Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 448/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 448/CA
Ședința publică din data de 15 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
Grefier - - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta "" C, cu sediul în-, județul C, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI, cu sediul în-, sector 5, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 38629/10.04.2008, depusă la dosar, iar pentru pârâtă consilier juridic, în baza delegației nr. 53555/23.04.2008, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că pârâta a depus la dosar întâmpinare, iar reclamanta a depus precizări în 2 exemplare.
Apărătorul reclamantei depune la dosar recipisa de conservare nr. -/1/13.05.2008 și nr. 933/12.05.2008, cu care face dovada consemnării cauțiunii, astfel cum a fost stabilită de instanță.
Întrebate, părțile arată că nu mai au alte probe de administrat și solicită cuvântul pentru dezbateri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea cererii de suspendare a deciziei de impunere nr. 88/24.03.2008. Arată că a făcut numeroase demersuri în acest sens, la care nu a primit niciun răspuns de la pârâtă. Precizează că prin actul de control contestat s-a constatat că reclamanta are de încasat o sumă mai mare decât cea pe care o are de restituit către pârâtă, astfel că trebuia făcută compensarea sumelor.
Reprezentantul pârâtei, având cuvântul, solicită respingerea cererii, ca neîntemeiată, întrucât conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ, reclamanta trebuia să îndeplinească următoarele condiții: să existe un caz bine justificat, să se facă dovada producerii unei pagube iminente și să facă dovada sesizării organului administrativ competent cu plângerea prealabilă. Consideră că în cauză, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții. Mai arată că afirmația reclamantei în sensul că pentru continuarea activității a apelat la credite bancare, suferind astfel pierderi financiare, nu pot fi considerate argumente întemeiate pentru admiterea cererii de suspendare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra cererii în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Prin cererea adresată instanței la data de 8.04.2008 reclamanta "" a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (organ de specialitate al administrației publice centrale ce a rezultat urmare reorganizării Direcției Generale de Administrare a Contribuabili, prin absorbție), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu aceasta să se dispună în temeiul art. 10 și 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere emisă de nr. 88/24.03.2008 pentru suma de 150.455 lei, ca urmare a unor constatări realizate prin raportul de inspecție fiscală din 24.03.2008 sub nr. 12699, până la soluționarea pe fond a contestației.
În motivarea cererii reclamanta arată că urmare controlului efectuat au fost stabilite eronat unele sume ca fiind nepermise la deductibilitate, interpretând eronat dispozițiile legale care reglementează situațiile de fapt constatate stabilind în sarcina societății obligații principale de plată în sumă de 226.107 lei, din care contestă suma de 150.455 lei.
Ori, dacă s-ar pune în executare titlul de creanță s-ar bloca activitatea societății, cu consecința producerii unei pagube iminente, prin blocarea conturilor și deci a activității societății, prin imposibilitatea finanțării activității și plata obligațiilor, cât și pentru emitentul deciziei, care nu poate încasa nici creanța necontestată.
De asemenea, executarea silită a deciziei de impunere nu poate produce efecte decât în mică măsură, deoarece mai multe bunuri au fost ipotecate în favoarea băncii, iar pe calea popririi, încasările au destinație imediată creditele primite.
În susținerea cererii reclamanta a depus la dosar contestația formulată împotriva raportului de inspecție din 24.03.2008 încheiat de - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili și a deciziei de impunere nr. 88/24.03.2008, raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere contestate, balanța de verificare din martie 2008.
Prin întâmpinare, după precizările privind calitatea procesuală pasivă în cauză, însușite de reclamantă, pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv să existe cazuri bine justificate și să se facă dovada producerii unei pagube iminente în măsura în care nu s-ar acorda suspendarea executării actului administrativ, ca și dovada sesizării organului administrativ competent cu plângerea prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin precizările depuse pentru termenul din 15.05.2008 reclamanta arată că înțelege a se judeca și solicită în acest sens a fi introdusă în cauză, în locul - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În ce privește cererea de suspendare se mai arată că decizia de impunere a fost emisă fără ca organul constatator și emitent al acesteia să compenseze obligațiile stabilite cu drepturile ce i se cuvin, așa cum s-a constatat în însuși actul de control.
În judecarea cererii, cu respectarea art. 185 (2) Cod procedură fiscală, reclamanta a făcut dovada plății cauțiunii de 15.000 lei fixată de instanță prin încheierea din 10.04.2008.
Cererea este nefondată.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 (1), "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității care a emis actul sau a autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Potrivit art. 215 alin. 2 Cod procedură fiscală, "Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar cazul cererilor al cărui obiect nu este evaluabil în bani o cauțiune de până la 2.000 lei".
Din aceste dispoziții legale rezultă că instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal e în măsură și trebuie să aprecieze asupra temeiniciei acesteia, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.
Existența unui caz bine justificat se exprimă prin aceea că cercetând sumar aparența dreptului, din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ fiscal atacat, ceea ce în speță nu se justifică, actul fiind emis în baza și în vederea executării legii, condiția nefiind așadar îndeplinită.
În ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța constată că paguba iminentă - astfel cum este definită de art. 2 alin. 1 lit. "s" din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public - aceasta nu este dovedită, deoarece actul administrativ fiscal atacat nu se poate susține că stabilește în sarcina reclamantei obligații, care îndeplinite, i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat - ipoteza anulării actului.
Pentru aceste considerente, cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cauza în contencios administrativ formulată de reclamanta "" C, cu sediul în-, județul C, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI, cu sediul în-, sector 5, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.hot.jud. /23.05.2008
Tehnoredact.gref.
4 ex./ 26.05.2008
Emis 2 comunicări
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea