Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3575/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.3575
Ședința publică de la 28.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
GREFIER - - -
...
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat și pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, prin consilier juridic, la prima și la a doua strigare a cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la prima strigare a cauzei:
Părțile nu mai au cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția lipsei procedurii prealabile și apoi pe fond.
Pârâtul, prin reprezentant, solicită admiterea excepției lipsei procedurii prealabile.
Avocatul reclamantului solicită respingerea excepției, conform disp. art.7 din Legea nr.554/2004 consideră că nu este necesară procedura prealabilă.
Pe fond, avocatul reclamantului solicită admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr.3861/6/05/2009, până la soluționarea dosarului de fond aflat pe rolul Tribunalului București și reintegrarea reclamantului în funcția de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean I, fără cheltuieli de judecată. Contractul poate fi modificat, dar nu poate fi reziliat. Invocă disp. art.8 din nr.OG106/2009, decizia nr.1257/07.10.2009, art.31 al.3 din Legea nr.47/1994, art.14 al.1 din nr.OG105/2009. Consideră că poziția pârâtului este eronată referitor la paguba iminentă. Invocă disp. art.14 al.3 din Legea nr.554/2004. Arată că prejudiciul este de două feluri: prejudiciu material și prejudiciu de imagine. Consideră că sunt îndeplinite disp. art.14 din Legea nr.554/2004.
Curtea constată lipsa dovezii formulării unui dosar având ca obiect anularea Ordinului nr.3861/6.05.2009.
Avocatul reclamantului arată că există pe rolul Tribunalului București un dosar având ca obiect anularea Ordinului nr.3861/6.05.2009 și solicită a se relua strigarea dosarului pentru a face dovada.
Curtea dispune a se relua strigarea dosarului.
La a doua strigare a cauzei, avocatul reclamantului depune la dosar copia acțiunii formulată în dosarul Tribunalului București prin care solicită anularea Ordinului nr.3861/6.05.2009.
Avocatul reclamantului menține concluziile, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Ordinului nr.3861/6/05/2009, până la soluționarea dosarului de fond aflat pe rolul Tribunalului București și reintegrarea reclamantului în funcția de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean I, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul, prin reprezentant, solicită respingerea acțiunii conform susținerilor din întâmpinare.
CURTEA
Asupra cauzei de contencios administrativ prezente.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din 30.07.2009, reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI suspendarea aplicării Ordinului nr.3861/6.05.2009 și repunerea sa în funcție, ordin prin care a fost eliberat din funcția de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean I, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- aflat spre soluționare pe rolul Tribunalului București și având ca obiect anularea ordinului arătat mai sus.
În motivarea cererii, reclamantul relevă că a ocupat funcția de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean în urma unui concurs desfășurat la data de 23.01.2006, fiind încheiat contractul de management nr.250/23.01.2006, prin care s-au stabilit drepturile și obligațiile fiecărei părți pentru o perioadă de 4 ani, iar prin ordinul nr.3861/6.05.2009 s-a dispus unilateral eliberarea sa din funcția deținută, întrucât prin OUG nr.37/2009, art.II, a fost reziliat contractul de management.
Învederează în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.14 din Lg.554/2004, modificată și completată, existând un caz bine justificat și măsura suspendării fiind necesară pentru prevenirea producerii cauzei pagube iminente.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp.art.14 din Lg.554/2004, art.11, art.61 alin.1 și art.115 din Constituția României.
În dovedirea cererii, a depus la dosar, în copie, înscrisuri, contractul de management nr.250/23.01.2006, Ordinul nr.3861/6.05.2009 emis de pârât, raport5 încheiat în urma activității de evaluare a conducerii I, înregistrat sub nr. 45170/23.10.2008, practică judiciară, precum și alte înscrisuri administrate în cursul procesului.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, arătat că Ordinul nr.3861/6.05.2009 a fost emis în vederea punerii în întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.14 din Lg.554/2004. a aplicare a OUG nr.37/2009 conform atribuțiilor și competențelor conferite de lege, iar prin acest ordin nu se creează o pagubă iminentă în sensul art.2 alin.1 lit.s) din Lg.554/2004.
În drept, a invocat Lg.554/2004, Lg.128/1997, OUG 37/2009.
A depus la dosar, în copie, înscrisuri: referat de aprobare ordin privind eliberarea reclamantului din funcția de inspector școlar general la
Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezenta cauză, date fiind prev.art.3 cod pr.civ. și ale art.14,15 din Lg.554/2004.
Examinând cu prioritate. Conf.art.137 cod pr.civ. excepția lipsei procedurii prealabile, Curtea constată că această excepție de fond, absolută și peremtorie este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, reclamantul se pretinde vătămat de dispozițiile OUG 37/2009 în baza cărora a fost emis ordinul contestat, ipoteză în care, potrivit art.7 alin.5 din Lg.554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă. Iar pe de altă parte, reclamantul a depus la dosar memoriul înregistrat la pârât sub nr.16873/25.06.2009 (filele 59-64) prin care a formulat și critici în privința ordinului contestat, aspect de natură a contura caracterul de plângere prealabilă a acestui memoriu, în consens cu jurisprudența constantă în domeniu, care a respins interpretările rigide în privința naturii de plângere prealabilă.
Pe de altă parte, deși reclamantul și-a întemeiat cererea de suspendare pe prev.art.14 din Lg.554/2004, în chiar petitul cererii el menționează că a formulat acțiune pentru anularea ordinului nr.3861/6.05.2009, situație în care se încadrează în ipoteza prev.de art.15 din Lg.554/2004, pentru care legea nu mai prevede cerința dovedirii formulării plângerii prealabile.
Prin urmare, se va respinge excepția lipsei procedurii prealabile4.
Pe fondul cererii de suspendare, verificând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza prev.art.14 și 15 din Lg.554/2004 modificată și completată, rezultă, fără echivoc, că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele trei condiții:
-în primul rând, existența unui caz bine justificat;
-în al doilea rând, suspendarea executării actului administrativ să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente;
-în al treilea rând. Să fie formulată plângerea prealabilă, conf.art.7 din Lg.554/2004 modificată și completată (desigur, pentru cazurile când formularea plângerii prealabile este obligatorie), sau, după caz, cererea pentru anularea, în tot s-au în parte, a actului atacat, conf.art.15 din Lg.554/2004, modificată și completată.
În cauză, se constată că reclamantul a invocat comunicatul Curții Constituționale din data de 7.10.2009, potrivit căruia legea de aprobare a OUG 37/2009 (ordonanță de urgență ce a stat la baza emiterii ordinului contestat) este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență, aspect de natură să creeze o îndoială serioasă în privința fundamentului legal al actului administrativ contestat în sensul art.2 lit.t) din Lg.554/2004, modificată și completată. De altfel, OUG 37/2009 a fost abrogată prin OUG 105/2009, iar acest din urmă act normativ cu putere de lege nu mai prevede cazul de încetare a contractului de management avut în vedere la emiterea ordinului contestat.
Totodată, reclamantul a dovedit cu adeverințele nr.8164/Lg.9/1998.10.2009 și nr.1611/12.10.2009 (filele 51,52) că prin actul administrativ contestat i-au fost diminuate veniturile salariale cu aproximativ 40%, iar paguba sporește proporțional cu mărimea perioadei de timp în care ordinul își produce efecte, fiind îndeplinită și cerința necesității suspendării ordinului pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul art.2 alin.1 lit.s) din Lg.554/2004.
De asemenea, reclamantul a dovedit rezonabil introducerea acțiunii în anularea ordinului contestat (filele 82-86)
Prin urmare, întrucât reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prev.de art.15 în referire la art.14 din Lg.554/2004, modificată și completată, se va admite cererea și se va suspenda executarea ordinului nr.3861/6.05.2009 emis de pârât până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București.
Conform art.15 în referire la art.14 din Lg.554/2004, modificată și completată, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept.
Ca o consecință a admiterii cererii de suspendare și a caracterului executoriu al hotărârii, reclamantul își păstrează calitatea de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean I, pârâtul fiind obligat să respecte sub toate aspectele această calitate și să asigure exercitarea funcției corespunzătoare de către reclamant, cerința repunerii în funcție fiind subsumată admiterii cererii de suspendare, astfel că nu se mai impune și pronunțarea asupra ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și.
Admite cererea formulată de reclamantul, domiciliat în B,-,.188,.1,.10, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în str.G-ral nr.28-30, sector 1,
Suspendă executarea Ordinului nr.3861/6.05.2009 emis de pârât până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București.
Executorie de drept.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 28.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.HV
EF/4ex.
18.11.2009
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor