Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 647/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 647

Ședința publică din 9 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui

GREFIER: ---

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE - INSPECȚIA, având ca obiect suspendare executare act administrativ conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 - Decizia nr. 290 din 13.10.2009, emisă de Inspecția.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea se află la al doilea termen de judecată, este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Raportat la cauza dedusă judecății se reține că reclamanta a fost legal citată pentru acest termen de judecată cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și excepția lipsei procedurii prealabile, însă nu s-a prezentat și nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Curtea unește cu fondul cauzei excepțiile invocate de pârât prin întâmpinarea depusă și, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

După rămânerea cauzei în pronunțare a sosit la dosarul cauzei, prin fax înregistrat la registratura instanței, concluzii scrise din partea reclamantei cu privire la excepțiile invocate.

CURTEA:

Prin cererea formulată la data de 20 octombrie 2009 sub nr-, reclamanta a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se suspende efectele Deciziei nr. 290/13.10.2009 emisă de Inspecția din cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, întemeiat pe dispozitiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completările ulterioare.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că prin eciziei nr. 290/13.10.2009, a Inspectorului General de Stat -, s-a decis ca, începând cu data de 14.10.2009, încetarea ontractului său de management nr. 66/25.05.2009, potrivit prevederilor nr.OUG 105/2009, contract încheiat în baza Ordinul nr. 930/25.05.2009, prin care a fost numită în functia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial d e Munca

În aceste condiții, considerând nulă si nelegală decizia nr. 290/13.10.2009, a formulat plângere prealabilă, conform art. 7 din Legea contenciosului administrativ.

Având în vedere aceste aspecte, reclamanta a preciat că până la solutionarea plângerii prealabile, se poate dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, fiind întrunite cerintele prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv "cazul bine justificat", starea de fapt si de drept legate de emiterea acestui act fiind de natură să creeze o îndoiala serioasă în privinta legalității actului administrativ.

Astfel, actul administrativ a cărui revocare o solicită reclamanta pe calea procedurii prealabile vizează încetarea contractului de management, cu toate că nu sunt întrunite niciuna din situatiile prev. în art. 9 din contractul de management.

Pe de altă parte, a mai subliniat reclamanta, ca urmare a încetării efectelor acestui contract, a rămas în continuare pe functia în care a fost numită prin Ordinul nr. 930/25.05.2009, însă i s-a interzis să exercite în concret atributele functiei.

De asemenea, a precizat reclamanta, contractul de management I-a încheiat cu MINISTERUL MUNCII si a fost semnat de către ministru, pe când decizia atacată a fost emisă de inspectorul general de stat, din cadrul Inspectiei, situatie în care încetarea contractului s-a dispus de către o altă persoană decât cea cu care s-a încheiat contractul.

Reclamanta a apreciat decizia atacată ca nefiind motivată în fapt si in drept, fapt pentru care ea este sanctionabilă cu nulitatea.

În ce priveste "paguba iminentă", reclamanta apreciază că și această condiție este îndeplinită, raportat la împrejurarea că, prin efectele deciziei atacate nu a fost revocată sau eliberată din functie si, ca urmare, a trebuit să exercite toate atributele acesteia, pe această functie nefiind numită o altă persoană, acordându-i-se drept de semnătură, situație care o împiedică să-și desfăsoare activitatea în conditii normale.

In privința "introducerii cererii prealabile", reclamanta a arătat că și această condiție a fost îndeplinită cu organului emitent al actului atacat.

În concluziile scrise, reclamanta a reiterat cele menționate în cuprinsul cererii de suspendare formulate, cu mențiunea că decizia de încetare a contractului de management a fost motivată cu dispozitiilor nr.OUG 105/2009 si ale Ordinului nr. 1636/09.10.2009, privind delegarea de competență, fără a se indica, în mod concret, temeiul de drept al luării măsurii si fără o motivare în fapt a acesteia.

Referitor la dispozițiile nr.OUG 105/2009, reclamanta a arătat că la data intrării în vigoare a ordonantei, nu avea un contract de management în vigoare si cu toate acestea, și-a pierdut statutul si celelalte drepturi prevăzute de lege, fiind înlăturată din functie, fără a exista un act în acest sens.

În final, reclamanta a menționat că atât dispozițiile nr.OUG 105/2009 cât și cele al nr.OUG 37/2009 prevăd că numirea si revocarea din functie se face prin act administrativ emis de conducătorul autorității publice, în speță, de către ministrul de resort, dispozitie care însă nu a fost respectată.

Pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE a depus întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei, admiterea excepției lipsei competenței materiale a Curții de APEL CLUJ - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, a excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale precum și exceptia lipsei procedurii prealabile.

În privința excepția lipsei competenței materiale a Curții de APEL CLUJ - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal de a soluționa cauza dedusă judecății, pârâtul a învederat că otrivit p. art. IV alin. 7 din nr.OUG 105/06.10.2009 contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, astfel că soluționarea cauzei dedusă judecății reprezentând un litigiu de muncă este de competența materială a tribunalului - sectia conflicte de muncă conform art. 2 alin. 1 lit. c din pr.civ. coroborat cu art. 284 din Codul Muncii și art. 71 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Referitor la xcepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale, pârâtul a precizat că ecizia nr. 290/13.10.2009 a cărei suspendare este solicitată este emisă de Inspecția, iar potrivit Anexei nr. 2 lit. A punctul II din nr.HG 11/23.01.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 1 din Legea nr. 108/1999, republicată, pentru înființarea și organizarea Inspecției, Inspecția este organ de specialitate al administrației publice centrale, are personalitate juridică și poate sta în instanță în nume propriu.

În aceste condiții, pârâtul apreciază că în cauză are calitate procesuală pasivă numai Inspecția emitenta deciziei a cărei suspendare este solicitată.

Admiterea exceptiei lipsei procedurii prealabile a fost argumentată de pârât prin invocarea art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, respectiv de faptul că reclamantul înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ, trebuia să efectueze procedura prealabilă prevăzută imperativ de lege, astfel că eîndeplinirea procedurii prealabile are drept consecință respingerea acțiunii reclamantei, ca inadmisibilă.

În final, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantei nu este timbrată, fapt ce conduce la anularea acesteia.

Analizând cererea de suspendare formulata de către reclamantă curtea reține următoarele:

Prin ecizia nr. 290/13.10.2009, a Inspectorului General de Stat s-a decis ca, începând cu data de 14.10.2009, încetarea ontractului de management nr. 66/25.05.2009, potrivit prevederilor nr.OUG 105/2009, contract încheiat în baza Ordinul nr. 930/25.05.2009, prin care a reclamanta fost numită în functia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial d e Munca

Reclamanta a timbrat cererea de suspendare cu taxa judiciară de timbru 10 ron si timbru judiciar 0,3 ron.

Referitor la xcepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale, pârâtul a precizat că ecizia nr. 290/13.10.2009 a cărei suspendare este solicitată este emisă de Inspecția, iar potrivit Anexei nr. 2 lit. A punctul II din nr.HG 11/23.01.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 1 din Legea nr. 108/1999, republicată, pentru înființarea și organizarea Inspecției, Inspecția este organ de specialitate al administrației publice centrale, are personalitate juridică și poate sta în instanță în nume propriu.

În aceste condiții, pârâtul apreciază că în cauză are calitate procesuală pasivă numai Inspecția emitenta deciziei a cărei suspendare este solicitată.

Cererea de suspendare a fost formulată de către reclamantă în contradictoriu cu "Inspecția din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale" - prin urmare cu emitentul deciziei, excepția lipsei calității procesuale pasive urmând a fi respinsă. Desigur că există o anumită deficiență de formulare cu privire la indicarea pârâtului din cererea de suspendare, dar din modul de redactare rezultă în mod cert că are calitatea de pârât Inspecția. Mai mult examinând decizia nr 290/13.10.2009 această poartă antetul " MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale, Inspecția " - fila 5, reclamanta indicând exact această denumire din antetul deciziei. Ori invocarea propriei culpe pentru respingerea cererii părții adverse nu poate fi primită.

Potrivit Legii nr 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției, respective art 1 și 2 din lege - se înființează Inspecția, organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu sediul în municipiul Inspecția are personalitate juridică și este finanțată de la bugetul de stat și din venituri extrabugetare. Inspecția are în subordine inspectorate teritoriale de munca, unități cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare județ și în municipiul

În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile instanța reține că reclamanta a depus la dosarul cauzei plângerea prealabilă - fila 4, dar nu a făcut dovada că această plângere a fost transmisă pârâtului, deși a fost citată cu acestă mențiune (fila 31). Art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, impune reclamantului înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ, să efectueze procedura prealabilă prevăzută imperativ de lege, astfel că eîndeplinirea procedurii prealabile are drept consecință respingerea acțiunii reclamantei, ca inadmisibilă. În lipsa dovezii că s-a efectuat procedura prealabilă, (în sensul că s- comunicat plângerea), Curtea va dmite excepția lipsei plângerii prealabile și în consecință va respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a deciziei nr. 290/13.10.2009 emisă de INSPECȚIA din cadrul formulată de către reclamanta .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în B, Str. - -, nr. 2-4, sector 1.

Admite excepția lipsei plângerii prealabile și în consecință:

Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a deciziei nr. 290/13.10.2009 emisă de INSPECȚIA din cadrul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE formulată de către reclamanta, domiciliata in B M,-, jud..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 9 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

--- - ---

Red./18.12.2009

Dact./5 ex./

Președinte:Gabriel Adrian Năsui
Judecători:Gabriel Adrian Năsui

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 647/2009. Curtea de Apel Cluj