Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 465/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - suspendare executare act administrativ -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 465
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții și, cu domiciliul ales în S,- A, județul S - la Cabinet Avocat, împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și pârâții intimați Primarul Municipiului R și SC UK SRL
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recurenții au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii și au depus o serie de înscrisuri - filele 15 -44.
Instanța constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată instanței reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului R și SC UK SRL R, anularea autorizației de construcție nr. 291 din 17.06.2008 eliberată secund pârâtei, în baza căreia aceasta a demarat lucrările de construcție a unui bloc de locuințe în vecinătatea proprietății lor.
Odată cu acțiunea principală, reclamanții au solicitat și suspendarea efectelor autorizației de construire, în baza Legii 554/2004.
În motivarea acțiunii, reclamanții au precizat că blocul ce urmează a se construi, îi prejudiciază din punct de vedere funcțional, estetic, a structurii de rezistență, le afectează servitutea de vedere, sursa de lumină și nu se încadrează în planul de urbanism general.
Prin încheierea nr. 79 pronunțată la 22.01.2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal investit cu soluționarea, a respins ca nefondată cererea de suspendare a efectelor autorizației, rămânând în curs de soluționare acțiunea principală în anularea autorizației.
În motivarea soluției de respingere a cererii de suspendare, instanța a reținut în principal că cererea reclamanților nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 14 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv nu s-a probat în cauză iminența producerii unei pagube ca urmare a executării actului administrativ a cărui anulare (suspendare) s-a solicitat.
Împotriva Încheierii nr. 79/22.01.2009 pronunțată, reclamanții au declarat recurs. În motivarea recursului, reclamanții au învederat că prin sentința 2143/9.09.2008 a Tribunalului Suceava -Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea prin care au solicitat sistarea construcției situată în municipiul R, la care se referă și cererea de suspendare din cauză. Au precizat că această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia 1602/2.12.2008 a Curții de Apel Suceava ( prin care s-a respins decursul declarat de pârâta SC UK SRL R și Decizia 1844/17.12.2008 a Curții de Apel Suceava ( prin care s-a anulat ca netimbrată contestația în anularea acestei decizii, formulată de aceeași pârâtă), măsura sistării construcției fiind dispusă până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea autorizației ce face obiectul dosarului - al Tribunalului Suceava.
Motivele de recurs formulate, fac trimitere la prevederile art. 304(7) Cod procedură civilă și nu sunt fondate:
Sentința nr. 2143/9.09.2008 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal de care se prevalează reclamanții, deși a devenit irevocabilă prin decizia 1602/2.12.2008 a Curții de Apel Suceava, anterior datei la care s-a pronunțat încheierea recurată (79/22.01.2009), sistează la cererea reclamanților construcția, până soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea autorizației de construire eliberată (și nu a cererii de suspendare), acțiune ce formează obiectul dosarului - al Tribunalului Suceava.
Ori acest dosar se află în curs de judecată a Tribunalul Suceava în primă instanță, iar la ultimul termen de judecată acordat la 5.03.2009 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
De urmare, cum Încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legii speciale,
Conform art. 316, 296 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, cu domiciliul ales în S,- A, județul S - la Cabinet Avocat, împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/19.03.2009
jud. fond.
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Grapini Carmen