Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 8/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.8/CA
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
Grefier - - -
S-a luat în examinarecererea de suspendare executareact administrativformulată de reclamantul - domiciliat în T,-, județ T, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - cu sediul în B, bd. - nr.24, sector 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Acțiunea este motivată și timbrată cu 4 lei taxa judiciară de timbru și timbre judiciare în sumă de 0,30 lei.
S-a făcut referatul asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, mențiuni referitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că reclamantul, deși citat cu mențiunea de a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, nu s-a conformat dispozițiilor instanței; s-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate de pârât pe calea întâmpinării și pe fondul cererii, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod de procedură civilă.
Curtea
Asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ de față:
Verificând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea depusă și înregistrată sub nr.1496/36/02.11.2009 la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurii și Dezvoltării Rurale, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ, și anume a Ordinului nr.2087/09.10.2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivare, reclamantul arată că prin Ordinul în cauză a fost revocat din funcția de director coordonator în cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă T, fiind invocate o serie de acte normative dintre care, singurul care ar avea legătură cu revocarea contractului de management ar fi OUG nr.105/1999.
Susține reclamantul că, potrivit art.1 alin.1 din ordinul contestat, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată de 1 an, iar în ceea ce privește încetarea acestui contract sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii.
Arată că ordinul contestat este emis cu încălcarea legii, de o manieră abuzivă, acesta nu cuprinde elementele prevăzute de dispozițiile art.62 alin.2 din Codul muncii, nefiind menționat nici un motiv legal de încetare.
Apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.14 din Legea nr.554/2004 privind admisibilitatea suspendării executării actului administrativ. A formulat plângere administrativă prealabilă prev. de art.7 din legea nr.544/2004 cu referire la art.106 din Legea nr.188/1999, plângere înaintată instituției publice emitente a acului contestat.
Sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile cerute de lege, respectiv: cazul este bine justificat, fiind indicii și elemente din care rezultă că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea legii, prezumția de legalitate este răsturnată iar caracterul executoriu se impune a fi înlăturat până la momentul în care instanța de judecată se va pronunța cu privire la legalitatea și temeinicia actului administrativ.
În dovedire reclamantul a depus la dosar, în copie, Ordinul Ministrului nr.1210/28.05.2009 de numire a reclamantului în funcție; contractul de management nr.38//28.05.2009, fișa postului, ordinul contestat, factura chitanță emisă de Posta Romană SA.
Pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare invocândexcepțiile lipsei de obiect și inadmisibilitatea acțiunii;pe fond, a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În susținereaexcepției lipsei de obiect, arată că, numai în ipoteza actelor cu executare succesivă, în timp, se poate pune problema unei suspendări a executării. În speță, actul a fost executat prin eliberarea reclamantului din funcție, el fiind epuizat, astfel încât punerea în executare a actului nu se realizează, în nici un fel, prin reducerea drepturilor cuvenite, ci prin eliberarea din funcție, fără ca acest lucru să fie vizat în mod direct prin actul atacat.
Consideră că prin cererea formulată reclamantul urmărește, în esență, repunerea în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja, deci nu cu o suspendare, ipoteză care nu intră sub incidența prevederilor art.14 din legea nr.554/2004.
A invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, arătând legiuitorul statuează în mod obligatoriu, obligativitatea dovedirii, în condițiile art.7 coroborat cu art.12 din legea nr.554/2004, notificării la autoritatea emitentă a actului, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, iar reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută imperativ de lege și nu a făcut o dovadă în acest sens.
La termenul de judecată din 02 decembrie 2009 instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a face dovada formulării plângerii prealabile, acordând termen de judecată la data de 13.01.2010.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în considerarea disp. art.137 din Codul d e procedură civilă, instanța reține următoarele:
Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea ordinului nr. 2087/09.10.2009 emis de Ministerul Agriculturi, Păduri și Dezvoltării Rurale, aceasta fiind pretenția concretă a reclamantului, solicitată pentru protecția drepturilor sale și pentru a preîntâmpina producerea unei pagube în patrimoniul său ca urmare a executării acestui act administrativ contestat.
Prin urmare, excepția lipsei de obiect, invocată de pârât, are un caracter neîntemeiat, fiind respinsă pentru aceste considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din legea nr. 554/204, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."
Deși prin înscrisul depus la fila 28 din dosar reclamantul a precizat că a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pentru a face această dovadă i s-a acordat un nou termen de judecată, nu s-a probat în cauză că s-ar fi solicitat emitentului actului administrativ contestat revocarea ordinului a cărui suspendare s-a cerut.
În aceste condiții, reținând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 14 din legea nr. 554/2004, care impun cerința sesizării prealabile a autorității emitente sau a celei ierarhic superioare pentru revocarea actului administrativ unilateral a cărui suspendarea s-a solicitat, Curtea va admite excepția inadmisibiltății cererii de față, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de obiect, invocată de pârât, ca nefondată.
Admite excepția inadmisibilității cererii.
Respinge cererea de suspendareexecutare act administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în T,-, județ T, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, bd. - nr.24, sector 3, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2010.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.hot.jud.
4 ex/03.02.2010
Emis 2 com/04.02.2010
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim