Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4291/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 4291
Ședința publică de la 03.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și - Prefectul Județului.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 03.12.2009, din partea reclamantei, înscrisuri, în ceea ce privește cheltuielile de judecată făcute cu ocazia procesului - copia chitanței de plată a onorariului de avocat și împuternicirea avocațială.
De asemenea, se învederează că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 30.11.2009, Întâmpinare formulată de pârâtul, la acțiunea reclamantei, precum și Răspunsul dat de aceasta din urmă la întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, în principal, pe excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâtul Guvernul României - excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes - și în subsidiar pe fondul cererii de suspendare.
După dezbateri și după reținerea cauzei de către completul de judecată s-a atașat la dosar o Cerere de Intervenție formulată în cauză de către MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, în interesul pârâtului Guvernul României, aceasta fiind inițial atașată la un alt dosar - -.
CURTEA,
Instanța constată următoarele pe cererea de suspendare.
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe de reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI suspendarea conf.art.14(1) din Lg.554/2004 până la pronunțarea instanței de fond a HG 1158/3.10.2009 prin care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar de către numitul a funcției de subprefect a județului
În motivarea cererii de suspendare reclamanta arată că a ocupat funcția de subprefect a județului B în baza HG 144/25.02.2009 și a fost eliberată în mod abuziv din această funcție prin emiterea HG 1157/3.10.2009.
Reclamanta arată că a fost numită în funcția publică de subprefect al județului B în mod legal conf.disp.art.43 din HG 341/2007 și a Legea 188/1999, a susținut la data de 29.09.2009 concursul în vederea definitivării pe post și deși a fost declarată admisă, pârâtul nu a procedat la definitivarea pe post a reclamantei.
Reclamanta arată că în mod abuziv, cu exces de putere și cu încălcarea drepturilor legale ale reclamantei de a fi definitivată pe post, autoritatea pârâtă a emis la data de 3.10.2009, HG 1158/2009 a cărei suspendare o solicită, prin care o altă persoană a fost numită temporar în funcția de subprefect al județului
Reclamanta arată că a formulat plângere prealabilă în baza art,7(1) din Lg.554/2004 împotriva HG 1158/2009 și împotriva HG 1157/3.10.2009 prin care s-a dispus încetarea exercitării de către reclamantă a funcției de subprefect.
Reclamanta în acțiune apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.14(1) din Lg.554/2004 în sensul existenței unor cazuri bine justificate care privesc legalitatea HG 1158/2009 și existența unei pagube iminente.
În ceea ce privește prima condiție, reclamanta arată că hotărârile emise inclusiv HG 1158/2009 au fost emise cu exces de putere în sensul disp.art.281) lit.n) din Lg.554/2004, neexistând motive obiective care să justifice încălcarea exercitării de către reclamantă a funcției de subprefect, iar emiterea HG 1158/2009 este nelegală, deoarece are caracter politic și încalcă dreptul reclamantei de a fi8 definitivată pe post.
În ceea ce privește a doua condiție, reclamanta arată că prin schimbarea dispusă a fost afectată activitatea Prefecturii județului B, ca instituție publică, prin lăsarea în nelucrare a unor programe inițiate de reclamantă.
În susținerea cererii de suspendare reclamanta depune la dosar copiile HG 1157/3.10.2009, nr.1158/3.10.2009 - fila 11 ds. dovada îndeplinirii procedurii prealabile și dovada achitării taxei de timbru.
La dosar pârâtul a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și pe cererea de suspendare a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată pentru neîndeplinirea condițiilor prev.de art.14(1) din Lg.554/2004.
În baza art.13(1) din Lg.554/2004, pârâtul a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii HG 1158/2009 respectiv nota de fundamentare - fila 49 ds.
La dosar reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârât și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În baza art.16(1) din Lg.554/2004, instanța a dispus citarea în calitate de pârât a persoanei fizice beneficiare a HG 1158/2009, care a fost numită în locul reclamantei în funcția de subprefect a județului B pentru asigurarea dreptului la apărare și respectare a principiului contradictorialității.
Pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
La data de 10-12.2009 s-a depus la dosar de către AI cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului, care s-a formulat după pronunțarea prezentei sentințe din data de 3.12.2009.
Pe excepțiile invocate de pârât instanța în baza art.137(1) cod pr.civ. instanța le va aprecia ca neîntemeiate și le va respinge pentru următoarele considerente:
Reclamanta ca persoană fizică care a ocupat temporar funcția de subprefect al județului B, începând cu data de 27.02.2009 până la data de 3.10.2009, justifică interesul și calitatea procesuală activă de a solicita suspendarea, în calitate de terț a unui act administrativ individual, care privește o altă persoană respectiv pe pârâtul. Aceasta deoarece în cauză sunt aplicabile disp.art.1,2 și 7(7) din Lg.554/2004 care permit și terți persoane pretins vătămate să formuleze acțiunea în anularea unui act administrativ individual care nu o vizează direct. Pe cale de consecință aceeași persoană are calitate procesuală activă de a formula cerere de suspendare, instanța urmând a verifica dacă cererea de suspendare îndeplinește condițiile cumulative prev.de art.14(1) din Lg.554/2004.
În consecință, instanța va respinge excepțiile invocate de pârât.
Pe cererea de suspendare a HG 1158/3.10.2009, prin care s-a hotărât exercitarea cu caracter temporar de către pârâtul persoană fizică funcției publice de subprefect al județului B până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive a postului, instanța va aprecia pentru următoarele considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prev.de art.14(1) din Lg.554/2004.
Condiția existenței unor cazuri bine justificate, în sensul definit prin disp.art.2(1) lit.t) din Lg.554/2004, nu este îndeplinită.
HG 1158/3.10.2009 prin care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de subprefect a județului B de către pârâtul este legal emisă în baza art.108 din Constituția României, neputându-se reține caracterul abuziv în sensul existenței unei exces de putere în sensul disp.art.2(1) lit.n) din Lg.554/2004.
HG 1158/2009 a avut în vedere un post vacant deoarece reclamantei i-a fost încetată exercitarea temporară exercitării acestei funcții prin HG 1157/2009, necontestată în prezenta cauză.
Iar încetarea exercitării acestei funcții s-a dispus legal în condițiile în care reclamanta a fost numităcu caracter temporarîn această funcție, nefiind definitivată pe post și neavând calitatea de înalt funcționar public și pe cale de consecință nefiind aplicabile disp. HG 341/2007.
Prin hotărârea 1157/2009 s-a dispus încetarea exercitării unei anumite funcții pe care reclamanta a fost delegată cu respectarea disp. Legea 188/1999.
În ceea ce privește a doua condiție a existenței unei pagube iminente în sensul disp.art.2(1) lit.ș) din Lg.554/2004 instanța constată că reclamanta nu a probat în ce constă paguba pretinsă pentru sine și pentru instituția Prefectului în sensul perturbării activității instituției publice prin încetarea exercitării de către reclamantă a funcției de subprefect a județului
Față de cele expuse mai sus, instanța pentru neîndeplinirea condițiilor prev.de art.14(1) din Lg.554/2004 va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes.
Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta, domiciliată în B,-, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1, sector 1 și - Prefectul Județului, cu sediul în--5, B, județ
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 3.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/5 ex.
6.01.2010
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria