Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 732/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 732
Ședința publică din 09.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
Grefier: ---
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta - ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din 26 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.02.2010 și la data de azi, 09.02.2010.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 22 decembrie 2009, reclamanta - ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI suspendarea executării:
- pct. 2.1.1. din Decizia de impunere nr. 102 din 02.06.2009 cu privire la bligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina în cuantum de 672.731 lei reprezentând: 392.437 lei impozit pe veniturile din România obținute de persoane juridice nerezidente și majorări de întârziere aferente;
- pct.1.1 din dispoziția de măsuri nr. 23243/09.06.2009 privind obligarea reclamantei la diminuarea pierderii fiscale pe anii 2003 (cu suma de 699.982 lei), 2003 (cu suma de 471.823 lei), 2005 (cu suma de 511.502 lei), 2006 (cu suma de 584.158 lei), 2007 (cu suma de 267.166 lei);
- pct.2.1 din dispoziția de măsuri privind obligarea reclamantei la imputarea/recuperarea de la persoanele juridice nerezidente prezentate la lit. B2 capitolul III 9 din raportul de inspecție fiscală nr. 23011/29.05.2009, a diferențelor de impozit stabilite suplimentar în sarcina.
Prin raportul de inspecție fiscală ce stă la baza actelor fiscale sus menționate s-a reținut că în perioada verificată: 01.10.2003 - 30.06.2008, reclamanta a declarat impozitul pe veniturile nerezidenților calculat prin utilizarea cotelor de impozitare prevăzut în convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate cu statele de rezidență ale furnizorilor externi, în lipsa certificatelor de rezidență fiscală.
S-a mai reținut că nu s-a calculat și nu s-a reținut la sursă impozitul pe veniturile realizate de nerezidenții menționați în lista de la pct. A3 a raportului, că s-au încadrat corect ca redevențe sumele plătite furnizorilor menționați la pct. B2 din raport, dar nu s-a calculat și reținut impozitul aferent veniturilor realizate de nerezidenți pe considerentul că se aplică art.12 alin.1 al convențiilor conform cărora veniturile se impun în statul de rezidență al furnizorilor.
La secțiunea "impozit pe profit" din raportul de inspecție fiscală s-a stabilit că societatea a înregistrat contabil anumite cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională a agenților, persoane fizice și juridice, autorizate să vândă produsele de asigurare pe bază de contract de mandat.
În susținerea "cazului justificat", reclamanta arată că poate dovedi că deține certificatele de rezidență fiscală sau că pentru aplicarea cotelor de impozit utilizate de nu era necesară prezentarea acestor certificate.
Cu privire la impozitul pe profit, arată că organul fiscal a refuzat să aplice regula generală prevăzută de art. 21 alin.1 din Codul fiscal și să verifice dacă cheltuielile realizate de cu perfecționarea profesională a colaboratorilor sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Dreptul organului fiscal de a stabili în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare aferent anului 2003 era prescris la data emiterii actelor fiscale.
Plățile către furnizorii menționați la cap. A3 nu constituie redevență și nu pot fi impozitate prin aplicarea cotelor de impozit pe profit, deoarece remunerează prestări de servicii și nu transferul dreptului de folosințe asupra unor produse software protejate de drepturi de autor, respectiv transfer de know-how, în sensul art.7 pct.5 din Codul fiscal.
Plățile efectuate de și care nu au avut caracter de redevență nu erau supuse impozitării în România.
În ce privește cea de-a doua condiție legală, reclamanta arată că în cazul punerii în executare a actelor fiscale va rezulta în patrimoniul societății o pagubă iminentă egală cu valoarea sumelor impuse suplimentar prin decizia de impunere.
Executarea dispoziției de măsuri ar cauza importante prejudicii rezultate din modificarea situațiilor financiare pe ultimii 5 ani urmată de depunerea declarațiilor rectificative în acest sens. Pe de altă parte, societatea riscă să fie impozitată suplimentar în condițiile în care pierderile pe anii anteriori vor fi diminuate.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și prevederile legale aplicabile în materie, Curtea constată, în aplicarea art. 14 alin. 1 corob. cu art. 2 lit. t din legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită prima dintre condițiile legale pentru suspendarea executării actelor administrative.
Cu privire la decizia de impunere, motivele invocate de reclamantă au în vedere pe de o parte administrarea de probe noi (acte) față de cele avute în vedere de organele fiscale, iar pe de altă parte o interpretare diferită față de cea a organelor fiscale normelor legale aplicabile la situația de fapt.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute de organele fiscale la stabilirea impunerii, Curtea constată că împrejurările invocate de reclamantă nu sunt de natură să creeze o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul art. 2 lit. t din legea nr. 554/2004.
În ce privește dispozițiile de măsuri, Curtea constată că interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează modul de calcul al impozitului pe profit propusă de reclamant- aplicarea regulii generale, a deductibilității cheltuielilor aferente veniturilor, la situația de fapt din speță: cheltuieli ocazionate de transport, chirie, masa și cazarea suportate de reclamantă în timpul desfășurării stagiilor de pregătire profesională a colaboratorilor (agenți de asigurare cu contract de mandat), nu constituie, față de prevederile art. 21 alin. 1 și 2 lit. h Legea 571/2003, astfel cum au fost interpretate de organele fiscale, o împrejurare de natură să atragă o îndoială puternică cu privire la legalitatea actelor.
Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit împrejurări din care să rezulte necesitatea suspendării actelor pentru prevenirea unei pagube iminente.
Conform art. 2 lit. ș) din Legea 554/2004, prin "pagubă iminentă" se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Executarea actului administrativ fiscal de impunere nu este echivalentă prin ea însăși cu suportarea unui "prejudiciu viitor", în sensul art. 14.
Această concluzie se deduce din prezumția de veridicitate a actului administrativ, al cărui rol este tocmai de a restabili legalitatea prin obligația impusă.
Deci ca regulă generală, prin executarea actului fiscal nu se produce un prejudiciu, ci se repară unul.
Dacă s-ar considera altfel, ar însemna ca toate cererile în suspendarea executării actelor de impunere să fie admise în cazul îndeplinirii primei condiții legale.
Față de principiul executorialității din oficiu a actului administrativ, măsura provizorie a suspendării poate fi dispusă doar în caz de excepție, când din întreg ansamblul circumstanțelor cauzei rezultă că executarea actului ar crea pagube serioase, dificil de reparat.
Or în speță, cu privire la ambele categorii de acte fiscale, nu au fost arătate astfel de împrejurări.
În cazul admiterii acțiunii în anularea actelor contestate pot fi obținute atât întoarcerea executării (restituirea sumelor plătite) cât și repararea tuturor consecințelor de ordin material și moral produse prin executarea actelor nelegale.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de suspendare a actelor fiscale până la pronunțarea instanței de fond, ca neîntemeiată.
În ce privește cererea de restituire a cauțiunii, Curtea constată că aceasta este prematur formulată, în condițiile în care hotărârea ce se va pronunța nu este irevocabilă.
Este adevărat că art. 7231alin. 3 din civ. Cod Penal (Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate)face referire la îndestularea din cauțiune a celui îndreptățit la despăgubiri pentru întârzierea în executare, iar în cazul respingerii cererii de suspendare autoritatea fiscală nu suportă astfel de prejudicii.
Însă soluția de respingere a cererii de suspendare nu este irevocabilă, existând posibilitatea ca suspendarea să fie dispusă de instanța de recurs.
În cazul în care soluția de respingere a cererii de suspendare va rămâne irevocabilă, reclamanta poate solicita Curții restituirea cauțiunii, conform art. 332 și urm. civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea de reclamanta - ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA cu sediul în B,--64, sector 1 în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI cu sediul în B, sector 5,-, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de restituire a cauțiunii ca prematur formulată.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - ---
Red.AȘ
4 ex.
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu
