Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 484/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.484
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții, G, G, prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare prin care se indică reprezentantul pentru comunicarea actelor de procedură.
Curteaconstată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la 13.01.2010 reclamanții, G, G, au solicitat suspendarea actului administrativ intitulat "decizie" emis de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI sub nr.441/25.XI.2009 și obligarea pârâtului la repararea pagubelor salariale pricinuite prin acest act.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că prin actul administrativ contestat pârâtul face interpretarea salarizării personalului bugetar din subordine în temeiul Legii 330/2009, personalul conex din subordine nefiindu-i recunoscut dreptul de a primi sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și nici sporul de 5% pentru confidențialitate prevăzute la art.4 al.1 lit.a și b și al.2 din anexa nr.VI privind reglementări specifice personalului din sistemul justiției a Legii cadru nr.330/2009, așa cum este acordat personalului auxiliar de specialitate prin aceeași decizie nr.441 emisă de.
Arată reclamanții că sunt în situație similară aceste sporuri fiind corect recunoscute personalului conex, personalului auxiliar de specialitate din sistemul de justiție, prin recunoașterea filiației acestei categorii de salariați la categoria personalului auxiliar de specialitate conform art.3 cap.1, Dispoziții generale din Legea 567/2004.
Interpretarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este greșită cel puțin în parte, așa cum rezultă din nota din 3.XII.2009 a PICCJ înregistrată sub nr. 14500/2009 din care reiese o altă interpretare.
Cum în luna mai 2009 reclamanții aveau incluse în salariu aceste sporuri potrivit deciziei nr.89 din 4.03.2009 a în mod greșit a fost respinsă plângerea prealabilă a reclamanților.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1 și 15 ale Legii 554/2004 și art.7 al.2 din legea 330/2009.
În dovedire reclamanții au depus la dosarul cauzei copii ale Deciziei 441/25.XI.2009, 89/4.03.2009, nota 14500/3.XII.2009 a PICCJ, adresa 5798, adresa nr.415/C/2009 a PICCJ, plângere prealabilă adresată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal conex în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și unitățile subordonate, astfel cum reiese din actele aflate la dosarul cauzei.
Prin decizia nr.441/25.XI.2009 a s-a stabilit că personalul auxiliar de specialitate din cadrul și a unităților subordonate beneficiază pentru perioada 12.XI.2009 - 31.XII.2009 de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% și un spor de confidențialitate de 5 % calculate la salariul de bază.
Reclamanții contestă așadar un act administrativ care nu li se adresează care nu îi vatămă și a cărui suspendare nu le-ar ocroti nici un drept sau interes legitim.
Calea procedurală prin care reclamanții își pot valorifica dreptul invocat este aceea a solicitării adresate în acest sens angajatorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și în situația refuzului de soluționare a acestei cereri contestarea în temeiul dispozițiilor legale invocate în susținerea prezentei cereri de chemare în judecată.
În condițiile, având în vedere cele expuse anterior, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanții, G, G, prin reprezentant toți cu domiciliul ales în B,--3, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI cu sediul în B,--3, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta