Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 474/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 474/CA
Ședința publică de la 21 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta - -, cu sediul în B, str.-,bloc 12,.1,.1,.7, județul B, în contradictoriu cu intimatele Administrația Financiară pentru Contribuabilii Mijlocii I și Direcția Generală a Finanțelor Publice I, având ca obiect suspendare executare act administrativ - recurs împotriva încheierii pronunțate la data de 12.08.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta -" " -, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind formulate cereri și constatându- se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurentă, susține că încheierea recurată este nelegală, că Tribunalul Iași în mod greșit a respins cererea de suspendare cu motivarea că nu ar fi întrunite cerințele art.2 lit.s și t din Legea nr.554/2004 pentru că s-a făcut dovada existenței unei îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a executării s-a solicitat.
Consideră că actul administrativ este aparent nelegal, ceea ce duce la concluzia că aduce prejudicii seroase recurentei, motiv pentru care solicită admiterea recursului și admiterea cererii de suspendare executare formulată de recurent.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față.
Prin încheierea din 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de suspendare a Deciziei de im punere nr. 13415/2008 și a Deciziei nr. 620/2009 formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Administrația Financiară pentru Contribuabilii Mijlocii I și
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin cererea formulată reclamantul a susținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.14 coroborat cu art.15 din Legea nr.554/2004 atâta timp cât stabilirea debitului fiscal imputat s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.21 alin.2 lit. e și art.145 alin.5 lit. a și b din Cod fiscal.
În raport de argumentele în fapt și în drept invocate de reclamantă, având în vedere și argumentele reținute de organele fiscale la încheierea raportului de inspecție fiscală nr.13474/22.10.2008 și la emiterea Deciziei nr.620/2009, tribunalul constată că nu se creează o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate emise de pârâți, nefiind îndeplinită condiția impusă de legiuitor în art.14 alin.1 raportat la art.15 din Legea nr.554/2004.
Problema interpretării și aplicării textelor de lege invocate de reclamantă a fi încălcate, prin raportare la situația de fapt prezentată, nu reprezintă un caz bine justificat astfel încât nu este îndeplinită această condiție esențială pentru suspendarea efectelor actelor administrative contestate.
În ceea ce privește această condiție s-a constatat că nici această condiție nu este îndeplinită motivat de faptul că actele contestate neputând produce o pagubă iminentă atât timp cât nu s-a dovedit aparent nelegalitatea acestora.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs - B care precizează că organul fiscal a încălcat flagrant dispozițiile art. 21 al. 2 și art. 21 al. 4 lit. c din Codul fiscal, în sensul că pentru anul 2003 în mod nelegal s-a majorat baza impozabilă cu 11.710 lei cu motivarea "suma reprezintă cheltuieli materiale de natura obiectelor de inventar care nu au fost achiziționate în scopul realizării de venituri impozabile. Această situație este identică și cu anii 2004, 2005 și 2006.
Nelegalitatea acestei decizii este contestată și în ceea ce privește deducerile de TVA, astfel că susține recurentul că în cauză s-a făcut dovada cazului bine justificat.
Referitor la cea de a doua condiție și anume a prevenirii unei pagube iminente se susține că instanța de fond nu a analizat și motivat această a doua condiție, invocând în acest sens nelegalitatea încheierii.
Pe fondul acestei condiții prevăzute de art.2 lit. s din Legea 554/2004 susține reclamantul că dacă se va continua executarea acestei decizii se vor produce grave prejudicii, atât în ceea ce privește cuantumul sumelor, cât și prin gradul ridicat al încălcării flagrante ale legii.
În recurs nu s-a depus întâmpinare și nici nu au fost administrate noi probatorii.
Curtea, examinând cererea de recurs și dosarul de fond, reține următoarele:
Referitor la condițiile esențiale prev. de art. 14 alin. 1 și art. 15 din Legea 554/2004 precum și având în vedere motivele de nelegalitate invocate pe fondul cauzei și care urmează a fi dezbătute de instanța de fond, precum și de întreg materialul probator existent la dosarul de fond pentru care există îndoieli cu privire la legalitatea actelor contestate, pot constitui temeiuri de drept pentru a se constata că în cauză este întemeiat susținerea existenței unui caz bine justificat. Curtea nu poate face aprecieri mai amănunțite cu privire la cazurile de nelegalitate invocate, deoarece cadrul legal al cererii nu vizează și fondul cauzei.
Cât privește cea de a doua condiție impusă de legiuitor prev. de art. 2 al. 1 lit. s din Legea 554/2004 se va observa că sumele reținute ca fiind datorate sunt foarte mari și ar putea crea un dezechilibru la nivelul financiar al instituției reclamantului prin blocarea conturilor sau chiar retragerea sumelor, fără o prealabilă analiză a legalității actelor contestate pe calea acțiunii în anulare.
Așa fiind și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă se va admite recursul și va fi modificată în tot încheierea de ședință din 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, dispunându-se suspendarea executării actelor administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de - - B împotriva încheierii de ședință pronunțată în dosarul nr- din data de 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, încheiere pe care o modifică în tot.
Dispune suspendarea executării actelor administrative, Raportul de Inspecție Fiscală nr.1347 din 22 octombrie 2008 și a Deciziei de impunere nr.13475 din 22 octombrie 2008 DGFP I, până la soluționarea pe fond a cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - I -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.09.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia