Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 74/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- SENTINȚA Nr. 74/2009
Ședința publică de la data de 14 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ROMÂNIA SA B în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI B, având ca obiect suspendare executare deciziei de impunere nr.47/23.02.2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, ca urmare a solicitării dosarului la amânări fără discuție, a răspuns consilier juridic pentru pârâtă, lipsă fiind reclamanta și apărătorul acesteia-avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 29 aprilie 2009 fost depusă de către pârâtă întâmpinare, în două exemplare, unul fiind comunicat reclamantei așa cum rezultă din dovada aflată la fila 177 dosar, iar la fila 178 dosar se află cererea reclamantei, comunicată prin fax, prin care solicită acordarea unui nou termen pentru a face dovada plății cauțiunii, după care:
Consilier juridic, având cuvântul pentru pârâta - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili cu privire la cererea apărătorului reclamantei, arată că este de acord cu termenul solicitat în cauză de aceasta. Totodată, depune la dosar, în fotocopie, un document emis de BANK și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Cu privire la cererea apărătorului reclamantei, instanța constată că același motiv de amânare a fost invocat de reclamantă și la termenul anterior. Având în vedere această împrejurare, precum și dispozițiile art. 14 alin.2 din Legea 554/2004, instanța respinge cererea de amânare și lasă dosarul pentru a fi strigat la ordine.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă același reprezentant al pârâtei, lipsă fiind reclamanta și apărătorul acesteia.
Instanța pune în discuție inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ ce face obiectul cererii de față, având în vedere nedepunerea cauțiunii de către reclamantă.
Consilier juridic având cuvântul pentru pârâtă, solicită respingerea cererii de suspendare a executării, ca inadmisibilă.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 176/32/27.03.2009 reclamanta România Bas olicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, suspendarea deciziei de impunere nr. 47/23.02.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală finalizată prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 23.02.2009, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Reclamanta a susținut, motivat, că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru ca instanța să dispună suspendarea executării deciziei de impunere.
La termenul din 14.04.2009 Curtea de APEL BACĂUa stabilit în sarcina reclamantei obligația plății unei cauțiuni în sumă de 1.200.000 lei, sumă care reprezintă mai puțin de 10% din cuantumul obligațiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere nr. 47/23.02.2009, respectiv 12.988.692 lei. Pentru ca reclamanta să facă dovada plății cauțiunii și în considerarea cererii de amânare pentru lipsă de apărare, cauza a fost amânată pentru termenul din 27.04.2009. La acest termen (27.04.2009) cauza a fost din nou amânată pentru aceleași motive și pentru ca reclamanta să depună înscrisuri considerate utile cauzei de către instanță.
Însă, nici la acest al doilea termen de judecată reclamanta nu a făcut dovada plății cauțiunii, solicitând acordarea unui nou termen de judecată (al treilea) pentru a face dovada plății cauțiunii, cerere respinsă de instanță având în vedere dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților.
Cererile repetate de amânare pentru plata cauțiunii sunt de natură a știrbi principiul celerității în condițiile în care instanța de contencios administrativ trebuie să asigure realizarea unui echilibru între interesele legitime ale tuturor părților - nu numai ale reclamantului - și o administrație publică performantă și eficientă, astfel cum rezultă din (2004) 20 Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei cu privire la controlul jurisdicțional asupra actelor administrației. Conflictul care are ca obiect un act administrativ este un conflict de ordine publică, ceea ce presupune celeritate. nu privește numai aspectele legate de probațiune, ci și modul în care pot fi interpretate cererile repetate pentru plata cauțiunii.
În materie fiscală, condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 se completează cu dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, text care prevede, în teza a II-a, că instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Neîndeplinirea acestei cerințe legale atrage respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta ROMÂNIA SA B, cu sediul în B,-, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI B, cu sediul în B,-, sector 5, de suspendare a executării deciziei de impunere nr.47/23.02.2009, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 14 Mai 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
Motivat și tehnored.sent.
20 mai 2009
4 ex.
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga