezentului demers judiciar.
În al doilea rând, solicită să realizeze o cercetare temeinică și amănunțită cu privire la îndeplinirea de către reclamant a cerințelor impuse de textul art. 14 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, în literatura de specialitate se menționează că instanța competentă cu ocazia soluționării cererii, va trebui să realizeze o "pipăire" a fondului pentru a constata dacă aceasta vizează un act administrativ fiscal vădit nelegal iar, pe de altă parte, să verifice situația concretă a contribuabilului ce ar urma să fie supus executării silite și efectele pe care le-ar putea produce executarea actului administrativ fiscal împotriva acestuia.
Ca atare, solicită o cercetare amănunțită, inclusiv a fondului litigiului dintre părți și, de asemenea, să aibă în vedere sumele care fac obiectul actului administrativ fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată prin raportare la cifra de afaceri a contribuabilului în cauză, dar și la ați indicatori economico - financiari ai activității acestuia.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Cu privire la condiția depunerii cauțiunii în prezenta cauză, instanța precizează că art. 215 Cod de Procedură Fiscală prevede următoarele:
(1) "Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei".
Instanța reține, în raport cu dispozițiile art. 215 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, obligativitatea depunerii de către reclamanta care solicită suspendarea actului administrativ fiscal a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În speță, această condiție a fost îndeplinită, "" depunând la dosar certificatul care atestă depunerea la Registrul de Valori al Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoaraa originalelor recipisei de consemnare emise de Casa de Economii și Consemnațiuni - Sucursala T, pentru suma totală de 200.000 RON.
În consecință, instanța constată că reclamanta a îndeplinit obligația consemnării cauțiunii stabilite de instanță.
Cu privire la fondul cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale indicate mai sus, instanța observă că prin decizia de impunere nr. 349/30.06.2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum total de 2.216.770 RON.
Potrivit art. 15 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004,"suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat."
În privința motivelor de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral -".
În privința definițiilor legale ale pagubei iminente și cazurilor bine justificate, instanța constată că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea sunt astfel definite:
"ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;".
În prezenta cauză, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 349/30.06.2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș până la pronunțarea instanței de fond cu privire la contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere menționată mai sus.
În acest sens, instanța constată că reclamanta a făcut dovada că a formulat o contestație împotriva deciziei de impunere nr. 349/30.06.2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, contestație care a fost înregistrată la data de 17.07.2009 la organul emitent al actului atacat și care a fost depusă în copie la filele 58-76 dosar.
Instanța constată, de asemenea, că această contestație nu a fost soluționată până la data pronunțării prezentei hotărâri.
În privința condiției existenței unei pagube iminente, instanța constată că prin decizia de impunere nr. 349/30.06.2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș (atașată în copie la filele 10-13 dosar) au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum total de 2.216.770 RON.
Instanța reține că organele fiscale au procedat la emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii (atașată la fila 85 dosar), sechestrând bunurile proprietatea reclamantei. procesul verbal fiind atașat în copie la fila 86 dosar.
De asemenea, conform notelor de ședință atașate la filele 114-116 dosar, reclamanta are un credit în valoare de 37.503.012 RON, având venituri totale din chirii până în luna august 2009 de 2.412.889 RON.
Instanța constată că suma de 2.216.770 RON impusă reclamantei prin actul administrativ în litigiu depășește cu mult posibilitățile financiare imediate ale reclamantei, având în vedere datele indicate anterior.
Sub acest aspect, instanța apreciază că executarea imediată a acestei decizii poate conduce la falimentarea societății reclamante, cu paralizarea oricărei acțiuni judiciare intentate de aceasta, din lipsa fondurilor necesare desfășurării activității.
O atare consecință ar echivala cu acordarea posibilității organului fiscal să impute unui contribuabil plata unei sume de bani care depășește cu mult posibilitățile financiare imediate ale acestuia și, procedând la executarea silită imediată, să împiedice contribuabilul respectiv să conteste efectiv actul de impunere, prin lipsirea acestuia de resursele financiare necesare desfășurării activității ulterioare, chiar prin provocarea iminentă a unei stări de insolvență.
Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază că în cauză este îndeplinită condițiile referitoare la iminenței producerii unei pagube prin executarea actului administrativ atacat.
Cât privește condiția existenței unui caz bine justificat, instanța remarcă faptul că examinarea acestei condiții impune însăși examinarea legalității actului administrativ atacat, de vreme ce instanța trebuie să constate - pentru a soluționa cererea de suspendare a executării actului administrativ - existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".
Or, în condițiile în care instanța are obligația examinării ulterioare a legalității aceluiași act administrativ (pentru a soluționa cererea de anulare a acestui act), analizarea - cu prilejul soluționării suspendării executării - a împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ" poate ridica suspiciuni rezonabile în privința imparțialității instanței, în cazul în care aceeași instanță va soluționa și fondul litigiului, respectiv cererea de anulare a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
Pe de altă parte, având în vedere că art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ impun analizarea existenței cazului bine justificat cu prilejul suspendării executării actului administrativ atacat, instanța are obligația de a examina această condiție.
În această privință, instanța constată că în speță, instanța reține că societatea "" a fost înființată la sfârșitul anului 2006 urmând a prelua și administra imobilele societății, având ca obiect principal de activitate cod 6820 - închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
În luna decembrie 2006 reclamanta a achiziționat de la mai multe imobile, în cuantum de 50.879.524,49 lei, TVA aferent în cuantum de 8.123.621,49 lei, la data realizării tranzacției fiind aplicabile din punct de vedere TVA măsuri simplificate, constând în taxarea inversă a acestor operațiuni.
Totodată, în luna aprilie 2009 societatea reclamantă a mai achiziționat un imobil de la, pentru care a plătit TVA în cuantum de 1.452.517 lei, TVA pentru care a solicitat rambursarea.
În vederea rambursării sumei solicitate Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a dispus efectuarea unui control fiscal de fond pentru perioada decembrie 2006-aprilie 2009.
Urmare a controlului efectuat, organele de inspecție fiscală au constatat faptul că o parte din bunurile imobile achiționate nu au fost închiriate, considerând de cuviință ca pentru TVA-ul aferent achiziționării acestora, în cuantum de 2.104.641 lei, să dispună reajustarea acestuia, conform art. 161 alin. (2) fiscal, și pe cale de consecință să calculeze și majorări de întârziere în cuantum de 1.564.646 lei.
Reclamanta a considerat că faptul că o parte din aceste bunuri nu au fost utilizate, având în vedere contextul economic al pieței, nu dădea dreptul organelor de control să dispună ajustarea TVA, aceasta putând avea loc doar într-un singur caz, respectivdacă bunurile sunt utilizate în cadrul unor operațiuni scutite de la plata TVA.
Astfel, potrivit art. 141 alin. (2) lit. e sunt scutite de la plata TVA operațiunile de închiriere ale bunurilor imobile, contribuabilul având dreptul de a opta pentru taxarea acestor operațiuni la momentul desfășurării activității respective.
Reclamanta a arătat că în condițiile în care este plătitoare de TVA, deducerea acestei taxe s-a efectuat în mod legal, bunurile imobile fiind achiziționate în vederea desfășurării de operațiuni taxabile, ajustarea acestei taxe urmând a fi efectuată doar în condițiile în care societatea reclamantă ar fi închiriat aceste imobile în regim de scutire de la plata taxei, și nu dacă aceste imobile nu au fost închiriate.
Reclamanta a arătat că acest mod de interpretare și aplicare al dispozițiilor legale este stabilit de către Ministerul Finanțelor Publice, care în scopul aplicării unitare a prevederilor legale referitoare la dreptul de deducere și ajustarea TVA pentru achizițiile de bunurile imobile, în temeiul prevederilor art.5 Cod fiscal și cele ale pct. 5.1 al nr.HG 1050/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor a emis și transmis Direcțiilor Generale a Finanțelor din țară, Circulara 52.657/13.09.2007, care precizează la alineatele 3 și 4:
Mai mult, în data de 26.06.2009 societatea reclamantă a depus la. L notificări prin care a arătat faptul că înțelege să opteze pentru regimul de taxare pentru operațiunile de închiriere privind imobilele societății, inclusiv cele care nu au fost închiriate, deși nu avea această obligație decât de la data desfășurării activității de închiriere.
Aceste notificări au fost prezentate organelor de inspecție fiscală la data de 26.06.2009, iar în data de 29.06.2009, acestea au fost depuse la Direcția Generală a Finanțelor Publice T cu adresa de înaintare nr. 22738/29.06.2009.
Organele de inspecție fiscală nu au luat în considerare notificările depuse, deși pct. 38 (1)-(3) din Normele metodologice de aplicare ale codului fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004, precizează:
" (1)În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal și fără să contravină prevederilor art. 161 din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea oricăreia dintre operațiunile scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, în ceea ce privește un bun imobil sau o parte a acestuia.
(2) În aplicarea alin. (1) un bun imobil reprezintă o construcție care are înțelesul prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 2 din Codul fiscal și orice teren.
(3) Opțiunea prevăzută la alin. (1) se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice și se va exercita de la data înscrisă în notificare. O copie de pe notificare va fi transmisă clientului.Depunerea cu întârziere a notificării nu va anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare."
În această privință, instanța constată că în speță, reclamanta a criticat decizia de impunere în litigiu, invocând motive de nelegalitate legate de refuzul organelor fiscale de a lua în considerare, la deducerea TVA, a notificărilor prin care a arătat faptul că înțelege să opteze pentru regimul de taxare pentru operațiunile de închiriere privind imobilele societății.
Instanța constată că, în condițiile în care reclamanta a depus la. L notificări prin care a arătat faptul că înțelege să opteze pentru regimul de taxare pentru operațiunile de închiriere privind imobilele societății, refuzul deducerii TVA pentru astfel de operațiuni și pentru achiziționarea unor imobile pare a înfrânge interpretarea dată dispozițiilor legale de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin Circulara 52.657/13.09.2007.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că aceasta reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în litigiu.
În consecință, instanța reține că este îndeplinită în cauză și condiție existenței unui caz bine justificat.
Prin urmare, instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care va admite cererea reclamantei și va suspendarea executării deciziei de impunere nr. 349/30.06.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice până la pronunțarea instanței de fond cu privire la contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere menționată mai sus.
Cu privire la cheltuielile de judecată:
În privința cheltuielilor de judecată, Curtea reține că, potrivit art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". În prezenta cauză, în condițiile în care instanța a reținut temeinicia cererii reclamantei, se impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.
În privința cuantumului acestor cheltuieli de judecată, Curtea observă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.101,1960 RON, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Curtea reține, totodată, că prezenta cauză a fost soluționat la cel de al treilea termen de judecată, că reclamanta a depus la dosar - în afara cererii de chemare în judecată de patru pagini - un singur înscris referitor la cererea de suspendare a executării actului contestat, respectiv notele de ședință atașate la filele 114-116 dosar.
Instanța constată, totodată, că nu au fost invocate în cauză excepții de procedură care să necesite explicații suplimentare din partea apărătorului reclamantei.
Fără a contesta importantă a litigiului pentru reclamantă și nici caracterul important al activității de pregătire a cererii de chemare în judecată, instanța subliniază că majoritatea chestiunilor complexe, legate de fondul deciziei de impunere contestate, vizează dreptul reclamantei de deducere a TVA, chestiune care a fost invocată și în contestația fiscală prealabilă.
De fapt, instanța reține că motivele prin care reclamanta a justificat existența cazului bine justificat sunt aceleași cu cele menționate în contestația fiscală prealabilă, care vizează tocmai legalitatea actului contestat.
Instanța precizează că, potrivit art. 274 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, " judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Având în vedere această reglementare, Curtea consideră că impunerea în sarcina pârâtei a unor cheltuieli de judecată în cuantum de 10.101,1960 RON este disproporționată, comparativ cu munca impusă de susținerea acestei cauze, cauză care are caracter accesoriu în raport cu acțiunea privind anularea actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea va admite numai în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat.
Curtea va respinge în rest cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, considerând-o nefondată, față de cele arătate anterior.
Cu privire la caracterul executoriu și calea de atac împotriva prezentei hotărâri:
Instanța reține că prezenta hotărâre este executorie de drept în privința dispoziției de suspendare a executării actului administrativ menționat anterior, conform art. 14 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
De asemenea, instanța reține că, potrivit aceluiași 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cerereaformulată de reclamanta"", cu sediul în mun. L,-, camera 1, înregistrată la Oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș sub nr. J -, având cod unic de înregistrare -,cu domiciliul procedural ales la& Asociații, în Mun. T, str. Proclamația de la T, nr. 5,. 2,. 9, Jud. T, în contradictoriu cu pârâtaDirecția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. T, Bulevardul din 1989 nr. 15.
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 349/30.06.2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș până la pronunțarea instanței de fond cu privire la contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva acestei decizii de impunere.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat. Respinge în rest cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 29.10.2009.
PREȘF. GREFIER
- -
Red./07.12.2009
Tehnodact / 4 ex./07.12.2009
Se comunică:
- reclamant L - L L,-, camera 1, jud.
- pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T - T, Bulevardul din 1989 nr. 15
com. 2 ex.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
