Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 68/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA Nr. 68/F/CA/2008

Ședința publică de la 07 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Marieta Florea

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței mandatarul ales al reclamantei, avocat A, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că reclamanta a făcut dovada avansării taxelor judiciare de timbru, chitanțele justificative fiind depuse la dosar - la fila 12 chitanța în valoare de 4 lei și la fila 13 chitanța în valoare de 6 lei. De asemenea s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Mandatarul ales al reclamantei depune la dosar dovada comunicării cererii de revocare a Ordinului nr. 74/17.03.2008 pârâtei și copia procesului verbal de constatare a contravenției nr. 922/665 din 28.01.2008 și declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii de suspendare.

Mandatarul ales al reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, învederând instanței că pe procesul verbal de constatare a contravenției nu apare ca și măsură complementară acea propunere de suspendare a autorizației. Pe de altă parte, față de valoarea redusă a așa-zisului prejudiciu, respectiv față de valoarea mică a mărfii care a făcut obiectul confiscării, aproximativ 2.000.000 lei ROL, mandatarul reclamantei apreciază vădit disproporționată măsura suspendării autorizației.

Pentru aceste motive, pe larg expuse în cererea promovată, mandatarul reclamantei solicită a se dispune suspendarea ordinului nr. 74/17.03.2008 referitor la suspendarea autorizației reclamantei pentru efectuare de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase, până la pronunțarea instanței de fond.

Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului și concluziile expuse oral, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar - reclamanta AIa solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună în contradictoriu cu pârâta B suspendarea Ordinului 74/2008 emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului contestat.

În motivarea cererii reclamanta arată că ordinul a fost întemeiat pe procesul verbal de constatare a contravenției, care a fost modificat pe cale judecătorească, prin sentința civilă nr. 2296/1.04.2008, înlocuindu-se sancțiunea amenzii cu avertismentul.

Reclamanta susține că Ordinul de suspendare a autorizației de efectuare de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase emisă pe numele reclamantei îi creează mari prejudicii, măsura fiind vădit disproporționată cu cantitatea și valoarea bijuteriilor de confiscate ( 48,66 grame - în valoare de 182,47 lei ) urmare faptului că produsele nu ar fi prezentat marca de garanție proprie sau marca de certificare.

În drept se invocă prev. Art. 14 din Legea 554/2004.

Cererea este legal timbrată cu 10 lei taxă timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Instanța apreciază cererea de suspendare ca fondată pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul 74/17.03.2008 emis de s-a dispus suspendarea autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase nr. 3168/19.09.2005 eliberată de pentru pentru o perioadă de o lună, pentru punctul de lucru din Sibiu,-.

Reclamanta a demarat procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea 554/2004 - sens în care a formulat și depus la dosar cererea de revocare a ordinului.

Potrivit art. 14 din Legea 554/2004 " În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond ".

Reclamanta a depus și o copie după minuta sentinței civile nr. 2296/1.04.2008 a Judecătoriei Sibiu, prin care s-a admis în parte plângerea petentei împotriva procesului verbal de contravenție nr. 922/665/28.01.2008 al Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, dispunându-se înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Ordinul 74/2008 s-a întemeiat pe procesul verbal de constatare a contravenției, care a fost desființat parțial.

Având în vedere acest aspect, precum și valoarea redusă a mărfii confiscate, se apreciază că suspendarea autorizației produce consecințe grave și disproporționate asupra activității reclamantei, astfel că, fiind îndeplinite cerințele art. 14 din Legea 554/2004 se va admite cererea și se va dispune suspendarea ordinului până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O TĂ RĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B și în consecință:

În temeiul art. 14 din 554/2004 suspendă executarea Ordinului nr. 74/17.03.2008 emis de B până la pronunțarea instanței de fond.

Executorie de drept.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. /4 ex./16.04.2008

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Marieta Florea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 68/2008. Curtea de Apel Alba Iulia