Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 372/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.372
Ședința publică din 15 iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Deciziei nr. 35/02.07.2009 a Procurorului al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, până la soluționarea acțiunii de fond; cerere formulată de către reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIICOT - PROCURORUL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este îndeplinită iar cererea de suspendare este timbrată cu suma de 4 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Se mai menționează că la data de 13.07.2009, prin fax, și ulterior la data de 14.07.2009 prin poștă, se înregistrează din partea pârâtului, Ministerul Public - Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întâmpinare prin care se invocă excepția necompetenței teritoriale a Curții și excepția lipsei de obiect.
La data de 14.07.2009 prin fax, se înregistrează din partea pârâtei DIICOT întâmpinare prin care se invocă excepția inadmisibilității, a necompetenței teritoriale a Curții și excepția lipsei de obiect.
Instanța, invocă din oficiu și excepția lipsei de interes și rămâne în pronunțare asupra tuturor excepțiilor invocate în cauză.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2009 sub nr- reclamanții, în contradictoriu cu Ministerul Public - Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și DICOT - Procurorul șef au solicitat instanței a dispune suspendarea Ordinului nr.1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a deciziei nr.35/2.07.2009 a Procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism.
În susținerea solicitării reclamanții au arătat că sunt întrunite condițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea actului administrativ: existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Argumentele aduse în dezvoltarea justificării au fost acelea că:
- nu este de admis emiterea unui ordin prin care să se încalce o lege în vigoare, respectiv Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor în acest context. Ordinul nr.1472/2009 contravine flagrant dispozițiilor art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit căreia "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazuri prevăzute de prezenta lege".
- în mod nelegal ordinul în discuție dispune pentru o perioadă anterioară datei emiterii sale, deși, având în vedere exigențele art.2 alin. 1 lit.c din Legea nr.554/2004, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu poate opera decât de la momentul emiterii sale, iar nu retroactiv, cu atât mai mult cu cât produce vătămări în drepturi legitime.
- se invocă total nejustificat drept argument al emiterii ordinului Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, câtă vreme aceasta nu-și găsește incidența.
Actele normativ invocate se referă la "plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii", pe când salariul lunar nu este un drept restant, ci unul actual, care nu este supus prevederilor unei ordonanțe în care, oricum, total nelegal sumele datorate sunt eșalonate exclusiv prin voința debitorului, contrar tuturor principiilor de drept.
Apare total neconformă cu principiile de drept și suspendarea sine die a ordinului prin care se recunoștea plata sporului de 50%, câtă vreme instituția juridică a suspendării poate produce efecte numai pe o durată determinată, iar nu sine die.
Astfel concluzionează reclamanții aspectele de nelegalitate menționate sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra actului a căror suspendare o solicită.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente arată reclamanții este îndeplinită condiția pagubei iminente, astfel cum este definită de art.2 lit.ș din Legea nr.554/2004, ca prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Efectele ordinului contestat au aplicabilitate directă asupra indemnizațiilor procurorilor și ale personalului auxiliar din sistem, care vor fi diminuate în mod considerabil față de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinările depuse pârâții au solicitat declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, respingerea ca inadmisibilă a cererii, respingerea ca lipsită de obiect, iar pe fond ca neîntemeiată. Astfel în susținerea excepției necompetenței s-a arătat că raportat la dispozițiile OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției aprobate prin Legea nr.45/2007 altor categorii de personal din sistemul justitiei, competenta solutionarii cererilor revine in mod expres Curtii de Apel Sunt incidente dispozitiile ordonantei de urgenta care au caracterul unei norme speciale fata de dispozitiile Legii 554/2004 norma generala in materie de contencios administrativ.
S-a arătat că prin sentința civilă nr. 361 din 9 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj -Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamanților și s-a dispus suspendarea ordinului nr. 1472/2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Raportat la această hotărâre judecătorească și având în vedere prevederile art. 14 alin 4 și 7 din Legea nr. 554/2004 cererea reclamantului este lipsită de obiect întrucât executarea acestui ordin este deja suspendată de drept.
În privința excepției inadmisibilității s-a arătat că este de principiu ca ordonanța președințială este admisibilă în orice domeniu, în cauza dedusă judecății, cererea este inadmisibilă deoarece art.14 din Legea nr.554/2004 dă dreptul persoanei vătămate să solicite instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Referitor la fond, se arată că nu sunt îndeplinite cerințele instituite de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, deoarece nu există un caz bine justificat și nici o pagubă iminentă.
Astfel se arată că, art.2 lit. t din această lege definește"cazurile bine justificate"astfel:"împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creezeoîndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
Or, în speță, Ordinul nr.1 /2009, precum și Decizia nr.35/2009 au fost emise în urma adresei nr.293.378/18.06.2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care ni s-a comunicat că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare aOrdonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Astfel încât, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cu această destinație, Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul vizat.
Deci nu se poate susține că există o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate, atâta timp cât prin emiterea acestor acte se suspendă plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică din motive strict financiare.
Cu privire la a doua condiție prevăzută de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004,iminența producerii unei pagube,vă rugăm să observați că argumentele invocate sunt total nefondate și superflue.
Art.2 alin.1 lit. ș din Legea nr.554/2004 defineștepaguba iminentăca fiindprejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Instanțele de contencios administrativ s-au pronunțat în mod constant în sensul că încasarea unor sume de bani mai mici indiferent cu ce titlu - nu reprezintă opagubă iminentăîn sensul art.14 și nu poate justifica suspendarea aplicării unui act administrativ.
Mai mult, în speță nu se poate vorbi despre existența unei pagube, de vreme ce reclamanții sunt beneficiarii unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009.
În concluzie, arată reclamanții că situațiile de fapt invocate sunt absolut irelevante în cauză, atât sub aspectul existenței unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ, cât și sub aspectul producerii unei pagube iminente.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele.
Prin demersul lor pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale a curții de apel în considerarea ca raportat la dispozițiile actelor normative ce reglementează salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției competența aparține Curții de Apel București. Cele susținute nu pot fi primite întrucât se omite a se avea în vedere că demersul introductiv este fundamentat pe dispozițiile art.14 alin.1 din Legea contenciosului nr.554/2004 ce are în vedere suspendarea efectelor actelor administrative și nu pe dispozițiile legii speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale. Obiectul demersului inițiat nu are în vedere stabilirea modului de salarizare ci a se suspenda efectele unui act administrativ ce se consideră vătămător în condițiile legilor ce îi conferă un anumit drept. Prin urmare dispozițiile OUG nr.27/2007 nu sunt incidente în cazul concret câtă vreme dispozițiile invocate sunt cele referitoare la suspendarea actelor administrative. Mai mult, contestația la care se referă art.36 din OUG nr.27/2006 are ca obiect modul de calcul individual al salariului pentru fiecare salariat retribuit pe când obiectul demersului este suspendarea ce se cere unui act administrativ cu caracter normativ ce privește nu o persoană individuală ci persoane nedeterminate. Ca atare nefiind vorba de o modalitate de calcul, de stabilire a unui salariu și nefiind incidente dispozițiile art.36 din OUG nr.27/2006 excepția este neîntemeiată și urmează fi respinsă ca atare.
Respinsă urmează a fi și excepția inadmisibilității, întrucât demersul s-a fondat pe Legea nr.554/2004, art.14, chiar dacă reclamanții au dat denumirea demersului ordonanță președințială acesta este o eroare și nu înseamnă ca pe condițiile cerute de art.581 pr.civ. s-a declarat suspendarea câtă vreme demersul se motivează pe Legea nr. 554/2004 art.14.
În aceste condiții verificarea celor susținute se face nu în raport de denumirea dată de reclamant cererii ci în raport de obiectul dedus judecății și temeiul de drept evocat, iar acesta este al cererii de suspendare pe legea contenciosului. Ca atare inserarea "ordonanță " este o eroare și prin urmare nu se pune în discuție examinarea dispozițiilor ce reglementează procedura ordonanței. Așadar, cererea fiind fundamentată pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004 și argumentată pe întrunirea condițiilor cerute de acesta susținerile referitoare la inadmisibilitate sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Cât privește excepția lipsei de obiect se reține că de asemenea este neîntemeiată, însă din perspectiva faptului că cererea reclamantului este lipsită de interes.
Astfel, sub acest din urmă aspect se reține că Legea nr.554/2004 prin dispozițiile sale art.1 alin.1 statuează că orice persoană care se consideră vătămatăntr-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Acest act normativ prin art.2 alin.1 lit. c cu privire la înțelesul actului administrativ îl definește ca fiindctul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Din normele enunțate rezultă că orice persoană ce se consideră vătămată poate ataca pe calea acțiunii în contencios actul administrativ individual sau normativ ce produce efecte juridice diverse și prin care sunt lezate drepturi ori interese legitime.
Actul administrativ a cărui suspendare se solicită este un act administrativ normativ și nu individual astfel că este conferită calitatea procesuală oricărei persoane lezate în drepturile sau interesele legitime. Ca atare faptul că s-a pronunțat o hotărâre de suspendare la solicitarea unei persoane nu înlătură posibilitatea altei persoane, dat fiind caracterul normativ al actului de a se adresa instanței de contencios.
Cu toate acestea în condițiile în care persoana exercită o acțiune în contencios acesta trebuie să facă dovada că a fost lezată în mod direct într-un drept sau interes legitim.
Interesul ca o condiție a cererii trebuie să fie legitim juridic și actual să fie personal și direct cu alte cuvinte trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Cum însă actele a căror suspendare se solicită a fost suspendat, acesta nemaiproducând efecte juridice reclamanților le lipsește interesul în formularea cererii de suspendare, respectiv nu mai este actual deoarece nu există la acest moment, actul fiind suspendat.
Prin urmare, față de cele arătate în temeiul art.137 pr.civ. urmează fi admisă excepția lipsei de interes și ca atare a fi respinsă cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O ARASTE:
Respinge excepția necompetenței teritoriale,excepția lipsei de obiect și excepția inadmisibilității cererii.
Respinge cererea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIICOT - PROCURORUL ca fiind lipsită de interes.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 iulie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. T/Dact.
6 EX./17.07.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
