Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 529/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 529
Ședința publică din 28.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
Grefier: ---
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta - ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială pe care o depun la dosar, lipsind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este suspendare executare act administrativ,procedura de citare este legal îndeplinităși că pârâta a depus, la data de 26.01.2010, întâmpinare, în două exemplare.
Curtea comunică reclamantei, prin avocat, un exemplar al întâmpinării depuse de pârâtă.
Reclamanta, prin avocat, solicită lăsarea dosarului la ordine pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, reprezentată de avocați și, cu împuternicire avocațială, la dosar, lipsind pârâta.
Curtea, în temeiul art. 215 alin. 2 Cod procedură fiscală, pune în discuție necesitatea stabilirii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Reclamanta, prin avocat, precizează că a achitat, anticipat, o cauțiune de 10% din valoarea sumei impuse prin decizia de impunere, pentru a nu se mai amâna cauza și ținând cont de practica instanței. Depune originalul recipisei de consemnare nr. -/1 emise de CEC BANK-Unitatea la 22.01.2010, reprezentând achitarea unei cauțiuni de 81.504,60 lei.
Curtea apreciază suficientă cauțiunea în sumă de 81.504,60 lei, având în vedere suma contestată, dispozițiile art. 215 alin. 2 Cod procedură fiscală precum și necesitatea asigurării accesului efectiv la justiție al reclamantei, și constată achitată cauțiune în cuantum de 10%. Totodată, dispune înaintarea originalului recipisei de consemnare Registrului de Valori al Instanței.
Reclamanta, prin avocat, depune înscrisuri, în completarea celor anexate acțiunii.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fondul acțiunii.
Reclamanta, prin avocat, arată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 fraza I din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, respectiv existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Arată că societatea reclamantă a avut o situație grea, urmare a crizei financiare, înregistrând, în exercițiul financiar al anului 2009, o pierdere netă de 2.384.629 lei, și fiind nevoită să-și întrerupă activitatea de câteva ori. De asemenea, pe lângă aceste aspecte, este obligată să găsească sumele necesare pentru a-și plăti datoriile către bugetul de stat. Dacă ar fi executată silit suma de 815.046 lei, ar fi în imposibilitate de a-și continua activitatea. În ce privește cuantumul datoriei, este creat chiar prin fapta pârâtei, având în vedere că a desfășurat inspecție între 31.07.2007 și 20.10.2008, ce a fost suspendată apoi, penalitățile curgând și în perioada suspendării inspecției, deși întreruperea nu se datora societății reclamante. Deci, condiția prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită. În ce privește a doua condiție, a cazului bine justificat, trebuie să se aibă în vedere elemente de fapt și de drept care sunt de natură a tulbura aparența de legalitate a actului administrativ. Trebuie să se facă distincție între obligația valorificării deșeurilor și obligația de raportare, de informare, dar pârâta a ignorat această distincție și a impus o sancțiune pentru o altă faptă. Societatea reclamantă a adus la îndeplinire obligația de valorificare a deșeurilor, chiar autoritatea pârâtă statuând, expres, în raportul de inspecție că nu s-a respectat obligația de informare. Menționează că obligația de valorificare a deșeurilor este prevăzută de art. 14 și 16 din HG nr. 621/2005, iar obligația de informare la art. 17 din aceeași hotărâre de guvern, legiuitorul prevăzând, la art. 26 alin. 1 din același act normativ, sancțiuni distincte pentru cele două obligații. Din actele dosarului rezultă că - și-a îndeplinit obligația de valorificare, singurul lucru ce se poate imputa fiind acela că, dintr-o eroare regretabilă, nu s-a menționat că predările au fost făcute pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute de legislația mediului. În concluzie, conchide reclamanta, prin avocat, ambele condiții sunt îndeplinite, solicitând instanței suspendarea executării actului atacat până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamanta - România SRL a chemat în judecată pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 270/07.12.2009 privind obligații la Fondul pentru Mediu constatate și accesoriile calculate în raportul de inspecție nr. 294 înregistrat la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. 40599, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția Buget Finanțe, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, Decizia de impunere nr. 270/07.12.2009 a fost emisă de Administrația Fondului pentru Mediu în urma unei inspecții fiscale desfășurate la sediul acesteia, inspecție prin care s-a verificat modul de constituire și de întocmire declarațiilor lunare privind obligațiile de plată la veniturile fondului pentru Mediu, modul de calcul și de virare a veniturilor Fondului pentru Mediu, precum și modul de organizare și conducere a evidenței fiscale și contabile, în perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2007.
Reclamanta mai arătat că, deși depășit obiectivele anuale de valorificare a deșeurilor din ambalaje, Administrația Fondului pentru Mediu fixat în sarcina acesteia, prin Decizia de impunere, obligația de a plăti integral contribuțiile către Fondul pentru Mediu, că împotriva Deciziei de impunere a format contestație, înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. 43566/23.12.2009.
Referitor la prima condiție prevăzută de disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ, aceea ca paguba invocată de petent să fie una iminentă și suficient de importantă pentru justifica suspendarea executării actului atacat, reclamanta a susținut că prin această executare ar fi supusă unui prejudiciu considerabil și imposibil de reparat care ar împiedica- să-și continue activitatea, după cum se va arăta în continuare:
i) Termenul de plată fixat prin Decizia de impunere este 5 ianuarie 2010, iar în măsura în care instanța de judecată nu va dispune suspendarea executării Deciziei de impunere până la acest moment, conturile societății vor fi blocate ca urmare luării măsurii proprii, ceea ce este de natură să paralizeze activitatea societății, în condițiile în care aceasta se confruntă oricum cu criză de lichidități, determinată de criza economică;
ii) Ca urmare a prăbușirii pieței berii în anul 2009, pe fondul crizei economice, piața ambalajelor pentru bere a scăzut și ea în mod dramatic, înregistrând în exercițiul financiar al anului 2009, până în prezent, o pierdere netă de 2.348.629 lei
iii) Ca urmare a pierderilor înregistrate, în încercarea de a reduce costurile și de a scădea nivelul producției, a decis întreruperea temporară a activității și trimiterea salariaților în șomaj tehnic în perioadele 12 septembrie - 20 septembrie 2009, 5 octombrie - 1 noiembrie 2009,14 noiembrie - 31 decembrie 2009.
iv) sumei de 815.046 lei din conturile ar împiedica și plata contribuțiilor lunare datorate de aceasta către bugetele statului, contribuții având un cuantum de aproximativ 200.000 lei în fiecare lună.
În aceste condiții, reclamanta a solicitat instanței să observe că executarea silită a sumei de 815.046 lei ar împiedica-o să își desfășoare activitatea și să își onoreze obligațiile de plată curente, prejudiciu care nu ar putea fi evitat decât prin luarea măsurii suspendării Deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond.
Reclamanta a afirmat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție pentru ca instanța să poată dispune suspendarea Deciziei de impunere nr. 270 din 7 decembrie 2009, respectiv existența unui "caz justificat".
În acest sens, s-a menționat că sancțiunea plății contribuțiilor către Fondul pentru Mediu a fost aplicată pentru singurul motiv că, nu s-a precizat în mod expres, pe facturi și contracte, faptul predării deșeurilor în scopul îndepliniri obiectivului anual de valorificare, astfel că rațiunea pentru care suma de 815.946 lei a fost stabilită în sarcina este reprezentată de îndeplinirea defectuoasă, de către aceasta, obligației de informare.
Reclamanta a apreciat că Administrația Fondului pentru Mediu ar fi trebuit să îi aplice exclusiv sancțiunea incidentă în cazul nerespectării obligației de informare - amenda contravențională - iar nu sancțiunea incidentă în cazul neexecutării obligațiilor de valorificare - plata contribuțiilor la Fondul pentru Mediu, deoarece:
a) Obligația de realizare a obiectivului anual de valorificare a deșeurilor din ambalaje și obligația de informare sunt două obligații distincte ce incumbă importatorilor și producătorilor de ambalaje;
b) și importatorii de ambalaje și deșeuri din ambalaje sunt pasibili de aplicarea unor sancțiuni distincte, după cum nu a fost respectată obligația de valorificare ori, dimpotrivă, obligația de informare;
c) a adus la îndeplinire obiectivul anual de valorificare a deșeurilor din ambalaje. Faptul neexecutării, de către aceasta, a obligației de informare a cocontractanților săi poate conduce, cel mult, la aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, iar nu la obligarea acesteia la plata contribuției către Fondul pentru Mediu;
În concluzie, reclamanta a subliniat că Administrația Fondului pentru Mediu a procedat în mod nelegal la obligarea acesteia la plata sumei de 815.046 lei cu titlu de contribuție la Fondul pentru Mediu, că sancțiunea corectă, la care ar fi trebuit să se oprească Administrația, ar fi fost amenda contravențională, conform art. 26 alin. 1 lit. e) din nr.HG 621/2005, această concluzie fiind în concordanță și cu scopul avut în vedere de legiuitor la momentul instituirii obligației de a plăti contribuții la Fondul pentru Mediu.
În dovedirea acțiunii s- administrat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată la data de 26.01.2010. pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 270/2009, invocând, în esență, următoarele:
Instanța se poate pronunța asupra temeiniciei cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal numai după ce reclamanta a achitat o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, potrivit art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, în caz contrar cererea fiind inadmisibilă.
Simpla susținere a reclamantei cum că, prin cuantumul ridicat al sumei, executarea actelor fiscale atacate ar perturba grav activitatea economică a societății, nu este de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal.
În situația de față, reclamanta nu a probat motive temeinice și pagubă iminentă în patrimoniul său.
Cazul bine justificat, care presupune că este probată de la început îndoială puternică asupra legalității actului, nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, astfel cum procedează reclamanta, deoarece acestea vizează fondul actului care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.
Existența unui caz justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumțiilor de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ-fiscal care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia, iar reclamanta nu a arătat și nu a motivat existența unei astfel de îndoieli.
În conformitate cu disp. art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul d procedură fiscală, reclamanta și- îndeplinit obligația de plată unei cauțiuni în valoare de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În acest sens, s-a depus la dosarul cauzei recipisa de consemnare nr. -/1 emisă de CEC BANK - Unitatea la data de 22.01.2010, în valoare de 81.504,60 lei reprezentând 10% din valoarea contestată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Prin urmare, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:
a) să fie introdusă plângerea prealabilă împotriva actelor administrative vătămătoare;
b) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004;
c) să fie vorba despre un caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În speță, prima condiție necesară pentru dispune suspendarea executării actului administrativ este îndeplinită, întrucât reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 270 din 7 decembrie 2009, înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu, sub nr. 43566/23.12.2009 ( 14-22).
Potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Așadar, se observă că disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 au în vedere condiția pagubei iminente din perspectiva prevenirii ei și nu existenței efective.
Analizând îndeplinirea acestei cerințe, Curtea constată că executarea actului administrativ este de natură a cauza reclamantei un prejudiciu însemnat viitor și previzibil, în condițiile în care termenul de executare obligației de plată stabilit prin decizia de impunere este de 5 ianuarie 2010, iar nerespectarea acestuia, în lipsa unei decizii de suspendare dispusă de instanță, determină declanșarea procedurii de executare silită prin indisponibilizarea sumei de 825.014 lei din conturile societății.
O atare măsură este de natură să producă perturbare însemnată în activitatea reclamantei, raportat la pierderile înregistrate pe fondul crizei economice, care au determinat întreruperea temporară a activității și trimiterea salariaților în șomaj tehnic în perioadele 12 septembrie - 20 septembrie 2009, 5 octombrie - 1 noiembrie 2009,14 noiembrie - 31 decembrie 2009 ( 154-177 dosar).
În accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin "cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Examinând aparența legalitate a Deciziei de impunere nr. 270/07.12.2009, prin prisma situației de fapt și argumentelor juridice prezentate de reclamantă, Curtea reține că există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actului administrativ, având în vedere că dispozițiile HG nr. 621/23 iunie 2005 reglementează distinct obligațiile de valorificare și de informare ce revin importatorilor și producătorilor de ambalaje, urmând fi aplicare sancțiuni distincte, după cum nu a fost executată obligația de valorificare ori, dimpotrivă, obligația de informare.
Stabilirea în sarcina reclamantei obligației de plată contribuțiilor la Fondul pentru Mediu, sancțiune prevăzută de art. 26 alin. 2 din HG nr. 621/2005, în situația nerespectării obligației de valorificare, în condițiile în care s- reținut în sarcina acesteia îndeplinirea defectuoasă obligației de informare, prin faptul că nu s- precizat în mod expres, pe facturi și contracte, faptul predării deșeurilor în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare, este împrejurare de natură să creeze îndoială serioasă în privința legalității deciziei de impunere.
În consecință, pentru motivele de fapt și de drept evidențiate, Curtea constată că acțiunea promovată de reclamantă este întemeiată și urmează să dispună, în temeiul disp. art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea acesteia și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 270/07.12.2009 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta - ROMÂNIA SRL, cu sediul în B, șos. - nr. 2. camera A1, sector 4, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, nr. 294, Corp A, sector 6.
Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 270/07.12.2009 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.EI
Tehnored.CB/ 4ex.
17.02.2010
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion
