Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 751/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.751/2008
Ședința publică din 2 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Se constată că la data de 28.11.2008 a fost depusă la dosarul cauzei dovada consemnării la CEC a cauțiunii în valoare de 149.150 lei stabilite în sarcina reclamantei pentru soluționarea cererii de suspendare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2008, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 30 octombrie 2008, reclamanta G, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI B, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că în perioada 12 mai 2008 - 24 septembrie 2008 s-a efectuat o inspecție fiscală în urma căreia s-a întocmit un raport de inspecție fiscală la data de 24 septembrie 2008, iar mai apoi a fost emisă decizia de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 pentru suma totală de 1.491.441 lei, obligații fiscale neachitate.
Împotriva deciziei de impunere precum și a raportului de inspecție, a arătat reclamanta că a formulat contestație, iar în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executării deciziei.
Contestatoarea susține că sunt îndeplinite cerințele legale, în sensul că a formulat contestația prev. de art. 205.pr.fiscală împotriva actului administrativ-fiscal de impunere și că a contestat sumele stabilite în sarcina sa pentru motive de nelegalitate, fiind îndeplinite astfel cerința unui caz bine justificat prev. de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta a depus întâmpinare care însă a fost înregistrată la dosarul cauzei în data de 4 decembrie 2008, deci după data pronunțării acestei hotărâri în data de 2 decembrie 2008, însă transmisă prin fax în data de 27 nov. 2008.( 109)
În esență, prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea cererii de suspendare, susținând că nu sunt îndeplinite cerințele legale.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În urma activității de control fiscal pârâta a întocmit raportul de inspecție fiscală din data de 24 septembrie 2008 ( 31 - 68), iar ulterior a întocmit decizia de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 ( 26 - 30).
Împotriva acestui act administrativ-fiscal reclamanta a formulat contestație ( 9) potrivit disp. art. 205.pr.fiscală.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice emitente a actului atacat, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.
De asemenea, potrivit art. 215 al. 2.pr.fiscală, contribuabilul poate solicita suspendarea actului administrativ-fiscal față de care a formulat contestație cu condiția depunerii unei cauțiuni de până la 20 % din suma contestată.
În baza acestui text legal, la solicitarea instanței, reclamanta a depus o cauțiune de 149.150 lei ( 113) reprezentând 10 % din suma contestată.
Față de actele dosarului, Curtea constată că cerințele legale specifice suspendării, întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, sunt prezente în cauză.
Astfel, se poate constata că reclamanta critică aspecte de fond ale legalității determinării sumelor reținute în sarcina sa cu titlu de obligații fiscale restante, evidențiind argumentele de drept ce justifică susținerile sale.
Se mai constată și faptul că suma contestată de către reclamantă și în raport de care urmează a se începe executarea silită este mare, iar executarea acesteia fără a se acorda reclamantei posibilitatea de a-și expune punctul de vedere cu privire la legalitatea actelor administrative-fiscale este păgubitoare pentru aceasta.
Față de cele menționate anterior, în temeiul textului legal arătat, se va admite cererea și se va dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 351/25.09.2008 emisă de către pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta "" G, cu sediul în G,-, jud. C, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI, cu sediul în B,-, sector 5.
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 emisă de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI, până la pronunțarea instanței de fond.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact./5 ex./09.12.2008.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac