Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 479/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 479/R-

Ședința publică din 25 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna, județul V, împotriva deciziei nr. 1245/R-C din data de 07 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind GRUPUL ȘCOLAR "", cu sediul în D, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la finele ședinței de judecată, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, achitată conform chitanței nr. 92582/01.04.2008, emisă de Primăria Pitești și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 18 aprilie 2008, cerere prin care contestatorul solicită strigarea cauzei după orele 10,30-11,00.

Instanța invocă excepția de nulitate a contestației ca netimbrată și rămâne în pronunțare asupra acestora.

După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare asupra acesteia, se prezintă contestatorul, care depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, note scrise și copia deciziei nr. 452/R-C/18.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față, deliberând:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2008 pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1245/R-C din 07 decembrie 2007 pronunțată de aceeași instanță, intimat fiind Grupul Școlar "" D, județul

În motivarea contestației, s-a susținut, în esență, că prin decizia sus-menționată i s-a respins cererea de revizuire a unei alte decizii (nr. 942/2007 a Curții de APEL PITEȘTI ), prin care se respinsese ca nefondat recursul său împotriva sentinței nr. 534/2007 a Tribunalului Vâlcea (prin care se respinsese acțiunea sa pentru anularea calificativului de "nesatisfăcător" acordat de intimata de astăzi). A mai precizat că prin acea cerere de revizuire a arătat că decizia curții era nelegală și netemeinică, deoarece trebuia să se dispună suspendarea judecății până la soluționarea plângerii penale formulată împotriva avocatei și a autorilor unei adrese, că se impunea citarea în cauză a Inspectoratului Școlar Județean V, că nu există probe care să contureze vinovăția sa, că trebuia anulat calificativul acordat, că nu s-a atașat dosarul de fond, că motivele invocate se încadrau în prevederile art. 322 Cod pr. civilă, și art. III din Legea nr. 242/2007, în condițiile în care nu se soluționase excepția de nelegalitate și prin decizia contestată s-a aplicat greșit legea.

Examinând contestația în anulare de față, curtea constată următoarele:

Potrivit art. 317 Cod pr. civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă nu s-au putut invoca pe calea apelului sau recursului cele două motive prev. la pct. 1 și 2, respectiv când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii sau când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită și atunci când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt, sau recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Or, prin contestația de față, nu s-a invocat nici unul dintre motivele strict și limitativ prevăzute limitativ de textul de lege invocat pentru promovarea căii extraordinare de atac, de retractare, reglementată de dispozițiile Titlului V, cap. 1 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.

S-a mai prevăzut, sub art. 318 Cod procedură civilă, posibilitatea formulării unei contestații în anulare și împotriva unei hotărâri a instanțelor de recurs, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau a unei omisiuni de cercetare a vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare.

Nici aceste motive de retractare, limitativ prevăzute de lege, nu există în prezenta cauză. Cât timp susținerile contestatorului exced noțiunii de greșeală materială, pur formală, avută în vedere de legiuitor, toate cele menționate în cuprinsul contestației privesc aspecte ce țin de soluționarea unui recurs la recurs, inadmisibil în contextul reglementărilor procedurale ale codului. Prin decizia contestată a fost respinsă o cerere de revizuire a unei decizii pronunțată în recurs, care a analizat exact aceleași susțineri din cuprinsul prezentei contestații, recursul fiind respins ca nefondat. În ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, prin decizia ce este contestată în prezentul dosar, s-a reținut că motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 322 Cod pr. civilă și nici de Legea nr. 554/2004, astfel că nu suntem nici în ipoteza reglementată de art. 318 Cod pr. civilă.

Pentru aceste considerente, pentru că nu sunt întrunite cerințele prevăzute în art. 317-318 Cod pr. civilă, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare.

Faptul că, după luarea cauzei de față în pronunțare, s-a depus o decizie prin care s-a admis contestația în anulare împotriva deciziei nr. 71/R-C/25.01.2008, pronunțată de curte, care a anulat-o și a fixat termen pentru judecata cererii de revizuire a deciziei nr. 1245/R-C/2007, nu are relevanță în cauză, în contextul formulării prezentei cereri prin care s-a solicitat anularea unei alte decizii decât cea cu nr. 71/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna, județul V, împotriva deciziei nr. 1245/R-C din data de 07 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind GRUPUL ȘCOLAR "", cu sediul în D, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red.

2 ex./14.05.2008

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 479/2008. Curtea de Apel Pitesti