Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 497/CA
Ședința publică de la 10 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier:
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenții Colegiul Județean al Medicilor din I, Colegiul Medicilor din România și Spitalul Clinic de Urgente "Prof. Dr. " I împotriva sentinței civile nr.750/CA din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenți, avocat pentru recurentul - intervenient Spitalul Clinic de Urgențe "Prof. Dr. " I și avocat pentru intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că a fost atașat dosarul Tribunalului Iași nr-.
Avocat, pentru intimat, depune la dosarul cauzei și înmânează și părților adverse, copie de pe raportul de autopsie al victimei și declarația unuia dintre membrii completului de judecată prin care indică modul în care s-a procedat la vot, respectiv prin telefon.
Reprezentanții recurenților, interpelați fiind, declară că au luat la cunoștință despre înscrisurile depuse la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul la dezbateri, pe excepția de tardivitate a recursului, invocată de Spitalul Clinic de Urgențe "Prof. Dr. "
Având cuvântul, avocat, pentru recurenți, lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
De asemenea, avocat, pentru recurentul - intervenient, lasă la aprecierea instanței excepția de tardivitate, dat fiind data comunicării și data promovării recursului.
Avocat, pentru intimatul, susține excepția de tardivitate a recursului.
Instanța acordă cuvântul la dezbateri în recurs.
Avocat, pentru recurenții Colegiul Județean al Medicilor și Colegiul Medicilor din România, solicită admiterea recursului formulat pentru considerentele expuse în motivele de recurs, solicită să respingă cererea intimatului privind suspendarea deciziilor emise.
Consideră că această hotărâre este nelegală și netemeinică, motivat de faptul că, chiar dacă cererea de recurs a spitalului a fost formulată în termen, hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că nu s-a pus în discuția părților cererea de intervenție.
Consideră că instanța de fond s-a antepronunțat cu privire la fondul cauzei. Chiar dacă se presupune că intimatul nu ar fi administrat un tratament necorespunzător, nu rezultă automat că decizia comisiei este nefondată, mai ales că în legătură cu acest aspect s-a pronunțat Institutul de Medicină Legală, printr-un raport de expertiză din care rezultă faptul că între traumatismul suferit și deces există o legătură de cauzalitate indirectă, confirmată de tratarea inadecvată a pacientului pe care intimatul l-a avut sub supraveghere și care a decedat.
Mai arată că recurentul Colegiul Județean al Medicilor este lipsit de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, având în vedere actele medicale depuse la dosarul cauzei din care rezultă legătura de cauzalitate dintre tratamentul inadecvat aplicat de intimat și decesul victimei.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgențe "Prof. Dr. " I, avocat, solicită admiterea recursului, având în vedere și faptul că cererea de intervenție nu a fost pusă în discuție la instanța de fond.
Avocat pentru recurentul - intervenient Spitalul Clinic de Urgențe "Prof. Dr. " I, solicită admiterea recursului formulat, să se constate că în mod greșit instanța de fond, atunci când a analizat cererea de suspendare a executării celor două decizii, a antamat fondul cauzei. De asemenea, susține că instanța de fond a respins cererea de intervenție deși această cerere nu a fost pusă în discuția părților pe fondul cauzei, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Referitor la recursul depus de Colegiul Medicilor solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat, să se constate că este legal și temeinic.
Avocat, pentru intimatul, solicită respingerea recursurilor, cel al Spitalului, ca tardiv, și cel al Colegiului Județean și al Colegiului Medicilor din România, ca nefondate.
În ce privește aspectele legate de nepronunțarea cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție sau nepronunțarea cu privire la calitatea procesuală pasivă a vreuneia din părțile din proces, apreciază că invocarea unor asemenea critici în cererea de suspendare, care are un caracter provizoriu până la soluționarea cauzei pe fond, sunt neavenite.
Arată că nici una din aceste critici legate de cererea de suspendare, nu poate să facă obiectul soluției, aceasta fiind o măsură provizorie, subsidiară a cauzei de față.
Calitatea procesuală activă este legată de cererea de intervenție și revine instanței de fond care urmează să aprecieze asupra acestor cereri.
Pe fondul cererilor se invocă în principal că instanța a antamat fondul, s-a antepronunțat cu privire la fondul cauzei. Modul în care este pusă această problemă este inadecvat, în contradicție cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ.
După cum rezultă din dispozițiile art. 14 - 15 din Legea 554/2004 care reglementează instituția suspendării a efectelor actului administrativ, se indică în mod cert că instanțele pot să suspende efectele actului administrativ pentru motive temeinice.
Prin urmare, instanța poate să analizeze dacă există acele indicii de natură să pună sub semnul îndoielii legalitatea actului, urmând ca pe fondul cauzei, aceste indicii să se confirme sau probele să le infirme.
Or, instanța de fond a identificat indiciile de nelegalitate a celor două acte administrative, constatând că cele două colegii nu au respectat principiul obiectivității independenței și dreptul la apărare al mediului.
La baza soluției de excludere a medicului din corpul profesional a stat un dosar disciplinar întocmit de directorul de spital în subordinea căruia medicul se afla.
Prin urmare, doctorul cu funcția de manager a făcut o anchetă disciplinară, a adunat probe, pe care l-a înaintat comisiei disciplinare și în baza acestora s-a dat soluția de excludere din corpul medicilor, în condițiile în care legea și statul medicilor, indică faptul că această comisie, ca și colegiul în sine, sunt instituții independente, fapt care exclude orice imixtiune a factorilor de decizie din cadrul corpului profesional
A mai invocat drept un indiciu serios al legalității celor două decizii, modul inacceptabil în care s-a luat soluția de sancționare a medicului, depunând la acest termen la dosar dovada acestui mod, anume că cei trei membri ai completului care au analizat un material probator ce nu a fost rezultatul unei comisii nu au pronunțat soluția cu respectarea principiului colegialității și nemijlocirii.
Soluția trebuie să fie rezultatul voinței membrilor de complet, or acest lucru nu rezultă din minuta întocmită de cei trei medici desemnați în componența completului, lucru care a fost indicat încă de la momentul formulării contestației și care ulterior s-a confirmat prin acea că precizarea făcută de membrii completului și anume că soluția s-a dat de unul dintre membrii prin telefon. O asemenea decizie, cu asemenea consecințe care țin de statutul profesional și reputația persoanei pe care mediul dorește să și-o mențină, nu se poate accepta ca un asemenea act să primească viza de legalitate.
Consideră reprezentanta intimatului că acestea au fost criticile esențiale de nelegalitate.
Cât privește fondului cauzei solicită a se observa faptul că nici una din cele două decizii care fac obiectul judecății de fond nu indică vreun act expres săvârșit de către doctorul, care să fi dus la acest nefericit final al pacientului și nici neîndeplinirea vreunui act care a dus la înrăutățirea stării de sănătate a pacientului.
Arată că medicul s-a implicat în supravegherea acestui bolnav de la primul moment al internării lui în Spitalul de Urgențe, la solicitările membrilor familiei pacientului, acționând nu numai medical, ci și uman.
La dosar există documente medicale, fișele medicale întocmite în urma investigațiilor pe care medicul le iniția, medici care la solicitarea lui au asigurat prezentarea bolnavului la specialiști.
În noaptea ce a precedat decesul pacientului, de gardă nu era doctorul, ci doctorița. I se impută intimatului faptul că nu a respectat autoritatea medicului de gardă, însă doctorul, fiind de gardă, a solicitat prezența la ora 12 doctorului, de acasă, care se prezintă, face analize medicale și ia măsurile medicale ce le-a considerat necesare. Prezintă bolnavul la Spitalul Parhon datorită faptului că pacientul prezenta o suferință renală. Acolo inexistența unui aparat respirator s-a soldat cu un atac respirator, diagnostic care nu are nici o legătură cu boala pe care o trata doctorul.
Astfel, nici una din hotărârile colegiului nu au reușit să indice vreun comportament medical al intimatului care să conducă direct la faptul care s-a soldat cu decesul victimei.
Concluziile raportului de expertiză indică faptul că diagnosticele sunt probabile, că nu pot, în lipsa unor date certe, să emită un raport de cauzalitate între traumatism și deces.
În fața unor asemenea probabilități și dovezi, care infirmă situația ce se dorește a fi construită din cele două decizii, în mod corect prima instanță a apreciat că există indicii suficiente pentru ca acestui medic să îi fie recunoscut dreptul de a-și practica profesia și de a-și asigura subzistența.
Faptul că medicul a asigurat soarta Serviciului de Urgență și a făcut-o în considerarea calităților sale profesionale, pe baza performanțelor pe care le-a dovedit și a calificativelor constante de foarte bine, conduce la certitudinea că există suficiente circumstanțe care să indice faptul că menținerea lui în postura de medic nu ar crea vreo stare de pericol pentru actul medical.
Ceea ce se petrece nu este decât rezultatul unor lupte dintre conducerea spitalului și sindicat care, până la un moment dat, a fost condus de dr..
Aceste susțineri sunt dovedite prin faptul că toate hotărârile care au fost luate de Colegiul Județean al Medicilor, în dorința de a dispune anume măsuri de sancționare, au fost desființate de instanțele locale. Astfel, există confirmarea faptului că anterior declanșării acestui moment, exista o stare de tensiune.
În concluzie, solicită a se avea în vedere faptul că în condițiile unui stat de drept, în condițiile în care se vorbește de apărarea drepturile omului, ca o persoană să suporte consecințele unei sancțiuni aplicate de instanțe administrative în condițiile în care art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului garantează accesul la justiție, garantează pentru fiecare dintre cetățeni ca sancțiunile să fie rezultatul unei instanțe obiective și imparțiale.
Solicită respingerea recursurilor și menținerea soluției pronunțate de prima instanță, cu cheltuieli de judecată.
În replică, avocat, pentru recurenți, arată că aceste sancțiuni au fost luate de cele două comisii în baza unei legi organice prin care se recunoaște autoritatea medicilor de a aplica sancțiuni colegilor în baza Statutului Colegiului Medicilor. Una din aceste sancțiuni este ridicarea dreptului de liberă practică, din acest punct de vedere suntem în limite legale.
În ceea ce privește activitatea medicului, s-a depus de la Institutul de Medicină Legală un aviz al unei comisii juridice. Există la dosarul cauzei un răspuns al Postului de Poliție, unde familia pacientului a formulat o plângere penală pentru ucidere din culpă, iar postul de poliție a solicitat IML analiza documentelor medicale ale cazului și a constatat că intimatul se face vinovat de săvârșirea unor abateri disciplinare care în final au condus, în circumstanțe neprecise, la decesul pacientului.
Aceste două comisii au constatat că sunt suficiente probe pentru ridicarea dreptului de liberă practică.
De altfel, după 2 ani de la ridicarea dreptului de la liberă practică medicul sancționat poate să depună o cerere la Colegiul Medicilor și după îndeplinirea unor formalități, medicul sancționat poate să-și reia activitatea.
Pentru toate aceste considerente, consideră că nu se impune suspendarea efectelor acestor două decizii.
În replică, avocat, pentru intimatul, arată că se indică faptul că medicul ar fi greșit, însă solicită a se observa că în conținutul deciziei Colegiului Medicilor din România, se arată că preluarea pacientului de către medicul de gardă și îngrijirea lui pe timpul serviciul de gardă este absolut corectă. Deși indicațiile date de medicul sunt corecte, acesta se face vinovat de încălcarea normelor de deontologie medicală potrivit cu care din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este angajat moral.
Arată că, medicul tocmai pentru faptul că a respectat aceste norme deontologice, a făcut tot ce era omenește posibil și nimic greșit. au conchis în final că tratamentul pe care l-a aplicat medicul a fost absolut corect. Faptul că bolnavul a fost menținut mai multe zile în Serviciul de Urgență a fost în beneficiul acestuia și la solicitarea expresă a familiei pacientului, avându-se în vedere acordul expres, dat verbal, al directorul din spital.
Instanța, constatând dezbaterile închise, rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, reclamantul, domiciliat în I, str. -, nr. 13, jud. I, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Județean al Medicilor I și Colegiul Medicilor din România anularea deciziilor nr. 5/2007 a Colegiului Medicilor de România și nr. 34/2006 a Colegiului Județean al Medicilor I, recunoașterea calității de membru al Colegiului Județean al Medicilor I, reîncadrarea în funcția de medic primar, medicină de urgență în cadrul Spitalului Sf. Treime din I-Unitate Primire Urgențe, recunoașterea drepturilor salariale de care a fost lipsit de la data emiterii deciziei nr. 5/2007 până la reîncadrarea efectivă, obligarea Colegiului la plata daunelor morale, suspendarea executării deciziilor a căror anulare s-a cerut, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța, și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 34/2006 a Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor din Iis -a retras calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România în baza prevederilor art. 39, 40, 74 alin. 1 lit. f, art. 75 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, art. 104 alin. 1 lit. și art. 114 lit. b din Statutul Colegiului Medicilor din România.
Prin decizia nr. 5/2007 Colegiul Medicilor din România a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 34/2006.
Reclamantul a invocat că decizia nr. 34/2006 a Colegiului Medicilor din I este nelegală pentru că nu au fost respectate prevederile art. 110-113 din Statutul Colegiului Medicilor din România, în sensul că:
- din înscrisurile existente la dosarul soluționat prin decizia atacată nu rezultă persoana sau persoanele desemnate în vederea efectuării cercetării disciplinare, potrivit art. 112 din Statut;
- nu există un dosar disciplinar întocmit de persoanele astfel desemnate;
- comisia de disciplină nu a fost sesizată legal pe baza raportului întocmite de persoanele desemnate, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 112 din Statut;
- pe cale de consecință, acțiunea disciplinară nu a fost exercitată legal, nerezultând din conținutul deciziei atacate care este persoana desemnată în vederea susținerii acțiunii disciplinare, decizia fiind pronunțată prin încălcarea principiului contradictorialității;
- cercetarea prealabilă a fost efectuată de o comisie necompetentă și înainte ca Biroul Colegiului să fi decis pornirea acțiunii disciplinare;
- decizia a fost luată pe baza unui dosar disciplinar întocmit de autorul sesizării, Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Treime din I, persoană interesată în cauză;
- nu a fost îndeplinită condiția exercitării acțiunii disciplinare de către persoane din cadrul Comisiei de Jurisdicție Profesională sau de Departamentul de Jurisdicție;
- decizia este rezultatul deliberării a doi dintre cei trei membri ai comisiei de disciplină;
- decizia a fost semnată de o persoană incompatibilă cu calitatea de membru al comisiei de disciplină.
Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că decizia de excludere din cadrul Colegiului Medicilor de România este lipsită de temei, în contradicție cu faptele care rezultă chiar din probele administrate de autorul sesizării, Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Treime din
A susținut reclamantul, în esență, că nu există raport de cauzalitate între faptele reținute și decesul pacientului și că și-a îndeplinit atribuțiile care îi reveneau în calitate de medic de gardă și coordonator al Unității de Primire Urgențe.
Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziilor contestate, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acesteia.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu aceiași doi pârâți suspendarea executării celor două acte administrative.
Cele două dosare au fost conexate prin încheierea pronunțată la termenul din 18.04.2008.
În motivarea cererii de suspendare a efectelor celor două acte administrative, reclamantul arătat că acestea sunt nelegale și netemeinice, efect al nerespectării condițiilor de procedură impuse prin Legea nr. 306/2004 și Statutul Colegiului Medicilor din România și al neevaluării obiective împrejurărilor de fapt rezultate din documentele medicale și depozițiile personalului medico-sanitar audiat în cauză.
Reclamantul a mai arătat că efectul deciziilor pe care le-a atacat este acela că în prezent este lipsit de orice sursă de venituri și astfel nu poate asigura întreținerea sa și a familiei sale.
Spitalul Clinic de Urgențe Prof. Dr. O-ași (fostul Spital "Sf. Treime" din I) a formulat cerere de intervenție în prezenta cauză, cerere ce a fost admisă în principiu prin încheierea de la termenul din 18.05.2007.
Prin sentința civilă nr. 750/ca/02.07.2008, Tribunalul Iașia admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Colegiul Județean al Medicilor I, cu sediul în I,- și Colegiul Medicilor din România, cu sediul în B,-, sector 6, suspendat, până la momentul soluționării irevocabile a acțiunii în anulare, executarea deciziilor nr. 34 din 18.05.2006 pronunțată de primul pârât și nr. 5/2007 pronunțată de al doilea pârât, a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării celor două acte administrative până la momentul pronunțării instanței de fond asupra cererii în anulare.
Prin aceeași sentință, Tribunalul a respins cererea de intervenție formulată de Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași și a disjuns restul capetelor de cerere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării celor două decizii emise de pârâți că cele două acte administrative ce fac obiectul prezentei cauze se bucură de o prezumție relativă de legalitate și de veridicitate, fapt ce determină principiul executării acestora din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși un titlu executoriu.
A nu executa actele administrative care sunt emise în baza legii echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel art. 14 din Legea nr. 554/2004 stabilește condițiile pentru a se putea dispune o astfel de suspendare și anume: existența unor cazuri bine justificate, necesitatea prevenirii unei pagube iminente și sesizarea autorității publice care a emis actul.
În ceea ce privește condiția privind existența unor cazuri bine justificate, instanța a constatat că au fost invocate o serie de nereguli de ordin procedural apărute la momentul emiterii acestora, cât și faptul că probatoriul efectuat de către cele două comisii a fost greșit evaluat la momentul luării deciziilor.
În plus, din examinarea hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România rezultă faptul că medicul în cauză nu administrat un tratament greșit, ci doar nu a efectuat toate investigațiile ce se impuneau la situația dată.
Faptul că reclamantul a avut până la momentul evenimentelor care au generat sancțiunea disciplinară o activitate profesională corespunzătoare (neexistând nici o altă sancțiune disciplinară care să rămână definitivă) creează convingerea pentru instanță că revenirea acestuia în activitate nu poate prezenta un pericol social pentru sănătatea pacienților săi.
S-a apreciat că este îndeplinită și cerința pagubei iminente, încetarea de drept a contractului individual de muncă începând cu anul 2007, având repercusiuni majore asupra stării materiale a reclamantului.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași, Colegiul Județean al Medicilor I și Colegiul Medicilor din România.
În motivarea recursului său, Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași a arătat că în mod greșit prima instanță a suspendat executarea actelor atacate. Prima instanță a antamat fondul cauzei, aflându-se într-o situație de antepronunțare, și nu a avut în vedere că din cauza neefectuării tuturor investigațiilor ce se impuneau la situația dată o persoană și-a pierdut viața, existența culpei medicale a medicului fiind mai mult decât evidentă.
În motivarea recursului declarat de Colegiul Județean al Medicilor I și Colegiul Medicilor din România s-a criticat faptul că cererea de intervenție a Spitalului Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași a fost respinsă fără a fi pusă în discuție de către instanța de fond în condițiile în care sentința recurată îl vizează în mod direct pe Spital deoarece intimatul are un contract de muncă încheiat cu acest spital.
S-a arătat că Tribunalul s-a antepronunțat deoarece a reținut că medicul în cauză nu a administrat un tratament greșit, ci doar nu a efectuat toate investigațiile ce se impuneau la situația dată.
S-a invocat faptul că putea fi suspendată doar decizia nr. 5/2007, nu și decizia nr. 34/2006 a Colegiului Județean al Medicilor I, fiindcă efectele acesteia erau suspendate de drept.
S-a mai susținut că în prezenta cauză avea calitate procesuală pasivă doar Colegiul Medicilor din România deoarece din art. 78 din Legea nr. 306/2004 și art. 451 din Legea nr. 95/2006 reiese că doar decizia Comisiei superioare de disciplină poate fi atacată cu acțiune în anulare în contencios administrativ.
Pe fondul cererii de suspendare, Colegiile au susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a arătat că instanța trebuie să aibă în vedere în primul rând interesul general al pacienților și dreptul lor la sănătate, existând prezumția că până la soluționarea definitivă a plângerii intimatul poate pune în pericol sănătatea pacienților.
Examinând actele dosarului și criticile din recurs, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie și a prevederilor art. 304 și 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași este tardiv.
Potrivit prevederilor art. 15 alin. 2 raportat la art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se suspendă executarea actului administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Din dovada de la fila 903 din dosarul Tribunalului reiese că sentința nr. 750/ca/02.07.2008 a Tribunalului Iașia fost comunicată Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași la data de 01.09.2008, însă recursul a fost declarat de acesta la data de 15.09.2006, cu depășirea termenului de 5 zile.
În ceea ce privește recursul declarat de Colegiul Județean al Medicilor I și Colegiul Medicilor din România, Curtea reține că, în speță, așa cum rezultă din conținutul acțiunii introductive, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Județean al Medicilor I și Colegiul Medicilor din România, anularea deciziilor 5/2007 a Colegiului Medicilor de România și nr. 34/2006 a Colegiului Județean al Medicilor I, recunoașterea calității de membru al Colegiului Județean al Medicilor I, reîncadrarea în funcția de medic primar, medicină de urgență în cadrul Spitalului Sf. Treime din I-Unitate Primire Urgențe, recunoașterea drepturilor salariale de care a fost lipsit de la data emiterii deciziei nr. 5/2007 până la reîncadrarea efectivă, obligarea Colegiului la plata daunelor morale, suspendarea executării deciziilor a căror anulare s-a cerut, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 34/2006 a Comisiei de disciplină a Colegiului Județean al Medicilor I s-a dispus retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România doctorului, medic primar, medicină de urgență în cadrul Spitalului Sf. Treime din
Comisia superioară de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România a respins contestația formulată de doctorul împotriva deciziei nr. 34/2006 a Comisiei de disciplină a Colegiului Județean al Medicilor
A reținut această comisie că medicul s-a erijat în medic curant sau medic personal, depășind atribuțiile pe care le avea potrivit regulamentelor în ceea ce îl privește pe pacientul, că ținerea pacientului, al cărui deces a declanșat cercetarea disciplinară, la Unitatea de Primire Urgențe, fără documente medicale, a fost periculoasă fiindcă nu s-au efectuat investigațiile necesare, unanim acceptate, fiind necesară colaborarea unui larg conclav medical din cauza complexității cazului. S-a arătat că se impunea internarea într-o secție cu paturi în care responsabilitățile sunt clar consemnate și respectate.
S-a mai reținut că indicațiile date de medicul sunt corecte, cu excepția tratamentului cu metilprednisolon, care nu este factorul cauzator al decesului.
S-a avut în vedere că, raportat la complexitatea cazului, era necesar un management medical complex ce nu putea fi asigurat de Unitatea de Primire Urgențe și în nici un caz de un medic, chiar primar, de urgență.
S-a considerat că doctorul a încălcat prevederile art. 53 și art. 55 din Codul d e deontologie medicală.
Curtea reține că este indiscutabil faptul că actul administrativ este executoriu din oficiu, fiind el însuși un titlu executoriu, întrucât se bucură de prezumția de legalitate, bazată, la rândul său, pe prezumțiile de veridicitate și autenticitate.
Din cauza acestui specific devine necesară suspendarea executării lui în acele situații în care este contestat din punct de vedere al legalității, iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituția contenciosului administrativ.
Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizoriii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută și în plan european de către nr. R (89) 8/13.12.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă României.
Potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 din același act normativ, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Art. 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează suspendarea judecătorească, facultativă, admisibilă după introducerea acțiunii în anularea actului administrativ prealabil.
Rezultă din textul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv existența unor cazuri bine justificate, prevenirea unei pagube iminente și, o ultimă condiție, aceea ca persoana ce se consideră vătămată să fi introdus la instanța judecătorească acțiunea în anulare.
În cauza de față rezultă faptul cert, conform materialului probator existent la dosar, că există un caz bine justificat și că executarea actului administrativ ar putea produce o pagubă iminentă.
"Cazurile bine justificate" sunt acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Argumentele prezentate în susținerea cererii de chemare în judecată, preluate și de prima instanță, sunt suficiente pentru a se reține existența unei îndoieli serioase în privința legalității actelor a căror suspendare s-a cerut.
În prezenta cauză nu poate fi contestată nici iminența pagubei, avându-se în vedere efectele deciziilor: lipsirea reclamantului de plata drepturilor materiale, afectarea imaginii și a prestigiului său profesional, vacantarea postului.
Măsura de suspendare a executării actelor administrative atacate se justifică și prin durata potențială a procedurilor judiciare de fond, aceasta fiind necesară pentru a asigura protecția jurisdicțională provizorie a reclamantului intimat.
În ceea ce privește susținerea recurenților referitoare la antepronunțarea primei instanțe, Curtea consideră, având în vedere stadiul procesual în care se află cererea de suspendare a executării celor două acte administrative, că această apărare nu prezintă nici o relevanță juridică în soluționarea cererii deoarece acea presupusă antepronunțare nu se referă la soluția care ar putea fi dată solicitării de suspendare a executării actelor. O eventuală stare de incompatibilitate a judecătorului ar putea fi însă invocată în cursul judecării celorlalte capete de cerere ce alcătuiesc fondul cauzei și care nu constituie obiectul prezentului control judiciar.
Nici susținerea referitoare la decizia ale cărei efecte sunt suspendate de drept nu poate fi primită deoarece prima instanță avea îndatorirea de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ în raport cu motivele invocate de către reclamant, nu cu alte împrejurări care nu au legătură cu speța de față. Faptul că în Statutul Colegiului Medicilor din România se prevede efectul suspendării de drept a actului administrativ ca urmare a contestării deciziei teritoriale de disciplină nu înlătură obligația instanțelor judecătorești de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru suspendarea actului în funcție de motivele concrete invocate de reclamant.
Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 118 din Statutul Colegiului Medicilor din România reiese că suspendarea la care se referă Statutul Colegiului Medicilor produce efecte până la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei comisiei teritoriale de disciplină, nu până la soluționarea irevocabilă a cauzei de către o instanță judecătorească.
Neîntemeiată este apărarea potrivit căreia calitate procesuală pasivă are doar Colegiul Medicilor din România deoarece din art. 78 din Legea nr. 306/2004 și art. 451 din Legea nr. 95/2006 reiese că doar decizia Comisiei superioare de disciplină poate fi atacată cu acțiune în anulare în contencios administrativ.
Având în vedere că reclamantul a atacat acte administrative care emană de la Colegiul Județean al Medicilor I și Colegiul Medicilor din România, este evident că ambii pârâți au calitate procesuală pasivă.
Se mai constată că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia cererea de intervenție a Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași a fost respinsă fără a fi pusă în discuție de către instanța de fond.
Tribunalul Iașia admis în principiu cererea de intervenție a Spitalului Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași prin încheierea din data de 18.05.2007, când părțile și-au exprimat opinia în legătură cu acest aspect. Curtea reține că de la data de 18.05.2007 până la data pronunțării soluției de respingere a cererii de intervenție prin sentința atacată nu a intervenit în cauză nici un impediment astfel în cât părțile să nu aibă posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu cererea respectivă, cu atât mai mult cu cât din încheierea de dezbateri din 27.06.2008 rezultă că apărătorul pârâților a fost prezent și a pus concluzii oral. Din examinarea conținutului acestei încheieri nu reiese că apărătorului pârâților nu i-a fost permis să pună concluzii cu privire la cererea de intervenție.
Față de cele ce preced, Curtea va respinge, ca tardiv, recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași, și ca nefondat, recursurile declarate de Colegiul Județean al Medicilor I și Colegiul Medicilor din România împotriva sentinței civile nr. 750/ca/02.07.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va menține.
Instanța de recurs va respinge cererea reclamantului intimat privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată fiindcă nu a probat că a efectuat astfel de cheltuieli.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. O-ași împotriva sentinței civile nr. 750/ca/02.07.2008 a Tribunalului Iași.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Colegiul Județean al Medicilor I și Colegiul Medicilor din România împotriva sentinței civile nr. 750/ca/02.07.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va menține.
Respinge cererea formulată de privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2008.
Președinte judecător judecător
--- - - - - --
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Judecător în primă instanță:
Prima instanță: Tribunalul Iași
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta
