Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 818/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 818
Ședința publică de la 11 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 11 februarie 2009, privind recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C împotriva sentinței nr. 2074 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - - și intimații pârâți DGFP D, Autoritatea Națională a Vămilor.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 11 februarie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării și pentru a se depune concluzii scrise de către intimata reclamantă - - a amânat pronunțarea pentru data de 18 februarie 2009.
C RTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele
Prin sentința nr. 2074 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis cererea de suspendare formulata de către - - î contradictoriu DIRECȚIA JUDETEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERATIUNI VAMALE D, D, AUTORITATEA NATIONALĂ A VĂMILOR
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP
S-a dispus suspendarea provizorie a executării Deciziilor nr. 77/31.05.2008 și nr. 144/07.07.2008 emise de către Direcția Județeană pentru Accize si Operațiuni Vamale D până la soluționarea irevocabilă a contestației asupra fondului.
S-a respins cererea de suspendare a actelor contestatoare nr. 208-244/06.06.2000 și nr. 243-244/29.06.2000.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP D retine ca nu exista identitate între titularul obligației solicitate de reclamanta si persoana paratei DGFP Pârâta nu este nici emitenta actelor contestate și nici nu are atribuții în executarea silită, ci doar de soluționare a contestației în fond asupra actelor constatatoare emise de.
În fapt s-a reținut că, prin actele constatatoare nr. 208 din 06.06.2000 și 243 din 29.06.2000 întocmite de Direcția Generală a Vămilor s-au stabilit diferențe de drepturi vamale datorate către reclamanta - - în cuantum total 54117,16 taxe vamale și TVA și -,02 - majorări de întârziere.
Împotriva acestor acte fiscale, reclamanta a formulat contestație în procedura prealabilă și ulterior în fața instanței de judecată, litigiu tranșat prin Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1024/15.03.2002 de respingere a contestației reclamantei.
Împotriva executării silite pornită de către creditoarea Direcția Regională Vamala, reclamanta a formulat contestație la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 18876/2003.
În cadrul executării silite, între reclamanta și pârâtă a intervenit o înțelegere concretizată prin procesele verbale din data de 14 decembrie 2004. Potrivit acestor acte, părțile au fost de acord cu schimbările de încadrare tarifară stabilind în sarcina expertului să aplice încadrările tarifare incidente conform HG nr.100/1998 și Legii 241/1998.
Prin sentința civilă nr.3940 din 21.04.2005 pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1582/10 nov. 2005 Tribunalului Dolja fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea - -. S-a anulat adresa de înființare poprire nr. 19879/12.09.2003 emisă de Direcția Regională Vamală S-a constatat că societatea petentă datorează la data de 01.02.2003 bugetului de stat drepturi vamale, dobânzi și penalități în sumă totală de 258.296.209 lei.
Cu toate acestea, ulterior, au fost emise noi decizii de impunere nr. 77/31.05.2008 și respectiv nr. 144/07.07.2008 prin care s-au calculat majorări de întârziere la nivelul debitului inițial stabilit prin actele constatatoare nr. 208-244/06.06.2008 nr. 243-244/29.06.2000, majorării în cuantum total de 213.785 lei.
Față de aceste noi debite s-a pornit executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 238/250.
Deciziile de impunere nr.77/31.05.2008 și nr. 144 din 07.07.2008 emise de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale D au fost contestate de către reclamanta - -, contestație respinsă prin Decizia nr. 145/03.09.2008 emisă de DGFP
Din interpretarea dispozițiilor legale ale art. 15 și art. 14 din Legea 554/2004 s-a reținut că pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării unui act administrativ trebuie îndeplinite cumulativ 3 condiții: existenta contestației în fond cu privire la actele a căror suspendare se solicită, invocarea unui caz bine justificat și dovada unei pagube iminente.
În acest sens s-a reținut că reclamanta a solicitat anularea Deciziilor de impunere nr. 77/31.05.2008, respectiv nr. 144/07.07.2008, cauza făcând obiectul dosarului nr-.
Sub aspectul cazului bine justificat, în contextul stări de fapt mai sus reținute s-a constat că argumentele invocate sunt aparent valabile și de natură a crea un dubiu asupra temeiniciei debitului ce se execută în contra reclamantei, temeinicie si legalitate ce va fi analizată însă de către instanța investită cu anularea actelor.
Sub aspectul pagubei iminente s-a reținut că executarea silită deja demarată având ca obiect un debit si cuantum ridicat ar putea crea un dezechilibru major în activitatea societății reclamante. Deși condiția "pagubei iminente" se analizează distinct de cea a "cazului bine justificat" nu poate fi ignorată în speță, legătura indisolubilă între aparenta temeiniciei motivelor invocate pe de o parte, și caracterul iminent al prejudiciului material.
Interpretarea s-a arătat că impune și prin prisma principiilor ce se deprind din prevederile Recomandări nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei potrivit cărora este necesar să se asigure o protecție jurisdicțională provizorie în sensul evitării pe când posibil a producerii unui prejudiciu ireparabil.
Referitor la suspendarea actelor constatatoare s-a reținut, că întrucât aceste acte conțin constatări de fapt și de drept, și doar deciziile de impunere stabilesc concret suma susceptibilă de a fi executată silit, astfel este inadmisibila.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În acest sens s-au invocat dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 cod procedură civilă arătându-se că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente astfel cum s-a procedat în speță de către prima instanță.
S-a precizat că instanța de fond nu a indicat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea că se impune a înlătura apărările formulate de pârâtă și nu a făcut referire la probele administrate și din care ar fi rezultat temeinicia susținerilor reclamantei.
Simpla invocare a unor argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actelor administrative fiscale a căror executare s-a solicitat a fi suspendată nu poate conduce la concluzia că sunt întrunite condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea executării.
Astfel, susținerea societății potrivit căreia prin achitarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri vamale și accesorii aferente s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu în patrimoniul societății s-a arătat că nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actelor administrative fiscale atacate.
De asemenea, cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă actele administrative în privința cărora s-a solicitat suspendarea executării nu constituie prin el însuși un argument suficient pentru a se dispune măsura suspendării executării actelor administrative fiscale.
S-a arătat și că susținerile reclamantei potrivit cărora cazul bine justificat derivă din aceea că instanțele de judecată au reținut că aceasta nu datorează sumele pentru care s-a pornit executarea nu pot fi reținute, deoarece nu există nici o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În condițiile în care actele constatatoare au fost menținute de instanța supremă, constituind titluri executorii există temei și justificare pentru executarea datoriei vamale.
S-a arătat că în mod greșit s-a reținut argumentul reclamantei în sensul că prin executarea silită s-ar ajunge la blocarea activității comerciale a acesteia, intrarea în incidență de plată, cu consecințe grave pentru angajații societății, deși nu a fost probat.
Prezentându-se istoricul creanței s-a arătat că actele constatatoare nr. 208 - 224 din 06.06.2000 și nr. 243 - 244 din 29.06.2000 au fost contestate de reclamantă iar prin decizia nr. 1024/15.03.2002 Curtea de APEL CRAIOVA - secția contencios administrativ a admis recursul, a casat sentința primei instanțe și pe fond a respins acțiunea reclamantei.
S-a invocat că ulterior reclamanta a făcut mai multe demersuri pentru a zădărnici punerea în executare.
Având în vedere faptul că majorările de întârziere aferente drepturilor vamale au fost calculate inițial până la data de 12.09.2003 și ținând seama de plata efectuată de societate la data de 12.07.2005 Direcția județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Dae mis următoarele decizii: 212/31.12.2007, 77/31.05.2008 și 144/07.07.2008.
Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii au fost contestate de reclamantă fiind menținute prin Decizia nr. 145/03.09.2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041cod procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, se constată că aceasta este nefondat în considerarea următoarelor aspecte:
Din interpretarea prevederilor art. 14 din rezultă că pentru admiterea cererii de suspendare a executării este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: existența unei pagube iminente și existența unui caz bine justificat.
Astfel, în aprecierea îndeplinirii primei cerințe, anume aceea a existenței unei pagube, în mod temeinic prima instanță a pornit de la premisa că demararea procedurii executării silite instituie prin ea însăși o prezumție de iminență a prejudiciului neputându-se reține argumentul recurentei în sensul că paguba iminentă poate fi apreciată numai în raport de modul cum se desfășoară în concret executarea.
Coroborând acest aspect cu suma ce reprezintă obiectul cererii de suspendare și care urmează a fi indisponibilizată, 213.785 lei, reținută ca fiind semnificativă, se constă că în cauză poate fi reținută iminența pagubei, condiție necesară pentru a se dispune suspendarea actelor administrativ fiscale.
Existența unui cuantum "mare" al creanței nu justifică aprioric acordarea suspendării însă acest element a fost analizat corespunzător de prima instanță subsumat noțiunii de pagubă iminentă și coroborat cu celelalte elemente care trebuiesc analizate pentru a se determina dacă în cauză se poate reține existența unui astfel de prejudiciu, reținându-se în mod corespunzător că există suficiente elemente de natură să conducă la concluzia că în situația executării imediate a creanței societatea reclamantă ar putea fi adusă în situația imposibilității continuării activității.
Aprecierea existenței cazului bine justificat care să permită suspendarea executării unui act administrativ fiscal se realizează de către instanța de judecată potrivit dreptului intern prin prisma analizei legalității sau nelegalității aparente a acestuia.
În mod corespunzător însă prima instanță a analizat existența cazului bine justificat raportat la faptul că ulterior deciziei Curții Supreme de Justiție invocată prin motivele de recurs, în cadrul executării silite, între părți a intervenit o înțelegere concretizată prin procesele din 14 decembrie 2004, potrivit cărora părțile au fost de acord cu schimbările de încadrare tarifară, stabilind în sarcina expertului să aplice încadrările tarifare conform HG 100/1998 și Legii 241/1998.
Esențial în speță este și faptul că prin sentința civilă nr.3940 din 21.04.2005 pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1582/10 nov. 2005 Tribunalului Dolja fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea - -. S-a anulat adresa de înființare poprire nr. 19879/12.09.2003 emisă de Direcția Regională Vamală S-a constatat că societatea petentă datorează la data de 01.02.2003 bugetului de stat drepturi vamale, dobânzi și penalități în sumă totală de 258.296.209 lei.
De asemenea existența cazului bine justificat trebuie apreciată și prin faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată iar executarea înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității creanței constatate prin actul fiscal reprezintă un motiv întemeiat de suspendare a executării acestui act.
În acest context, fiind în discuție plata unei sume apreciabile, măsura suspendării executării actului fiscal de impunere apare ca fiind mai oportună decât soluția neinstituirii suspendării, în această din urmă ipoteză situația economico - financiară a reclamantei putând fiind grav afectată prin raportare la situația pârâtei care își pot valorifica oricând creanța.
intereselor părților poate fi privită și ca o aplicație particulară a principiului proporționalității consacrat de art. 5 din ca principiu general al sistemului comunitar. Aceasta înseamnă că la soluționarea cererii de suspendare a unui act administrativ fiscal instanța de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului de impunere până la pronunțarea instanței de fond este sau nu mai puternic decât interesul statului de a se executa actul la scadență, chiar înainte ca instanțele să se pronunțe asupra legalității sale.
Deși unul dintre principiile dreptului administrativ este acela al executării din oficiu a actelor administrative întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate, atâta timp cât instanța de judecată, urmare a contestării actului administrativ, este în curs de verificare a legalității acestuia, este echitabil ca acesta să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
Se are în vedere și că soluția de admitere a cererii de suspendare formulată de intimata reclamantă a fost solid argumentată de prima instanță atât prin raportare la dispozițiile legii interne - art. 14 din Legea nr,554/2004 modificată - cât și prin raportare la normele europene, respectiv deciziile Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei exprimate sub formă de recomandări către statele membre, cu referire la concretă la nr. R/89/8/13 septembrie 1989 privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ și la nr. 16/2003 privind executarea deciziilor administrative și a celor judiciare în materia dreptului administrativ.
Este evident că soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de măsură de protecție provizorie ce a constituit preocuparea Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei în nr. R/89/8/13 septembrie 1989, prin care s-a subliniat că măsurile de protecție provizorie nu vor influența în nici un fel decizia ce urmează a fi luată de instanța sesizată pentru contestarea actului administrativ.
Se are în vedere și că prevederile Codului d e procedură fiscală sunt în măsură să ofere protecție și organului fiscal care are posibilitatea de a institui măsuri asigurătorii (art. 126 și următoarele) și că suspendarea actelor administrative nu este de natură să determine și suspendarea aplicării de majorări de întârziere pentru debitele restante.
Nu vor fi reținute nici argumentele privind nemotivarea hotărârii recurate, în acest sens Curtea reamintind că problema motivării unei hotărâri judecătorești nu este atât una cantitativă cât o problemă calitativă în speță chiar recurenta arătând prin motivele de recurs că prima instanță a reținut ca pertinente argumentele reclamantei și nu a reținut argumentele pârâtei ce sunt contrare susținerilor reclamantei.
Or, în această situație nu era necesar să se înlăture în mod expres argumentele pârâtei, această împrejurare rezultând implicit din reținerea argumentelor reclamantei, instanța fiind în drept să grupeze argumentele părților și să răspundă acestora printr-un considerent comun.
Având în vedere și faptul că suspendarea executării actului administrativ este un mijloc pentru asigurarea respectării principiului legalității care guvernează întreaga activitate a administrației publice, se va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat, în raport și de dispozițiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respins recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C împotriva sentinței nr. 2074 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - - și intimații pârâți DGFP D, Autoritatea Națională a Vămilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
2 ex./06.04.2009
18 Februarie 2009
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
