Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 89/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR. 89

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Elena Canțăr PREȘEDINTE SECȚIE

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER - - -

XXX

Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 20 martie 2008, privind judecarea acțiunii formulată de petentul în contradictoriu cu intimata CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Dezbaterile din cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 20 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA

Asupra acțiunii de față:

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate suspendarea executării Ordinului nr.56/28.01.2008 emis de președintele, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Ordinul nr.56/28.01.2008 emis de președintele înregistrat sub nr.2028/29.01.2008 s-a dispus încetarea unilaterală a mandatului său privind exercitarea funcției de președinte- director general al O, după beneficiul dreptului de preaviz de 15 zile lucrătoare începând cu data luării la cunoștință a ordinului.

În ceea ce privește existența unor motive bine justificate pentru suspendarea executării actului administrativ contestat, reclamantul precizează faptul că a încheiat contractul de management nr.3144/01.08.2005 cu pe o perioadă de 4 ani, iar în exercitarea mandatului a asigurat gestionarea și administrarea patrimoniului, a asigurat desfășurarea activității curente și a respectat atribuțiile date în competența sa, iar încetarea unilaterală a mandatului său de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general al O, a avut loc în mod nejustificat, fiind o măsură lipsită de temei legal.

Se menționează și faptul că noile criterii privind reorganizarea postului de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general al sunt valabile pentru viitor, acestea neputând retroactiva, iar orice interpretare contrară ar putea avea caracter politic și ar determina destabilizarea ordinii publice existente, astfel că durata mandatelor în curs nu poate fi scurtată.

De asemenea, se precizează că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei culpe profesionale, astfel că înlăturarea din funcție prin încetarea unilaterală a mandatului constituie o măsură nelegală și netemeinică.

Referitor la condiția privind prevenirea unei pagube iminente se susține de reclamant că instituirea unor condiții speciale prin HG1856/19 decembrie 2007, pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea funcției de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general al, înainte de expirarea contractului de mandat, ai căror indicatori au fost îndepliniți în parametrii acceptați înlătură drepturile managerului stabilite prin contractul anterior, schimbând-se înțelesul și natura contractului de mandat încheiat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Se arată că interzicerea înscrierii la concurs pe criteriul neîndeplinirii unor condiții de calificare profesională încalcă dispozițiile constituționale, precum și art.6 al

Susține reclamantul și faptul că suspendarea actului administrativ indicat se impune pentru prevenirea unei pagube iminente care poate afecta atât interesele O, cât și interesele sale de natură materială și morală.

Au fost depuse la dosar contractul de management nr.3144/01.08.2005, Ordinul nr.56/28.01.2008 emis de președintele S, copie HG1856/19 decembrie 2007, copia plângerii prealabile formulată de reclamant, extras al hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul -.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a Ordinului nr.56/28.01.2008 emis de președintele S ca neîntemeiată, motivat de faptul că a avut loc o reorganizare a activității tuturor Caselor de Asigurări de Sănătate din cadrul sistemului de Asigurări de Sănătate din România și cu privire la funcția de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general, care s-a realizat în mod unitar și cu modificarea unor prevederi legale, potrivit HG1856/2007.

Se menționează și faptul că este dreptul de a reorganiza funcția de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general pentru eficientizarea activității acestuia, reorganizare care a presupus desființarea efectivă a funcției ocupate de reclamant și crearea unei noi funcții, astfel că nu poate fi reținută vătămarea intereselor reclamantului față de reorganizarea sistemului, care este de interes public,opinie reținută și de jurisprudența în materie.

Cu privire la existența cazului bine justificat care să justifice cererea de suspendare pârâta precizează că în dovedirea cazului bine justificat nu se pot aduce argumente care vizează legalitatea actului administrativ contestat, întrucât această analiză nu o poate face instanța în litigiul ce privește cererea de suspendare, deoarece actul administrativ atacat se bucură de prezumția de legalitate.

În ceea ce privește pretinsa instituire a unor condiții speciale pentru înscrierea la concurs pe criteriul neîndeplinirii unor condiții de calificare profesională pârâta arată că această afirmați nu corespunde realității și este lipsită de obiect avându-se în vedere faptul că reorganizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivelul conducerii instituțiilor care administrează acest sistem, reprezintă un interes public, motiv pentru care o eventuală suspendare ar conduce la crearea de prejudicii acestui sistem al asigurărilor sociale de sănătate.

Pârâta a depus la dosar copia sentinței civile nr.58/2006 a Curții de Apel București - Secția, sentința nr.54F/2006 a Curții de Apel Brașov - Secția CAF, decizia nr.4442/2006 a ÎCCJ - Secția CAF, cât și note scrise prin care se arată că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ contestat, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, precum și precizări la notele scrise prin care se susține că nu s-a produs nici un efect patrimonial contestatorului, iar dispozițiile HG1856/2007 sunt în vigoare și își produc efectele în totalitate. A mai fost depus la dosar copie certificat dosar - al Curții de Apel București - Secția a VIII - a CAF, copie certificate medicale privindu-l pe reclamant.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr- al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal privind același părți.

Curtea, analizând cererea formulată de reclamant în raport de actele și probele existente la dosarul cauzei reține faptul că între reclamant, în calitate de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general al O și a fost încheiat contractul de management nr.3144/01.08.2005. Prin Ordinul nr.56/28.01.2008 emis de Președintele s-a dispus încetarea mandatului reclamantului pentru exercitarea funcției de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general al O, acordându-se dreptul la un preaviz de 15 zile lucrătoare începând cu data luării la cunoștință a ordinului.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat suspendarea efectelor Ordinului 56/2008, menționat anterior, invocând îndeplinirea condițiilor cerute de art.14 alin.1 din legea nr.554/2004.

Potrivit dispozițiilor art.14 alin.1 din această lege, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă că, pentru suspendarea executării unui act administrativ în condițiile art.14 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: inițierea procedurii prealabile, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, care astfel poate fi prevenită.

De asemenea, dispozițiile art.2 alin.1 litera t din lege definesc noțiunea de "cazuri bine justificate", care constau în împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Același articol la litera ș reglementează și noțiunea de "pagubă iminentă" definind-o ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Aceste condiții prin tonul lor restrictiv - imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei.

În cauză se constată îndeplinirea doar a condiției privind formularea plângerii prealabile de către reclamant, nefiind îndeplinite celelalte condiții referitoare la admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ contestat în condițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.

În ceea ce privește cazul bine justificat, motivele invocate de reclamant vizează legalitatea ordinului contestat, cât și a HG1856 din 19 decembrie 2007, analiză pe care nu o poate face instanța în litigiul ce privește cererea de suspendare întrucât actul administrativ contestat se bucură de prezumția de legalitate.

Aprecierile reclamantului asupra nelegalității ordinului contestat nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat, în sensul art.14 din Legea nr.554/2004.

Susținerile reclamantului în sensul că se afla în exercitarea contractului de management pe o perioadă de 4 ani pentru funcția de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general al O, iar măsura dispusă prin ordinul contestat a afectat stabilitatea raporturilor contractuale dintre părți nu poate fi reținută ca reprezentând un caz bine justificat și nici o vătămare a interesului reclamantului întrucât reorganizarea și eficientizarea activității tuturor Caselor de Asigurări de Sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, inclusiv deci și a Casei de Asigurări de Sănătate O este impusă de interesul public.

de reorganizare aparține Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar în contractul de management nr.3144/01.08.2005 încheiat între părțile din litigiu s-au prevăzut în mod expres la art. X literele h, g și h modalitățile de încetare a contractului printre care figurează și reorganizarea S, modificarea legislației specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește statutului președintelui, director general, manager al sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

În cauza dedusă judecății se constată faptul că a avut loc o modificare a condițiilor generale și specifice ce redefinesc regimul juridic al tuturor posturilor de PREȘEDINTE: Elena Canțăr director general al caselor de asigurări de sănătate din România prin HG1856 din 19 decembrie 2007, care se încadrează în cerințele reorganizării sistemului.

Pârâta prin întâmpinarea formulată precizează faptul că acest contract a încetat prin modificarea legislației specifice în domeniul asigurărilor sociale de sănătate cu referire la statutul președintelui - director general și nu din motive imputabile reclamantului.

Astfel, Curtea constată faptul că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat impusă de legiuitor pentru suspendarea executării actului administrativ, întrucât împrejurările legate de starea de drept și de fapt cu referire la ordinul contestat nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acestui act administrativ.

Nici cerința privind prevenirea unei pagube iminente nu este îndeplinită întrucât nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare previzibilă gravă funcționării O, în conformitate cu art.2 alin.1 lit. ș din Legea 554/2004, nefiind semnalate nici un fel de probleme în activitatea acestei instituții.

Nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului care vizează afectarea intereselor sale de natură materială și morală întrucât pierderea salariului nu este suficientă, concludentă, și nici nu reprezintă un prejudiciu grav, reparabil cu dificultate, pentru a se putea aprecia că sunt întrunite cerințele legale ce se impun pentru a se suspenda executarea unui act administrativ, a cărui prezumție de legalitate nu a fost cu nimic răsturnată.

Susținerile referitoare la prejudiciul moral de asemenea nu se circumscriu pagubei iminente cât timp ordinul contestat a fost emis nu din motive imputabile reclamantului.

În consecință, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor pentru suspendarea executării actului administrativ contestat în condițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, față de considerentele expuse, se constată că este neîntemeiată cererea reclamantului, urmând ca în baza art.18 din aceeași lege să se dispună respingerea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de petentul, domiciliat în,-, județul O, în contradictoriu cu intimata CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în B, Calea nr. 248, - 19, sector 3, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr.56 din 28 ianuarie 2008 emis de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2008.

PREȘEDINTE: Elena Canțăr

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

Grefier,

Red.

Tehn. 4 ex/23 aprilie 2008

Președinte:Elena Canțăr
Judecători:Elena Canțăr, Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 89/2008. Curtea de Apel Craiova