Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 258/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.258

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT împotriva sentinței civile nr.3666/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă & ASOCIAȚII și cu intimatul intervenient MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT prin consilier juridic cu delegație la dosar și intimata reclamantă & ASOCIAȚII prin avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Intimata reclamantă, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 3666/17.12.2009 Tribunalul București - Secția a IX- Contencios Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și Asociații în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă - Administrația Protocolului de Stat (RA-APPS) și Ministerul Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, obligat pârâta RA-APPS să continue efectuarea procedurilor prealabile vânzării prin negociere directă spațiului cu destinația de birouri, situat în B, sector 3,-, deținut de reclamantă în baza contractului de locațiune și prestări servicii nr. 626/02.09.2005 și a actelor adiționale nr. 177/20.02.2008 și nr. 325/21.03.2008 și a respins cererea de obligare a pârâților RA-APPS și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ca prematură.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin contractul de locațiune și prestări servicii nr. 626/02.09.2005 încheiat între și Asociații și pârâta Regia Autonomă - Administrația Protocolului de Stat s-a transmis către reclamantă folosința temporară spațiului situat la. 1 al imobilului de la adresa -, sector 1, durata inițială a contractului fiind de un an, cuprinsă în intervalul de la 24.10.2005 până la 23.10.2006, și ulterior a fost prelungită succesiv, prin actele adiționale nr. 177/20.02.2008 și nr. 325/21.03.2008 până la 23.10.2008.

În baza OUG nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și pentru vânzarea unor imobile proprietate privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome - Administrația Protocolului de Stat, reclamanta a solicitat pârâtei cu adresa nr. 743/27.10.2005, demararea procedurilor de vânzare a spațiului aflat în folosința sa, potrivit procedurii de vânzare prin negociere directă.

Prin adresa nr. 10755/28.10.2005 pârâta comunicat reclamantei faptul că a fost aprobată solicitarea de vânzare prin negociere directă, urmând ca, după ce primește raportul de evaluare, să fie luat în discuție prețul ofertă care stă la baza negocierii.

Instanța de fond mai reținut, cu privire la situația de fapt că, reclamanta nu continuat procedurile aduse la cunoștința reclamantei și comunicat reclamantei, ca răspuns la adresa nr. 5273/19.05.2008, că vânzarea imobilelor proprietatea statului, aflate în administrarea sa, se poate face potrivit disp. art. pct. 5 din OG nr. 19/2002, aprobată prin Legea nr. 640/2002, modificată prin OG nr. 28/2007, "prin licitație deschisă".

Instanța de fond a apreciat că, refuzul pârâtei de a continua procedura de vânzare cumpărare prin negociere directă este nelegal în raport de disp. art. 35 din OG nr. 19/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă a arătat că acțiunea reclamantei, la instanța de fond, era inadmisibilă și invocă această excepție prin motivele de recurs, susținând că, prin Decizia nr. 38/2008, Curtea Constituțională a statuat că sunt neconstituționale dispozițiile referitoare la "vânzarea prin negociere directă" din art. 13 prev. la art. pct. 3 și dispozițiile cuprinse la art. pct. 6 referitoare la art. 181din Legea privind aprobarea OG nr. 28/2007 pentru modificarea OG nr. 19/2002.

În raport de decizia Curții Constituționale, ca efect al acesteia, instanța de fond trebuia să constate ineficiența dispozițiilor referitoare la vânzarea prin metoda negocierii directe, RA-APPS neputând să vândă imobile decât prin licitație publică.

Recurenta pârâtă critică sentința atacată pe motiv că instanța de fond nu a constatat împrejurarea că nicio procedură prealabilă vânzării nu a fost finalizată. Părțile nu s-au învoit asupra prețului imobilului denumit prin lege ca "preț de ofertă".

Recurenta mai arată, că intimata reclamantă nu mai avea nici un titlu asupra imobilului la data introducerii acțiunii, contractul de locațiune încheiat încetându-și valabilitatea la data de 23.10.2008.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care invocat nulitatea recursului pentru lipsa motivelor de recurs și a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii la instanța de fond formulată prima dată în recurs ca neîntemeiată.

Examinând motivele de recurs în raport de prev. art. 304 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Cu privire la solicitarea intimatei reclamante de constatare nulității recursului se apreciază ca neîntemeiată față de împrejurarea că recursul recurentei pârâte, prin criticile formulate, se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar instanța de control judiciar poate analiza sentința atacată sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă.

Excepția inadmisibilității acțiunii introdusă la instanța de fond invocată de recurentă ca un motiv de recurs se apreciază ca neîntemeiată întrucât instanța de fond a constatat corect împrejurarea că, obiectul acțiunii dedusă judecății a fost refuzul nejustificat al autorității pârâte de soluționa o cerere reclamantei, iar sub acest aspect acțiunea este admisibilă în contencios administrativ, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Criticile recurentei reclamante care pot fi încadrate în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul ca sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a OG nr. 19/2002 se constată că sunt întemeiate.

Potrivit art. 35 din OG nr. 19/2002, cu modificările ulterioare "procedurile de vânzare imobilelor aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare prezentei ordonanțe vor continua, cu recunoașterea valabilității actelor și etapelor consumate, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii lor".

În raport de disp. art. 35 menționate, relevante în speță erau efectele actelor și etapelor consumate din procedura de vânzare cumpărare imobilului menționat de intimata reclamantă, pentru a se aprecia dacă refuzul autorității a fost unul justificat, sau dimpotrivă, unul nejustificat.

Conform art. 16 alin.1) din OG nr. 19/2002, înainte de modificare ( cu raportare la data primei cereri formulată de intimata reclamantă) " în vederea vânzării imobilelor RA-APPS stabilește un preț de ofertă pe baza unui raport de evaluare, elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii".

Rezultă că oferta de vânzare a imobilelor ce intră sub incidența OG nr. 19/2002 poate fi apreciată ca valabil făcută de RA-APPS, doar la momentul stabilirii "prețului de ofertă".

În speță, până la data modificării art. 13 din OG nr. 19/2002 (prin art. pct. 5 din OG nr. 28/2007, modificată prin Legea de aprobare nr. 229/2008) actele și etapele consumate de părțile în proces au fost de formulare a unei cereri prin care intimata reclamantă solicitat vânzarea cumpărarea prin negociere directă și aprobarea de principiu dată de recurenta pârâtă, în sensul vânzării spațiului.

Întrucât art. 16 din OG nr. 19/2002 reglementat ca moment la care RA-APPS face oferta de vânzare, momentul stabilirii prețului de ofertă, iar în speță nu s- ajuns la acest moment, actele făcute de părți (cerere de cumpărare și aprobare de vânzare prin Hotărârea nr. 1/2003) sunt acte și etape consumate în vederea vânzării, dar nu exclusiv prin negociere directă, astfel cum greșit interpretat instanța de fond prev. art. 35 din OG nr. 19/2002.

La data ultimei cereri adresată recurentei pârâte de către reclamantă, art. 13 din OG nr. 19/2002 reglementa exclusiv posibilitatea vânzării prin licitație deschisă, actele și etapele consumate în procedura începută puteau fi recunoscute ca valabile, iar procedura de vânzare continua, numai în vederea vânzării prin licitație.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită legii, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta pârâta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, împotriva sentinței civile nr.3666/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă & ASOCIAȚII și cu intimatul intervenient MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

-

GREFIER

Red.

Tehnored.CB/ 2 ex.

26.02.2010

Tribunalul București - 9

Judecător fond:

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 258/2010. Curtea de Apel Bucuresti