Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 767/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 767/
Ședința publică din 26 Iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Târgu - M,--3, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 243 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor s-a consemnat în Încheierea ședinței publice din 23 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 26 iunie 2009.
CURTEA,
Prin sentința nr. 243 din 16 aprilie 2008, Tribunalul Mureș _ Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul, reprezentant legal al Cabinetului de avocatură, situat în Târgu-M, str. -, nr. 12,.5, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 164/2006 din 24 septembrie 2007 și a deciziei de impunere nr. 121 din 21 iulie 2006, emise de pârâtă, până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr-.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin actele administrative a căror executare se cere a fi suspendată, s-au stabilit în sarcina Cabinetului de avocatură -, obligații suplimentare de plată în sumă totală de 7957 lei cu titlu de impozit pe venit dobânzi și penalități de întârziere, sumă care s-a considerat a fi substanțială, de natură să-i provoace reclamantului, în cazul în care ar fi executată înainte ca instanța să se pronunțe asupra realității ei, o pagubă iminentă.
S-a precizat în considerente că, în cazul în care obligația de plată va fi menținută de instanță, bugetul de stat nu va fi prejudiciat deoarece întârzierea plății va fi acoperită de dobânzi și penalități ce curg în continuare și pe perioada suspendării.
Hotărârea de suspendare a executării pronunțată de prima instanță a fost atacată cu recurs de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M care a solicitat modificarea în sensul respingerii cererii reclamantului, motivându-se că reclamantul nu a făcut pe deplin dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și că, suma la care a fost obligat reclamantul cu titlu de cauțiune, și anume 160 lei care reprezintă doar 2,01% din suma contestată, nu reprezintă o garanție pentru care s-ar putea dispune suspendarea actului administrativ.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, deoarece prin sentința nr. 149 din 2 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, s-a anulat parțial decizia nr. 121 din 21 iulie 2006, astfel că, dacă instanța de fond nu ar fi dispus suspendarea, recurenta ar fi abuzat în continuare de executarea silită, încasând în mod nejustificat o sumă substanțială, nedatorată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul pârâtei este fondat.
Reclamantul a formulat o cerere de suspendare a executării silite a acelor două acte administrative atacate în instanță și care formează obiectul dosarului nr-, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, fără însă a motiva cererea de suspendare, fără a face dovada existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, condiții prevăzute în mod imperativ și cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată.
În practica judiciară, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului administrativ, aspect ce vizează fondul cauzei, nu poate argumenta existența unui caz bine justificat, după cum nici cuantumul însemnat al sumei contestate nu constituie prin el însuși argument suficient pentru considera că s-a făcut dovada unui prejudiciu iminent.
Din considerentele cererii de suspendare formulată de reclamant (fila 1 dosar - al Tribunalului Mureș ) nu rezultă decât că s-a contestat suma menționată în titlu executoriu și că se cere, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, admiterea cererii de suspendare.
Instanța a admis cererea fără să aibă la dosar dovada existenței vreunui caz bine justificat sau a unei pagube iminente, apreciind doar că față de profilul activității desfășurate de reclamant suma stabilită în sarcina acestuia este substanțială și în cazul în care s-ar executa înainte de soluționarea fondului cauzei, i-ar provoca reclamantului o pagubă iminentă. Este evident că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a textului art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, deoarece, potrivit raționamentului care a stat la baza admiterii cererii de suspendare, practic, simpla înregistrare a cererii de suspendare, dovada faptului că actele administrative au fost atacate în instanță și cuantumul ridicat al sumei contestate, ar fi suficiente pentru a se dispune suspendarea executării. Raționamentul primei instanțe este greșit și în contradicție cu însăși textul legal aplicat și anume art. 15 din Legea nr. 554/2004 republicată care trebuie coroborat cu textul art. 14 din același act normativ la care se și face trimitere.
Faptul că intimatul reclamant a invocat în întâmpinare la recursul pârâtei anularea parțială a deciziei nr. 121/2006 fără a depune măcar o copie extras de pe dispozitivul sentinței indicate pronunțate de instanța de fond (sentința civilă nr. 149 din 2 martie 2009) oricum cu mult după ce instanța a dispus suspendarea executării actelor administrative contestate, nu schimbă datele problemei în sensul că nu exonerează reclamantul de obligația de a motiva cererea de suspendare și de a face dovada îndeplinirii celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată.
În ceea ce privește cauțiunea, într-adevăr cuantumul fixat de instanță este modic, dar acest aspect nu este de natură să afecteze legalitatea hotărârii în sensul pretins de recurentă, deoarece instanța, potrivit art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003 poate stabili cuantumul cauțiuniide pânăla 20% din cuantumul sumei contestate, lăsându-se astfel la latitudinea instanței cât apreciază că trebuie obligat contestatorul să plătească în cadrul acestei limite stabilite de lege.
Recursul este însă fondat pentru considerentele deja arătate, legate de lipsa motivării cererii de suspendare și de faptul că nu s-a dovedit existența celor două condiții impuse de lege pentru a se putea admite cererea de suspendare, context în care, văzând și prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,str. -. -, nr. 1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 243 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică hotărârea atacată și în consecință,m respinge cererea de suspendare formulată de.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER,
red.
tehnored. BI/2ex
jud.fond:
-8.09.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
