Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 4907/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 4907
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Alina
GREFIER -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G în nume propriu și în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr.1891 din data de 25.09.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.
La apelul nominal au lipsit recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimatul reclamant - SRL PRIN ADMINISTRATOR și intimații pârâți AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ și GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
S-a arătat că recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Gas olicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1891 din data de 25.09.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorjs -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - reprezentată legal prin administrator, cu precizările ulterioare, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Garda Financiară - Secția G, referitoare la decizia de impunere 761/18.06.2009, la decizia 762/18.06.2009, la dispoziția de măsuri 97/18.06.2009, la raportul de inspecție fiscală - procesul verbal nr. 3561/18.06.2009, la procesul verbal de constatare din 27.04.2009 întocmit de Garda Financiară G și la decizia 49/07.08.2009 a DGFP S-a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 761/18.06.2009, emisă de G până la soluționarea contestației reclamantei.
S-a anulat decizia nr. 49/07.08.2009 G cu privire la suspendarea soluționării pe fond a contestației formulate de - SRL și a fost obligată G să soluționeze contestația pe fond împotriva deciziei de impunere 761/18.06.2009, formulată de reclamantă.
S-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei - SRL împotriva G cu privire la decizia de impunere 761/18.06.2009, la decizia 762/18.06.2009, la dispoziția de măsuri 97/18.06.2009, la raportul de inspecție fiscală - procesul verbal nr. 3561/18.06.2009 și la procesul verbal de constatare din 27.04.2009 întocmit de Garda Financiară
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanta formulat acțiunea ce face obiectul cauzei de față anterior să- fie soluționată pe fond de DGFP contestația împotriva actelor administrativ fiscale, respectiv: decizia de impunere nr. 761 din 18.06.2009; decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr.762 din 18.06?2009; dispoziția de măsuri nr.97 din 18.06.2009; raportul de inspecție fiscală și procesul-verbal nr. 3561 din 18.06.2009 întocmite de organele de inspecție fiscală G; procesul-verbal de constatare încheiat în data de 27 aprilie 2009 de către comisarii din cadrul Gărzii Financiare
Ca urmare acestei rețineri s-a considerat că este inadmisibil capătul de cerere din acțiunea reclamantei privind anularea actelor administrativ fiscale, avându-se în vedere și faptul că decizia 761 din 18.06.2009 DGFP G are la bază celelalte acte administrativ fiscale subsecvente căror anulare se cere de către reclamantă, cererea reclamantei de investire instanței de contencios fiind formulată înainte de soluționarea pe fond a contestației reclamantei petiționare de către DGFP G, contestație a cărei soluționare este și în prezent suspendată de către DGFP G.
Referitor la capătul de cerere privind anularea decizia 49/07.08.2009 a DGFP
Prin decizia 49/07.08.2009 a DGFP G s-a suspendat soluționarea pe fond a contestației formulată de reclamanta petiționară - L împotriva deciziei de impunere nr. 761 din 18.06.2009 a DGFP si actelor administrativ fiscale subsecvente, încălcându-se art. 6 din CEDO, astfel că nu i s- permis reclamantei să aibă acces la instanță cu privire la contestația acesteia ( petitul administrativ al reclamantei).
DGFP G, soluționând totuși contestația petiționarei reclamante - cu privire la actele administrativ fiscale subsecvente deciziei de impunere nr. 761 din 18.06.2009 a DGFP G, prin deciziei 49/07.08.2009 a DGFP G (chiar pe excepție), acte administrativ fiscale prin care se face referire la aceeași faptă infracțională de evaziune fiscală, a intrat în contradicție cu susținerile din motivația în baza cărei justifică suspendarea soluționării cauzei ca urmare faptei infracționale prevăzută de art.9,alin.1, lit.b) din Legea nr.241/2005, privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.
Suspendarea soluționării contestației reclamantei de către DGFP G, întrerupe cursul justiției și accesul la instanță al reclamantei - în mod nejustificat.
În decizia 49/07.08.2009 a DGFP G s- invocat, pentru susținerea suspendării soluționării contestației reclamantei, existența esizării penale efectuată de DGFP G - Garda Financiară G, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg - J cu privire la fapta de evaziune fiscală săvârșită de administratorul petiționarei reclamante -.
Sesizarea penală efectuată de Garda Financiară G nu echivalează cu punerea în mișcare acțiunii penale ce atrage răspunderea penală personală administratorului - ca persoană fizică, punerea în mișcare ce ar ține în loc acțiunea civilă a reclamantei -, persoana juridică din cauza de față, astfel că DGFP suspendând soluționarea contestației petiționarei reclamante - a întrerupt cursul soluționării cauzei reclamantei petiționare în cauza aflată pe rolul instanței.
Suspendarea soluționării pe fond de către DGFP a contestației formulată de reclamanta petiționară - este considerată intervenție nejustificată și abuzivă a unui organ administrativ fiscal ce legal este îndreptățit să respecte procedura de contencios administrativ fiscal în care este implicată reclamanta, procedură ce fost inițiată de către reclamantă prin investirea organului administrativ fiscal, avându-se în vedere raportul juridic litigios de natura dreptului material fiscal.
Infracțiunea de evaziune fiscală invocată de DGFP G în vederea suspendării soluționării petiției reclamantei poate fi săvârșită de o persoană fizică și nu de persoana juridică -, chiar dacă fapta infracțională fost săvârșită în legătură cu actele și faptele de comerț ale persoanei juridice.
Prin contestația formulată de reclamanta - la DGFP G s-a solicitat stabilirea de către specialiștii în finanțe contabilitate din structura ierarhică organelor administrativ fiscale, cu certitudine, care- prejudiciul real cauzat bugetului statului comparativ ( egal, mai mic sau mai mare ) cu prejudiciul stabilit prin actele administrativ fiscale întocmite cu respectarea sau nu a normelor de procedură fiscală, prejudiciul ce are ca justificare numai normele de drept material fiscal aplicabile actelor comerciale efectuate de reclamantă -.
Faptul că prejudiciul cauzat bugetului statului este esențial pentru stabilirea răspunderii delictuale pe latura civilă a unei cauze penale privind evaziunea fiscală ca faptă de prejudiciu, faptă ce eventual s-ar reține în sarcina administratului persoanei juridice, face ca să nu se justifice suspendarea de către DGFP Gas oluționării pe fond contestației petiționarei reclamante formulată împotriva actelor administrativ fiscale.
Simpla sesizare penală împotriva persoanei fizice ce are calitatea de administrator al persoanei juridice -, petiționara reclamantă în cauza de față, nu are o "înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă" inițiată de persoana juridică S C la DGFP
Inculpatul ce săvârșește fapta de prejudiciu privind evaziunea fiscală folosește elementele de date informaționale ale pasivului și activului patrimonial ale persoanei juridice -, referitoare la actele și faptele de comerț ale persoanei juridice, pentru a le penetra cu scopul de a le prezenta fiscului denaturat,
Inculpatul acționând informațional astfel cu scopul de a avea că duce în eroare fiscul, folosind inginerie informațională financiară de obicei precară, inginerie financiară pe care specialiștii în finanțe contabilitate o constată foarte rapid cu mijloacele puse la dispoziție de știința finanțelor și știința contabilității.
Nejustificarea suspendării de către DGFP Gas oluționării pe fond contestației petiționarei reclamante formulată împotriva actelor administrativ fiscale, constă în aceea că prevederile art.204 alin.(1) lit.a) și alin.(3) din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispun foarte clar și explicit că:" (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; - ", dispoziție ce stabilește ca infracțiunea pentru care s-a făcut sesizarea penală să aibă "o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;".
În cauza de față procedura administrativă contestată de reclamantă viza realitatea creanțelor financiar bugetare izvorâte din actele și faptele de comerț ale persoanei juridice, infracțiunea pentru care s-a făcut sesizarea penală nu are "o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;".
Procedura administrativă contestată de reclamanta petiționară stabilea de fapt realitatea pagubei financiar bugetare iar infracțiunea sesizată de Garda Financiară referitoare la fapta persoanei fizice nu "ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă", pentru că efectul faptei de nu fi înregistrate la reclamanta petiționară în evidența primară tehnico - operativă la locul efectuării actelor și faptele de comerț fost deja cuantificat de inspecția fiscală în cadrul răspunderii administrativ fiscale.
Organul administrativ fiscal, prin decizia ce ar fi trebuit să o dea în contestația reclamantei, stabilea cu certitudine nivelul creanței financiar bugetare, ce reprezenta și valoarea pagubei bugetare, esențială și pentru o eventuală cercetare penală în cauză, pe latura civilă acesteia, cercetare penală ce ar stabili cu privire la aceeași pagubă pe latura civilă, care- răspunderea penală persoanei fizice (administratorului persoanei juridice ) pe latura penală eventualei cauze penale.
Caracterul infracțional al faptei ce ar atrage plata la bugetul statului a obligațiilor datorate și constatate de DGFP G, în virtutea faptei infracționale, ar atrage răspunderea delictuală la nivelul valoric al creanțelor financiar bugetare stabilite prin decizia de soluționare contestației reclamantei ( lucrum cesans la care se adaugă damnum emergens).
Ca urmare acestor constatări și rețineri s-a considerat admisibil capătul de cerere din acțiunea reclamantei ce privește anularea deciziei 49/07.08.2009 a DGFP G de suspendare soluționării contestației reclamantei cu privire la actul administrativ fiscal principal reprezentat de decizia de impunere ce implicit se referă și la actele administrativ fiscale subsecvente (celelalte acte administrativ fiscale la care face referire reclamanta în cererea introductivă de instanță), urmând să fie anulată decizia de impunere nr.49/07.08.2009 a DGFP G și să fie obligat organul administrativ fiscal DGFP G să soluționeze pe fond contestația petiționarei reclamante -, astfel încât să fie respectate dispozițiile art. 6 din CEDO.
Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrativ fiscale s-au reținut următoarele aspecte:
Reclamanta a făcut dovada achitării cu chitanța seria - nr. - cauțiunii în sumă de 1707,40 lei la CEC Tg - J, la data de 08.09.2009, așa cum prevăd dispozițiile art. 185 din Codul d e procedură fiscală, potrivit cărora "Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei".
Cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale se consideră că-i făcută de reclamantă într-un caz bine justificat, în condițiile în care i s-a suspendat soluționarea contestației de către organul administrativ fiscal DGFP G în mod nejustificat.
Suspendarea executării actelor administrativ fiscale în cauza de față determină prevenirea producerii unui prejudiciu material viitor cauzat de nesoluționarea contestației petiționarei reclamante de DGFP, a unei pagube iminente, așa cum este definită noțiunea de pagubă iminentă în art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004.
Nejustificarea legală a suspendării soluționării contestației de către organul administrativ fiscal face să fie admisibilă cererea reclamantei privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. 761/18.06.2009, emisă de G, până la soluționarea de către instanțe a contestației reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea, a suspendat executarea deciziei de impunere nr.761/18.06.2009 și a obligat DGFP G să se pronunțe pe fondul contestației reclamantei, reținând că nu i s-a permis reclamantei să aibă acces la o instanță cu privire la contestația acesteia.
Recurenta a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice cu motivarea că acesta nu a emis nici unul dintre actele administrative contestate de intimata reclamantă SRL, actele contestate fiind emise de DGFP G, respectiv Garda Financiară - Secția G. În ceea ce privește suspendarea executării deciziei de impunere nr.761/18.06.2009 s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus admiterea cererii în condițiile în care intimata reclamantă a formulat o cerere de suspendare a actelor administrativ fiscale pentru motivele prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, raportat la dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără însă a o fi motivat în concret.
Pentru a fi admisibilă, cererea de suspendare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fie făcută în cazuri bine justificate și să prevină producerea unei pagube iminente, iar art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ definește noțiunea de pagubă iminentă in sensul de prejudiciu material viitor, dar previzibil, condiții neîndeplinite în speță.
Recurenta a mai susținut că în mod cu totul nejustificat Tribunalul Gorja anulat decizia nr.49/07.08.2009 și a obligat DGFP G să soluționeze contestația pe fond împotriva deciziei de impunere nr.761/18.06.2009.
Prin Decizia de impunere nr.761/18.06.2009, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr.3560/18.06.2009 și a procesului verbal de control nr.3561/18.06.2009, s-au stabilit în sarcina - SRL obligații fiscale la bugetul de stat în suma de 4.908 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, respectiv 265 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente TVA.
Cu adresa nr.26096/02.07.2009, DGFP G, prin biroul juridic, a înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J, plângere penală împotriva făptuitorului, administrator la - SRL solicitându-se cercetarea acestuia sub aspectul săvîrșirii infracțiunii prevăzute de art.9, alin.1, lit.b) din Legea nr.241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale potrivit căreia: " Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în
alte documente legale, operațiunilor comerciale efectuate sau
veniturilor realizate;"
Din verificarea efectuată, organele de inspecție fiscală ale G au constatat că societatea a înregistrat în evidența contabilă, în lunile februarie-martie 2009, încasări în sumă totală de 18.970 lei (8.891 lei +10.079 lei) și încasări estimate, conform procesului verbal de constatare, nr.-/28.04.2009, încheiat de Garda financiară -secția G, in sumă totală de 11.773 lei (6.060 lei + 5.713 lei), pentru care s-a calculat o taxă pe valoarea adăugată colectată in sumă totală de 4.908 lei (2.387 lei + 2.521 lei), conform art.152, alin.6 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, republicată.
Pentru neachitarea la termen a taxei pe valoarea adăugată s-au calculat majorări de intârziere aferente in sumă de 265 lei.
Astfel, prin influențarea veniturilor obținute prin omisiunea înregistrării în evidența contabilă a aprovizionărilor de marfă, organele de inspecție fiscală ale G consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.9, alin.1, lit.b, din Legea nr.241/2005, prin neînregistrarea în evidența contabilă a aprovizionărilor și livrărilor de pâine de către - SRL, pentru care societatea nu avea documente legale de aprovizionare și livrare, așa cum sunt prezentate în procesul verbal de constatare încheiat de Garda financiară - secția
Cu adresa nr.3561/22.06.2009, G, a înaintat către biroul juridic din cadrul DGFP G, constatările cuprinse în raportul de inspecție fiscală în vederea sesizării organelor de urmărire penală.
Potrivit dispozițiilor art.204 alin.(1) lit.a) si alin.(3) din OG 92/2003, republicată, privind Codul d e procedură fiscală:
" (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie
motivată, soluționarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in
drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a carei constatare ar avea o inrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie data in procedura administrativă;
(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care
a determinat suspendarea".
Astfel între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin Decizia de impunere nr.761/18.06.2009, emisă in baza raportului de inspecție fiscală nr.3560/18.06.2009 si a procesului verbal încheiat in data de 18.06.2009 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strinsă interdependență de care depinde soluționarea contestației.
Ca urmare organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale.
S-a susținut că prioritatea de soluționare în speță o au organele penale, care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligațiilor datorate și constatate în virtutea faptei infracționale, astfel încât în mod corect până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, DGFP G nu s-a investit cu soluționarea cauzei, motiv pentru care a procedat la suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 5.173 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată în sumă de 4.908 lei, precum si accesoriile fiscale aferente, în sumă de 265 lei.
Referitor la suma de 3.364 lei, reprezentând impozit pe profit, cauza supusă soluționării a fost dacă organele de soluționare a contestației se pot investi cu soluționarea capătului de cerere cu privire la suma de 3.364 lei, în condițiile în care respectiva sumă nu a fost stabilită prin decizia de impunere contestată, ci prin raportul de inspecție fiscală.
Potrivit dispozițiilor art.85, alin.1, lit.b din OG NR.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală: " Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat
(l)lmpozitele, taxele, contribuțiile și altor sume datorate bugetului general consolidat, se stabilesc astfel: -
b)prin decizie emisă de organul fiscal
Potrivit dispozițiilor art.86, alin.1 din OG nr.92/2003: "Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizia de impunere ori de câte ori aceasta modifică baza de impunere-".Pct.106.1 și 106.3 din HG nr.1050/01.07.2004, de aprobare a NM de aplicare a OG nr.92/2003, prevăd:
"106.1 Rezultatul inspecției fiscale generale sau parțiale va fi consemnat intr-un raport de inspecție fiscală.
106.3 Raportul de inspecție fiscală se semnează de către organele de inspecție fiscală, se verifică și se avizează de șeful de serviciu. După aprobarea raportului de către conducătorul organului de inspecție fiscală, se va emite decizia de impunere de către organul fiscal competent teritorial."
De asemenea, prevederile art.206, alin.2 din OG nr.92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, stipulează:
"Obiectul contestației îl constituie numai sumele si măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal in titlul de creanță sau in actul administrativ fiscal atacat-"
Din contextul prevederilor legale citate mai sus se reține că impozitele, taxele și alte suma datorate bugetului de stat se stabilesc in urma inspecției fiscale numai prin decizie de impunere care constituie titlu de creanță susceptibil de a fi contestat.
Astfel, titlul de creanță și actul administrativ fiscal susceptibil de <L fi contestat este numai decizia de impunere, deoarece numai aceasta creează o situație juridică nouă prin stabilirea obligațiilor fiscale in sarcina societății contestatoare iar raportul de inspecție fiscală nu creează prin el însuși, o situație juridică nouă, stând doar la baza emiterii deciziei de impunere.
De altfel, la art.206, alin.2, din Codul d e procedură fiscală se prevede cu claritate faptul că obiectul contestației îl poate constitui numai sumele si măsurile stabilite printr-un titlu de creanță sau printr-un act administrativ fiscal.
Ori, întrucât prin contestația formulată, societatea s-a îndreptat și împotriva sumei de 3.364 lei, reprezentând impozit pe profit, sumă înscrisă doar în raportul de inspecție fiscală nr.3560/18.06.2009 și nu în decizia de impunere nr.761/18.06.2009, organul de soluționare nu s-a mai investit în analiza pe fond a cauzei, întrucât raportul de inspecție fiscală nu este titlu de creanță sau act administrativ susceptibil de a fi contestat.
Astfel, se vor face aplicabile prevederile pct.12, alin.1, lit.c din Ordinul nr.519/2005, privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din OG nr. 92/2003, care precizează:
"12.1 Contestația poate fi respinsă ca: c) fiind fără obiect, în situația când sumele și măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat -. "
Ca urmare a celor prezentate, pentru capătul de cerere cu privire la suma de 3.364 lei, reprezentând impozit pe profit, contestația a fost respinsă ca fiind fără obiect.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta pârâtă DGFP G se rețin următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin Decizia de impunere nr.761/18.06.2009, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr.3560/18.06.2009 și a procesului verbal de control nr.3561/18.06.2009, s-au stabilit în sarcina - SRL obligații fiscale la bugetul de stat în suma de 4.908 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, respectiv 265 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente TVA.
Cu adresa nr.26096/02.07.2009, DGFP G, prin biroul juridic, a înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J, plângere penală împotriva făptuitorului, administrator la - SRL solicitându-se cercetarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.9, alin.1, lit.b) din Legea nr.241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
Organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a înregistrat în evidența contabilă, în lunile februarie-martie 2009, încasări în sumă totală de 18.970 lei (8.891 lei +10.079 lei) și încasări estimate, conform procesului verbal de constatare, nr.-/28.04.2009, încheiat de Garda Financiară -Secția G, in sumă totală de 11.773 lei (6.060 lei + 5.713 lei), pentru care s-a calculat o taxă pe valoarea adăugată colectată in sumă totală de 4.908 lei (2.387 lei + 2.521 lei), conform art.152, alin.6 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, republicată.
Prin influențarea veniturilor obținute prin omisiunea înregistrării în evidența contabilă a aprovizionărilor de marfă, organele de inspecție fiscală ale G au considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.9, alin.1, lit.b, din Legea nr.241/2005, prin neînregistrarea în evidența contabilă a aprovizionărilor și livrărilor de pâine de către - SRL, pentru care societatea nu avea documente legale de aprovizionare și livrare, așa cum sunt prezentate în procesul verbal de constatare încheiat de Garda Financiară - Secția
În raport de dispozițiile art.204 alin.(1) lit.a) si alin.(3) din OG 92/2003, republicată, privind Codul d e procedură fiscală: potrivit cu care " organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie data in procedura administrativă ", Curtea apreciază că decizia 49/07.08.2009 a DGFP G prin care s-a suspendat soluționarea pe fond contestației formulată de reclamanta petiționară - L împotriva deciziei de impunere nr. 761 din 18.06.2009 a DGFP G, este legală și temeinică având în vedere că între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin Decizia de impunere nr.761/18.06.2009, emisă in baza raportului de inspecție fiscală nr.3560/18.06.2009 si a procesului verbal încheiat in data de 18.06.2009 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației.
Existența săvârșirii infracțiunii prev. art.9, alin.1, lit.b, din Legea nr.241/2005 (" omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate"), prin neînregistrarea în evidența contabilă a aprovizionărilor și livrărilor de pâine de către - SRL, pentru care societatea nu avea documente legale de aprovizionare și livrare are o influență hotărâtoare asupra obligațiilor fiscale reprezentând taxă pe valoarea adăugată stabilite prin decizia de impunere 761/18.06.2009.
Față de aceste considerente de fapt și de drept se constată că decizia 49/07.08.2009 a DGFP G este legală și temeinică în mod greșit instanța de fond, ignorând dispozițiile art.204 alin.(1) lit.a) si alin.(3) din OG 92/2003, republicată, privind Codul d e procedură fiscală, a apreciat întemeiat acest capăt de cerere.
Cu privire la motivul de recurs vizând greșita soluționare a cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale se rețin următoarele aspecte:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Cele două condiții prevăzute de art. 14 respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar instituția suspendării unui act administrativ reprezintă o creație legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cauze apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Cele două condiții prin tonul restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența "unui caz bine justificat" și a "iminenței producerii pagubei".
Cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).
În speță, examinând actele dosarului, Curtea constată că reclamanta prin cererea de chemare în judecată nici nu a invocat circumstanțe de natură a conduce la concluzia îndeplinirii celor două condiții, și nici nu a administrat probe în acest sens, nefiind astfel posibilă răsturnarea prezumției de legalitate a actelor administrative.
Constatând că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din legea nr. 554/2004 Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat soluția suspendării executării actelor administrativ fiscale cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată întemeiat recursul declarat de pârâtă, urmând a-l admite în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, modificând în tot sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G în nume propriu și în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr.1891 din data de 25.09.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. jud.
2ex/22.12.2009
Jud. fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Robert Emanoil Condurat, Alina
