Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 69/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Sentința civilă nr. 69/2008
Ședința publică de la 12 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre pronunțare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - B în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, având ca obiect suspendare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința din 10 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 286/32/26.05.2008 reclamanta Bas olicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei nr. 8 din 25.03.2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea LP- Ba S. role B, până la soluționarea definitivă, în fața instanțelor judecătorești competente, a contestației administrative și, implicit, încetarea oricărei forme de executare până la expirarea duratei suspendării, respectiv, încetarea măsurii asiguratorii a popririi instituită prin decizia nr. -/19.03.2008.
Înmotivarea cereriireclamanta a susținut următoarele:
Prin decizia nr. -/19.03.2008 emisă de către Administrația Finanțelor Publice B - Serviciul inspecție fiscală s-a instituit măsura asiguratorie a popririi pe conturile sale, împotriva acestei decizii formulând contestație în temeiul art. 129 alin. 11 și art. 172 din Codul d e procedură fiscală.
Ulterior, pârâta Administrația Finanțelor Publice Bae mis decizia nr. 8/25.03.2008 prin care i s-a angajat răspunderea solidară alături de debitoarea LP- B, pentru suma de 1.087.306 lei. Această decizie a fost contestată pe cale administrativă întrucât este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii solidare, respectiv: nu a existat niciun control direct din partea sa asupra societății debitoare, doamna - neîndeplinind funcția de administrator și, chiar dacă ar fi îndeplinit-o, aceasta nu înseamnă că a exercitat un control asupra debitoarei al cărei administrator nu avea puteri de decizie și de control; nu reiese existența vreunei legături de cauzalitate între insolvabilitatea LP- și activitatea sa, organele fiscale nefăcând nicio dovadă a acestei legături.
Sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Astfel, ca urmare a înființării popririi asupra conturilor sale se află în imposibilitate de a plăti salariilor celor 320 de angajați, a contribuțiilor la bugetul statului, a facturilor emise de furnizori, a facturilor pentru chirie; în aceste condiții va fi nevoită să plătească penalități, vor fi sistate de către furnizori aprovizionarea cu materii prime și furnizarea de utilități, ceea ce va determina încetarea producției, nerespectarea termenelor de livrare a produselor și paralizarea întregii sale activități, fapt de natură să afecteze grav imaginea societății și însăși existența acesteia, putând determina, în final falimentul.
Prinîntâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Bas usținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În esență, pârâta a arătat următoarele:
Sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii solidare cu debitoarea LP-, fiind aplicabile dispozițiile art. 27 alin. 2 lit. c) din Codul d e procedură fiscală. Criticile reclamantei de nelegalitate a deciziei nr. 8/2008 vizează aspecte care țin de esența raportului juridic consemnat în deciziei; ori, cu ocazia soluționării cererii de suspendare, verificarea împrejurărilor de fapt și de drept este limitată la crearea îndoielii serioase, iar nu a certitudinii asupra legalității actului administrativ.
Suspendarea executării deciziei nr. 8/2008 ar produce bugetului general consolidat o pagubă fără posibilitatea de recuperare, pe când întoarcerea executării în cazul anulării deciziei este posibilă prin formularea unei cereri de restituire.
Examinând actele și lucrările dosarului,curtea de apelconstată următoarele:
În fapt,
Prin decizia nr. 8 din 25.03.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice B s-a decis atragerea răspunderii solidare a reclamantei B pentru obligațiile de plată restante în cuantum de 1.087.306 lei ale debitoarei LP- S-a reținut, în fapt, următoarele: LP- a fost administrată de - conform actului adițional nr. 3266/14.12.2004, persoană care a fost împuternicită, prin procură specială, să reprezinte și; reclamanta a închiriat utilajele debitoarei LP-, conform contractului de închiriere nr. 1 din 1.12.2005; debitoarea LP- a fost declarată insolvabilă în condițiile Codului d e procedură fiscală; reclamanta, indirect, a controlat debitoarea, a desfășurat și desfășoară efectiv aceeași activitate ca și debitoarea și este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 27 alin. 2 lit. c) din Codul d e procedură fiscală, în sensul că are raporturi de muncă cu cel puțin J dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitoarei; între starea de insolvabilitate a LP- și activitatea reclamantei există legătură de cauzalitate. În drept, au fost reținute dispozițiile art. 176 și ale art. 27 alin. 2 lit. c) din Codul d e procedură fiscală.
Împotriva deciziei pentru angajarea răspunderii solidare reclamanta a formulat contestație administrativă, în temeiul art. 205 din Codul d e procedură fiscală. Contestația administrativă a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 45917/14.04.2008. Anterior emiterii deciziei nr. 8/25.03.2008, Administrația Finanțelor Publice B - Activitatea de inspecție fiscală a instituit, în temeiul art. 129 din Codul d e procedură fiscală, prin decizia înregistrată sub nr. -/19.03.2008, măsura asigurătorie a popririi asupra disponibilităților bănești și asupra veniturilor reclamantei Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat (pe cale separată), la data de 3.04.2008, contestație la executare în temeiul art. 129 alin. 11 și art. 172 din Codul d e procedură fiscală; pe calea contestației reclamanta a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, precum și suspendarea măsurii asigurătorii a popririi până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.
Prin sentința civilă nr. 178/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20.05.2008, a fost deschisă, la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice B, procedura insolvenței debitoarei a LP-, administrator judiciar fiind desemnat
Reclamanta a depus la dosar, în susținerea acțiunii, centralizatorul de salarii pentru luna martie 2008; situația datoriilor bugetare la data de 31.03.2008, din care rezultă un cuantum al acestor datorii de 60.530 lei; notificarea nr. 254/19.04.2008 prin care Agroindustriala, proprietarul spațiului în care își desfășoară activitatea reclamanta, i-a adus la cunoștință neîndeplinirea obligațiilor contractuale rezultând din contractul nr. 2/5.12.2005, respectiv neplata chiriei pentru luna aprilie, de 28.832,99 lei, a consumului de energie electrică pentru luna martie, de 20.799,27 lei și a penalităților de întârziere de 1475,32 lei; facturile fiscale emise de furnizorii reclamantei de servicii și bunuri; adresa nr. 1578/9.06.2008 prin care administratorul judiciar al debitoarei LP- i-a solicitat reclamantei ca, până la data de 15.06.2008, să achite contravaloarea chiriei restante pentru luna mai 2008, precum și a chiriei aferente lunii iunie 2008, potrivit stipulațiilor din contractul de închiriere nr. 1/20005.
Din documentația care a stat la baza deciziei a cărei suspendare s-a cerut, depusă de pârâtă, rezultă următoarele:
După ce, prin somația nr. 78.135/6.10.2005, a LP- a fost somată de pârâtă să-și achite obligațiile bugetare, aceasta ( LP- ) a închiriat reclamantei utilajele cu care desfășura activitatea de producție de încălțăminte, în acest sens fiind încheiat contractul de închiriere nr. 1/1.12.2005. Odată cu închirierea utilajelor de producție de la LP- la reclamantă au fost transferați și muncitorii care lucrau pe aceste utilaje, transfer care rezultă din centralizatorul fișelor fiscale la nivel de angajator pentru anul 2006 și din situația contractelor de muncă înregistrate la ITM
Conform actului adițional al LP-, autentificat sub nr. 3266/14.12.2004 la. -, asociat unic al societății a devenit cetățeanul italian Marra, iar administrator -. Aceeași persoană, -, a fost împuternicită de asociații societății reclamante - Pietro, Pietro și - cu puteri depline și nelimitate, să îndeplinească oricare din sarcinile mandatului, respectiv să reprezinte societatea să reprezinte asociații și societatea în fața oricăror persoane fizice și juridice, a organelor administrative, financiare și judecătorești, a notarului public competent pentru ca, în numele asociaților și al societății, să îndeplinească toate actele și formalitățile necesare unei bune organizări a; în acest sens, mandatara a fost împuternicită, între altele, să încheie și să semneze contracte de muncă pentru angajarea de personal. Procura specială din care rezultă mandatul dat a fost autentificată de un notar din Italia, iar legalizarea semnăturii traducătorului s-a făcut sub nr. 10850/14.12.2005.
Angajarea răspunderii solidare a fost atrasă și față de asociatul și administratorul LP- - Marra și - - prin decizia nr. 14 din 9.04.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice
În drept,
Reclamanta a făcut dovada formulării contestației administrative - care a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 45917/14.04.2008 - astfel că este îndeplinită condiția formală prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, de sesizare, în condițiile art. 7 din lege, a autorității publice care a emis actul a cărui suspendare se solicită. Însă, în privința solicitării reclamantei de a se dispune încetarea măsurii asigurătorii a popririi, o astfel de dovadă nu a fost făcută și nici nu putea fi făcută, dat fiind faptul că poprirea nu a fost dispusă prin decizia nr. 8/25.03.2008 - care urmează să fie supusă controlului instanței de contencios administrativ - ci printr-o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii; ori, împotriva unei astfel de decizii și actelor prin care se aduce la îndeplinire calea de atac este contestația la executare prevăzută de art. 172 din Codul d e procedură fiscală, astfel cum se prevede expres prin art. 129 alin. (11) din același cod, cale pe care reclamanta, de altfel, a urmat-o și în cadrul căreia a solicitat suspendarea executării măsurii popririi.
În privința condițiilor de fond impuse de același text pentru suspendarea executării, se rețin următoarele:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Atât cazul bine justificat, cât și paguba iminentă au o definiție legală în art. 2 alin. (1) lit. t) și respectiv, lit. s) din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat este definit prin raportare laîmprejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă reprezintă unprejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Sub aspectul cazului bine justificat se constată, în primul rând, că reclamanta nici măcar nu a arătat motivul pentru care instanța investită cu suspendarea executării ar trebui să o dispună. Doar atunci când s-a referit la motivele pentru care a contestat pe cale administrativă decizia de angajare a răspunderii solidare, reclamanta a menționat că aceasta este nelegală întrucât nu a existat un control indirect din partea sa asupra societății debitoare și că nu există vreo legătură de cauzalitate între insolvabilitatea LP- și activitatea sa. detaliate la cazul bine justificat au fost făcute de reclamantă prin concluziile scrise, însă acestea nu pot analizate întrucât depășesc cu mult susținerile reclamantei care au fost făcute în condiții de contradictorialitate.
Chiar dacă s-ar considera că motivele pentru care reclamanta consideră că există un caz bine justificat sunt cele pentru care a formulat contestația administrativă, instanța nu le poate reține întrucât presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei. Aceasta în condițiile în care, în raport de dispozițiile în temeiul cărora a fost atrasă răspunderea solidară a reclamantei - respectiv art. 27 alin. (2) lit. c) din Codul d e procedură fiscală potrivit cărora persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile Codului d e procedură fiscală cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită condiția de a avea raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin J dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului - și de situația de fapt rezultând din documentația care a stat la baza emiterii deciziei nr. 8/25.03.2008 nu se poate reține o situație care să creeze o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului.
În privința pagubei iminente se constată că reclamanta a făcut dovada faptului că, începând cu luna martie 2008, are datorii la bugetul de stat, la furnizorii de servicii, bunuri și utilități și la proprietarii spațiului și ai bunurilor închiriate. Însă, pe de o parte, neîndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat lipsește de semnificație faptul dovedit de reclamantă, iar pe de altă parte, nu se poate reține executarea deciziei nr. 8/25.03.2008 i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării deciziei, având în vedere că, în această ipoteză, reclamanta ar fi îndreptățită să i se restituie sumele executate, în temeiul art. 117 din Codul d e procedură fiscală.
Față de cele ce preced, reținând, în principal, inexistența cazului bine justificat, curtea de apel va respinge cererea de suspendare a executării deciziei pentru angajarea răspunderii solidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr. 8 din 25.03.2008 emisă de pârâta B, cerere formulată de reclamanta " " - B cu sediul în B,-, județul B în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului B cu sediul în B,-, județul
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2008.
Președinte,
- - - Grefier,
- -
.
13.06.2008, 4 ex.
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga