Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 560/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 560/CA
Ședința publică de la 17 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Leocadia
Grefier -
Pe rol pronunța rea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
recurent - UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAȘUL, cu sediul în oraș Hîrlău,-, județul I, în contradictoriu cu intimații - - I și CONSILIUL LOCAL -PRIN PRIMAR, având ca obiect suspendare executare act administrativ( Dispoziția Primarului oral Hîrlău nr.380/26.03.2008), recurs împotriva sentinței numărul 869/CA/03.10.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15 decembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 17 decembrie 2008.
După deliberrae,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă 869/CA/3.10.2008 a Tribunalului Iașis -a dispus:
Respinge cererea de suspendare a efectelor actului de desemnare a ofertei câștigătoare ca urmare a licitației publice din data de 31.03.2008 organizată de pârâtă, formulată de reclamanta - -, cu sediul în municipiul I,- în contradictoriu cu pârâta Unitatea administrativ-teritorială orașul Hîrlău, reprezentată de Consiliul Local al orașului Hîrlău, ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2008,3 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu de avocat.
A reținut instanța de fond:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta - - a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al orașului Hîrlău și Unitatea administrativ teritorială Hîrlău, tribunalul să dispună prin hotărârea ce o va pronunța suspendarea executării actului de desemnare a ofertei câștigătoare emis de Comisia de evaluare desemnată de Primarul orașului Hîrlău prin Dispoziția nr.360/26.03.2008.
La termenul de judecată din data de 09.09.2008 instanța a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și excepția lipsei calității procesuale pasive a Unității administrativ teritoriale Hîrlău și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Hîrlău.
A fost atașat dosarul licitației organizată de pârât.
În dovedirea acțiunii părțile au administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză instanța reține că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect întrucât prin Sentința civilă nr.879/03.10.2008 Tribunalul Iașia anulat licitația organizată de pârâtă în vederea concesionării suprafeței de - teren, pentru exploatare argilă, precum și actele ulterioare a căror efecte reclamanta a solicitat să fie suspendate.
În consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a promovat cerere de recurs pârâta Orașul Hîrlău, considerând-o ca lipsită de temei legal în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră recurenta că în mod eronat instanța de fond a respins excepția privitoare la lipsa de calitate procesuală pasivă a Consiliului Local Hîrlău, ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale în instanță, și a obligat Orașul Hîrlău la plata cheltuielilor de judecată conform art.274 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, consideră recurenta că nici cuantumul onorariului de avocat la care a fost obligată, în cadrul cheltuielilor de judecată admise, nu a fost cenzurat de instanță, suma de 2008,3 lei fiind vădit disproporționată față de obiectul pricinii și onorariilor, astfel că solicită admiterea recursului, cu casarea sentinței de fond.
Intimata prin întâmpinare solicită respingerea recursului promovat în cauză, calitatea procesuală a Consiliului Local Hîrlău în speță decurgând din prevederile art.5 din OUG 54/2006, ce-i conferă calitatea de concedent în contractele de concesiune, "în numele" unității administrative proprietare a bunurilor concesionate, iar litigiul viza tocmai legalitatea unei licitații privind concesionarea unor bunuri proprietatea orașului Hîrlău.
Cât privește cuantumul onorariului de avocat acordat de instanța de fond cu titlu de cheltuieli de judecată, consideră intimata că în cauză a fost făcută o corectă aplicare atât a prevederilor art.274 Cod procedură civilă, cât și a art.132 al.(2) din statutul profesiei de avocat, ce stabilește criteriile de stabilire a onorariilor de avocat, criterii respectate în cauză de apărătorul său ales la cuantificarea onorariului pretins pentru cauza de față.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, corect s-a reținut în cauză de instanța de fond faptul că cererea reclamantei - - I, de suspendare în temeiul art.14 din Legea contenciosului administrativ, a actului de desemnare a ofertei câștigătoare emis de Comisia de evaluare numită în scopul concesionării suprafeței de - teren aflat în proprietatea Consiliului Local Hîrlău, a rămas fără obiect, urmare anulării licitației prin sentința civilă 879/3.10.2008 a Tribunalului Iași.
Având în vedere faptul că recursul promovat de pârâta Orașul Hîrlău în cauză, vizează doar pretinsa nelegalitate a obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în fapt, raportat prevederilor art.4 și 9 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, autoritatea administrativă locală ce dispune de resurse financiare proprii este reprezentată de "orașul" Hîrlău, așa încât doar din conturile acestuia poate fi efectuată plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul de față.
În acest context, apare ca fiind lipsit de relevanță faptul că instanța de fond, deși prin încheierea de ședință din 9.09.2008 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Hîrlău, a obligat prin hotărârea pronunțată Unitatea administrativ-teritorială orașul Hîrlău, "reprezentată de Consiliul Local al orașului Hîrlău", la plata cheltuielilor de judecată, deși în realitate art.62 din Legea 215/2001 recunoaște calitatea de reprezentant al orașelor, comunelor, etc. instituției primarului, consiliile locale având doar caracter deliberativ - calitate în care a și figurat ca organizator al licitației privind bunurile proprietate privată a autorității administrative locale în litigiu (orașul Hîrlău).
Numai că, față de circumstanțele de fapt și de drept incidente în cauză, confuziile operate de instanța de fond asupra calității procesuale a pârâtelor chemate în judecată nu sunt de natură a conduce la modificarea sentinței de fond, atât timp cât acestea au căzut efectiv în pretenții - în sensul art.274 Cod procedură civilă (prin rămânerea fără obiect a cererii de suspendare) -, iar autoritatea administrativă deținătoare de resurse financiare, din care să poată opera plata respectivă, este orașul Hîrlău.
Cât privește cenzura onorariului de avocat acordat de instanța de fond, solicitată a fi operată de recurentă, Curtea constată că această ingerință în contractul de asistență juridică încheiat de intimată și apărătorul său nu se justifică în cauză, nefiind incidente condițiile de admisibilitate a cenzurii recunoscute de art.274 al.(3) Cod procedură civilă în favoarea instanței, față de urgența pe care o implica derularea procedurii de suspendare în cauză, și totodată importanța pentru societatea reclamantă a obținerii dezideratului de suspendare, dată fiind utilitatea pentru aceasta a obținerii concesionării exploatației de argilă, ce se constituie ca principala sa materie primă în desfășurarea procesului de producție.
Raportat considerentelor de mai sus, Curtea va proceda la menținerea sentinței civile 869/CA/2008 a Tribunalului Iași, cu consecința respingerii cererii de recurs promovată de pârâta Oraș Hîrlău.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Orașul Hîrlău împotriva sentinței civile nr.869/CA/03.10.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea recurentului Orașul Hîrlău privind plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
13.2009.-
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Leocadia