Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 353/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 353/CA

Ședința publică din 06 octombrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier ---

Pe rol, judecarea acțiunii promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta- -- cu sediul în C, Port, 34, jud.C în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI - cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 6.10.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra cererii de suspendare:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA și înregistrată sub nr-, petenta - a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, suspendarea executării silite a deciziei de imputare nr.165/22.07.2009 și a raportului de inspecție fiscală nr.24592/22.07.2009 emise de Direcția Generală de Administrare a Contribuabili-Activitatea de Inspecție Fiscală privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată împotriva acestora.

In motivarea cererii se arată că, inițial, în cursul anului 2008, s-a efectuat la societate un control fiscal în baza căruia au fost încheiate raportul fiscal nr.16034/29.08.2008 și decizia de impunere nr.340/01.09.2009.

Aceste acte fiscale au fost contestate, iar prin decizia nr.60/26.02.2009, s-a dispus desființarea deciziei nr.340/01.09.2009, cu consecința refacerii inspecției fiscale.

In urma refacerii controlului s-a emis raportul de inspecție nr.24592/22.07.2009 încheiat de pârâtă și decizia de impunere nr.165/22.07.2009 cu privire la impozitul pe profit cu majorări de întârziere (40.515 lei și 159.637 lei) și taxa pe valoarea adăugate cu majorări de întârziere (344.658 lei și 573.229 lei).

Impotriva acestor acte societatea a formulat contestație, solicitând recalcularea impozitului pentru perioada 2003-2003 cu admiterea cheltuielilor deductibile în sumă de 1.813.995 lei reprezentând alocație de hrană personal navigant sau admiterea veniturilor în sumă de 1.813.995 lei ca fiind venituri neimpozabile, rezultând impozit pe profit plătit în sumă de 453.499 lei.

Consideră că se impune suspendarea executării actelor administrative, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.14 din Legea nr.554/2004.

Astfel, consideră că este îndeplinită cerința cazului bine justificat, existând o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită.

producerii prejudiciului fiscal este dată de începerea executării deciziei de impunere fiscală în condițiile în care contestația nu a fost soluționată.

Totodată, arată că are de achitat drepturi salariale restante de aproximativ 4.000.000 lei, stabilite prin hotărâri judecătorești, precum și alte cheltuieli curente, în condițiile în care soldul societății a fost negativ în cursul acestui an, afectând grav activitatea societății.

In susținerea cererii, petenta depune în copie: contestația împotriva actelor administrative fiscale a căror suspendare solicită, actele administrative în litigiu, ordine de plată privind plata unor sume către bugetul statului, sentința civilă nr.795/2008 a Tribunalului Constanța nr.1176/2008, 1138/2008, 1177/2008.

Pârâta a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii ca nefondată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.14 din Legea nr.554/2004.

Examinând cererea de suspendare, sub aspectul condițiilor impuse de art.14 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită.

Potrivit art.14 al.1 din Legea nr.554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

In art.2 lit.s și t sunt definite noțiunile depagubă iminentă- prejudiciul material și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public șicazuri bine justificate- împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cele două condiții menționate trebuie să fie întrunite cumulativ, deoarece numai în prezența unui caz bine justificat, adică atunci când există o îndoială serioasă referitor la legalitatea actului administrativ se poate vorbi de iminența unui prejudiciu. In alte condiții, simplul fapt că executarea actului administrativ afectează într-o anumită măsură patrimoniul persoanei căreia i se adresează, nu poate justifica suspendarea executării actului.

Ori, în speță, motivele invocate de reclamantă organului fiscal nu sunt de natură a crea de plano o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară analizarea pe fond a acestora în cadrul contestației (stabilirea concretă a impozitului pe profit și TVA în funcție de deducerea unor cheltuieli referitoare la alocația de hrană.

serioasă asupra legalității actelor administrative trebuie să poată fi constatată cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii, situație în care nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

De asemenea, nici cea de a doua condiție nu este îndeplinită, întrucât nu se poate aprecia că, prin pornirea executării în baza actelor contestate, reclamanta ar suporta o pagubă patrimoniului său fără existența unei baze legale.

Faptul că reclamanta are și alte obligații scadente (drepturi salariale, obligații bugetare, etc.), nu constituie un motiv legitim pentru suspendarea executării silite.

Ca atare, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.14 din Legea nr.554/2004, instanța va respinge cererea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta- -- cu sediul în C, Port, 34, jud.C în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI - cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

---

Red.jud.-

16.10.2099

Tehnored.-gref.

4ex./20.10.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 353/2009. Curtea de Apel Constanta