Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 633/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 633/CA

Ședința publică de la 15 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier - - -

Pe rol, judecarea acțiunii promovată în contencios administrativ de reclamantul - cu domiciliul în T,-,.14,.C,.13, județul T, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - cu sediul în B, sector 3,-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7.12.2009 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.12.2009 și 15.12.2009.

CURTEA:

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la 29.2009 și înregistrată sub nr-, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale () în temeiul art.14 din legea nr.554/2004 a solicitat suspendarea executării Ordinului nr.2172/9.2009.

În motivarea cererii se arată că în urma examenului pentru ocuparea postului de director coordonator în cadrul Centrului Județean de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a încheiat un contract de management iar prin Ordinul nr.1132din 28.05.2009 emis de a fost numit în funcția de director coordonator al

Conform art.1 alin.1 din ordinul nr.1019/25.05.2009, acesta este asimilat contractului individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată de 1 an.

Prin ordinul pe care îl contestă a fost revocat din funcție fiind invocate o serie de acte normative dintre care, singurul care ar avea legătură cu revocarea contractului de management ar fi OUG nr.105/2009.

Conform art.9 alin.1 lit.c) contractul de management poate înceta la inițiativa ordonatorului de credite prin revocarea sa din funcție pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege, cu notificarea prealabilă scrisă cu minim 15 zile înainte de aplicarea măsurii.

În ordinul ce ține loc de decizia de încetare nu este menționat temeiul încetării contractului de management, în concret ci se face o trimitere generală la " în alte situații prevăzute expres de lege".

Întrucât în cuprinsul deciziei nu este prevăzut motivul pentru care acest contract încetează, este de presupus că decizia pe care o contestă se referă la un motiv legal de încetare care să fi intervenit înainte de împlinirea termenului de 4 ani pentru care contractul a fost încheiat. Ori, acest motiv legal nu poate fi altul decât cel prevăzute la art.9 alin.1 lit.c) din contractul de management, situație în care era necesară evaluarea sa ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Ordinul pe care-l contestă nu conține elemente prevăzute de dispozițiile art.62 alin.2 Codul Muncii.

Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 astfel că, se impune suspendarea executării ordinului nr.2179/9.2009.

În susținerea cererii depune: ordinul nr.2172/9.2009, contractul de management, ordinul nr.1132/2009 și factura chitanță nr.-/67062 pentru notificare cu confirmare de primire.

Pârâta legal citată, prin întâmpinare invocă excepția lipsei de obiect, iar pe fond solicită respingerea cererii ca nefondată.

Potrivit art.137 Cod pr.civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate.

Excepția este neîntemeiată și va fi respinsă din următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul, în temeiul art.14 din legea nr.554/2004 a solicitat suspendarea executării ordinului nr.2172/9.2009 emis de pârâtă.

Susținerea pârâtei potrivit căreia cererea nu are obiect este neîntemeiată întrucât așa cum s-a arătat, acesta vizează suspendarea executării actului administrativ.

Apărările pârâtei vizează de fapt excepția admisibilității cererii formulată în cauză, însă și acestea sunt neîntemeiate în raport cu dispozițiile art.14 din legea nr.554/2004, care permit reclamantului formularea unei cererii privind suspendarea executării actului administrativ.

Pe fond, instanța reține următoarele:

Prin ordinul nr.1132/28.2009 reclamantul a fost numit în calitate de director coordonator în cadrul Centrului județean de plăți și intervenție pentru agricultură

În baza acestui ordin s-a încheiat contractul de management pentru funcția respectivă pe o perioadă de 1 an.

Potrivit art.9 din contractul de management acesta încetează:

a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;

b) la inițiativa ordonatorului principal de credite, în cazul evaluării directorului coordonator ca necorespunzător;

c) prin revocarea din funcție a directorului coordonator de către ordonatorul principal de credite pentru neîndeplinirea și îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege și de prezentul contract de management, cu notificarea prealabilă scrisă cu minimum 15 zile înainte de aplicarea măsurii;

d) prin renunțarea de către directorul coordonator la prezentul contract de management, cu notificarea prealabilă scrisă cu minim 15 zile înainte de data renunțării;

e) prin acordul părților;

f) prin decesul său punerea sub interdicție judecătorească a directorului coordonator;

g) prin desființarea sau reorganizarea serviciului public deconcentrat;

h) în alte situații prevăzute expres de lege.

Înainte de încetarea contractului de management conform art.9 pct.a, prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, pârâta a dispus prin ordinul nr.2172/9.2009 încetarea contractului de management, după expirarea perioadei de preaviz de 15 zile perioada care începe la 12.2009.

Din preambulul ordinului a cărui suspendare se solicită se menționează ca temei al emiterii sale art.IV și XIV din OUG nr.105/2009, art.65 alin. (1) din Legea nr.53/2003, art.9 alin.(1) lit.h din contractul de management nr.74/15.VIII.2009.

Dispozițiile art.65 alin.1 din Codul Muncii prevăd concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice sau a reorganizării activității.

Dispozițiile art.IV din OUG, prevăd situația desființării funcțiilor publice dar și modalitatea de realizare a conducerii serviciilor publice deconcentrate.

În atare condiții, ordinul a cărei suspendare a executării se solicită trebuia să aibă ca temei art.9 lit.g din Contractul de management încheiat între părți. Mai mult decât atât, prin art.VIII din OUG nr.105/2009 s-a menționat că, contractele de management aflate în derulare își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate, sau după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.

Potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Sunt cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004). Paguba iminentă este prejudiciu material viitor și previzibil, sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (art.2 alin.1 lit.s din Legea nr.554/2004).

Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, ele determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers, nu poate fi vorba de iminența pagubei când cazul nu este bine justificat.

În speță, prin actul administrativ a cărui suspendarea executorii se solicită, s-a stabilit ca după împlinirea termenului de preaviz, încetarea contractului de management înainte de împlinirea termenului pentru care a fost încheiat.

Așa cum s-a mai arătat, motivul încetării contractului de management este prevăzut în preambulul ordinului nr.2172/2009 și nu este clar evidențiat întrucât pe de o parte se are în vedere desființarea funcției reclamantului, iar pe de altă parte încetarea contractului de management, pentru altă situație expres prevăzută de lege (lit.h) prevăzută de contract, care nu se coroborează cu motivul prevăzut în contractul de management (art.9 lit.g).

Toate aceste aspecte, sunt de natură să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat.

Prin punerea în executare a deciziei s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantului prin lipsa venitului de natură salarială.

Ca atare, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 in stanța va admite cererea și va dispune suspendarea executării ordinului nr.2172/2009 cu consecința derulării contractului de management ce a fost încheiat pentru o perioadă scurtă de timp (1 an).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei de obiect.

Admite cererea promovată în contencios administrativ de reclamantul - cu domiciliul în T,-,.14,.C,.13, județul T, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - cu sediul în B, sector 3,-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Dispune suspendarea Ordinului nr.2172/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 decembrie 2009.

Președinte, Grefier,

- -

Red.hot.jud.-/19.01.2010

Tehnored. 4 ex./20.01.2010

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 633/2009. Curtea de Apel Constanta