Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 705/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 705/

Ședința publică din 25 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul Colegiul Național Al. Tg.-M împotriva sentinței nr.387 din 18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-pârât prin avocat în substituirea av. și intimata-reclamantă prin avocat, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind timbrat cu 2 lei(32 dosar) și 0,15 lei timbru judiciar.

Reprezentanta recurentului-pârât depune la dosar delegația de substituire, concluzii scrise și alte înscrisuri, arătând că pe rolul Tribunalului Mureș nu este înregistrat nici un dosar pe fondul litigiului, respectiv având ca obiect anularea deciziei contestate. La întrebarea instanței declară că nu contestă înregistrarea plângerii prealabile dar având în vedere faptul că nu a fost înregistrată acțiune în anulare pe rolul instanței în termen de 60 de zile de la acordarea suspendării, această măsură încetează de drept. Susține de asemenea că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.14 din Legea nr.554/2004 întrucât acest contract nu este unul administrativ, este un act rezultat dintr-un raport de dreptul muncii.

Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului-pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul constatării încetării de drept a măsurii suspendării întrucât reclamanta nu a înregistrat pe rolul instanței acțiune în anularea deciziei în termen de 60 de zile de la acordarea suspendării. Solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei-reclamante solicită respingerea recursului, aceste fiind nemotivat în drept și nu se referă la sentința criticată ci la celălalt proces care este de fapt un litigiu de dreptul muncii. În plus susținerile de azi ale recurentului-pârât modifică obiectul cererii de recurs și exced dispozițiilor procedurale.

CURTEA,

Prin sentința nr. 387 din 18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Mureșs -a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții M și Colegiul Național Al. Tg.-M și s-a dispus suspendarea executării deciziei din 17.03.2008 a Consiliului de Administrație al M, comunicată reclamantei prin adresa nr.299/17.03.2008 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea actului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat și obținut menținerea ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, urmărind prelungirea contractului de muncă existent între ea și pârâte. Ulterior, ca urmare a unei reclamații, s-a hotărât anularea aprobării pe motivul lipsei avizului prealabil al Consiliului profesoral al școlii. Din analiza procesului verbal al ședinței din 17.03.2008 nu rezulta însă că s-ar fi luat o asemenea decizie de anulare a deciziei anterioare, iar ulterior postul reclamantei a fost declarat vacant și scos la concurs, fapt ce justifica măsura suspendării executării actului atacat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Colegiul Național Al. Tg.-M prin director solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziei din 17.03.2008 a Consiliului de Administrație al

În motivarea cererii de recurs se arată că reclamanta nu este îndreptățită la menținerea ca titular în funcția didactică atâta timp cât nu a respectat procedura prevăzută de lege pentru a fi aplicabile disp.art.128 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, respectiv nu a solicitat avizul din partea Consiliului profesoral care era obligatoriu. Nerespectând această procedură ea nu putea beneficia de prelungirea perioadei de îndeplinire a funcției de cadru didactic în cadrul Colegiului Național Al. Tg.-M, acesta fiind motivul pentru care Mad ecis anularea hotărârii Consiliului de Administrație prin care s-a aprobat menținerea reclamantei în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare.

În continuare se face o analiză a activității desfășurate de reclamantă în cadrul colegiului și în ceea ce privește organizarea examenelor pentru atestatul de limbă engleză tip se arată că nu are nici o legătură cu sistemul public de învățământ, nu este o obligație profesională și nu este necesar ca acest examen să se desfășoare în cadrul colegiului.

Prin întâmpinarea depusă de M se face precizarea că această instituție nu-și însușește recursul declarat de pârâtul Colegiul Național Al. Tg.-M, că se justifică suspendarea efectelor hotărârii Consiliului de Administrație prin care s-a revocat hotărârea care a dispus prelungirea activității reclamantei în condițiile în care această hotărâre este contestată pe fond și formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Mureș. În continuare se arată că Legea nr.128/1997 prin art.128 permite menținerea ca titular a reclamantei în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, aceasta îndeplinind toate criteriile prevăzute de acest text legal.

Prin concluziile scrise depuse la dosar de către recurenta Colegiul Național Al. Tg.-M se invocă și încetarea de drept a măsurii suspendării dispusă de instanță prin sentința recurată, întrucât reclamanta nu a introdus o acțiune în anularea actului în termen de 6o de zile de la data pronunțării suspendării. Suspendarea s-a dispus la data de 18.06.2008 iar la data de 25.09.2008 pe rolul instanței nu este înregistrată nici o acțiune în anularea hotărârii a cărei suspendare s-a dispus prin sentința recurată.

Examinând hotărârea primei instanțe prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat însă pentru alte motive decât cele arătate în cererea de recurs:

Legiuitorul prin art.14 din Legea nr.554/2004 a reglementat suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță, condițiile pentru obținerea suspendării fiind existența actului administrativ, dovada pagubei iminente și dovada că persoana vătămată s-a adresat cu plângere prealabilă în condițiile art.7 din același act normativ.

Potrivit disp.art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 "actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Verificând dacă în speță ne aflăm în prezența unui act administrativ în sensul disp.art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, instanța de control constată că reclamanta a solicitat pârâtelor menținerea ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, invocând disp.art.128 din Legea nr.128/1997 potrivit cărora "personalul didactic din învățământul preuniversitar cu gradul didactic I sau cu titlu științific de doctor, care dovedește competență profesională deosebită poate fi menținut ca titular în funcție didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere cu avizul Consiliului profesoral al unității de învățământ exprimat în urma votului nominal deschis și cu aprobarea inspectoratului școlar".

Prin această cerere reclamanta a urmărit prelungirea contractului de muncă existent între ea și pârâte prelungire ce putea fi obținută printr-un act adițional la contractul de muncă, act încheiat în baza aprobării consiliului profesoral și avizului inspectoratului școlar.

Întrucât prin acțiunea de fond dedusă judecății se urmărește practic modificarea raporturilor de muncă existente între reclamantă și pârâte, raporturi stabilite prin contractul de muncă încheiat între părțile litigante, instanța de control apreciază că actul a cărui suspendare se solicită nu are caracterul unui act administrativ întrucât efectele juridice ale actului emis de M, ulterior revocat de aceeași instituție, stabilea raporturi juridice de dreptul muncii și nicidecum de drept administrativ în condițiile în care reclamanta nu îndeplinea o funcție publică.

Potrivit disp.art.281 muncii jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz colective de muncă precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali stabilite potrivit Codului muncii.

Nefiind în prezența unui raport juridic de drept administrativ și în cadrul unui raport de dreptul muncii, cererea reclamantei formulată în temeiul art.14 din Legea nr.554/204 de suspendare a deciziei din 17.03.2008 a Consiliului de administrație a Ma pare ca fiind inadmisibilă, astfel că instanța de recurs în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va admite recursul pârâtului Colegiul Național Al. Tg.-M și va modifica hotărârea primei instanțe în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării deciziei din 17.03.2008 emisă de Consiliul de Administrație al M, cerere formulată de reclamanta.

În baza disp.art.274 pr.civ. intimata va fi obligată să plătească recurentului Colegiul Național Al. Tg.-M suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâtul prof. în calitate de director al Colegiului Național "Al. ", cu sediul în Tg.-M,-, jud.M, împotriva sentinței nr.387 din 18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.

Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării formulate de reclamanta, domiciliată în Tg.-M, B- 1 - 2. nr.197,.21, jud.

Obligă intimata reclamantă să plătească recurentei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

14.10.2008

2 exemplare

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 705/2008. Curtea de Apel Tg Mures