Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 9/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 9
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare formulată de reclamantul domiciliat în C,-. - 5 ab,. a,. 20, jud. D în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ cu sediul în B, bd. - i, nr. 17, sector 2, trimisă spre rejudecare ca urmare a casării încheierii din data de 23 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- prin decizia nr.3901 din 23 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, lipsind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Consilier juridic pentru pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ arată că pe fond a fost admisă acțiunea și anulată decizia nr.3105/10.11.2008 emisă de Directorul General al care însă nu a fost comunicată.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra cererii de suspendare.
Consilier juridic pentru pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ invocă excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința 73/2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- care a avut ca obiect cererea de suspendare formulată de același reclamant împotriva deciziei 3105/2008 emisă de.
Pe cale de consecință solicită admiterea excepției și respingerea cererii ca inadmisibilă.
Pe fond solicită respingerea cererii întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art.14 și 15 din legea contenciosului administrativ.
CURTEA:
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 3105/10.11.2008 emisă de intimată și totodată să se dispună suspendarea executării acestei decizii.
În motivarea cererii se arată că prin decizia a cărei suspendare o solicită a fost destituit din funcția de director al Centrul Județean
Decizia a cărei anulare se solicită este nelegală deoarece a fost sancționat disciplinar la data de 10.11.2008 prin destituire dintr-o funcție publică pe care nu o deținea la acea dată, respectiv pe care trebuia să o dețină începând cu data de 17.11.2008.
S-a arătat și că, de fapt, prin decizia 3104 tot din data de 10.11.2008 același director general a dispus ca reclamantul să fie reintegrat în funcția de conducere de director executiv al Centrului Județean D începând cu 17.11.2008 în conformitate cu sentința civilă nr. 256 din 14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
S-a mai susținut și că decizia nr. 3150/10.11.2008 este nelegală deoarece în calcă o hotărâre judecătorească pe care instituția pârâtă trebuia să o pună în executare.
Faptul că nu s-a dorit punerea în executare a hotărârii judecătorești mai sus precizate s-a arătat că rezultă și din faptul că persoana care deținea funcția de director executiv interimar nu a fost eliberată din funcție.
Prin acțiune s-a mai invocat că decizia a cărei anulare se solicită este nelegală fiind emisă cu încălcarea drepturilor reclamantului aferente funcției publice deținute și încălcarea dispozițiilor legale imperative în materia desfășurării procedurii de cercetare administrativă dar și cu nesocotirea principiilor ce trebuie respectate de către comisia de disciplină în cadrul procedurii prealabile antrenării răspunderii disciplinare.
În acest sens s-a arătat că așa cum rezultă din motivarea deciziei, cercetarea disciplinară s-a făcut pentru funcția de director iar raportul comisiei nr. 829 din 10.11.2008 se referă le alte fapte decât cele îndeplinite de reclamant în calitatea de director executiv pe care o dobândea începând cu data de 17.11.2008.
În situația în care prin decizia de numire în funcția de director executiv nu s-a făcut vorbire de fișa postului și nici de atribuțiile pe care trebuia să îndeplinească reclamantul nu i se putea aplica acestuia sancțiunea disciplinară de destituire în baza unui raport al comisiei de disciplină întocmit anterior numirii sale în funcție.
Cât privește cercetarea disciplinară s-a arătat că aceasta privește activitatea reclamantului de director anterioară datei numirii sale ca director executiv.
Într-un alt argument s-a susținut că decizia a cărei anulare se solicită este afectată de nulitate absolută, fiind emisă după sesizarea organelor de cercetare penală, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 77 alin. 6 din Legea 188/1999
Referitor la cererea de suspendare a executării actului a cărui anulare se solicită s-a arătat că suspendarea de drept a procedurii angajării răspunderii disciplinare reprezintă prin ea însăși un caz bine justificat ce poate crea un dubiu relativ la legalitatea actului administrativ, iar prejudiciul constă în sumele de bani pe care reclamantul le primea ca salariu.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 15. alin. 1 din legea 554/2004, art. 77 alin. 6 din Legea 188/1999 și art. 50 alin. 4 din HG 1344/2007.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei: deciziile nr. 3104/10.11.2008 și nr. 3105/10.11.2008, raportul nr. 829/10.11.2008 emise de intimată, sentința nr. 256/2008 a Curții de APEL CRAIOVA, comunicarea nr. 881/P/2008 din 24.10.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, plângerea prealabilă adresată organului ierarhic superior din 12.11.2008 și întâmpinarea depusă la Comisia de Disciplină din 29.10.2008.
Prin încheierea pronunțată la data de 23 martie 2009 în dosarul nr- Curtea de Apel Curteaa admis cererea de suspendare formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 3105 din 10.11.2008 emisă de directorul general al până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut că:
Prin decizia nr. 3105/10.11.2008, reclamantul a fost destituit, ca sancțiune disciplinară, din funcția publică de director al A Centrul Județean
Prin acțiunea formulată acesta a contestat decizia mai sus precizată susținând că, a fost destituit la 10.11.2008, dintr-o funcție pe care urma să fie reintegrat conform sentinței nr. 256/2008 a Curții de APEL CRAIOVA, și a deciziei nr. 3104/10.11.2008 emisă de intimată, la data de 17.11.2008.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea 554/2004, și recomandările nr. R/89/8/13.09.1989 privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, și nr. 16/2003 ale Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, s-a apreciat că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate privind suspendarea executării unui act administrativ.
Potrivit art.15 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, fie prin cererea adresată instanței având ca obiect anularea actului, fie prin cerere separată, instanța urmând a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art.14 din Legea 554/2004, respectiv să existe un caz bine justificat, precum și iminența producerii unui prejudiciu.
Cele două condiții prevăzute de art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În acest sens s-a reținut că reclamantul a invocat aspecte de nelegalitate ale deciziei și fără a proceda la o examinare de fond a legalității și temeiniciei actului administrativ Curtea a apreciat că prin executarea deciziei de destituire din funcție se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, ca urmare a pierderii unor drepturi de natură salarială.
Prin decizia nr. 3901/23 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat în cauză de pârâtă împotriva încheierii mai sus precizate.
S-a casat această încheiere și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel Înalta Curtea reținut că nu poate verifica dacă a fost invocată excepția autorității de lucru judecat de către pârâtă în fața primei instanțe, așa cum se susține în motivele de recurs, în condițiile în care întâmpinarea depusă la instanța de fond nu a fost pe înaintată instanței de recurs.
În aceste condiții s-a arătat că nici instanța de recurs nu poate verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1201 cod civil privind existența autorității de lucru judecat.
În rejudecare s-a dispus ca instanța de fond să verifice dacă a fost invocată excepția autorității de lucru judecat de către pârâtă și, dacă a fost invocată această excepție, s-a dispus ca aceasta să fie analizată cu prioritate.
S-a dispus și ca în rejudecare, instanța de fond să verifice și să analizeze temeiul de drept al cererii de suspendare, deoarece din actele care au fost înaintate instanței de recurs rezultă că cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 77 alin. 6 din Legea nr. 188/1999, iar instanța de fond, s-a referit la faptul că reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, care nu au fost indicate în copia cererii înaintate instanței de recurs.
De asemenea s-a arătat că indiferent care este temeiul cererii de suspendare, la rejudecare instanța de fond trebuie să motiveze hotărârea sa potrivit art. 261 Cod procedură, deoarece încheierea atacată s-a rezumat să facă ample referiri teoretice la instituția suspendării actului administrativ, iar cu privire la îndeplinirea condițiilor cerute de lege s-a limitat a spune că reclamantul a invocat aspecte de nelegalitate și că apreciază că executarea deciziei poate crea posibilitatea producerii unui prejudiciu material.
Această motivare este insuficientă și se impune ca instanța de fond să facă referire, în concret, la modul în care, în cauză, sunt îndeplinite cele două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă, nefiind suficientă numai preluarea textelor de lege.
În cazul în care temeiul cererii de suspendare este și art. 77 alin. 6 din Legea nr. 188/1999, instanța de fond trebuie să motiveze de ce nu a reținut acest temei, dacă acesta va fi respins.
Primind cauza spre rejudecare Curtea de Apel a reînregistrat-o la nr-, dispunând citarea părților.
În rejudecare nu s-a formulat întâmpinare iar pârâta nu a redepus la dosar nici întâmpinarea despre care a susținut în recurs că a formulat-o în primul ciclu procesual în fața instanței de fond și nu s-au administrat probe noi.
Analizându-se cu prioritate excepția autorității de lucru judecat invocată în cauză, din concluziile orale puse în fața instanței de către pârâtă prin reprezentantul său dar și din motivele de recurs formulate în cauză precum și actele depuse în susținerea acestora se constată că excepția autorității de lucru judecat s-a invocat raportat la sentința nr. 73/27 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
Referitor la această excepție Curtea o reține ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1201 cod civil: "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate."
În raport de dispoziția legală mai sus citată, pentru a se putea reține existența autorității de lucru judecat este necesar ca între două litigii, unul anterior soluționat prin hotărâre intrată în puterea lucrului judecat și altul ulterior să existe o triplă identitate de părți, obiect și cauză.
În speță, o astfel de identitate nu se poate reține deoarece deși există identitate de obiect și părți între cele două litigii, cauza acestora, respectiv cel soluționat prin sentința nr. 73/27 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- și prezentul litigiu este distinctă.
În acest sens se reține că prin sentința nr. 73/27 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- a fost soluționată cererea de suspendare a executării formulată de reclamant împotriva aceluiași act administrativ, în temeiul art. 14 alin. 1 din legea 554/2004, respectiv după sesizarea autorității administrative în procedura prealabilă.
În cauza de față cererea de suspendare formulată de reclamant este întemeiată atât în mod expres prin cererea de chemare în judecată cât și logic prin argumentele expuse prin acțiune pe dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea 554/2004, fiind în discuție o cerere de suspendare a executării promovată prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului atacat.
Prin urmare cauza celor două litigii privită așa cum aceasta a fost definită în doctrină și practica judiciară, ca temei de drept pe care reclamantul își întemeiază pretenția dedusă judecății nu este identică și prin urmare nu se poate reține temeinicia excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
Mai mult, cele două instituții procedurale pe care reclamantul și-a întemeiat cererile de suspendare a executării au și efecte distincte, suspendarea dispusă potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 având efect numai până la pronunțarea instanței de fond, iar, în cazul în care cererea în anularea actului este admisă de instanța de fond, efectele suspendării dispuse în condițiile art. 14 prelungindu-se până la soluționarea irevocabilă a cauzei (art. 15 alin. 4 din Legea 554/2004) iar suspendarea dispusă potrivit art. 15 alin. 1 din Legea 554/2004 își produce efectele până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond independent de soluția adoptată de prima instanță asupra fondului litigiului.
De altfel, chiar din enunțarea art. 15 alin. 4 din Legea 554/2004, care arată că: "În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei,chiar dacăreclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)", rezultă că reclamantului îi este permis a formula cerere de suspendare a actului administrativ contestat atât potrivit art. 14 alin. 1 cât și potrivit art. 15 alin. 1 din legea 554/2004, fără a se putea reține în această situație existența autorității de lucru judecat.
Este adevărat că 14 alin. 6 și prin coroborare art. 15 alin. 2 din legea 554/2004 prohibesc promovarea unor cereri de suspendare succesive însă aceste dispoziții legale, în contextul mai sus arătat, nu pot fi interpretate decât în sensul că ele interzic exercitarea unor cereri de suspendare succesive în cadrul aceleiași etape procedurale respectiv în procedura prealabilă sau în procedura judecătorească și nu pot conduce la concluzia că promovarea unei cereri de suspendare în cadrul procedurii prealabile ar conduce la inadmisibilitatea promovării unei cereri de suspendare în procedura desfășurată în fața instanței.
Nici din punct de vedere al interpretării teleologice a dispozițiilor legale incidente o astfel de concluzie nu poate fi primită, deoarece privite prin prisma efectelor lor, așa cum acestea au fost analizate mai sus, se constată că efectele produse de suspendarea dispusă potrivit art. 15 alin. 1 sunt mai îndelungate în timp și necondiționate față cele produse de suspendarea dispusă potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, tocmai pentru rațiunea că judecătorul învestit cu soluționarea fondului cauzei are posibilitatea de a cerceta mai în amănunt îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ cu a cărei anulare este învestit decât în cadrul procedurii prealabile.
Aceeași rațiune, alăturat considerentelor mai sus dezvoltate, conduce și la concluzia că nu se poate reține existența autorității de lucru judecat în cazul unei cereri de suspendare a executării promovată potrivit art. 15 alin. 1 din Legea 554/2004 în raport de soluție pronunțată anterior asupra unei cereri de suspendare a executării actului administrativ promovată de aceeași persoană în procedura prealabilă.
Într-un ultim considerent referitor le excepția analizată se mai reține și că autoritatea de lucru judecat, așa cum a fost aceasta reglementată prin dispozițiile art. 1201 cod civil, se referă cu precădere la soluțiile pronunțate asupra fondului litigiului iar nu la cele care privesc măsuri provizorii pe care instanța le poate dispune pe parcursul procesului cum este și suspendarea executării unui act.
Referitor la temeiul juridic al cererii reclamantului se reține, așa cum s-a arătat și în analiza excepției autorității de lucru judecat, că acesta este constituit de dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea 554/2004, iar dispozițiile art. 77 alin. 6 din Legea nr. 188/1999 nu pot fi reținute în raport de argumentarea prezentată prin acțiune, decât ca un argument care să demonstreze cazul bine justificat pe care reclamantul îl invocă în vederea admiterii cererii sale de suspendare a executării dar și cu privire la fondul cauzei.
că cererea de suspendare a reclamantului nu poate fi analizată exclusiv prin prisma dispozițiilor art. 15 alin. 1 din Legea 554/2004 ci aceasta trebuie analizată și în raport de dispozițiile art. 14 la care art. 15 alin. 1 face trimitere, dar și prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. ș și t din Legea 554/2004, care definesc noțiunile de "pagubă iminentă" și "cazuri bine justificate" pe care art. 14 din Legea 554/2004 le utilizează.
În raport de dispozițiile legale incidente asupra fondului cererii de suspendare, așa cum au fost mai sus precizate, Curtea reține că suspendarea actului administrativ a cărui anulare se solicită de reclamant este întemeiată și urmează a fi dispusă pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat se reține că prin decizia nr. 3104/10.11.2008 s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director executiv al Centrului Județean D al începând cu data de 17.11.2008, această decizie fiind adoptată în principal în executarea sentinței nr. 256/14 octombrie 2008 a Curții de APEL CRAIOVA prin care pârâta fusese obligată pârâta să dispună reintegrarea reclamantului în funcția de director executiv.
Prin decizia cu numărul imediat următor și din aceeași dată, a cărei suspendare a executării se solicită în prezenta cauză s-a dispus sancționarea disciplinară prin destituirea din funcția publică deținută tot cu data de 17.11.2008.
Aceste împrejurări de fapt și de drept nu pot conduce, cel puțin aparent, decât la concluzia unei încercări din partea pârâtei de a pune în executare o hotărâre judecătorească pur formal, ceea ce se circumscrie noțiunii de caz bine justificat necesar pentru a se dispune suspendarea actului administrativ analizat.
De asemenea, din coroborarea considerentelor deciziei a cărei suspendare a executării se solicită, a raportului întocmit în procedura angajării disciplinare a reclamantului, în forma sa depusă la dosarul cauzei, cu adresa nr. 8801/P/2008/24.10.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și cele susținute de reclamant prin întâmpinarea formulată în cadrul procedurii angajării disciplinare, rezultă că pârâta avea cunoștință că faptele cercetate ca abatere disciplinară fuseseră sesizate și ca infracțiune, astfel că și argumentele aduse de reclamant cu privire la nerespectarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 77 alin. 6 din Legea 188/1999 se circumscriu noțiunii de caz bine justificat așa cum este acesta definit prin dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004.
În speță este îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente pe care reclamantul o poate suporta ca urmare a executării deîndată a deciziei autorității administrative supusă controlului judecătoresc în sensul definit de art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea 554/2004, de prejudiciu material viitor și previzibil pe care reclamantul îl va suporta prin privarea sa de drepturile bănești aferente funcției de director executiv în care fusese reintegrat printr-o hotărâre judecătorească.
De asemenea, în cauza dedusă judecății este de subliniat interdependența afirmată în doctrină și practica judiciară între cele două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ supus controlului judecătoresc prevăzute în art. 14 din Legea 554/2004, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente este determinat de cazul bine justificat ce impune adoptarea acestei măsuri de protecție provizorie.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe asupra reclamantului, atât patrimoniale cât și nepatrimoniale.
Astfel, executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei autorității administrative supusă controlului judecătoresc trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit culpa reclamantului în executarea îndatoririlor de serviciu.
Prin admiterea cererii de suspendare, nu se aduce atingere caracterului executoriu al deciziei autorității administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus reclamantul nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îl vatămă în drepturile sale.
Având în vedere și faptul că suspendarea executării actului administrativ este un mijloc pentru asigurarea respectării principiului legalității care guvernează întreaga activitate a administrației publice, Curtea va admite cererea reclamantului și în temeiul art. 15 alin. 1 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 544/2004 va dispune suspendarea executării deciziei nr. 3105/10.11.2008 emisă de Directorul General al până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ.
Suspendă executarea deciziei nr.3105/10.11.2008 emisă de Directorul General al până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2010
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
4 ex.
19 Ianuarie 2010
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru
