Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3769/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.3769

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.11.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia

GREFIER - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind reclamanții și pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamanții au depus la dosar la data de 06.11.2009 dovada îndeplinirii procedurii prealabile și înscrisuri în dovedirea calității procesuale active.

Curtea pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de acesta prin întâmpinare.

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției având în vedere disp. Legii 554/2004 și ale art. 109.pr.civ.

Curtea pune în discuție excepția lipsei de interes invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE prin întâmpinare.

Reprezentantul pârâtului lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția lipsei de interes.

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes în ceea ce privește acțiunea formulată de personalul auxiliar de specialitate și personalul auxiliar conex de la parchetele menționate în acțiune, întrucât Ordinul nr.526/2009 care a fost suspendat prin Ordinul nr.1472/2009 se referă numai la procurori și personal de specialitate juridică asimilat procurorilor.

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției.

Curtea acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2009, reclamanții, toți procurori la Parchetul de lângă Tribunalul Harghita și la Parchetele de pe lângă Judecătoriile M C, O S, G și T, toți personal auxiliar de specialitate la Parchetul de lângă Tribunalul Harghita și la Parchetele de pe lângă Judecătoriile M C, O S, G și T, G și, toți personal auxiliar conex la Parchetul de lângă Tribunalul Harghita și la Parchetele de pe lângă Judecătoriile M C, O S, G și T au chemat în judecată pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE solicitând suspendarea executării Ordinului nr.1472/02.07.2009 emis de pârât.

În motivarea acțiunii întemeiată în drept pe disp. art.14 din Legea nr.554/2004, reclamanții au arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat față de disp. art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004 care arată condițiile și modalitățile în care poate fi diminuat salariul procurorilor.

Ordinul atacat se referă la un temei juridic străin, respectiv OUG nt.71/2009, iar aparența de ilegalitate transpare cu claritate din faptul că retroactivează, în sensul că deși este emis la 02.07.2009, el are incidență și pentru drepturile anterioare, pentru luna iunie 2009.

Au mai susținut că o simplă corespondență între Ministerul Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC nu le poate fi opozabilă, aceasta neputând naște, modifica sau stinge raporturi juridice de natură salarială.

Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, reclamanții au precizat că prin neacordarea dreptului salarial prev. de art.47 din Legea nr.50/1996, prejudiciul este unul material și viitor, fiind unul previzibil în sensul în care pe viitor se diminuează salariul lunar cu suma reprezentând cuantumul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes având în vedere că prin mai multe hotărâri pronunțate în cauze cu același obiect, Curtea de Apel Cluja dispus suspendarea Ordinului nr.1472/02.07.2009.

Fiind vorba despre un act administrativ cu caracter normativ, suspendarea odată pronunțată lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.14 din Legea nr.554/2004.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că ordinul a cărui executare se solicită a fi suspendat nu este emis de Ministerul Finanțelor Publice, raportul juridic de drept public formându-se între Ministerul Finanțelor Publice și ordonatorii principali de credite.

Curtea apreciază că este întemeiată excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice față de împrejurarea că acesta nu are calitate de emitent al actului administrativ ce formează obiectul cererii de suspendare a executării, neexistând identitate între acest pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

În consecință, excepția va fi admisă iar cererea în contradictoriu cu acest pârât va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La termenul de judecată din 10.11.2009, Curtea a invocat excepția lipsei de interes cu privire la cererea formulată de reclamanții personal auxiliar de specialitate și personal auxiliar conex pe care o va admite având în vedere următoarele:

Prin Ordinul nr.1472/02.07.2009 emis de către pârâtul MINISTERUL PUBLICs -a dispus suspendarea, începând cu data de 01.06.2009, a aplicării Ordinului nr.526/03.03.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție care viza exclusiv acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru procurori și personalul de specialitate juridică asimilat procurorilor.

Întrucât acest Ordin nu a fost destinat și personalului auxiliar de specialitate și personalului auxiliar conex de la parchete, acești reclamanți nu au interes să solicite suspendarea executării acestuia care nu produce nici un efect în ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de la parchete pentru luna iunie 2009.

În consecință, instanța va admite excepția și va respinge acțiunea formulată de reclamanții personal auxiliar de specialitate și personal auxiliar conex ca fiind lipsită de interes.

Curtea va respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, întrucât interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.

În speță, folosul practic urmărit de reclamanții procurori prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, constă în obținerea sumelor reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

În condițiile în care reclamanților nu le-a fost plătit acest spor după suspendarea executării Ordinului de către instanța menționată de pârât în întâmpinare, nu se poate considera că aceștia nu mai au interes pentru a solicita suspendarea executării respectivului ordin.

Curtea apreciază că cererea de suspendare a executării este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prev. de art.14 din Legea nr.554/2004 potrivit căruia pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiții și anume: existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată având în vedere prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Prin Ordinul nr.1472/02.07.2009 emis de pârât s-a dispus ca începând cu data de 01.06.2009 se suspendă aplicarea Ordinului nr.526/03.03.2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă prin care fusese acordat sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat procurorilor.

În preambulul Ordinului se face referire la disp. OUG 71/2009 sub incidența căreia intră plata acestor drepturi salariale.

Curtea reține că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, el având incidență asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, deși este emis la data de 02.07.2009.

Fără a constitui o antepronunțare a fondului cauzei, asupra legalității actului administrativ contestat, Curtea reține că OUG 71/2009 se referă la plata eșalonată a drepturilor salariale restante, această restanță fiind cuantificată, putându-se determina un termen pentru achitarea acestora.

Plata eșalonată nu poate viza salariile care ar fi plătite în prezent și în viitor fără sporul de 50% întrucât aceste sume ar deveni la rândul lor restante și nu ar mai putea fi cuantificate și achitate.

Aparența de nelegalitate a actului administrativ contestat rezultă și din faptul că s-a dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială printr-un act administrativ și nu prin lege, contrar art.53 din Constituția României, iar această împrejurare constituie un caz bine justificat în accepțiunea art.2 lit.t din Legea nr.554/2004.

Se constată că prin ordinul ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării, drepturile salariale, respectiv dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de încadrare brută lunară au fost diminuate retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanților care aveau o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activității din luna iunie 2009, fiind astfel îndeplinită și condiția privind paguba iminentă astfel cum este aceasta definită de art.2 alin.1 lit.ș din Legea nr.554/2004.

Față de aceste considerente, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite cererea formulată de reclamanții procurori, va dispune, suspendarea executării Ordinului nr.1472/02.07.2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și respinge cererea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără că calitate procesuală pasivă.

Admite excepția lipsei de interes cu privire la cererea formulată de reclamanții - personal auxiliar de specialitate, toți cu domiciliul ales în M C,-, județul H și personal auxiliar conex, toți cu domiciliul ales în M C,-, județul H, în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, pe care o respinge ca lipsită de interes.

Admite cererea formulată de reclamanții procurori, toți cu domiciliul ales în M C,-, județul H, în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Dispune suspendarea executării Ordinului nr.1472/02.07.2009 emis de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs în termen de 05 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Gh./5 ex.

20.11.2009

Președinte:Canacheu Claudia
Judecători:Canacheu Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3769/2009. Curtea de Apel Bucuresti