Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 363/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 363/2009

Ședința publică din data de 09 iulie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de suspendare formulată de către reclamanții G, -, B, în contradictoriu cu pârâtul JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect suspendarea executării actului administrativ nr. 76.602/03.07.2009 emis de pârât.

La apelul nominal, făcut în cauză, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cererea de suspendare este timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 8 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 07 iulie 2009 s-a depus la dosarul cauzei dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu pârâtul JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.

În data de 08 iulie 2009 s-a depus la dosarul cauzei, din partea reclamanților, dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru și timbru judiciar pentru cerere formulată.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la 06 iulie 2009 sub nr- reclamanții G, -, B, în contradictoriu cu pârâtul JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, au solicitat instanței suspendarea actului administrativ nr. 76602/2009 emis de pârât la 3.07.2009.

În susținerea celor solicitat reclamanții au arătat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.14 din legea nr.554/2004 cazul bine justificat în contextul existentei unei îndoieli puternice a legalității actului și prevenirii unei pagube iminente-constând în neplata unei părți importante din drepturile salariale cuvenite. Astfel în dezvoltarea argumentelor aduse se arată că actul de suspendare a dreptului salarial avut în vedere a fi suspendat încălcă dispozițiile art.164 din Codul Muncii care reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi operată decât pentru cazurile și condițiile prevăzute de lege; obligația de plată a salariului este una principală, de la care angajatorul nu se poate sustrage invocând lipsă de fonduri bănești, așa cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.3382/2004. Prin dispoziția statuată de suspendare au fost încălcate și prevederile art.8 alin.1 din Convenția organizației internaționale a muncii privind protecția salariatului nr.95/1949, ratificată de România prin Decretul nr.284/1973.

Potrivit acestor dispoziții,orice modificare adusă cu privire la plata salariului, rețineri, diminuări, nu se pot face decât în condițiile și limitele prescrise de legea națională, sau stabilite prin contracte colective de muncă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale (între care se regăsesc și sporurile) constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale omului.

În actul administrativ a cărui suspendare se cere se menționează că plata dreptului privind sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică urmează a se efectua eșalonat, potrivit OUG. nr. 71/2009. Schimbarea modalității de plată a salariului, eșalonat, fără acordul salariaților contravine, de asemenea, principiilor reglementate de art. 161 alin.1 din Codul Muncii, potrivit căruia plata se face cel puțin o dată pe lună, fără a se putea eșalona acest drept de creanță în lipsa acordului angajatului.

Astfel arată reclamanții puternica aparență de neconcordanță cu prevederile Constituției României, Legii nr. 567/2004, Legii nr.303/2004, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a celorlalte documente internaționale invocate mai sus, a actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr. 76.602/03.07.2009 și efectele deosebit de grave pe care le produce (deposedarea în mare parte de drepturile salariale) constituie un caz bine justificat, in sensul articolului 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În susținerea celor solicitate reclamanții au depus copia plângerii prealabile.

Deși citat Ministerul Justiției și Libertăților nu a depus întâmpinare.

Analizând cererea de suspendare, Curtea reține că este întemeiată pentru următoarele:

Este cunoscut că suspendarea executării actelor administrative intervine atunci când legiuitorul o prevede în limitele și condițiile instituite de acesta. În acest sens, legea contenciosului administrativ pe care se fundamentează cererea introductivă de instanță prin dispozițiile sale prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată poate cerere suspendarea executării actului administrativ. Același act normativ, cu privire la paguba iminentă, o definește ca fiind prejudiciul material dar previzibil, iar cu privire la cazul justificat îl definește ca fiind - împrejurarea legată de starea de fapt și de drept ce sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.

În cauză, cererea a fost justificată de reclamanți printr-o serie de argumente prin invocarea încălcării dispozițiilor codului muncii; a convenției organizației internaționale a muncii privind salariul; jurisprudența CEDO în sprijinul tezei conform cărora drepturile salariale nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazuri prevăzute de lege. Argumentele care au justificat emiterea actului administrativ nr. 76602/2009 nu fac referire la legea care să prevadă diminuarea, ci la o adresă transmisă privind încadrarea și cheltuielile de personal aprobate pe anul 2009 în urma rectificării bugetare. În plus, actul a cărui suspendare se cere vizează o perioadă anterioară emiterii acestuia și anume salariul aferent lunii iunie, în condițiile în care, actul a fost emis la 03.07.2009, iar conform art.2 alin.1 lit.c din Legea contenciosului, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu poate opera decât de la momentul emiterii sale iar nu retroactiv.

Evident se poate obiecta că în sprijinul emiterii actului s-a invocat OUG nr.71/2009, însă acest act normativ vizează o cu totul altă situație de executare a titlurilor executorii restante pe când salariul nu este un drept restant, ci, unul actual nereglementat prin actul normativ arătat.

Prin urmare în condițiile verificării sumare, toate aceste aspecte relevate sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra actului administrativ ce se cere a fi suspendat și deci, un caz justificat în sensul art. 14 din legea contenciosului administrativ.

În plus și cerința prevăzută de art.14 referitoare la paguba iminentă este întrunită deoarece actul administrativ produce reclamanților concret un prejudiciu material constând în diminuarea îndemnizației, a salariului, față de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim prin raportare și la salariul obținut în lunile anterioare.

Prin urmare constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite cererea și în consecință va dispune suspendarea executării actului administrativ nr.76.602/03.07.2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004.

CURTEA

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanții G, -, B, toți cu domiciliul procesual ales în C N, Calea nr.2-4 în contradictoriu cu pârâtul JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în sector 5- și în consecință:

Dispune suspendarea executării actului administrativ nr.76.602/03.07.2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004.

Executorie de drept.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 09 iulie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. /Dact.

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 363/2009. Curtea de Apel Cluj