Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3385/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3385

Ședința publică de la 20.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL AL DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează că reclamanții au solicitat judecata în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 proc.civ.

Curtea constată că reclamanții au solicitat judecata în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 proc.civ. astfel că reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 14.07.2009, reclamantii, și au chemat in judecata pe paratul Procurorul al Directiei Nationale Anticorupție, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna suspendarea executarii deciziei nr. 207/07.07.2009 emis de parat,pana la solutionarea fondului cauzei.

In motivare,reclamantii au aratat ca la data de 09.03.2009 a fost emisă decizia nr.84 privind salarizarea personalului auxiliar și de specialitate juridică din cadrul Directiei Nationale Anticorupție,prin care s-a dispus acordarea, incepand cu data de 01.03.2009,a sporului de risc si solicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia de incadrare bruta prevazuta de lege.

Prin decizia nr. 207/07.07.2009, Procurorul al Directei Nationale Anticorupție a dispus suspendarea aplicarii deciziei 84/09.03.2009,incepand cu data de 01.06.2009,motivat de imprejurarea ca prin adresa nr.-/2009 a Ministerului Finantelor s-a comunicat suspendarea solicitarii Ministerului Publi c de plata in continuare a sporului in cauza,intrucat aceasta plata intra sub incidenta OUG 71/2009.

Se arata de catre reclamanti ca in speta sunt intrunite conditiile prevazute de art.14 alin.1 din Legea 554/2004 pentru suspendarea executarii actului administrativ,respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta.

Sub aspectul cazului bine justificat,reclamantii au aratat ca actul contestat este contrar prevederilor art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei intrucat prin acesta se incalca principiul neretroactivitatii legii.

Astfel,desi actul administrativ este emis la data de 07.07.2009,prin acesta se dispune suspendarea aplicarii ordinului 83/09.03.2009 incepand cu o data anterioara,respectiv 01.06.2006,aplicandu-se retroactiv deci dispozitia de suspendare.

Tot astfel,suspendarea actului administrativ de catre autoritatea emitenta contravine dispozitiilor art.14 alin. 1 din Legea 554/2004,o astfel de masura fiind de competenta exclusiva a instantei de judecata.

Sub aspectul pagubei iminente,reclamantii au aratat ca aceasta rezida in scaderea considerabila a veniturilor salariale,in contextul in care sporul de risc si solicitare neuropsihica a fost recunoscut prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile,iar ICCJ,prin decizia 21/2008,pronuntata in recursul in interesul legii,a constatat ca magistratii au dreptul la acest spor,calculat la indemnizatia bruta lunara.

Paratul a formulat intampinare prin care solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

Se arata ca decizia atacată a suspendat decizia nr.83/09.03.2009 al Procurorului DNA, prin care s-a acordat sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,acest din urmă ordin fiind emis și în considerarea dispozițiilor OUG 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru solutionarea unor aspecte financiare în sistemul justitiei.

Ulterior,prin decizia nr.784/12.05.2009 a Curtii Constituționale s-a decis admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.III din OUG 75/2008,prin care se dispunea plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii emise până la intrarea în vigoare a ordonantei.

În acest context,Guvernul României a adoptat OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale persoanalului din sectorul bugetar,iar în art.1 al acestui act normativ s-a dispus,între altele,suspendarea de drept a oricărei cereri de executare silită.

Așa fiind,se apreciază că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă în acord cu dispozițiile legale anterior mentionate.

Pe fondul cauzei,analizand actele dosarului prin prisma normelor legale incidente in cauza Curtea constata ca actiunea este intemeiata pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Reclamantii au facut dovada formularii plangerii prealabile conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Curtea retine,în raport de dispozițiile legale anterior citate,ca suspendarea executarii actului administrativ se poate dispune daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: sa existe un caz bine justificat si pentru prevenirea unei pagube iminente.

In privinta primei conditii, dispozițiile art.2 alin.1 lit.t lamuresc continutul notiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la imprejurarile legate de starea de fapt si de drept,care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa în privința legalității actului administrativ.

Prin decizia nr. 207/07.07.2009 emisă de parat se dispune suspendarea aplicarii deciziei nr. 84 din 09.03.2009 al Procurorului DNA,începând cu data de 01.06.2009.

Potrivit deciziei nr. 84 din 09.03.2009 al Procurorului DNA, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul DNA, beneficiaza de un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia de incadrare bruta lunara.

Curtea apreciaza ca reprezinta o indoiala puternica si evidenta asupra prezumtiei de legalitate a actului administrativ contestat imprejurarea ca acesta retroactiveaza, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamantilor pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 07.07.2009.

De asemenea,se retine invocarea de către emitent dispozitiilor art.1 alin.1 din OUG 71/2009 privind plata unor sumeprevazute in titluri executoriiavand ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar,dispoziții care stabilesc ca plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti,devenite executorii pana la 31.12.2009 intra sub incidenta ordonantei si se vor plati conform procedurii prevazute de acest act normativ.

Rezulta asadar ca actul normativ care a fundamentat solutia de suspendare a aplicarii deciziei nr.84/09.03.2009 reglementeaza modalitatea de plata a unor sume prevazute in titluri executorii,deci drepturi salariale restante,iar decizia anterior mentionată priveste plata sporului de 50% de risc si suprasolicitare neuropsihica acordat pentru viitor,incepand cu 01.03.2009, indiferent daca beneficiarii detin sau nu un titlu executoriu.

Așa fiind,în baza unei cercetări sumare a aparenței dreptului,instanța apreciază că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.

Tot astfel se constata ca prin ordinul nr. 206/07.07.2009,dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica a fost diminuat retroactiv si prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamantilor, prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanțial.Reclamanții aveau,în mod indubitabil, o speranta legitima in ceea ce priveste valoarea patrimoniala pe care urmau sa o primeasca pentru prestarea activitatii in luna iunie 2009 și în continuare.

Constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite actiunea, se va suspenda executarea deciziei nr. 2067/07.07.2009 emise de pârât,pana la pronuntarea instantei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanții, și cu sediul ales la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați în-, județul G, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL AL DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE cu sediul în B, sector 1,--81.

Suspendă executarea Deciziei nr.207/07.07.2009 emis de Procurorul al Direcției Naționale Anticorupție până la pronunțarea instanței de fond.

Executorie.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored./4 ex.

24.11.2009

Președinte:Patraș Bianca Laura
Judecători:Patraș Bianca Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3385/2009. Curtea de Apel Bucuresti