Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 880/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 880/
Ședința publică din 07 octombrie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, prin reprezentanții legali, împotriva Sentinței civile nr. 511 din 15 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Desfășurarea dezbaterilor și concluziile părții prezente s-a consemnat în Încheierea ședinței publice din o6 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea din lipsa de timp pentru a delibera s-a amânată pentru data de astăzi, o7 octombrie 2009.
CURTEA,
Prin sentința nr. 511/15.07.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dos. nr-, a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta "REMAT" în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor M și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 369/17.06.2009 emisă de M până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ împotriva acesteia de instanța de fond.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 01.07.2009, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat suspendarea în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 susținând că prin decizia de impunere s-a stabilit în sarcina sa obligații fiscale în sumă totală de 492.678 lei. Or, pretinde reclamanta, sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a posibilității prejudicierii societății reclamante.
Prin întâmpinarea formulată, în schimb, pârâta consideră că nu sunt îndeplinite aceste condiții și solicită respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ. De asemenea, se arată că nu a fost consemnată cauțiunea de 20% din suma contestată, potrivit art. 215 din OG92/2003.
În fapt, reține instanța de fond, reclamanta a achitat cuantumul de 20% din cauțiunea prevăzută de art. 215 din OG92/2003, într-o sumă considerabilă, astfel că motivul indicat de pârâtă nu se susține cu privire la neplata cauțiunii.
De asemenea, mai reține că reclamanta, ca urmare a întocmirii raportului de inspecție fiscală cu nr. 717/18.06.2009, a emis decizia de impunere cu nr. 369/17.06.2009 prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 492.678 lei constând în impozit pe alte venituri ale persoanelor fizice și majorări de întârziere aferente acestora.
În raport cu argumentele părților și cu actele depuse la dosar, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile privind suspendarea executării actului administrativ. Astfel, arată că reclamanta a invocat motive de nelegalitate a actului administrativ atacat, a criticat constatările organelor de control atât cu privire la starea de fapt, cât și la aplicarea legii susținând că veniturile respectiv se impozitează prin stopaj la sursă numai în anumite condiții, ce nu sunt îndeplinite, sens în care instanța a desprins ideea că există o îndoială asupra legalității deciziei de impunere, ce va fi clarificată, de altfel, cu ocazia soluționării judecării fondului cauzei.
Nu în ultimul rând, prima instanță a considerat că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, reclamanta având o serie de obligații pecuniare de îndeplinit, cum ar fi drepturile salariale ale angajaților, situație ce ar duce, prin neplata salariilor, la disponibilizarea angajaților.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M solicitând ca, prin admiterea recursului, instanța să modifice hotărârea atacată și să dispună, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării silite ca neîntemeiată. Se susține că instanța de fond nu a invocat argumente de fapt și de drept pentru adoptarea soluției date, nefiind îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 54/2004.
Intimata "REMAT M" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reiterând, practic, argumentele prezentate și în fața instanței de fond.
Analizând actele de la dosar, în raport cu argumentele invocate de recurentă și intimată, precum și din perspectiva principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Într-adevăr, dispozițiile art. 14 alin. 1, la care face trimitere și art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, permit instanței să dispună suspendarea executării actului sau actelor administrative atacate până la pronunțarea instanței de fond dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative, și anume să existe caz bine justificat și măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
În plus, întrucât cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, este necesar ca instanța să constate că reclamanții au introdus acțiunea principală.
Această ultimă condiție, prealabilă, este evident îndeplinită, cererea de suspendare fiind introdusă odată cu acțiunea principală privind anularea actelor administrative unilaterale.
În ce privește cele două condiții cumulative, instanța reține că potrivit art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin cazuri bine justificate se înțelege împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Fără a prejudeca fondul cauzei, în acord cu cele reținute de prima instanță, din argumentele prezentate de reclamanta intimată rezultă o puternică îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative întocmite de recurentă. Astfel, aparența nelegalității acestora rezultă din modul în care pârâta recurentă, prin organele de control fiscale, nu a luat în considerare aspecte esențiale invocate de intimată, și anume faptul că persoanele fizice ce au predat deșeuri au semnat pe proprie răspundere că acestea provin din gospodării proprii, ceea ce ar fi semnificat că intimata nu era obligată la a stopa la sursă veniturile acestor persoane. Aceste aspecte, firesc, vor fi clarificate în cursul procedurii pe fond a soluționării anulării actelor administrative întocmite de recurentă, însă acestea constituie tot atâtea indicii serioase care fac ca aparența nelegalității actelor administrativ fiscale să determine instanța de recurs să aprecieze, odată cu instanța de fond, că există condiția cazului bine justificat.
De asemenea, și cea de a doua condiție, cea a pagubei iminente, este îndeplinită. Nu numai pentru faptul că suma constatată de organele fiscale ca fiind datorată bugetului general consolidat al statului, dar consecințele imediate ale obligării intimatei la executarea silită a actelor administrativ fiscale ar conduce ar avea repercusiuni grave pentru însăși existența societății intimate, ce ar fi nevoită să intre în insolvență, dar și pe planul obligațiilor de plată a salariilor către angajați, în acest din urmă caz punându-se chiar problema disponibilizării angajaților, cu efecte total negativ pentru aceștia din urmă și familiile lor.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva Sentinței nr. 511/15 iulie 2009 Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./06.11.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
