Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 5236/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5236
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței nr. 1300 din data de 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte Direcția Generală A Finanțelor Publice D Și Administrația Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru reclamanții și și consilier juridic pentru intimatele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat pentru reclamanții și depune la dosar adeverința de venit pe anul 2009 și certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice, pentru a dovedi faptul că reclamanții nu realizează venituri.
Consilier juridic pentru intimatele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice C nu solicită termen pentru observarea înscrisurilor.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.
Avocat pentru reclamanții și pune concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Consilier juridic pentru intimatele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice C pune concluzii de respingere a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1300 din data de 7 iulie 2009, Tribunalul Dolj a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei D și a respins acțiunea cu privire la acest pârât.
A respins cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 29564/31.03.2009 și a raportului de inspecție fiscală nr. 29530/31.03.2009 emise de C - Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice formulată de reclamanții și, domiciliați în C,-, jud. D, în contradictoriu cu pârâții D- C, cu sediul în C, str. -, nr. 2, jud.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că actele administrative cu privire la care se solicită suspendarea acestora, respectiv decizia de impunere nr. 29564/31.03.2009 și raportul de inspecție fiscală nr. 29530/31.03.2009 sunt emise de C - Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice si nu de către pârâta D, astfel că în raport de această împrejurare se va admite excepția lipsei calității procesuale a acestei pârâte și se va respinge acțiunea cu privire la acest pârât.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală nr. 29530/31.03.2009, instanța de judecată a reținut faptul că potrivit disp. art. 41.pr.fiscală actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Având în vedere faptul că raportul de inspecție fiscală cuprinde concluziile controlului efectuat de organul fiscal și sinteza constatărilor fiscale prin care se stabilesc drepturile și obligațiile fiscale, instanța de judecată a apreciat faptul că raportul de inspecție fiscală reprezintă un act administrativ fiscal și poate face obiectul dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală privind suspendarea actului administrativ fiscal, astfel că a respins excepția invocată.
Cu privire la fondul cererii de suspendare formulată, tribunalul a reținut că în speță trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind existența cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente și formularea plângerii prealabile.
Tribunalul a constatat că în cauză s-a făcut dovada formulării plângerii prealabile și comunicarea acesteia către organul fiscal emitent al actelor administrative cu privire la care se solicită suspendarea.
Cu privire la cazul bine justificat, instanța de judecată a constatat faptul că prin cerere de chemare în judecată nu este indicat și probat nici un element care să determine existența acestuia și implicit a unor îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ.
Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, în cuprinsul acțiunii s-a formulat apărarea conform căreia reclamanții nu au disponibilități bănești iar o eventuală executare silită s-ar putea finaliza prin executarea silită a imobilului în care locuiesc împreună cu fiul lor.
Instanța de fond, pe de o parte, a reținut faptul că în speță reclamanții nu au demonstrat faptul că nu dispun de disponibilități bănești, element care în sine nu atrage existența unei pagube iminente, iar pe de altă parte din actele cauzei nu rezultă că reclamanții dețin în proprietate un imobil cu privire la care s-ar fi început proceduri de executare silită imobiliară, situație ce ar determina un eventual prejudiciu în patrimoniul reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
Au susținut că prin cererea dedusă judecății au solicitat suspendarea actelor fiscale, până la soluționarea contestației de către instanța de fond, pentru motivele indicate în această contestație, motive care creează serioase îndoieli asupra legalității actului administrativ în cauză și care vor fi analizate de instanța de fond, nefăcând obiectul analizei instanței care soluționează cererea de suspendare.
Au mai susținut că nu este nevoie să se fi început la momentul formulării cererii procedura de executare silită imobiliară, deoarece scopul cererii de suspendare este tocmai acela de a preveni un act de executare, care ar crea un prejudiciu ireparabil, în condițiile în care nu au o altă casă în care să locuiască.
Recurenții au precizat că pot să facă dovada lipsei oricăror venituri lunare și nu neapărat a lipsei disponibilităților bănești ce ar însemna și economii, aceasta fiind un fapt negativ ce nu poate până la urmă fi dovedit în totalitate.
Au depus la dosar în susținerea motivelor de recurs invocate, adeverințe de venit pe anul 2009, emisă de DGFP și certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința sub aspectul criticilor invocate și al prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr.29564 și a raportului de inspecție fiscală nr.29530 emise la 31.03.2009 de C, în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea 554/2004.
Prin aceste acte fiscale, organul fiscal a constatat că în perioada 2007 - 2008 recurenții reclamanți au realizat tranzacții imobiliare în sumă de 404.540 lei, respectiv 473.362 lei. sume la care s-au stabilit obligații fiscale în cuantum de 140.169 lei TVA și 43.654 lei accesorii.
Potrivit art.14 alin.1 din legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții legale care trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
Cazul bine justificat este definit de art.2 alin.1 lit.t din Legea 554/2004, ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
. serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi decelată cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Ori, în speță, prin cererea de chemare în judecată, recurenții reclamanținu au indicat nici un motivcare să aibă caracterul unor indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare o solicită, ceea ce necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, acesta fiind considerentul pentru care Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod just că aprecierea reclamantului privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.14 din Legea 554/2004, este nefondată.
Susținerea recurenților reclamanți că motivele și criticile referitoare la temeinicia și legalitatea actelor fiscale au fost pe larg expuse în contestația formulată la organul fiscal și ca atare aceste motive ar fi trebuit să fie avute în vedere și de instanța care judecă cererea de suspendare a executării acestor acte, este eronată, deoarece, chiar dacă la dosar s-a depus această contestație, ea face dovada doar a îndeplinirii condiției cerută de art.14 din Legea 554/2004, în sensul sesizării în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul și ca atare sunt analizate doar motivele din cererea de chemare în judecată.
Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, se constată de asemenea că argumentele reținute în sentința atacată sunt fundamentale, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată pin probe concludente.
Depunerea în recurs a unor adeverințe din care rezultă că recurenții reclamanți nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile, precum și a unui certificat de atestare fiscală din care rezultă că dețin un teren în suprafață de 690 mp pe care se află o clădire de locuit P +1, nu reprezintă probe suficiente pentru dovedirea iminenței producerii unei pagube, în condițiile în care nu a început o executare silită asupra imobilelor deținute.
Așa fiind, cum din actele și lucrările dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat și în ce constă paguba iminentă a cărei prevenire se urmărește prin suspendarea actului administrativ, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a procedat la respingerea cererii formulată de reclamanți, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 ain.1 Cod pr.civilă, menținându-se sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței nr. 1300 din data de 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
LF/ 2 ex/12.01.2010
Jud.fond.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Carmina Mitru, Magdalena Fănuță
