Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 63/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 63/2010
Ședința publica din data de 15 februarie 2010
Instanța constituita din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de suspendare a Ordinului nr. 2295 din 09.10.2009 al Ministrului interimar al Agriculturii Pădurilor și dezvoltării Rurale formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - PRIN INTERIMAR.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. pr. Civ.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 2 noiembrie 2009, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - PRIN INTERIMAR, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea efectelor ordinului nr.2295 emis la data de 09 octombrie 2009, cerere întemeiată pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin ordinul nr.1469/28.05.2009 a fost numit în funcția de DIRECTOR ADJUNCT - DOMENIUL Implementare producție vegetala și animală, politici de piață, fond funciar, în cadrul Direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală până la ocuparea postului prin concurs.
Cu toate acestea, prin ordinul nr.2295/09.10.2009 a fost eliberat din această funcție, fără nici o motivare, ori argumentare în drept a măsurii.
Reclamantul consideră nul și nelegal ordinul nr.2295/09.10.2009, motiv pentru care a formulat plângerea prealabilă, conform art.7 din legea contenciosului administrativ.
Ordinul este nelegal, pentru neîndeplinirea condițiilor de fond și formă ale acestuia, dar și pentru faptul că această măsură s-a luat unilateral, cu toate că nu a fost împlinit termenul pentru care se făcuse numirea.
Se susține că până în prezent, nu s-a organizat nici un concurs pentru ocuparea postului de manager, iar măsura eliberării din funcție nu a fost motivată în fapt și încadrată în drept.
Apreciază că până la soluționarea plângerii prealabile, se poate dispune suspendarea executării actului administrativ atacat și că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.
În ce privește "cazul bine justificat" se arată că starea de fapt și de drept legată de emiterea acestui act este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Apoi, ordinul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât fost luat înainte de expirarea perioadei pentru care a fost numit în funcție, fără nici o argumentare.
În ce privește "paguba iminentă", definită ca fiind prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, este și ea îndeplinită dacă se are în vedere prevederile materiale ce-i sunt cauzate și care reprezintă diferența de la salariul funcției pe care a revenit la salariul de manager.
În ce privește "introducerea cererii prealabile", reclamantul face dovada prin depunerea unui exemplar de pe aceasta și a confirmării faptului că ea a fost trimisă organului emitent al actului, conformă și îndeplinirea acestei cerințe.
Prin întâmpinarea înregistrată la 30 noiembrie 2009, pârâtul MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE arată că, eclamantul a fost director coordonator adjunct, solicită suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea cauzei pe fond, însă trebuie avut în vedere că cererea reclamantului excede cadrului legal, respectiv nr.OUG37/2009, iar acesta a exercitat atribuțiile funcției în baza contractului de management nr.140/28.05.2009. Ori, în cazul admiterii cererii reclamantului dispoziția legală invocată ar fi practic anulată, reclamantul rămânând în funcția de director coordonator adjunct cu mult peste termenul impus de legiuitor.
Mai mult, reclamantul a fost numit prin Ordinul nr. 1469/29.05.2009 director coordonator adjunct în conformitate cu dispozițiile nr.OUG37/2009, iar acesta a exercitat atribuțiile funcției în baza contractului de management nr.140/28.05.2009, acte normative care legitimează numirea prin ordin de ministru a managerului interimar, pe o perioadă de 6 luni. La finele acestei perioade se încheia mandatul pe care legea dispune că ministrul îl poate acorda.
Pentru aceste condiții pârâta solicită admiterea excepției invocate și respingerea cererii ca fiind inadmisibilă. "
Pe fond, față de suspendarea actului administrativ atacat solicită a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi dispusă suspendarea actului administrativ prevăzute în art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Se susține că, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reiese că este necesar a fi întrunite cumulativ cele două condiții, care prin tonul lor restrictiv-imperativ denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "cazului justificat" și a "iminenței producerii pagubei". Cele două condiții nu se consideră a fi . prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparența de ne legalitate a actului administrativa cărui executare se solicită a fi suspendată. Existența cazului bine justificat în sensul art. 14 poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o . puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Simpla afirmație a persoanei vătămate în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de act. 14 din lege nu este suficientă în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte existența cazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente. Este vorba, așadar, de efecte ale actului administrativ unilateral ireparabile, prejudiciul creat fiind greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Astfel prezumția de nelegalitate nu poate opera în condițiile în care actul administrativ este rezultatul prerogativei legale a emitentului. Astfel, pe de o parte în conformitate cu dispozițiile art. IV alin.1, 4 și dispozițiilor art.V din nr.OUG105/2009, "Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrative - teritoriale, Precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa mr.1, precum și adjuncții acestuia. Sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează.
Persoanele care urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin.3 se numesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr.1, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile art.
Evaluarea cunoștințelor și aptitudinilor manageriale pe baza unor proiecte de management se organizează de ordonatorii principali de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr.1".
Față de dispozițiile legii invocate, reține faptul că în speța dedusă judecății nu poate opera prezumția de nelegalitate, actul administrativ fiind emis în exercitarea prerogativelor legale și conform acestora.
Examinând cererea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 14 alin 1 di Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, suspendarea actelor administrative unilaterale poate fi dispusă de instanță până la soluționarea cereriiîn cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În speță instanța va aprecia că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale amintite mai sus sunt îndeplinite. Astfel, cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine justificate întrucât se poate susține cu temei că este posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia cu consecința producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale, ipoteza normei legale fiind îndeplinită.
Este cunoscut faptul că art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 condiționează suspendarea executării unui act administrativ deexistența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente,condiții cerute a fi îndeplinite și a căror verificare trebuie făcută prin raportare la definițiile pe care însuși legiuitorul le-a dat acestor expresii/termen, respectiv la art. 2(1) lit.ș) și t).
Mai mult, afirmațiile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.
Totodată prin nr. R(89) 8 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei se arată că măsurile de protecție provizorie - ce pot îmbrăca și forma suspendării executării actului administrativ - pot fi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze prejudicii grave ireparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui cazprima facieîmpotriva validității actului respectiv, ipoteză întrunită în speță.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia cererea de suspendare formulată de către reclamant ca fiind fondată, iar în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 o va admite, va dispune suspendarea ordinului nr.2295 din data de 09 octombrie 2009 emis de pârâtul MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE până la pronunțarea instanței de fond.
Trebuie subliniat că doptarea unei astfel de soluții este, de altfel, în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții.
De altfel, Curtea a statuat constant că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).
Cum Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul. în B M-/65, jud. M împotriva pârâtului MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în B, sector 3,- și în consecință:
Dispune suspendarea ordinului nr. 2295 emis de pârât la 09.10.2009.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red.S/Dact.
4 ex./17.02.2010
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
