Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4206/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.4206

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 11 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Bîcu Vasile

GREFIER- - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ-PRIN PREȘEDINTELE, având ca obiect cerere de suspendare a executării actului administrativ individual cu caracter individual normativ reprezentat de Decretul nr.1358 publicat în Monitorul Oficiul nr.647 din data de 01 10 2009.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20 XI 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 24 XI 2009 și 27 XI 2009.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 19.10.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Prezidențială, reprezentată prin președintele - solicitând suspendarea executării Decretului nr.1358 publicat în Monitorul Oficial nr. 647 din data de 01.10.2009, până la data soluționării acțiunii ce are ca obiect anularea acestui decret.

Reclamantul precizează că împotriva Decretului nr.1358/1.10.2009 a formulat plângere prealabilă, la care încă nu a primit răspuns.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 1.10.2009, prin Decretul nr. 1.357 din 1 octombrie 2009 pentru revocarea din funcție a unui membru al Guvernului, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 647 din data 1 octombrie 2009, Președintele României a dispus, la propunerea primului-ministru, revocarea din funcția de viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor, a reclamantului.

La aceeași dată, având în vedere vacanta funcțiilor de viceprim-ministru și de ministru al administrației și internelor astfel intervenită, Președintele României a emis Decretul nr. 1.358 din data de 1 octombrie 2009 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 647 din data 1 octombrie 2009, prin care a dispus desemnarea domnului, ministrul dezvoltării regionale și locuinței, să îndeplinească interimar funcția de viceprim-ministru, ministru al administrației și internelor.

În preambulul decretului de desemnare a ministrului interimar s-a arătat că acesta a fost emis,ca urmare a demiterii din funcția de viceprim-ministru, ministru al administrației și internelor, a domnului și având în vedere propunerea primului-ministru" deși așa cum rezultă chiar din cuprinsul Decretului nr. 1.357 din data de 1 octombrie 2009 reclamantul a fost revocat din funcție, iar nu demis.

Decretul nr. 1.358 din data de 1 octombrie 2009 este nelegal, fiind emis cu încălcarea prevederilor constituționale și organice referitoare la desemnarea unui membru al Guvernului, iar referirea la,demitere" din preambulul decretului sus-menționat vatămă reclamantului drepturile și interesele legitime prevăzute de lege, demiterea unui ministru fiind posibilă, conform legii, doar în două situații grave, și anume:

- condamnare penală printr-o hotărâre judecătorească definitivă;

- declararea averii, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătoreasca irevocabilă.

Or, reclamantul nu s-a aflat în niciuna dintre cele două situații sus-menționate, aspect care, alături de încălcarea dispozițiilor constituționale, atrage nelegalitatea decretului, motiv pentru care a solicitat anularea acestuia.

La data de 22 decembrie 2008, Guvernul României format în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008 primit votul de învestitură din partea Parlamentului, cu următoarea structură/compoziție politică: prim-ministru din partea; viceprim-ministru din partea PSD; ministru de justiție independent; miniștri din partea la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Culturii, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Transporturilor și, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, Ministerul Turismului și Sportului, Ministerul T, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale; miniștri din partea PSD la Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății Publice, Ministerul lor Externe, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Mediului, Ministerul Educației, Cercetării și, Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, al Comerțului și al Mediului de, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul.

Desemnarea de către Președintele României, la propunerea primului-ministru, a unui membru pentru preluarea portofoliilor de viceprim-ministru și de ministru al administrației și internelor a condus practic la schimbarea structurii/compoziției politice a Guvernului, astfel cum a fost această structură validată de Parlament în data de 22 decembrie 2008.

În dezvoltarea motivelor invocate, reclamantul a arătat că:

Decretul nr. 1358/1.10.2009 eludează normele constituționale și organice referitoare la desemnarea unui membru al Guvernului, norme care consacră atribuția Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior exercitării de către Președintele României a atribuției de numire a unui membru al Guvernului.

În acest sens este de reținut că art. 85 alin. 3 din Constituție statuează în mod clar:

,Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul 2 ( numirea unor membri ai Guvernului) numai pe baza aprobării Parlamentului acordată la propunerea primului-ministru."

Emiterea Decretului nr. 1.358 din data de 1 octombrie 2009 condus la schimbarea compoziției politice a Guvernului deși această atribuție aparținea, conform art. 85 alin. 3 din Constituție, exclusiv Parlamentului României.

Textul art. 85 alin. 3 din Constituție instituie o regulă cu vocație generală în cazul desemnării unui membru al Guvernului, fără a distinge după cum acesta este desemnat interimar sau nu.

Or, în ipoteza incidenței art. 85 alin. 3 din Constituție, este nevoie de aprobarea Parlamentului pentru ca Președintele să poată numi alți membri ai Guvernului în funcție.

Această normă constituțională a fost nesocotită la emiterea Decretul nr. 1.358/2009, Președintele României desemnând un membru al Guvernului fără aprobarea Parlamentului, cu depășirea limitelor competențelor ce îi sunt recunoscute de lege.

Reclamantul a arătat că alineatul 2 al art. 85 din Constituție nu este aplicabil deoarece situația reglementată de acesta are în vedere doar remanierea care nu are ca urmare schimbarea structurii sau a compoziției politice, ci doar situația schimbării membrilor Guvernului post pe post. Schimbarea structurii sau a compoziției politice intervine în toate cazurile în care se produc înlocuiri între miniștri având apartenență politică diferită, în care se mărește sau se micșorează numărul membrilor Guvernului, dar și situația în care fie mai este cooptat la guvernare unul sau mai multe partide, fie este scos de la guvernare un partid sau mai multe.

Decretul nr. 1358/2009 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 107 alin. 3 și 4 din Constituție, articole care exclud posibilitatea desemnării unui ministru interimar în situația în care ministrul ce a ocupat funcția anterior a fost revocat, cum s-a întâmplat în cazul reclamantului.

3 al art. 107 din Constituție dispune că:,Dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 106 ( art. 106 se referă la încetarea funcției de membru al Guvernului prin demisie, revocare, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces, alte cazuri prevăzute de lege), cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, până la formarea noului guvern.", iar potrivit alin. 4 din art. 107,Prevederile alineatului 3 se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile."

4 al art. 107 face trimitere la aplicarea alin. 3 fără a introduce vreo distincție, singura interpretare posibilă a acestui text constituțional fiind în sensul că Președintele României nu are posibilitatea de a desemna un ministru interimar în ipoteza încetării prin revocare a funcției ministrului anterior.

Or, vacanța funcțiilor de viceprim-ministru, respectiv de ministru al administrației și internelor, a intervenit prin revocarea din funcție a subsemnatului, dispusă de Președintele României prin Decretul nr. 1357 din 1 octombrie 2009.

Menționarea așa-zisei,demiteri" din funcție a reclamantului în preambulul Decretului nr. 1358 din 1 octombrie 2009 nu poate justifica încălcarea prevederilor art. 107 alin. 3 și 4 din Constituție și este de natură a-i produce prejudicii de imagine importante, prin confuzia pe care o creează în legătură cu motivele încetării mandatului de viceprim-ministru, ministru al administrației și internelor a reclamantului.

Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea Guvernului României,în cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă", el este demis de Președintele României, la propunerea primului-ministru.

Or, în cazul reclamantului, calitatea de membru al Guvernului a încetat conform art. 5 din Legea nr. 90/2001 și cu procedura prevăzută de art. 7 din aceeași lege, ca efect al revocării iar nu al demiterii din funcție, așa cum rezulta atât din titlul, cât și din cuprinsul Decretului nr. 1357/1.10.2009 pentru revocarea din funcție a unui membru al Guvernului.

Astfel, Decretul 1357/1.10.2009 prevede: În temeiul art. 85 alin. 2, art. 100 alin. 1 și art. 106 din Constituția României, republicată, precum și al art. 5 și 7 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere propunerea primului-ministru, Președintele României decretează: Se revocă din funcție domnul, viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor.

Deși decretul prin care se dispune încetarea calității reclamantului de membru al Guvernului face expres referire la revocarea din funcție, în Decretul nr. 1358/2009 prin care se desemnează un ministru interimar în locul reclamantului se face referire la demiterea din funcție deoarece, în cazul revocării din funcție, desemnarea unui ministru cu caracter interimar nu era admisibilă conform Constituției.

Demiterea din funcție a reclamantului nici nu ar fi putut fi dispusă de către Președintele României, deoarece niciuna din situațiile prevăzute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor care pot atrage demiterea unui membru al Guvernului nu a fost incidentă în cazul reclamantului, respectiv: condamnare penală printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau declararea averii, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin menționarea,eronată" în Decretul nr. 1358/2009 a demiterii, ca modalitate de încetare a calității reclamantului de membru al guvernului, s-a urmărit să se dea o aparență de legalitate decretului menționat, aceasta nefăcând însă decât să scoată și mai mult în evidență abuzul săvârșit și intenția de eludare a dispozițiilor constituționale ce impuneau obținerea aprobării anticipate a Parlamentului în situația creată.

Totodată, consideră că prin respectiva mențiune eronată s-a urmărit să se creeze o imagine falsă și denigratoare în ceea ce privește motivele care au condus la încetarea funcțiilor reclamantului de viceprim-ministru și de ministru al administrației și internelor.

Practic, emiterea Decretului nr. 1358 din 1 octombrie 2009 fără aprobarea Parlamentului, nu numai că a adus atingere imaginii și reputației reclamantului, fiind de natură a induce în eroare cu privire la motivele reale ale încetării mandatului reclamantului dar, mai mult decât atât, a constituit, așa cum a statuat deja jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008, citată mai sus) un act grav de încălcare a Constituției.

În ceea ce privește procedura desemnării unor membri ai Guvernului, jurisprudența Curții Constituționale a statuat deja cu privire la interpretarea normelor conținute la art. 85 din Constituție, în sensul că cele trei alineate ale acestui text nu sunt de natură să creeze situații juridice diferite, discriminatorii pentru candidații la funcția de ministru, aprobarea Parlamentului fiind necesară, întotdeauna.

Se constată îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului, respectiv: formularea contestației administrative în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iminența unui prejudiciu grav și ireparabil și a unui caz bine justificat de natură să înlăture prezumția de legalitate a actului contestat.

În ceea ce privește aparența de legalitate a actului contestat, aceasta este înfrântă prin motivele mai sus-evidențiate, motive care sunt în măsură a produce o îndoială puternică asupra legalității decretului a cărui suspendare o solicită.

Fără a fi necesară cercetarea în profunzime a fondului cauzei, la o simplă lecturare a prevederilor Decretului nr. 1357/1.10.2009 ce vizează revocarea din funcție a reclamantului și a Decretului nr. 1358/1.10.2009 în care se face vorbire despre demiterea sa se poate observa, prin raportare la dispozițiile art. 107 alin. 3 și 4 din Constituție, inexistența unui temei legal de desemnare a unui ministru interimar în caz de revocare din funcție a unui membru al guvernului, precum și încetarea mandatului reclamantului prin revocare iar nu prin demitere, lipsa de concordanță între cele două acte normative emise de Președinte, fiind de natură a pune la îndoială legalitatea Decretului nr. 1358/110.2008.

Justificarea falsă a emiterii decretului a cărui suspendare o solicită, pe calea referirii la demiterea din funcție a reclamantului, în condițiile inexistenței unui act de demitere, este de natură a înlătura prezumția de legalitate de care se bucură actul și, de asemenea, este de natură a demonstra abuzul Președintelui manifestat prin utilizarea unui artificiu lingvistic pentru a eluda obligația constituțională de a prezenta aprobării Parlamentului ministrul ce urma a fi desemnat în funcția de viceprim-ministru, ministru al administrației și internelor.

Este evident excesul de putere manifestat de Președinte în emiterea Decretului 1358/2009, iar încălcarea unor norme constituționale este cea mai gravă încălcare a legii, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 5 din Constituție potrivit cu care,În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", această obligație revenind și Președintelui țării.

În ceea ce privește prejudiciul iminent și imposibil de reparat altfel, acesta vizează în principal respectarea ordinii de drept nu numai de către destinatarii principali ai legilor, respectiv de către cetățeni, ci și de către Președintele țării, persoana care este aleasă de către cetățeni tocmai pentru a veghea la respectarea legilor și în principal a Constituției, stabilitatea sistemului social și politic fiind lezate în mod direct în situația acceptării exercitării în continuare a unora dintre cele mai importante funcții în stat, cea de viceprim-ministru, respectiv cea de ministru al administrației și internelor, de către o persoană desemnată în condiții nelegale.

În ceea ce privește prejudiciul iminent și imposibil de înlăturat produs direct reclamantului, acesta se referă la un prejudiciu moral, de imagine, reputația sa fiind lezată în mod grav prin menținerea valabilității unui decret președințial în care se face vorbire despre demiterea din funcție a reclamantului, demitere care poate interveni doar în cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 90/2001).

Se creează astfel imaginea existenței unei condamnări penale împotriva sa sau a existenței unei hotărâri irevocabile cu privire la modul ilicit de dobândire a averii de către reclamant, aspecte care sunt de natură a-i afecta în mod iremediabil imaginea publică și posibilitatea de a ocupa funcții publice importante în stat.

În drept, reclamantul își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 14 și următoarele din Legea nr. 554/2004 și pe textele de lege mai sus-invocate.

La 30.10.2009, pârâta a depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Prezidențiale și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei solicitând respingerea cererii de suspendare,a executării actului administrativ individual cu caracter normativ", reprezentat de Decretul Președintelui României nr. 1358/2009, publicat în Of. nr. 647/01.10.2009, ca neîntemeiată.

Prin Regulamentul de organizare și funcționare al Administrației Prezidențiale s-a prevăzut că Departamentul Constituțional - Legislativ are atribuții de reprezentare în instanță a Președintelui României și a Administrației Prezidențiale.

În legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Prezidențiale, pârâta arată că în exercitarea atribuțiilor sale constituționale, cum este și aceea de a numi în funcții publice, Președintele României emite decrete care se publică în monitorul Oficial al României, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 1 din Constituție. Administrația Prezidențială este o instituție publică distinctă de instituția Președintelui României, înființată prin lege specială.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1994, privind serviciile din subordinea Președintelui României, modificată prin nr.OUG 1/2001:

,Pentru exercitarea de către Președintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituția României și alte legi se organizează și funcționează Administrația prezidențială, instituție publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul B, Palatul. În sensul prezentei legi, prin Administrația prezidențială se înțelege serviciile publice aflate la dispoziția Președintelui României pentru îndeplinirea atribuțiilor sale."

De asemenea potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 47/1994,Compartimentele și funcțiile din structura Administrației prezidențiale, organizarea, funcționarea și atribuțiile acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației prezidențiale, care se aprobă de Președintele României."

În economia dispozițiilor art. 14 din legea nr. 554/2001 a contenciosului administrativ rezultă că acțiunea prin care se urmărește suspendarea executării actului administrativ se poate introduce numai în contradictoriu cu autoritatea publică,care a emis actul". Or, prin cererea de chemare în judecată, deși se solicită suspendarea efectelor Decretului Președintelui României nr. 1358/2009, reclamantul a înțeles să cheme în judecată o altă autoritate decât cea emitentă a actului - Administrația Prezidențială.

Plângerea prealabilă a fost adresată Președintelui României, conform înscrisurilor anexate acțiunii.

În consecință, având în vedere că decretul a cărui suspendare se solicită este emis de Președintele României în calitate de autoritate constituțională unipersonală și nu de către Administrația Prezidențială, solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii.

În privința excepției inadmisibilității acțiunii, pârâta arată că Decretul Președintelui României nr. 1358/2009 a fost emis în temeiul prevederilor art. 94 lit. c, art. 100 alin. 1, art. 106 și art. 107 alin. 4 din Constituția României precum și ale art. 9 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.

Decretele Președintelui emise în contextul atribuției constituționale prevăzute de 107 alin. 4 din Constituție, nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe de drept public, ce exprimă raporturi de natură constituțională între Președintele României și Primul-ministru și în consecință potrivit art. 1 alin. 4 din Constituție, nu sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea contenciosului administrativ. O interpretare contrară ar însemna că indiferent de soluția pronunțată, de admitere sau de respingere, instanța s-ar substitui prerogativelor constituționale ale Președintelui României.

Legea fundamentală a prevăzut competența exclusivă a Președintelui României de a emite decretul prin care desemnează un alt membru al Guvernului ca ministru interimar, în cazul în care a încetat funcția de membru al Guvernului în condițiile art. 106 din Constituție.

Instanțele judecătorești nu pot cenzura această prerogativă prezidențială prin cercetarea motivelor pentru care Președintele României dispune asupra posibilității sale de numi un ministru interimar, în condițiile stabilite de Constituția României.

Decretele pentru desemnarea unui membru al Guvernului în calitate de ministru interimar sunt acte administrative unilaterale de drept public, calificate în doctrină ca acte administrative complexe sau atipice, ce nu pot fi asimilate unei alte categorii de acte administrative, întrucât sunt rezultatul unor raporturi de natură constituțională. Ca atare, acestea nu sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosul administrativ, fiind incidente dispozițiile art. 126 alin. 6 din Constituție. De asemenea instanțele de judecată nu au competența de a tranșa conflictele juridice ce aparțin unor ramuri de drept ce nu intră în competența generală a instanțelor de judecată de drept comun, ci în cea a unei alte jurisdicții, cum este cazul dreptului constituțional. Având în vedere că instanța de judecată nu are competența de a se pronunța cu privire la anularea actului, pârâta apreciază că, pe cale de consecință, nu se poate nici soluționa o cerere provizorie cum este cea a executării actului administrativ.

Totodată învederează faptul că potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 2 din legea fundamentală, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică nu este absolut, ci condițiile și limitele exercitării acestuia sunt stabilite prin lege organică. Astfel potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative cu privire la care prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară.

Prin art. 11 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este reglementată competența materială exclusivă a Curții Constituționale de a soluționa,conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii", conflicte ce izvorăsc din exercitarea atribuțiilor constituționale de către autoritățile publice prevăzute în titlul III din legea fundamentală. Mai mult, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992,Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România."

Față de cele de mai sus urmează să se constate că orice extindere a sferei de dispoziție a instanței judecătorești ar reprezenta o încălcare nepermisă a principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României și ca atare solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă în contencios administrativ, întrucât vizează măsuri care exced competenței materiale a contenciosul administrativ.

În ce privește fondul cauzei, pârâta arată că în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorităților publice care au emis actul, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Astfel fiind, este evident că suspendarea executării unui act administrativ, măsură și provizorie nu se poate dispune decât în cazuri,bine justificate" ceea ce presupune ca motivele invocate să fie de natură să producă la o primă vedere, puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ, precum și pentru a preveni o,pagubă iminentă", ireparabilă, de care reclamantul să fie amenințat prin executarea actului.

Solicitând suspendarea executării Decretului nr. 1358/2009 reclamantul deși este terț față de actul administrativ dedus judecății, a invocat aspecte de nelegalitate ale actului administrativ contestat pe care instanța învestită cu prezenta cerere nu le poate asimila cu acele cazuri bine justificate avute în vedere de dispozițiile art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, ele putând fi analizate numai în condițiile acțiunii în anulare, așa fiind aspecte ce țin de fondul acesteia.

Actul administrativ a cărui suspendare se solicită se bucură de prezumția de legalitate, fiind emis de către autoritatea competentă, respectiv Președintele României, iar răsturnarea prezumției de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și pe prezumția de veridicitate se poate realiza numai pe calea unei acțiuni în anulare, ceea ce nu face obiectul prezentului dosar. După cum se poate observa, cererea introductivă nu face altceva decât să pună în discuție legalitatea actului administrativ, încercând să răstoarne această prezumție.

Suspendarea executării decretului nr. 1358/2009 apare ca o excepție de la principiul executării din oficiu a actului administrativ ( executio ex officio) și, ca orice excepție acesta este de strictă interpretare și aplicare. În consecință, pentru a putea fi afectate efectele actului administrativ este necesar ca cererea de chemare în judecată să îndeplinească cerințele legale, atât cele legate de exercițiul acțiunii civile cât și cele privitoare la suspendare.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată poate cere suspendarea executării actului administrativ, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cele trei condiții:

1. a fost depusă plângere prealabilă, în condițiile art. 7 la autoritatea publică care a emis actul, respectiv Președintele României;

2. este vorba despre un caz bine justificat;

3. se urmărește prevenirea unei pagube iminente ireparabilă, cu care reclamantul să fie amenințat prin executarea actului."

În opinia noastră aceste condiții nu sunt întrunite în mod cumulativ, așa cum imperativ prevede art. 14 din legea nr. 554/2004. pentru următoarele considerente:

1. cu privire la prima condiție, respectiv depunerea plângerii prealabile, învederează faptul că reclamantul a depus plângerea administrativă în data de 19 octombrie 2009, adică în aceeași zi în care a introdus acțiunea.

2. în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, urmează să se observe că susținerile reclamantului nu se încadrează în ipoteza legală.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004 prin,cazuri bine justificate" se înțeleg,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

În mod greșit, reclamantul pretinde că Decretul nr. 1358/2009 este un act administrativ normativ. Actul administrativ poate fi calificat ca având caracter normativ atunci când cuprinde dispoziții cu caracter abstract, impersonal și obligatoriu pentru destinatari nenominalizați. În situația în care actul administrativ dă naștere, modifică sau stinge drepturi sau obligații în beneficiul sau în sarcina unei persoane determinate actul administrativ are caracter individual. Așa cum am mai arătat actul este legal deoarece emană de la autoritatea competentă, este dat în executare dispoziții constituționale, fiind indicate temeiurile de drept.

Totodată învederează instanței că la data de 19 octombrie 2009 Curtea Constituțională a fost sesizată cu o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlament și Președintele României ca urmare a emiterii Decretului nr. 1358/2009 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar. Cererea adresată Curții Constituționale se bazează pe următoarele motive principale:

1. Existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Președintele României;

2. Conflictul este datorat emiterii de către Președintele României a unui decret pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, fără a se respecta prevederile art. 85 alin. 3 și ale art. 107 alin. 3 și 4.

În sesizarea sa, Președintele Senatului solicită Curții Constituționale următoarele:

- să procedeze la soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Președintele României;

- să oblige autoritatea publică ce a încălcat normele constituționale la remedierea situației create prin încălcarea art. 85 alin. 3 din Constituție, prin anularea de către Președintele României a Decretului nr. 1358/01.10.2009;

La data depunerii prezentei întâmpinări nu se pronunțase încă soluția, deși dezbaterile au avut loc în data de 28 octombrie 2009. Dar vă solicităm să observați că temeiurile de drept și motivele de fapt invocate sunt identice cu cele din prezenta acțiune.

Decretul nr. 1358/2009 a fost emis cu respectarea dispozițiilor constituționale și legale. Numirea vizează un ministru interimar și nu un ministru titular, iar temeiul de drept din legea specială este corect indicat, respectiv art. 9 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 și nu art. 8 alin. 2 din același act normativ, așa cum în mod eronat indică reclamantul.

Mai mult, pârâta apreciază ca fiind corecte și temeiurile de drept invocate în Decretul nr. 1357/2009 privind revocarea din funcție a unui membru al Guvernului, prin care, în baza art. 5 și art. 7 din Legea nr. 90/2001 domnul a fost revocat din funcție".

3. Cu privire la cea de-a treia condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv prevenirea unei pagube iminente care în opinia reclamantului ar fi,respectarea ordinii de drept",stabilitatea sistemului social și politic fiind lezate în mod direct în situația acceptării exercitării în continuare a unora dintre cele mat importante funcții în stat, cea de viceprim-ministru, respectiv cea de ministru al administrației și internelor, de către o persoană desemnată în condiții nelegale" pârâta opinează în sensul că acestea sunt simple susțineri, care nu sunt probate cu dovezi certe care să formeze o convingere fermă a instanței, deși sarcina probei îi incumbă potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil.

Tocmai pentru a se evita controversele cu privire la semnificația acestei sintagme, legiuitorul în art. 2 lit. ș din legea contenciosului administrativ a stabilit accepțiunea noțiunii de,pagubă iminentă" ca fiind,prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". Simple bănuieli ale domnului nu sunt de natură să justifice îndeplinirea acestei cerințe legale.

În drept, pârâta își întemeiază susținerile pe dispozițiile art. 115 - art. 18, din Codul d e procedură civilă, Legea nr. 47/1994, modificată prin OUG nr. 1/2001, art. 14 din Legea nr.554/2004, legea contenciosului administrativ.

Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Din probele administrate, Curtea reține că la data de 1.10.2009, prin Decretul nr. 1.357 din 1 octombrie 2009 pentru revocarea din funcție a unui membru al Guvernului, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 647 din data 1 octombrie 2009, Președintele României a dispus, la propunerea primului-ministru, revocarea din funcția de viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor, a reclamantului.

La aceeași dată, având în vedere vacanta funcțiilor de viceprim-ministru și de ministru al administrației și internelor, Președintele României a emis Decretul nr. 1.358 din data de 1 octombrie 2009 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 647 din data 1 octombrie 2009, prin care a dispus desemnarea domnului, ministrul dezvoltării regionale și locuinței, să îndeplinească interimar funcția de viceprim-ministru, ministru al administrației și internelor.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, Curtea reține că potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1994, privind serviciile din subordinea Președintelui României, modificată prin nr.OUG 1/2001,Pentru exercitarea de către Președintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituția României și alte legi se organizează și funcționează Administrația prezidențială, instituție publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul B, Palatul. În sensul prezentei legi, prin Administrația prezidențială se înțelege serviciile publice aflate la dispoziția Președintelui României pentru îndeplinirea atribuțiilor sale."

Deoarece prin Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației prezidențiale se stabilește că Departamentul Constituțional - Legislativ din cadrul Administrației prezidențiale are atribuții de reprezentare în fața instanțelor judecătorești a Președintelui României, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Ca o confirmare a calității sale procesuale pasive, plângerea prealabilă a fost înregistrată de pârâtă sub nr. 20810/19.10.2009.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea reține că în baza art. 126 alin. 6 din Constituția României, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și actele de comandament cu caracter militar. Această dispoziție este reluată în art. 5 din Legea nr. 554/2004.

Curtea observă că Decretul nr.1358/01.10.2009 nu privește raporturile Președintelui României cu Parlamentul, ci raporturile dintre Președintele României și Guvern, ceea ce înseamnă că nu este exceptat de la controlul instanțelor judecătorești.

Decretul nr.1358/01.10.2009 este un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 deoarece este un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Pe de altă parte, prin obiectul prezentei cereri, Curtea nu este sesizată cu rezolvarea vreunui conflict de natură constituțională, ci cu suspendarea executării unui act administrativ, astfel încât să exercite o atribuție de competența Curții Constituționale.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, Curtea va respinge excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, Curtea va respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată deoarece Decretul nr.1358/01.10.2009, a cărui suspendare a executării se solicită prin prezenta acțiune, își produce în continuare efectele juridice, dl. exercitând în mod efectiv la data soluționării cauzei funcția de viceprim-ministru, ministru al administrației și internelor.

Pe de altă parte, interesul reclamantului există deoarece în cazul admiterii prezentei acțiuni, reclamantul obține un avantaj practic, prin încetarea producerii efectelor unui act administrativ care îi vatămă un drept subiectiv.

În privința fondului cauzei, Curtea observă că potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care au emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În consecință, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată poate cere suspendarea executării actului administrativ, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele trei condiții:

1. a fost depusă plângere prealabilă, în condițiile art. 7 la autoritatea publică care a emis actul, respectiv Președintele României;

2. există un caz bine justificat;

3. se urmărește prevenirea unei pagube iminente

Prima condiție este îndeplinită deoarece reclamantul a depus plângerea prealabilă la 19.10.2009. Nu arte importanța faptul că plângerea prealabilă a fost depusă în aceeași zi cu cererea de suspendare, căci art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu face nici o distincție din acest punct de vedere, ori ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu va distinge).

Referitor la condiția cazului bine justificat, Curtea observă că potrivit art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004 prin,cazuri bine justificate" se înțeleg,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Există o îndoială serioasă în privința legalității Decretului nr. 1358/2009 deoarece:

1. Prin Decretul nr. 1357/1.10.2009 a fost revocat din funcție reclamantul și prin Decretul nr. 1358/1.10.2009 se menționează că a fost demis. Nu există, deci, concordanță între motivele menționate în cele două decrete, motive ce au determinat încetarea funcției reclamantului.

2. Din interpretarea sistematică a art. 106 și 107 alin. 3 și 4 din Constituția României, rezultă că Președintele României nu poate desemna un ministru interimar dacă este revocat din funcție un ministru. Astfel, în baza alin. 3 al art. 107 din Constituție,Dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 106 ( art. 106 se referă la încetarea funcției de membru al Guvernului prin demisie, revocare, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces, alte cazuri prevăzute de lege), cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al guvernului prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, până la formarea noului guvern.", iar potrivit alin. 4 din art. 107,Prevederile alineatului 3 se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile."

3. Reclamantul nu a fost demis deoarece nu se află în niciunul din cazurile de demitere prevăzute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea Guvernului României,în cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă", el este demis de Președintele României, la propunerea primului-ministru.

În privința celei de-a treia condiții de suspendare, Curtea constată că potrivit art. 2 lit. ș din legea contenciosului administrativ paguba iminentă este,prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Prin emiterea Decretului nr. 1358/1.10.2009, este previzibil un prejudiciu material viitor pentru reclamant, reputația sa fiind lezată în mod grav prin menținerea valabilității unui decret președințial în care se face vorbire despre demiterea din funcție a reclamantului, demitere care poate interveni doar în cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 90/2001).

Din aceste motive, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea și va dispune suspendarea executării Decretului nr.1358/01.10.2009, emis de Președintele României, până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE:

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității cererii și a lipsei de interes ca neîntemeiate.

Admite cererea formulată de reclamantul domiciliat în Municipiul G,-, -. 1,. 2,.6, jud. G, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la și Asociații, B, str. -. - nr. 30, sect.1 împotriva pârâtei Administrația Prezidențială, cu sediul în B, Palatul,--3, Sector 6.

Dispune suspendarea executării Decretului nr.1358/01.10.2009, emis de Președintele României, până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. jud. /4 ex./16.12.2009

Președinte:Bîcu Vasile
Judecători:Bîcu Vasile

Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4206/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4206/2009. Curtea de Apel Bucuresti